Apa trece, pietrele raman...

RAPID e ROMANIA.

Insa ca o ironie a sortii, tocmai de peste Prut, inghitim "apa ce o da Moraru". 

Si la propriu si la figurat.

Nu vor distruge, cuplul dictatorial, nici de aceasta data, cum nu au distrus saracia anilor '30, foametea din '46 sau abuzurile din "epoca de aur", Dragostea de Neclintit. 

Ce ne este stanca de granit.

Apa, oricare ar fi numele ei, trece.

Pietrele raman.

Astazi la aeroport, Sumi a sarutat poza in care aparea in tricoul drag. 

Semn ca nimic nu poate schimba aceasta Unica Pasiune.

Iar curand, noi toti vom insemna Vulcanul ce va erupe.

Pentru Rapid, Sufletele Noastre si pentru Sensul Vietii. Generatiilor Viitoare.

Pentru ca desi totul este trecator sau incert, RAPID ramane insa Unica Certitudine. 

A fiecaruia dintre noi.

Dzeu sa ne ajute!

FzR!!

Deja Vu

Stirile de astazi s-au intrecut parca doar in a anunta "falimentul" Rapidului. In nuante care mai de care mai sumbre. 

Ce nu au inteles si nu vor intelege niciodata cei ce se sprijina in "penita", parca tot mai aservita unor interese de tip "pay per click", este ca Rapiduletul Nostru nu face decat sa-si urmeze drumul anevoios si plin de nuante. 

Atat de cunoscute si pline de intelesuri. 

Pentru cei ce sunt interesati, inteleg si pretuiesc istoria si viata.

Niciodata nu ne-a fost usor, asa cum in viata succesul inseamna nu sa castigi cu "o mana" de carti bune, ci sa razbesti cu "o mana" ce pare nefasta...

Rapidul mereu tanar inseamna VIATA. 

O lectie traita de strabunicii nostri, parinti, noi, copii, nepotii si stranepotii ce se vor naste.

O lectie care ne-a ajutat si ne va ajuta mereu sa intelegem ca atata timp cat exista Iubire si Speranta cauza nu este pierduta.

Ne ramane doar sa asteptam cu aceste virtuti, verdictul in dosarul insolventei.

Iar data de 4 martie 2016, va insemna cutremurul sufletelor noastre, dezlantuit pentru aceasta Unica Iubire: RAPID.

Astazi Cătălin Țîră a semnat cu RAPID. 

Nimeni altul decat fiul fostei glorii a giuleștenilor, Fane Țîră, cel care a făcut furori în tricoul alb-vișiniilor din 1984 până în 1995.

Daca pentru ceilalti aceasta stire a trecut parca neobservata, pentru noi cei incercati, vestea inseamna ca din gazonul din Giulesti si pana intre nourii din care ne sustin cei vesnici, nimic si niciodata nu a fost instrainat.

Iar Spiritul traieste la Infinit.

Dzeu sa ne ajute!!

FzR!

Dolha, aproape de o revenire

FzR!!!

Carmen, executată!

Poveştile cu echipele de fotbal Ciocanul şi Carmen vin, parcă, din altă lume.
Era vremea fotbalului romantic, când naţionala pleca în Uruguay cu vaporul Conte Verde, când miza nu erau banii, ci cheful de pomină de după me­ciuri.
Analele acelor timpuri susţin că atât Carmen, cât şi Ciocanul au fost desfiinţate pentru a li se face loc celor doi viitori "monştri sa­cri" ai fotbalului românesc. Pentru că, din ruinele poeziei de altădată, 5teaua şi Dinamo şi-au înălţat templu.

Carmen Bucureşti, echipa industriaşului Ionel Mo­ciorni­ţă, a fost exclusă din campionat în august 1947, printr-o hotărâre a Fe­deraţiei Române de Fotbal Asociaţie.
Mă­sura absurdă şi abuzivă a fost luată după o partidă Car­men - Ciocanul, scor 6-0, în care fotbaliştii formaţiei cu nume de fată şi-au ridiculizat adversarii.
Teroarea stalinistă se instaurase şi în fotbalul românesc.
"Con­si­derăm măsura lua­tă ca una care duce la lichidarea unui cuib de duşmani ai sportului, sub denumirea de grupare sportivă.
Ne-am făcut da­toria şi am eliminat din sport această ră­măşită reac­ţionară, care, prin ­gura conducătorilor săi, Mocior­niţă şi Vizante, nu se sfiesc să afirme că ei nu ţin această grupare, iar pentru ei nu contează campio­natul na­­ţio­nal decât în lupta pe care o duc împotriva Cio­ca­nu­lui şi a e­chipe­lor ceferiste, decla­rând: «Cu una ne ră­fuim rasial, cu ce­le­lalte, poli­tic!»", a fost jus­tifi­carea pre­şe­dintelui de atunci al FRFA, deputatul Emilian Angheliu, pentru această decizie poli­tică.
Du­pă cum se vede şi din comunicat, mai-marii de atunci din România s-au folosit de umilirea Ciocanu­lui în campionat, pentru a radia un "cuib de duşmani ai sportului".
De fapt, Carmen era pândită de mult "la cotitură", comuniştii intenţio­nând să distrugă orice urmă de capitalism din fotbalul autohton. Iar acest joc le-a dat apă la moară.

 

Era cunoscută drept «cuib de duşmani ai sportului»

Partida cu cântec ce a dus la dezafilierea echipei Car­me­n s-a disputat la 15 iunie 1947, pe stadionul Giuleşti, în prezenţa a 20.000 de spectatori.

