duminică, 19 iulie 2026

Carry Grant

Cary Grant. 
Băiatul care și-a plâns mama timp de 22 de ani, fără să știe că ea era încă în viață.
Povestea fiecăruia dintre noi.
„În spatele zâmbetului fermecător și al eleganței care l-au transformat pe Cary Grant într-una dintre cele mai mari legende ale cinematografiei mondiale se ascundea o durere pe care puțini au știut-o.
Ani la rând, actorul a purtat în suflet convingerea că mama sa murise când el era doar un copil. Abia la maturitate avea să descopere că adevărul era cu totul altul.
Cary Grant, născut Archibald Alexander Leach, a venit pe lume în 1904 la Bristol, în Anglia. Când avea doar nouă ani, s-a întors într-o zi de la școală și a observat că mama lui dispăruse fără urmă. Tatăl i-a spus că plecase pentru o perioadă într-o stațiune de la mare, iar mai târziu i-a spus că pur și simplu murise.
Timp de peste două decenii, băiatul a trăit cu această credință. Nu înțelegea de ce dispăruse atât de brusc și, în adâncul sufletului, s-a întrebat adesea dacă nu cumva el fusese de vină. Această rană l-a urmărit toată viața și a rămas una dintre cele mai mari surse ale nesiguranțelor sale.
În realitate, mama lui, Elsie Leach, nu murise niciodată. Ea fusese internată într-un spital de psihiatrie din Bristol, după ce dezvoltase o depresie severă și stări puternice de anxietate, agravate de moartea primului ei copil. În această perioadă, la începutul secolului al XX-lea, problemele de sănătate mintală erau tratate prin internări de lungă durată, iar familiile preferau să ascundă adevărul chiar și față de proprii copii.
Între timp, Archie a părăsit Anglia și a plecat în Statele Unite, unde și-a schimbat numele în Cary Grant și a devenit unul dintre cei mai apreciați actori ai Hollywoodului. Filmele sale au cucerit milioane de spectatori, iar succesul, averea și celebritatea păreau să-i ofere tot ceea ce și-ar fi dorit un om. Cu toate acestea, în sufletul lui exista un gol pe care nimic nu-l putea umple.
În 1935, când Cary avea 31 de ani, tatăl său, grav bolnav, a hotărât să-i spună adevărul. Pe patul de moarte, i-a mărturisit că mama lui nu murise niciodată și că trăia de peste 20 de ani într-un spital de psihiatrie. Vestea l-a șocat profund. Fără să piardă timpul, Cary s-a întors în Anglia și a făcut tot ce i-a stat în putere pentru a o elibera. A folosit banii câștigați la Hollywood pentru a-i asigura externarea și i-a cumpărat o casă confortabilă în Bristol, unde să poată trăi în liniște și demnitate.
Reîntâlnirea lor, după 22 de ani de despărțire, a fost una sfâșietoare. Când și-a văzut fiul devenit bărbat, Elsie l-a privit cu emoție și i-a spus: „Uită-te la tine, Archie... ai devenit un bărbat atât de înalt și frumos.”
Anii pierduți nu mai puteau fi recuperați, însă Cary a fost hotărât să nu mai piardă niciun moment alături de mama sa. 
I-a asigurat tot sprijinul financiar de care avea nevoie, a traversat în repetate rânduri Oceanul Atlantic pentru a o vizita și i-a scris constant scrisori pline de dragoste și grijă. 
Încet, relația dintre ei s-a vindecat. 
Elsie a început să aibă din nou încredere în viață, iar Cary a găsit în sfârșit liniștea sufletească pe care o căutase fără succes în anii de faimă și glorie.
Mai târziu, actorul le mărturisea apropiaților că salvarea mamei sale și faptul că a reușit să-i ofere ultimii ani din viață în siguranță și iubire au reprezentat cea mai mare realizare a existenței sale, mult mai importantă decât orice rol celebru sau orice premiu primit la Hollywood.
Povestea lui Cary Grant ne amintește cât de mult pot schimba o viață secretele, tăcerile și neadevărurile. Dar ne arată și că, uneori, chiar și după zeci de ani, iubirea dintre o mamă și copilul ei poate găsi puterea de a renaște."
„Archie” peste timp, într-o lume a anilor '20 derulată în paralel, noi, generațiile de sub Grant, am plâns, purtat suferințe și luptat. Dar ne-am purtat (carry) mereu cu sfințenie Iubirea.
Mâine vom auzi primul fluier de început al unei noi aventuri. Cu siguranță cu la fel de multe dezamăgiri, minciuni, situații neînțelese și lacrimi. Multe lacrimi. 
Bucuria de a fi împreună, oricât va fi de greu, rămâne inestimabilă. 
Pentru că noi am cunoscut renașterea și niciodată nu vom fi înfrânți.
Legenda continuă!
Baftă, RAPID!!

