„
Acest imn s-a născut foarte simplu. Era iunie 1980, eram la redacția Flacăra,
tata ne-a luat în mașină pe mine, aveam 11 ani, pe Victor Socaciu, care era
tânărul folkist de atunci și pe care-l lua peste tot, scriau și făceau împreună
lucruri frumoase pentru cenaclul Flacăra, pe Ovidiu Ioanițoaia, gazetar sportiv
la revista Flacăra, și pe Victor Niță, tot de la Revista Flacăra.
Am ajuns la stadionul Giulești.
Nu era zi de meci, era o zi
în care Flacăra juca fotbal la poarta dinspre tunel, dinspre Teatrul Giulești.
Ne încălzeam, urma să înceapă o miuță și tata, în timp ce dădeam în minge, i-a
zis lui Victor Socaciu:
«Victore, du-te și ia chitara de la mașină! E
prea frumos momentul ca să nu scriem un cântec.»
Reamintesc:
Rapidul era în Divizia B. Se luptase cu un an înainte cu Scorniceștiul, atunci
abia pierduse lupta pentru promovare cu Progresul, parcă. Până s-a dus Victor
Socaciu la mașină să ia chitara, nu exista muzică, nu exista nimic, nu existau
versuri, tata i-a zis lui Ovidiu Ioanițoaia:
«Ovidiu, ia o hârtie!».
Ioanițoaia nu avea hârtie cu el că
veniserăm să jucam fotbal. A luat un șervețel, o chestie, un carton de mici, nu
știu ce, ce era pe acolo prin așa-zisul tunel, la intrarea spre vestiare și
tata i-a spus: «notează!»
«Suntem peste tot acasă / Porțile ni se
deschid / Nu-i echipă mai frumoasă și iubită ca Rapid».
Uite, am în față, cu scrisul lui Ovidiu Ioanițoaia, hârtia de
atunci. Apoi, Victor Socaciu a luat chitara, a scris muzica, tata a continuat
să dicteze versurile la celelalte strofe și așa mai departe.
Asta s-a
întâmplat acum fix 40 de ani, e povestea unui cântec uriaș pentru o echipă
minunată și mereu prigonită, ceea ce tatăl meu a surprins în poezia imnul
Rapidului. Suntem peste tot acasă... singura
echipă din lume care oriunde se duce e mai iubită chiar decât echipa gazdă.
Tata nu numai că iubea Rapidul, dar avea o solidaritate teribilă
cu echipele civile și mai ales cu cele prigonite de sistem.
Din păcate, Rapidul
în niciun sistem n-a fost favorizată. Maximum a fost lăsată să-și facă treaba,
așa cum s-a întâmplat și în '99 și 2003 când a luat titlul.
Tata avea o dragoste de părinte care-și iubește copilul. D-aia a
și scris acest imn. Desigur, marea dragoste a tatei era Craiova, dar iubea și
Rapidul”, a povestit Andrei Păunescu la Rapid TV.
“ Păunescu a
avut geniu. Două dintre cele mai iubite imnuri sunt făcute de el (nr. al
Craiovei și al Rapidului). Era mare amator de fotbal și a iubit mult Craiova și
Rapidul. S-a născut cu Craiova în suflet, dar i-a iubit și pe giuleșteni.
Se întâmpla des ca
Păunescu să compună poezii în orice fel de împrejurare, avea o capacitate de
improvizație extraordinară! Mergeam
uneori cu el cu mașina, rareori, și cu secretara lui, doamna Gina. Mergeam de
aici până la Suceava, să zicem, și îi dicta 10 poezii secretarei. Exagerând
puțin, pe un drum București-Suceava și retur, Păunescu scotea un volum de
poezii.
Când
era inspirat scria cu o ușurință uluitoare. Tot ce spunea era vers.”
- Ovidiu Ioanițoaia, directorul
Gazetei Sporturilor
O Poveste de Iunie.
Iubie, nu?
FzR!!