Presa vremii a acordat spaţii largi evenimentului, în afara comentariului de meci inserându-se şi o ca­setă cu titlul grăitor "Des­pre «circul» Car­men". A­u­torul, V. Băn­ciulescu, a no­tat, printre altele, re­ferindu-se la un moment din repriza secundă, când Bazil Marian s-a aşezat pe balon, în râsetele tribunei: "Des­considerarea adversarului nu poate face parte din bagajul unei echipe mari şi lucrul acesta întu­necă puţin o victorie splendidă.
Clowneriile nu au ce căuta pe arena de sport!". Un gest nesportiv, este adevărat, care a fost însă plătit mult prea scump.
Valul de teroare care a urmat, cu desfiinţarea echipei, urmă­rirea jucătorilor, anchetarea şi trimiterea în puşcărie a conducătorilor clubului Carmen nu-şi are nici o justificare logică. Î
n 1947, aceste lucruri au părut, totuşi, normale.

 

Au refuzat un meci cu Dinamo Tbilisi

La sfârşitul anului 1945, Dinamo Tbilisi a venit în România pentru a susţine câteva jocuri de verificare.
Singurul care i-a refuzat pe reprezentanţii sportivi ai "marelui frate de la Răsărit" a fost Ionel Mociorniţă. Patronul lui Carmen a motivat că nu are de unde să-i ia pe jucători, pentru că echipa sa intrase în vacanţă, lucru care i-a nemulţumit vizibil pe conducătorii comunişti ai ţării.

Ionel Mociorniţă a fost arestat de comunişti
Ionel Mociorniţă (foto) a fost fiul industriaşului român interbelic Dumitru Mociorniţă, care deţinea în Bucureşti o fabrică de încăl­ţă­min­te. De profesie avocat, Ionel a fost pa­sionat de fotbal, jucând o perioadă la Car­men, echipă pe care a patronat-o. Pe 10 mai 1948, a fost arestat de auto­rităţile co­mu­niste şi încarcerat la Jilava, iar averea i-a fost confiscată. A mu­rit în Canada, pe 27 oc­tom­brie 2005.

Libertatea: După joc aţi sărbătorit succesul?
Angelo Niculescu: Bineînţeles. Am mers împreună cu familiile la un restaurant şi am stat până dimi­neaţă. Şin minte că pentru această victorie am luat prima normală de joc şi o alta, "de recompensă", din partea direc­ţiunii fabricii.
Libertatea: Era aşa de mare rivalitatea dintre Carmen şi Ciocanul?

Angelo Niculescu: Paradoxal, nu. Singu­ra rivalitate sportivă pe care o aveam era cu ITA, echipa baro­nului Neumann. Poa­­te că o să vă vină să râdeţi, dar patro­nii de la Carmen şi Cio­canul erau buni a­mici. Este adevărat, fiecare vroia ca echi­pa lui să câştige, iar la meciurile directe se ironizau, dar nu o fă­ceau cu răutate.
Libertatea: Când aţi aflat că echipa a fost desfiinţată?
Angelo Niculescu: La vreo câteva săptămâni după acea partidă, când ne-am prezentat la antrenament. A apărut Raul Vizante, omul de în­credere al lui Ionel Mociorniţă şi cel care se ocupa, de fapt, de club, şi ne-a anunţat: "Băieţi, ne-au desfiinţat echipa. Staţi li­niştiţi, voi, jucătorii, nu o să aveţi proble­me". Pur şi simplu nu ne-a venit să credem, iar unii dintre noi au plâns. Pe Ionel Mo­ciorniţă nu l-am mai văzut. Devenise, în opinia comuniş­tilor, un ciumat.
Libertatea: Ce s-a întâmplat după acel eveniment?

Angelo Niculescu: Au urmat zile de nesiguranţă, neştiind ce să facem. Dacă pa­tronii au sfârşit rău, atât Ionel Mociorniţă, cât şi Raul Vizante fiind arestaţi, noi, ju­cătorii, am scăpat mai ieftin. Eu am a­juns la Dinamo A Bu­cureşti, fosta Cioca­nul, Bazil Marian s-a dus la CFR Bucureşti, Gică Po­pescu la nou-înfiinţata ASA Bucu­reşti, iar Covaci a plecat la CFR Timişoara. 

Contracte profesioniste, în comunism
Chiar dacă în România se instaurase deja comunismul, Carmen, ITA şi alte echipe aveau în lot jucători profesionişti. "Eram încadraţi, pentru «camuflaj», la fabrica lui Mociorniţă, dar primeam salarii cu totul aparte. Astfel luam bani în funcţie de valoare şi de activitatea sportivă. În plus, ni se acordau prime care, şi ele, difereau în funcţie de adversar şi de scor", ne-a declarat Angelo Niculescu.

Neumann a imprimat comentariul  meciurilor pe plăci de patefon
Rivalitatea cu ITA era foarte mare. La jocul direct, disputat la Bucureşti, pe 20 aprilie 1947, patronul arădenilor, baronul Neumann (foto), era sigur pe victorie, aşa că a vorbit cu crainicul care transmitea întâlnirea la radio şi i-a cerut să-i imprime, contra cost, comentariul pe 12 plăci. A fost un fiasco total, Carmen impunându-se clar, cu 5-2. Supărat, Neumann i-a trimis toate discurile lui Ionel Mociorniţă, care şi-a chemat câţiva dintre jucători la restaurant şi, într-o atmosferă incendiară, au retrăit partida, ascultând-o la patefon.  
ASA Bucureşti, admisă fără «concurs»

În locul echipei Carmen, care terminase competiţia internă pe locul 2,  la 11 puncte în urma campioanei ITA, a fost admisă, fără "concurs" nou-înfiinţata echipă a armatei, ASA Bucureşti. "Bunica" Stelei a şi participat, alături de Dinamo A Bucureşti (Ciocanul), CFR Bucureşti sau CFR Timişoara la împărţirea jucătorilor de la Carmen, reuşind să-i transfere pe fundaşul Ion Panait şi pe atacantul Gică Popescu.

Astăzi se retrag echipe din lipsa banilor

Dacă înainte echipele erau excluse din campionat pe motive politice, astăzi ele renunţă la competiţie din cauza situaţiei financiare precare. Numai anul acesta s-au desfiinţat trei formaţii cu nume, care au activat mult timp şi pe prima scenă fotbalistică a ţării: Corvinul Hunedoara, CSM Reşiţa şi Olimpia Satu Mare. De asemenea, alte echipe, printre care Forex Braşov, Pre­fa­bri­cate Modelu şi FCM Câmpina s-au retras din campionat, anul acesta, tot din lipsa fondurilor.