FzR!!

sâmbătă, 18 iulie 2026

Chihuahua

După campania asta de transferuri, Ițic și Ștrul ăștia ai noștri, s-au apucat și de falsificat euro. Că gratis, mă îndoiesc, rămâne de văzut dacă se poate...
Din greșeală, ăstora doi meseriași, din matriță le-a ieșit o bancnotă pe care scria 102 în loc de 100.
- Ce facem?
- Du-te la băcănia din colțul străzii, acolo vinde unu' bătrân care nu vede bine, și roagă-l să ți-o schimbe.
Zis și făcut!
- Ai schimbat-o?
- Da!
- Și ce ți-a dat?
- Două de 49 și una de 4!
Știți cum suntem noi? Ăștia de la noua asta multinațională?
Am luat, în eșaloanele alea inferioare, pe rând premiul întâi.
Și de atunci nu am mai avut nimic de demonstrat.
Luni îi înfruntăm pe ăia Sexy.
Pancone, care stă la casă, s-a trezit în dimineața aceasta, a ieșit în curte, s-a întins îngândurat pe șezlong și deodată a observat în copacul său o gorilă.
Stupefiat a sunat la ACGC (Asociația Gorilelor din Copaci)
- Bună ziua, am o gorilă în copac, puteți să veniți să o luați?
- Sigur, ajung în jumătate de oră.
În jumătate de oră ajunge un tip cu o pușcă, o bâtă, o pereche de cătușe și un câine chihuahua.
Pancone îl întrebă:
- Nu vă supărați, dar cum o să procedați?
- Păi, eu mă urc în copac, îi dau o bâtă în cap gorilei, ea cade jos, iar câinele vine și o mușcă de testicule, gorila își va pune mâinile în cap și tu îi pui cătușele.
- OK, dar cu pușca ce facem?
- Fii atent aici, dacă o să cad eu primul să împuști chihuahua.
Sper deci ca Pancone al nostru să-i împuște pe ăia de la Chihuahua Sexy.
Sau dacă ratează, pe falsificatorii ăia doi.
Care doar ne amăgesc.
Baftă, Pancone!

FzR!!

