Povestea spune că, într-o zi când mergea prin parcul în care își făcea zilnic plimbările, celebrul scriitor ceh Franz Kafka a întâlnit o fetiță care plângea.
Își pierduse păpușa și era tare dezolată.
Kafka s-a oferit să o ajute să o găsească, așa că și-au dat întâlnire a doua zi, în același loc.
Pentru că nu a găsit-o, el a scris o scrisoare ca din partea păpușii, pe care i-a citit-o fetiței a doua zi când s-au reîntâlnit.
“Te rog nu plânge după mine, am plecat într-o excursie în jurul lumii. Îți voi scrie despre aventurile mele.”
Acesta a fost începutul multor scrisori care au urmat.
De fiecare dată când cei doi se întâlneau, Kafka îi citea fetiței aventurile imaginare prin care trecea mult iubita ei păpușă. Fetița era consolată.
Când întâlnirile lor au ajuns la sfârșit, Kafka i-a adus fetiței o păpușă.
Aceasta arăta, evident, diferit față de cea originală. Scrisoarea cu care a venit însoțită explica: “Călătoriile mele m-au schimbat”.
Mulți ani mai târziu, fetița, acum fiind o femeie adultă a găsit în această păpușă un bilețel pe care scria:
“ Tot ceea ce iubești vei pierde până la urmă.
Dar în final, iubirea se va întoarce sub o altă formă.”
" Iubirea se va întoarce sub o altă formă. "
A Noastră se numește Rapid.
Poate cea mai pierdută păpușă, dar regăsită de infinit de ori mai mult.
"Liga Profesionistă de Fotbal a primit punctele de vedere ale tuturor cluburilor membre în ceea ce priveşte varianta propusă de Federaţia Română de Fotbal, în cadrul şedinţei Comitetului Executiv din data de 25 iunie 2020, ca jocurile de baraj pentru menţinerea/promovarea în Casa Liga 1 să se desfăşoare într-o singură manşă.
Cele 14 cluburi membre ale Ligii I au susţinut, în unanimitate, că nu sunt de acord cu varianta de lucru propusă de Federaţia Română de Fotbal şi că doresc să dispute jocurile de baraj în două manşe, aşa cum prevede şi Regulamentul de Organizare a Activităţii Fotbalistice al FRF".
Stau și mă întreb ( de aproape 5 ani ), ce caută sau ce rost au acești doi băieți la cârma destinului fotbalului românesc.
În cazul în care fotbalul mai există sau destinul nu ne-a convins că este unul tot mai aproape de marginea prăpastiei...
Cele 14 cluburi membre ale Ligii au decis faptul că barajul pentru menținere/promovare în Liga 1 să fie programat în două manșe pe 5 și respectiv9 august.
Pentru prima dată anul acesta mi-e dat să întâlnesc și eu pe cineva care să se bucure când mă vede.
E drept că instantaneu am întors capul să verific dacă nu se află cineva în spatele meu.
În dreptul "liniei de 16 " Cristiano execută primele mișcări de încălzire.
Trec mâhnit pe lângă iberică și-mi ocup locul în peluza.
Franța - Portugalia, contând pentru șaisprezecimile europeanului.
Rui Patrício, Guerreiro, Moutinho, Domingos Duarte ( îmi dau lacrimile când mi-amintesc de rebelul nostru ), Bruno Fernandes, Rúben Neves și Cristiano Ronaldo - tocmai ăsta din cauza căruia am pierdut-o pe entuziasta de mai devreme....
Jocul e avântat, băieții din Hexagon nu se regăsesc, stadionul vuiește și-mi pare un vulcan gata să erupă.
Nu-mi dezlipesc ochii de la iberică.
Doamna Veronica îmi aplaudă câteva după ceafă.
Standing ovation.
Asta pentru că în minutul 23 Runaldu se înalță peste Lloris, ieșit precum Prunea în meciul cu suedejii, și scutură plasa.
Profit de euforia golului și sustrag 4-5 doze de Super Bock din termoizolantele maurilor.