FzR!!

sursa: Libertatea, 29.11.2008

Supraviețuitorul: povestea lui Nicolae Dodean, unul din cei mai vechi fotbaliști ai UTA-ei de altădată

Povestea vieții fotbalistice a lui Nicolae Dodean merge mai departe cu a doua parte a discuției pe care am purtat-o cu fostul fundaș al anilor ‘40-’60.
Arădeanul e născut pe 20 septembrie 1932 și e printre cei mai vechi fotbaliști ai UTA-ei în viață. La nici 20 de ani a fost chemat să pună umărul la reconstrucția UTA-ei, după care plecat la CCA-ul marilor Voinescu, Zavoda și Constantin și apoi la pătimașul RAPID, unde a fost stâlp al apărării…

„Eram toți tineri și n-am avut adversar”

Francisc Ronnay avea să fie antrenorul a cărui amprentă s-a impregnat cel mai puternic asupra puternicului apărător. Arădeanul, născut la 1900, internațional al României și „creier” al marii echipe bihorene interbelice CA Oradea, era unul din cei mai în vogă antrenori ai anilor 50.
Câștigase Cupa României cu CCA în 1950, apoi fusese detașat la Casa Armatei Cîmpulung Moldovenesc, pe care o promova pe prima scenă în 1951.
Acolo l-a chemat pe tânărul pe care-l ochise pe când vedea cum cresc copiii vechii sale echipe din Arad, AMEFA.
Echipa din Cîmpulung a fost fulgerătoare în Divizia A.
A doua echipă militară a anilor, pe lângă CCA București, gruparea bucovineană număra fotbaliști ca Ștefan Onisie, Ion Alexandrescu, Stere Zeană, Gîrleanu, Cojereanu, Rodeanu, Liviu Coman, Fusulan sau Karikas.
În 1952, militarii de la Cîmpulung le dăduseră „mai-marilor” din București o mână de ajutor, remizând cu Dinamo în ambele confruntări ale sezonului și pierzând cu roș-albaștrii. În 1953, lucrurile au mers și mai spectaculos. „Media de vârstă era de 21 de ani și câteva luni. Eram toți tineri, ahhh! Am bătut 5teaua, Dinamo, Oradea, UTA!
A doua repriză, nu ne rezista nicio echipă. Eu și Cojereanu jucam în spate, ne acopeream unul pe altul, așa ne «măturam» de numa! Nu puteai să treci, în tot turul am primit 6 goluri!
Alexandrescu, Gîrleanu, Karicas, Zeană și Onisie erau pistoane.
Nu am avut adversar”, zâmbește Dodean.

 Zbor frânt

 Dar în vară, la finalul unui tur pe care trupa din Cîmpulung îl încheia pe locul al doilea, cu o singură înfrângere, la un punct în spatele liderului CCA, la București se hotăra pur și simplu desființarea tuturor echipelor militare de fotbal din țară! Cu excepția CCA-ului! Noua „orânduire” își făcea simțite tot mai tare acțiunile. „Noi n-am știut ce și cum, am primit pur și simplu dispozițiile”, descrie Nicolae Dodean, întors la Arad, dar numai ca să primească după câteva zile o telegramă că îl solicită cei de la CCA să devină jucătorul lor, la fel ca și pe Alexandrescu, Onisie sau Karikas. Odată cu ei, la bucureșteni ajunge și Iosif Petschovsky, care-l ia pe tânărul arădean lângă el.

 Campion, lângă marele Petschovsky

La final de sezonul 1953, arădeanul Nicolae Dodean trăiește bucuria unui titlu de campion cucerit cu bucureștenii conduși de Gică Popescu I și Ilie Savu. CCA pierde însă finala Cupei României în dauna UTA-ei, care o câștigă prin golul lui Vaczi. Anul următor, 1954, campioana e UTA, în timp ce steliștii termină pe poziția secundă. „Am jucat destul puțin pentru CCA. Cu Petschovsky am stat în cameră, el în 1954 s-a întors la Arad.
La echipele mari trebuie să ai clică.
După ce a plecat el, nici eu n-am mai pupat echipa!
Dar am avut bucuria nesperată ca în 2-3 ani să ajung cineva. Eu, care n-am avut nimic…”. Pe lângă tricoul de campion din 1953, în scrin sunt amintiri neprețuite cu marii fotbaliști ai 5telei de-atunci, strânse într-un album elegant, cu coperți tari, roșii, cu sigla CCA-ului, pe care scrie „Tovarășului Dodeanu Nicolae / fundaș / În semn de mulțumire pentru străduința și modul conștiincios în care ați contribuit la succesele obținute de echipa de fotbal a Casei Centrale a Armatei”.
Semnează: Direcția Superioară Politică a Armatei.

„Când treci peste Podul Grant”

Antrenorul Francisc Ronnay se des­părțea și el de 5teaua la sfârșitul lui 1954 și prelua Rapidul: „Vii la noi?”.
A mers în Giulești și, vreme de șase ani, „am fost stâlpul apărării”, se mândrește Dodi-baci, ajuns la „vișinii” printr-un artificiu ce presupunea transferul la o echipă intermediară pe nume Casa Scânteii, de unde rapidiștii l-au luat împreună cu legendarii Greavu, Neamțu (arădeanul născut în Pâncota), Bodo, Copil, Ene, Georgescu, Văcaru, Simionescu.
I-a găsit lângă Podul Grant pe Macri, Dungu, Liviu Coman (despre portar și despre Neamțu dezvăluie că avea să-i trimită mai târziu spre UTA), Remus Lazăr, Todor și Ozon, cel pe care n-ai fi vrut să-l ai adversar, pentru că, pe lângă driblingurile năucitoare, „când erai la pământ, venea să te ajute, dar îți băga degetele în ochi!”

Ca întotdeauna, Rapidul în buletin atunci cu numele de „Locomotiva CFR”, era susținută cu fanatism incredibil. „Dacă ai trecut peste Podul Grant şi ai văzut că era împinsă mașina echipei adversare pe stradă, nu te apropiai. Într-o vreme, nici nu ne-au mai lăsat să facem me­ciuri în Giulești, numai pe 23 August, publicul era nebun!
Se spunea că dacă n-ai călcat în scuipat de șmecher când treci peste Podul Grant, nu ai ce căuta în București”, sună descrierea unei atmosfere veșnic fierbinți.
Reveniţi în Divizia A în 1955, rapidiştii aveau foame de fotbal.
Și-au făcut echipă bună, în 56 au terminat pe 4, în 57-58 erau pe 8, în 58-59, când și-au luat numele care ține și azi, s-au clasat iar la un loc de podium, iar în 59-60 au fost pe 10.
Anul 1960 a fost ultimul petrecut de Nicolae Dodean în București, cu domiciu în buricul Capitalei. „Dacă iau o praștie, sparg geamul la Palatul Telefoanelor.
Dacă nu, pe cel al Comitetului Central sau pe cel al Palatului Regal. N-a trebuit să plătesc nici impozit, nici haine, nici mâncare.
Doar dacă auzeai „șase!”, trebuia să fugi, că se întorcea soțul femeii acasă!”, râde Dodi-baci.
„Old-boy” până în 1980

 Întors acasă cu diploma de absolvent a Școlii de Maiștri CFR, avea legitimația UTA-ei.
A ales însă Vagonul, intrând și în fabrică. A mai jucat patru ani, până în 1964, avându-i în echipa vagonară și pe utiștii Radin Dușan ori Andrei Mercea.
La 32 de ani, s-a dedicat profesiei de maistru al secției „Sculărie”. Periodic, lăsa halatul în fabrică şi îmbrăca iar echipamentul de fotbalist, la old-boys, alături de vechii tovarăși de arme.
Până în 1980, când și-a făcut retragerea și din cadrul veteranilor, într-un meci jucat la Viena.
Flash-back-uri
A renunţat să mai privească fotbalul de azi aproape complet. „Mă mai uit la Barcelona, la Real Madrid… La 5teaua, nu.
Nici la UTA. Văd rezultatele și mă întristez…”
Mai privim fotografiile, iar Dodi-baci derulează filmul pe repede-înapoi.
… povestește despre primii mari fotba­liști ai României, „Schwartz, care a jucat aici la Sparta Arad, și Dobay, au fost cineva! La fel și Ghiță Albu, fundașul arădean, care mi-a fost antrenor la AMEFA”.
… îl evocă pe antrenorul care i-a marcat cariera, Francisc Ronnay: „Bazil Marian, fostul mare jucător, înainte să moară, a spus că a fost cel mai bun antrenor al nostru.
Și pe Gică Popescu l-am respectat la 5teaua”.
… îi revine în minte simpatia pe care i-a purtat-o liderul comunist Corneliu Mănescu, „tare bine m-am avut cu el”.
Apoi, șefii vagonari l-au trimis la București unde trebuia să vândă „patentul” metroului, sfătuindu-l să le spună celor de acolo că nu funcționează!
… apar instantanee, din cele 10 țări văzute din postura de component al Naționalei, fără ca meciurile să fie însă incluse în palmaresul oficial, pentru că România a jucat sub diferite titulaturi.
… s-a adăpostit de o ploaie nemai­văzută, împreună cu fotbaliștii CCA-ului și echipa de artiști a Armatei, în frunte cu Mircea Crișan, în niște distrugătoare de război în Rusia, la Sevastopol.
… reface clipele în care fotbaliștii din Ardeal s-au strâns la o masă în București și au remarcat că 80 la sută din cei de la echipele de top erau ardeleni!
… aminteşte de „Gît-de-vioară” Voi­nescu, fratele marelui portar, extremă dreapta la Dinamo.
… de Petschovsky, pe care-l consideră cel mai mare fotbalist român, urmat de „Doctorul” Stibinger, de Vaczi, Serfözö, „jos pălăria pentru ei!”, de prima mare generație utistă, care începea cu Marki – Vass, Pall, Farmati, Băcuț, Bonyhadi şi ceilalţi… „Ei au fost primii mari fotbalişti ai României, apoi s-au ridicat Alexandrescu și Gheorghe Constantin”.
Dodi-baci mai privește o dată ghetele cu care a jucat acum mai bine de trei decenii în capitala Austriei. Iar soarele primăverii arădene se simte mai dulce decât oricând."

FzR!

sursa: glsa.ro/

Cei mai frumoşi ani

" Cei mai frumoşi ani din viaţa mea au fost cei ai copilãriei, ai adolescenţei şi ai tinereţii.

In every day is holyday – era un cântec la moda in anii ’60. Aşa treceau şi zilele mele: fãrã griji, pline de iubire, apãratã de tot ce ar fi putut rãni mintea şi sufletul unui copil/adolescent/tânãr.

Am atât de multe amintiri frumoase din aceastã perioadã, încât nu ştiu asupra cãrora sã mã opresc, sã vi le povestesc şi vouã.
Oricum, mã voi limita la cele legate de pasiunea comunã a tatãlui meu, a mea şi a voastrã pentru Rapid.

V-am spus deja cã prima amintire este cea de la 3 ani, din ziua în care am pãşit pe podul Grant şi în stadionul Giuleşti.