Până la finalul partidei în afară de a împărți bezele cu fetele din tribună, nu mai remarc altceva.
Portugalia învinge Franța și se califică în optimi.
Mai încasez două palme de la patroană.
Merit, dar a și meritat.
A fost o seară minunată.
Probabil cea mai importantă partidă de fotbal la care am asistat.
Mi-au amorțit mâinile pe masa din bucătărie.
Am visat.
Astăzi chiar ar fi trebuit să fiu unul din miile de suporteri la poate cel mai important meci de la europene.
Se spune despre el că “ a trăit intens şi a murit repede ”. Austriacul, pe numele adevărat Johann Hölzel, cunoscut sub numele de scenă Falco, a rămas în memoria timpului drept unul unul dintre marile staruri ale muzicii pop.
S-a născut la Viena, fiind singurul supravieţuitor de tripleţi. Încă de copil a început să dea semnele unui talent muzical neobişnuit.
La patru ani putea bătea în tobe ritmurile unor piese Beatles sau Elvis Presley auzite la radio și tot la 4 ani a fost confirmat în urma unei audiții la Academia de muzică din Viena ca având o mostenire musicală ieșită din comun.
Părăsea şcoala la vârsta de 16 ani, iar în 1977 intra la Conservatorul din Viena.
Renunţă după un semestru, pentru a deveni “un muzician adevărat”.
O scurtă perioadă a trăit în Berlinul de Vest, unde cânta într-o trupă de jazz-rock.
Se întoarce la Viena şi îşi atribuie pseudonimul Falco, în onoarea schiorului est-german Falko Weisspflog, schimbând doar o literă din numele acestuia.
Îşi începe cariera muzicală solo în 1982, cu “Der Kommisar”- piesă despre abuzul de droguri. Succesul nu se lasă aşteptat: Falco pătrunde în majoritatea top-urilor europene şi chiar în topul american-unde puţini artişti de pe “bătrânul continent” se plasau pe poziţii fruntaşe. Inspirat de filmul “Amadeus”, Falco înregistrează în 1985 piesa “Rock Me Amadeus”, care în 1986 ajungea pe primul loc în Billboard, fiind prima piesă în limba germană din istoria muzicii care a ocupat locul 1 în SUA. De pe acelaşi album cu “Amadeus” mai face parte şi “Vienna Calling”-alt hit mondial. Piesa “Jeanny” de pe albumul “Falco 3”, l-a propulsat iarăşi în fruntea topurilor din Europa. Chiar daca piesa a fost controversată, fiind interzisă difuzarea ei la unele posturi de radio, succesul comercial a fost de neoprit.
În 1986 lansa albumul “Emotional”, după care pleca, timp de un an, într- turneu mondial în Japonia. Chiar dacă nu se menţinea tot timpul pe culmile succesului, Falco avea o cotă ridicată din punct de vedere artistic.
Ironia sorţii: când piesa “Out Of The Dark” intra rapid în topurile internaţionale, artistul deja murise.
Din păcate, ultimul album “Out Of The Dark (Into The Light)”, la care lucrase doi ani a apărut abia la două săptămâni după moartea sa.
Si o altă ironie.
La data morții luase deciza unui come-back. Vroia să se apuce serios de lucru.
Să se lase de băutură și poate și de droguri. Să…dar ce mai contează
Artistul a fost înmormântat în Cimitirul Central din Viena. Acolo, într-o zi friguroasă de februarie, peste 10.000 de oameni i-au adus un ultim omagiu.
Alcool, droguri, muzică.
Cuvinte definitorii pentru viața lui.
Impresarul Horst Bork povestește cum, la un moment dat, I s-au oferit 12 milioane de mărci pentru trei albume.
Oferta venea de la o cunoscută casă de discuri din UK. Numai că Falco, beat, a pierdut avionul care urma să îl ducă la Londra.
Viciile l-au și ajutat însă.
Se spune că dacă nu ar fi fost alcoolul – marca lui preferată de wisky era Jack Daniels – nu s-ar fi născut Jeanny.