O altã întâmplare, pe care mi-o amintesc cu precizie, s-a petrecut pe stadionul 23 August.
Aveam 4 ani, era varã, frumos şi eram la peluza cu tabela de marcaj, la unul dintre acele cuplaje, în care  se jucau douã meciuri, unul dupã altul, între cele 4 echipe bucureştene: Rapid, Progresul, Steaua şi Dinamo. Fiindu-mi sete am coborât treptele pânã unde era o ţâşnitoare cu apã. Tata m-a avertizat sã fiu atentã pe unde merg ca sã nu mã rãtãcesc. Furaţi de fazele de pe teren, atât eu, cât şi tata, nu am mai fost atenţi unul la celãlalt şi, uite aşa, am reuşit sã mã pierd în mulţimea de oameni care se ridicase în picioare, fiind pauzã.

Disperatã, am început sã plâng, strigându-l pe tata; cineva m-a luat de mânã si m-a dus la tribuna I a unde era cabina crainicului de stadion. Acesta  m-a întrebat cum mã cheamã şi cu cine am venit la stadion. Eu eram bine instruitã de tata pentru “situaţii de urgenţã”, aşa cã am început sã îi turui numele, vârsta, adresa, etc.

 Imediat, domnul acela amabil s-a apropiat de microfon şi a fãcut un anunţ, care suna cam aşa: “A fost gãsitã la peluza o fetiţã de 4 ani, îmbrãcatã aşa si aşa, pe numele ei Marilena. Tatãl este rugat sã vinã la …..”.

Eu eram foarte atentã şi, pentru cã, de când  am intrat în cãmãruţa aceea, am fost fascinatã de aparatele, beculeţele şi firele împrãştiate peste tot, am profitat de neatenţia celor mari şi m-am repezit  cãtre microfonul uriaş de pe masã, fãcând prima mea emisiune radiofonicã live: “Tatule, sunt aici la nenea crainicu’! Mi-a dat bomboane şi suc! Vino şi tu repede cã poate îţi dã şi ţie!” 
Cu mânuţele strânse pe microfon, am continuat cu recitarea unor poezii şi cu interpretarea unor cântecele învãţate de la grãdiniţã şi de la radio; dupã încheierea recitalului, am terminat triumfãtor cu un “Hai Rapidu’!”, de au aplaudat toţi cei 63.000 de spectatori, câţi erau pe stadion.

Anii au trecut, am devenit o domnişoarã simpaticã şi, cum era firesc, m-am îndrãgostit pentru prima oarã.
Toate colegele mele de clasã erau amorezate de actori, cântãreţi în vogã, numai eu iubeam un fotbalist, pe Emil “Nicky” Dumitriu. Când îl vedeam la meciuri, la antrenamente sau în sala de sport de sub tribuna a II a, simţeam cã îmi fuge pãmântul de sub picioare. Eram fascinatã de ochii lui  albaştri, dar mai ales de felul în care juca fotbal.
Cu totul altfel decât ceilalţi colegi de echipã.
Nicky nu lovea mingia, ci o alinta, nu fãcea nici un efort vizibil, nu transpira alergând pe tot terenul, totul la el pãrea o joacã de copil.

Odatã, un jurnalist l-a întrebat cum de poate dribla, fãrã sã privescã în jos, cãtre minge.
Rãspunsul lui a fost urmãtorul: “Am început sã joc fotbal cu copiii de pe strada mea într-o grãdinã, printre copaci; într-o zi, alergând şi driblând fãrã sã privesc în sus, m-am lovit cu capul de o scândurã, care era prinsã între doi arbori, de am vãzut stele verzi,. De atunci, m-am lecuit sã alerg cu capul aplecat.”

Întâmplarea aceasta mi-a inspirat o poezioarã, pe care i-am dedicat-o, sub protecţia anonimatului, exact în pauza dintre turul şi returul campionatului 1966/1967.

Dragã Nicky eu aud,

Cã te antrenezi driblând

Câţiva pomi într-o grãdinã

Şi iatã ce-mi vine în gând:

Tot driblând nişte copaci,

Ai ajund ca pân’ la urmã

Tu, cu mingia sã faci

Lumea sã râdã’n tribunã.

 

Dacã Stan şi Bran ar fi

Aici sã-ţi admire jocul

Cu invidie ar privi
Cercând sã-şi aline focul.

 

Popa, Sãtmãreanu, Boc

Când te vãd venind mai tare

Au impresia pe loc

Cã mingia-i pe sub picioare.

 

La încheiere eu îţi spun

Cã te voi iubi mereu

Şi aştept ca în retur

Primii voi sã fiţi. E greu?

 

Nu ştiu care a fost reacţia lui când a gãsit poezia în geanta cu echipament, dar ştiu ca în acel sezon Rapid a câştigat campionatul!

În 2003, la aniversarea a 80 de ani de la înfiinţarea clubului, l-am reîntâlnit pe Nicky.
Lucram atunci la Radio România Tineret şi m-am apropiat de el, rugându-l sã îmi dea un interviu.
Eram atât de emoţionatã, încât cuvintele mi se opreau în gât şi nu am reuşit sã îl întreb decât: “Cum aţi ajuns sã jucaţi fotbal la Rapid?” 
M-a privit cu aceeaşi ochi, tulburator de albaştri, şi mi-a rãspuns zâmbind; ”Cu tramvaiul!”; apoi m-a îmbrãţişat tare, tare, tare!

Voi ce credeţi?
Şi-o fi dat seama, pânã la urmã,  cã eu i-am scris poezia aceea de dragoste copilãreascã!

Şi pentru cã tot am amintit de câştigarea titlului de campioanã din 1967, sã vã povestesc de ce nu am participat la marşul galeriei, fãcut pe jos de la Ploieşti în Giuleşti.
Am plecat cu tata, cu trenul, spre marea supãrare a mamei, care ne-a zis ceva de genul: ”Nu vã ajunge cã vã duceţi în Bucureşti la meciuri, acum aţi început sã colindaţi şi ţara!”.
Dupã terminarea meciului, cu veşnica rivalã Petrolul, suporterii au hotãrât sã plece pe jos acasã. Ne-am alãturat şi noi grupului, numai cã, încet, încet, pierdeam contactul cu plutonul, deoarece tata mergea greu şi foarte caraghios.
În final, când am ajuns în dreptul gãrii, supãrat a zis: “O omor pe mã-ta când ajung acasã! Gata, hai la tren!” Mult mai târziu am aflat cã mama, ca sã se rãzbune pe el, îi apretase beton ……chiloţii!

Sã ne întoarcem pe stadionul 23 August, la meciul cu Trakia Plovdiv, din Cupa  europeanã, desfãşurat în 18 octombrie 1967, ora 14,45, sub conducerea unui arbitru polonez: Marian Srodecki.

Pierdusem la Plovdiv cu 2-0 şi ne trebuia o victorie la 3 goluri diferenţã pentru a ne califica în faza urmãtoare.
Tata luase o primã de la serviciu, aşa cã am cumpãrat, pentru prima oarã, bilete la tribuna a II a.
Lângã mine s-a aşezat un bãtrânel simpatic, aparent inofensiv, dar teribil de vorbãreţ şi dornic sã comenteze fiecare  fazã a meciului.

Tata era un ardelean taciturn, cãruia cu greu îi scoteai un cuvânt din gurã, aşa ca dialogul dintre cei doi era de fapt un monolog.
A început meciul si bãieţii jucau cu o determinare şi o dorinţã de victorie excepţionale, încurajaţi de peste 60.000 de spectatori şi însoţiţi de comentariile enervante ale “crainicului” de ocazie din tribunã.

Şi a venit minutul 25, când Teo Codreanu a marcat primul gol; am sãrit toţi în picioare, strigând de bucurie. 
Moşul, iute de mânã, m-a luat în braţe şi m-a pupat, pânã sã apuce tata sã facã acelaşi lucru.
Am auzit un mormãit ameninţãtor venit dinspre tata  şi am vãzut o privire ucigãtoare îndreptatã cãtre uzurpatorul care mã îmbrãţişase, fãrã permisiune,  “in loco parentis”.

Al doilea mitan a început cu un asediu puternic la poarta bulgarilor şi, în minutul 72, acelaşi Teo Codreanu a marcat al doilea gol, aducând egalitatea la scorul general.
Scena s-a repetat, deşi tata stãtea cu un ochi la jocul de pe teren şi cu unul la mine.
Moşul l-a întrecut şi de data aceasta la proba de “pupãturi vitezã”. Enervat la culme, tata a decis sã facã rocada şi s-a mutat în locul meu, lângã moşul pupãcios.

Primele 90 de minute s-au încheiat şi au urmat prelungirile. Tensiunea era maximã şi, în minutul 108, Puiu Ionescu a adus cel de al treilea gol pentru Rapid, extazul în tribune şi calificarea în turul al doilea al competiţiei europene.

În acel moment, s-a petrecut dezastrul: moşul s-a agãţat, pur şi simplu, de  gâtul tatãlui meu şi a început sã îl pupe, ceea ce pentru tata a fost mai mult decât putea sã suporte şi a stârnit în jurul nostru un hohot general de râs.
Timp de 2-3 minute, bietul tata s-a luptat cu vecinul de scaun, încercând sã îl potoleascã, strigându-mi disperat: “Ia-l de pe mine, cã îl omor!”

Dacã tot v-am dat atatea detalii “extrasportive”, sã ne amintim echipa care a obţinut acest succes, dupã un joc memorabil.

Jucãtori:  Răducanu Necula – Nicolae Lupescu, Ion Motroc, Dan Coe, Ilie Greavu (cãpitan) – Constantin Dinu, Constantin Jamaischi –  Constantin Năsturescu, Emil Dumitriu, Ion Ionescu, Teofil Codreanu.
Antrenori: Valentin Stănescu şi Victor Stãnculescu.

………………………………………………………………………………………………………………………………

Poveştile mele despre cei mai frumoşi ani din viaţã se opresc brusc în ziua de 2 septembrie 1976, tot aşa cum s-a terminat viaţa tatãlui meu.

Ultimele lui cuvinte, înainte de a intra în comã, dupã un accident vascular cerebral masiv, au fost: “Mâine o sã îmi fie mai bine şi o mergem la meciul cu Bacãul!” .

Dar nu am mai mers!"

Bucureşti,

14 noiembrie 2012

 

by povestivisinii.wordpress.com/

Echipa de AUR. Din Tribuna si din Ceruri....

Antrenori: Valentin Stănescu şi Victor Stănculescu.

Jucători:

Răducanu Necula, portar - data naşterii: 10.05.1946

Nicolae Lupescu, fundaş - data naşterii: 17.12.1940

Dan Coe, fundaş - data naşterii: 08.09.1941 – 19.10.1981

Ion Motroc, fundaş - data naşterii: 14.02.1937

Constantin Dinu, mijlocaş - data naşterii: 14.05.1943

Ilie Greavu, fundaş - data naşterii: 19.07.1937 – 1.04.2007

Ion Ionescu, atacant - data naşterii: 05.04.1938

Constantin Jamaischi, mijlocaş - data naşterii: 10.02.1945

Viorel Kraus, atacant - data naşterii: 05.03.1940

Teofil Codreanu, atacant - data naşterii: 01.02.1941 – 10.01.2016

Emil Dumitriu, atacant - data naşterii: 05.11.1942

Constantin Năsturescu, mijlocaş - data naşterii: 02.10.1940

Alexandru Neagu, atacant - data naşterii: 19.07.1948 – 17.04.2010

Au mai făcut parte din lotul Rapidului:

Marin Andrei, Vasile Ştefan, Savu Costea, Nicolae Georgescu, Paul Mitroi.