Un megahit internațional.
„Era sensibil şi romantic. Era rău doar când consuma alcool. Atunci era insuportabil. De aceea s-a şi rupt relaţia noastră”.
Falco a fost descris de către cei care îl cunoșteau drept având o personalitate complexă.
Ambițios, egocentric, dificil mai tot timpul. Perfecționist.
Avea tot timpul senzația – teama chiar – că la un moment dat va fi demascat și lumea va descoperi că nu este atât de bun pe cât se spune.
Rapid continuă forma bună din jocurile amicale, reușind ieri o victorie clară, 4-1 pe terenul celor de Turris Turnu Măgurele, o altă contracandidată la promovare.
Golurile noastre au fost reușite de Saifeddine Alami (’25,’55), Sefer CR7 ('47) și Alex Dulca (’82).
Una caldă, alta rece....pentru că aflu faptul că băieții noștri vor lua startul în play-off-ul ligii abia peste 10 zile.
Andrei Păunescu,
fiul lui Adrian Păunescu, a povestit cum a fost compus imnul Rapidului, la o
miuță la care a luat parte și directorul Gazetei Sporturilor, Ovidiu
Ioanițoaia, pe atunci jurnalist la revista Flacăra.
„
Acest imn s-a născut foarte simplu. Era iunie 1980, eram la redacția Flacăra,
tata ne-a luat în mașină pe mine, aveam 11 ani, pe Victor Socaciu, care era
tânărul folkist de atunci și pe care-l lua peste tot, scriau și făceau împreună
lucruri frumoase pentru cenaclul Flacăra, pe Ovidiu Ioanițoaia, gazetar sportiv
la revista Flacăra, și pe Victor Niță, tot de la Revista Flacăra.
Am ajuns la stadionul Giulești.
Nu era zi de meci, era o zi
în care Flacăra juca fotbal la poarta dinspre tunel, dinspre Teatrul Giulești.
Ne încălzeam, urma să înceapă o miuță și tata, în timp ce dădeam în minge, i-a
zis lui Victor Socaciu:
«Victore, du-te și ia chitara de la mașină!E
prea frumos momentul ca să nu scriem un cântec.»
Reamintesc:
Rapidul era în Divizia B. Se luptase cu un an înainte cu Scorniceștiul, atunci
abia pierduse lupta pentru promovare cu Progresul, parcă. Până s-a dus Victor
Socaciu la mașină să ia chitara, nu exista muzică, nu exista nimic, nu existau
versuri, tata i-a zis lui Ovidiu Ioanițoaia:
«Ovidiu, ia o hârtie!».
Ioanițoaia nu avea hârtie cu el că
veniserăm să jucam fotbal. A luat un șervețel, o chestie, un carton de mici, nu
știu ce, ce era pe acolo prin așa-zisul tunel, la intrarea spre vestiare și
tata i-a spus: «notează!»
«Suntem peste tot acasă / Porțile ni se
deschid / Nu-i echipă mai frumoasă și iubită ca Rapid».
Uite, am în față, cu scrisul lui Ovidiu Ioanițoaia, hârtia de
atunci. Apoi, Victor Socaciu a luat chitara, a scris muzica, tata a continuat
să dicteze versurile la celelalte strofe și așa mai departe.
Asta s-a
întâmplat acum fix 40 de ani, e povestea unui cântec uriaș pentru o echipă
minunată și mereu prigonită, ceea ce tatăl meu a surprins în poezia imnul
Rapidului. Suntem peste tot acasă... singura
echipă din lume care oriunde se duce e mai iubită chiar decât echipa gazdă.
Tata nu numai că iubea Rapidul, dar avea o solidaritate teribilă
cu echipele civile și mai ales cu cele prigonite de sistem.
Din păcate, Rapidul
în niciun sistem n-a fost favorizată. Maximum a fost lăsată să-și facă treaba,
așa cum s-a întâmplat și în '99 și 2003 când a luat titlul.