DUMINICA ÎN CARE RAPIDUL A INTRAT ÎN ISTORIE
(ziarul "Sportul popular" Ion Baieşu)

"Am fost şi eu la Ploieşti. Meciul puteam să îl văd la televizor, dar nu meciul mă interesa, ci galeria giuleşteană. În fruntea acesteia se află, daca nu ştiaţi, cunoscuta cântăreaţă Ioana Radu care, la Ploieşti a intrat în teren şi l-a sărutat pe Motroc pe amândoi obrajii, ca să ştie toata lumea de partea cui cânta inima ei de olteanca... Iar când arbitrul a fluierat sfârşitul meciului, cerul s-a prăbuşit deasupra stadionului. Nici o forţă din lume nu mai era atunci în stare să-i oprească pe giuleşteni să nu năvălească pe teren. S-au dus acolo să plângă cu toţii, să plângă cu Coe în braţe, au smuls tricourile de pe jucători, le-au rupt în bucăţi împărţindu-le între ei.
La înapoiere, pe şoseaua naţională, am întâlnit un tânăr care ne-a făcut semn să îl luăm cu maşina. Am oprit şi l-am luat. Când a coborât s-a scuzat că nu are bani la el dar, ca să ne răsplătească totuşi, a scos din portmoneu, din despărţitura în care ţinea fotografiile şotiei, un petec de pânză vişinie, l-a rupt cu dinţii şi ne-a dat jumătate din el. Era o bucată din tricoul lui Dumitriu II!"

NĂSTURESCU: ,,Cred că la ora asta soţia mea, este fiinţa cea mai fericită. Mare rapidistă, înainte chiar de a mă cunoaşte (pe cuvînt !) ea s-a bucurat mai mult ca oricine de succesul nostru cu atît mai mult cu cât peste două luni va naşte (sper) un al treilea rapidist. Acestor două fiinţe dragi le închin titlul pe care 1-am cucerit noi astăzi la Ploieşti'.

CODREANU: ,,De copil am visat că echipa mea favorită, Rapidul, să cucerească campionatul. N-aş fi crezut niciodată că eu am să contribui direct la aducerea titlulul în Giuleşti. Când am văzut însă, la pregatirea jocului că lui nea Tinel (n.n. Valentin Stănescu) îi jucau ochii în lacrimi, am ştiut că de pe stadionul ploieştean noi nu putem ieşi decît campioni'.

JAMAISCHl ; ,,Azi noapte am visat că Petrolul ne-a bătut cu 3-1 iar Dinamo a câştigat cu 3-0, M-am trezit lac de transpiraţie. Mai mare fericire ca cea pe care o trăiesc astăzi nu poate exista'.

ION IONESCU : ,,Ziua căsătoriei şi ziua de astăzi sunt cele mai fericite zile din viaţa mea. Să ştiţi însă că atunci când 1-am văzut pe Roman singur în faţa lui Răducanu n-am mai crezut c-am să mai apuc această A DOUA ZI'. .

DUMITRIU II ,,Eu azi n-am avut emoţii. Simţeam că va fi ZIUA NOASTRĂ. jucătorii din aparare au luptat extraordinar şi mi-am dat seama că nu putem primi gol. La magistrala foarfecă a lui Puiu (n.n. lonescu) am s-a terminat campionatul dar a trebuit să rezistăm pâna în minutul 90'.

GEORGESCU : ,,Cit de bine i-am înţeles azi pe înflăcăraţii noştri suporteri. Am tremurat 90 de minute iar la şutul lui Roman mi s-a oprit respiraţia. Deşi n-am jucat azi, mă simt omul cel mai fericit'.

LUPESCU ; ,,Nu-mi vine să cred că am luat campionatul. Pur şi simplu nu-mi vine să cred. Acest titlu care a fost ani de zile pentru noi ,,fata morgana' este in sfârşit al nostru ! Ciupeşte-mă Jami să nu cred că visez'.

RĂDUCANU : ,,În ultimele cinci minute îmi venea să-i strig lui nea Tinel să mă schimbe. Până atunci n-am avut nici o emoţie dar din clipa aceea am început să simt că mi se taie picioarele'.

KRAUS : ,,Azi este a doua zi de naştere pentru noi'.

DAN : Am câştigat un foarte greu război psihologic. Închin această victorie minunaţilor noştri suporteri care sunt alături de noi şi la bine şi la râu .

MOTROC : ,,Trei mari evenimente marchează anul 1967 pentru mine : 1) Voi fi in curând tata ; 2) Am câştigat campionatul ; 3) Suntem la un pas de Cupa şi poate cine ştie. . .'

GREAVU : ,,Am jucat ultimele 30 de minute cu un nod în gât. Fiecare minut care ne apropia de titlu mi se părea fără sfârşit. Această jumătate de ora a fost cel mai greu examen din viaţa mea'.

ANDREI : ,,Echipa noastră a luptat extraordinar pentru acest titlu .Îl merităm. Vom căuta să ne arătam demni de el'.

VICTOR STĂNCULESCU : ,,Am făcut drumul Bucureşti - Ploieşti azi noapte în ,,marş', în jurul camerei. De zece ani de când am îmbrăţişat cariera de antrenor, azi am ajuns la concluzia că munca şi sacrificiile sunt într-o zi răsplătite'.

VALENTIN STĂNESCU : ,,De patru nopţi n~am dormit. În fiecare noapte m-am culcat pe la ora unu, m-am zvârcolit până la ora trei. iar de la această ora m-am dus, ca să mă liniştesc, să pescuiesc... Acest ultim meci a fost pentru mine un coşmar. Ce am azi în suflet ? O singură dată am mai trăit clipele de acum : când s-a născut fiul meu Mugurel. Ce n-au făcut echipele Rapidului cu mari individualităţi ale timpului , au reuşit aceşti băieţi admirabili cu suflet de aur'.

EMERICH VOGL, (Consilier tehnic al echipei) : ,,Echipa noastră a spulberat azi un mit. Am satisfacţia să constat că jucătorii noştrii au depăşit faza ,,talentelor care încântă" ajungând elemente cu maturitate, pe care poţi, în sfârşit, conta'.


Mereu si oriunde in Inimile Noastre.


FzR!

Sa ai grija de noi, nea Teo......

Inca o Inima Visinie a decis sa bata incepand de astazi dintre Ingeri.Si sa ne sustina pentru o eternitate.