Tata avea o dragoste de părinte care-și iubește copilul. D-aia a
și scris acest imn. Desigur, marea dragoste a tatei era Craiova, dar iubea și
Rapidul”, a povestit Andrei Păunescu laRapid TV.
“ Păunescu a
avut geniu. Două dintre cele mai iubite imnuri sunt făcute de el (nr. al
Craiovei și al Rapidului). Era mare amator de fotbal și a iubit mult Craiova și
Rapidul. S-a născut cu Craiova în suflet, dar i-a iubit și pe giuleșteni.
Se întâmpla des ca
Păunescu să compună poezii în orice fel de împrejurare, avea o capacitate de
improvizație extraordinară!Mergeam
uneori cu el cu mașina, rareori, și cu secretara lui, doamna Gina. Mergeam de
aici până la Suceava, să zicem, și îi dicta 10 poezii secretarei. Exagerând
puțin, pe un drum București-Suceava și retur, Păunescu scotea un volum de
poezii.
Când
era inspirat scria cu o ușurință uluitoare. Tot ce spunea era vers.”
La aproximativ 100 de kilometri de Londra, se află un orășel ce pare desprins din filmele de desene animate.
Și asta, deoarece aproape fiecare dintre casele viu colorate din localitate este strâmbă. Construcțiile se sprijină pline de toleranță una de alta, parcă încercând să evite prăbușirea.
Lavenham, orașul erou al acestui editorial, este un oraș medieval cu o istorie bogată, care s-a dezvoltat datorită comerțului cu lână în secolele XV și XVI.
La sfârșitul secolului XV, Lavenham se număra printre cele mai bogate orașe din Insulele Britanice, plătind impozite mai mari decât alte multe orașe.
Se spune că în 1487, când a vizitat orașul, regele Henric al VII-lea a amendat mai multe familii din Lavenham pentru că afișau prea multă bogăție.
Orașul s-a dezvoltat atât de repede încât multe dintre case au fost construite în grabă, cu lemn încă verde.
Pe măsură ce lemnul s-a uscat, bârnele s-au deformat, iar casele s-au înclinat în unghiuri neașteptate.
Din păcate, perioada de dezvoltare a așezării nu a durat mult. Refugiații olandezi au început să producă pânză mai ieftină, mai ușoară și mai la modă decât cea din Lavenham.
Industria țesăturilor din oraș s-a prăbușit, iar oamenii au rămas fără bani. Drept urmare, mulți localnici nu au mai avut bani pentru a-și reconstrui casele, așa că acestea au rămas așa cum erau.
Astăzi, tocmai aceste clădiri – care arată așa din cauza decăderii economiei locale – sunt atracția principală a orașului.
Mărire și decădere.
Un bătrân, sărac și puțin impovorat sub propria greutate a poveștilor sale. Sună cunoscut?
Un destin plin de istorisiri, însă deloc trist.
Ca prin Farmec, tocmai poveștile sale și urma istoriei stârnește curiozitate, emoție și simpatie.
Idol în Giulești,Adrian Iencsi a așezat în câteva rânduri toată dragostea sa pentru Rapid.
Iencsi a strâns 212 partide, reușit 24 goluri și de două ori (1999 și 2003) a fost campion național în tricoul nostru.
" Vă salut, rapidiști de pretutindeni! Cu deosebită emoție, vă urez La Mulți Ani, odată cu aniversarea celor 97 de ani de existență!
O vârstă impresionantă pentru un club ce poartă pe umeri istoria frumoasă alb-vișinie.
Când ai facut 97 de ani, Rapidule? Că eu te văd tot ca pe un copil rebel al fotbalului. Ești curios și pasionat. Ești nebun și pătimaș, ești corect si frumos. Ești cel mai frumos, Rapidule!
Tu mi-ai dat o casă când eu îmi căutam locul, mi-ai dat speranță și cântec, mi-ai dat mândria de a te purta peste tot în lumea asta.
Tu mi-ai colorat viața în alb-vișiniu. Îți mulțumesc, Rapidule! Te iubesc la infinit! Și încă o zi în plus!", a fost mesajul transmis de căpitanul nostru.