Câștigator al titlului din 1967, Teofil Codreanu a pierdut 

insa derby-ul cu viata la 75 de ani si a decis că este momentul să se reîntâlnească cu Dan Coe, dar și cu alți foști mari rapidiști trecuți în neființă.

Nu te vom uita niciodata!

Multumim pentru tot!

FzR!

Ce nu stiati despre numarul 23: fatalitate, mister sau coincidenta?

Nu este nimic in neregula cu numarul in sine, insa este considerat un numar sacru. Iata cateva detalii intereresante despre acest numar fatidic:

In filmul "Jeepers Creepers", creatura fioroasa trebuie sa se hraneasca la fiecare 23 de ani, timp de 23 de zile consecutiv.

Staff-ul trupei Beatles cuprindea exact 23 de persoane: muzicieni, fotografi, producatori, etc.

Cifrele adunate ale datei la care se scufunda Titanicul dau rezultatul 23: 4.15.1912 = 4+1+5+1+9+1+2=23.

Suma cifrelor din data la care au fost lovite turnurile gemene din SUA, 9.11.2001, are ca rezultat numarul 23.

Inclinarea axei planetei noastre este de 23 grade. Mai precis este 23.5, dar destul de aproape de 23.

Fiecare om primeste 23 de cromozomi de la fiecare parinte.

Parul uman poate rezista la o sarcina de 23 de tone in cazul in care este legat ca o franghie.

Zona 51 din SUA a fost numita la inceput Zona 23 (Area 23).

Shakespeare s-a nascut pe 23 aprilie 1564 si a murit pe 23 aprilie 1616. Prima sa opera publicata a fost pe 23 mai 1623.

Kurt Cobain s-a nascut in 1967 si a murit in 1994: 1+9+6+7=23. 1+9+9+4=23.

Grupul U2 are, de asemenea, cifra 23 in cadrul numelui formatiei. U este litera 21 din alfabetul latin iar daca adaugam cifra 2 obtinem exact 23.

Un an pe Pamant are exact 364.2421 zile care insumat da 23.

Toate celebritatile care s-au nascut pe data de 23 sau in anul '23 dintr-un secol, au murit din cauza unei supradoze de droguri, abuz de tigari sau consum de alcool.

In Biblie, numerele care se repeta cel mai des sunt 4, 7 si 12 care insumate fac 23.

Capitanul unei nave maritime, pe nume Clark, nu a avut niciun fel de problema in 23 de ani de activitate. La o zi dupa sarbatorirea a 23 de ani de navigatie, vasul sau s-a scufundat, ucigand 23 de persoane. In aceeasi zi, un zbor de la Miami la New York cu numele "Flight ST 23" s-a prabusit, iar numele pilotului era Clark.

Bugs Bunny spune urmatoarea sintagma:" frick-a-frack-a-fire-crack-er". Aceasta are 23 de litere si nu apare decat o singura data in episodul 23 al seriei animate cu celebrul personaj.

Iulius Cezar a fost injunghiat de 23 de ori. 13 lovituri au fost letale.

John Dillinger a jefuit 26 de banci, dar a reusit sa fuga cu banii doar din 23, in cazul celorlalte trei a lasat banii la intrare, din diverse motive.

Doua treimi (23) din ingerii Raiului au ramas fideli Domnului, in timp ce o treime l-au urmat pe Lucifer.

Teroristul care a intrat cu primul avion intr-unul dintre turnurile gemene a stat pe scaunul cu numarul 23 inainte de a deturna avionul.

In filmul Die Hard 3, trenul deraiaza la statia cu numarul 23.

Un ucigas in serie din SUA, pe nume Michael Frod, a avut in inchisoare numarul de identificare 47516, care insumat da 23.

Mana omului are 23 de articulatii.

Bomba atomica a cazut peste Hiroshima in 08.06.1945, o data care insumata da numarul 23.

Alfabetul latin original are 23 de litere.

23 de soldati americani au fost ucisi pe 23 ianuarie 2003 in Irak intr-o regiune cunoscuta sub numele de "Sector 23".
2/3 = 0,666 (666 = numărul bestiei din Biblie)

Izotopul de uraniu folosit în bombele nucleare este U235.

În filmul “Airport”, un nebun care pune bombe are scaunul 23.
Fiecare al 23-lea val care se sparge pe ţărmul mării are o mărime de două ori mai mare decât cea normală.

În filmul “Airplane II”, numele navei spaţiale este XR-2300.

Adresa francmasonilor din Stafford (Anglia) este 23 Jaol Road. În New York este pe strada 23.

Prima aterizare Apollo pe Lună a avut loc la 23,63 grade est; cea de a doua la 23,42 grade vest.

În “Star Wars”, prinţesa Lea a fost ţinută în celula AA-23.

Marele patriot scoţian William Wallace a fost executat pe 23 august 1305 pentru trădare.

Bioritmul uman are un ciclu de 23 de zile.

Sângelui îi ia 23 de secunde pentru a circula prin tot corpul uman.

Celebrul Edgar Cayce a început să aibă viziuni despre Atlantida în 1923.

Hitler s-a alăturat unei societăţi secrete în 1923.

Nmărul lui Avogadro, folosit în chimie, este: 6,02*10^23.

Homo sapiens are 46 de cromozomi de la părinţi: 23 de la tată şi 23 de la mamă.

Joseph Smith, fondatorul sectei mormonilor, s-a născut pe 23 decembrie 1805.

Atât în veche Sumerie, cât şi în Egipt, noul an începe pe 23 iulie.

Statele Unite au eliberat 23 de bombe atomice în Atolul Bikini din Pacific.

Se crede că Adam şi Eva au avut 23 de fiice.

Se crede că versetele din Coran au fost revelate după 23 de ani.

Psalmii, cei mai lungi din întreaga Biblie, este cea de a 23-a carte a Vechiului Testament.

Subsemnatul sunt nascut in 23, iar Rapidul meu drag in '23.

Sa avem cu totii un 2016 exceptional!

FzR!