sâmbătă, 27 iunie 2026

Despre iubire

Rapidulețul nostru a împlinit 103 anișori.
Și milioane de povești de iubire. Pline de emoții, speranțe, dezamăgiri și lacrimi.
Nu-i așa?
Mai mereu cea mai a naibii meserie de iubit degeaba.
M-am întors ieri-noapte, așa mai spre dimineață...
Când acasă o găsesc pe nevastă-mea bând o cafea cu un bărbat necunoscut.
Am reacționat. De parcă am fi primit un gol.
- Cum poți să-mi faci asta??!?
M-a întrerupt:
- Nu te mai agita! Omul ăsta a venit pentru tine.
- Pentru mine?? Dar nici nu-l cunosc!
Mi-a zâmbit liniștită și mi-a spus:
- Atunci faceți cunoștință: acesta este dnul Dan, soțul amantei tale.
Când s-au mai calmat apele, de parcă s-ar calma în viața mea, i-am trimis pe furiș iubitei mele un sms:
- Aș face orice pentru tine! Aș merge prin foc, aș străbate cele 7 mări.
- Awww, ce drăguț! Vii pe la mine?
- Nu, că plouă...
Cu Rapiduletul nu a mers niciodată așa....
- Bătrâne drag, ce autobuz iei tu? Numărul 1?
- Da! Tu?
- Eu numărul 23!
După 5 minute vine autobuzul 123, iară eu, așa naiv cum mă știți, exclam:
- Ce bine! Mergem împreună!!
Aaa și încă ceva!
Avem preparator fizic nou. În persoana (cum altfel?) lui Eros Giglia.
Că la iubire suntem campioni. Ne mai rămâne să așteptăm alea șase transferuri în total.
- Vă rog să mă transferați, am nouă copii!
Bine, bine, dar ce altceva mai știi să faci?
Despre iubire.
La mulți ani, Rapidulețule!!


FzR!!

sâmbătă, 20 iunie 2026

Cowboii

Înțeleg că Pancone al nostru s-a închis cu lotul în cantonamentul din Mogoșoaia, pentru a-i evalua mai bine.
Ce nu înțeleg este renunțarea, trecând peste părerea lui Pancu, prea ușoară la serviciile lui Christensen.
Cu siguranță unul dintre cei mai serioși și muncitori jucători străini trecuți prin Giulești.
În rest, numai de bine.
România își continuă parcursul ireproșabil la Campionatul Mondial, iar noi în campania de achiziții.
Că, înțelegând că femeile se uită după ăia cu mălai, Șucu și-a luat și el vreo 5 kile.
Că după miile alea de promisiuni făcute nouă și ălora mici, domnul Dan l-a scos la plimbare cu Matizu' pe Andrei, acest Jordi Cruyff al Giuleștiului.
— Tati, ăsta din dreapta care se vede pe geam este Marele Zid Chinezesc?
— Nu, tati, e bordura.
Ieri, de exemplu, în Dallas fiind, costumat în cowboy, a intrat într-un saloon și a văzut o femeie frumoasă.
Neștiind cum să intre în vorbă cu ea, i-a împușcat pe toți cei din jur, după care a întrebat-o:
— Și?... Singurică, singurică...?
Deocamdată, deci... aceasta este singura noastră șansă de a fi în prim-plan.
A României și a Rapidulețului.
Preferăm, sperăm deocamdată, prim-planul televizorului.
Date fiind orele înaintate de disputare ale meciurilor, nici pe alea nu le vedem, ci dormim „ca cowboii”.
Măcar de am visa.
Frumos.

FzR!!

duminică, 14 iunie 2026

Jurnal

Qatarstrofale mai sunt rezultatele înregistrate la începutul campionatului ăsta...
Pentru noi, europenii, zic!
Le iau partea, pentru că-i înțeleg cel mai bine.
Că mie de la început, de bebeluș adică, mi-a fost așa.
Că mă loveam de pătuț, începeam să plâng, iar părinții îmi băgau suzeta în gură.
Că după terminarea armatei, am mai înțeles și cum stă treaba...
– Și, când ți-ai dat seama că nu te mai iubește deloc?
– Când m-a invitat la ea, la nuntă.
Deși am știut-o dintotdeauna.
Că am nevoie de minim 200 euro/zi. Că aia cu 2 litri de apă e pentru rațe.
Că de fapt am vrut să-i cer 1 milion până vineri, dar de emoție am cerut-o de soție.
– Bărbate, ieri am pus două sticle de palincă în cămară. Azi de ce mai e doar una?
– Pentru că nu am văzut-o.
Că-s atât de supărat acum, încât acum aș vrea să mă întâlnesc față în față cu inventatorul dopului legat de PET.
Că am ajuns la concluzia că singura variantă ca să pun bani deoparte este să-i ascund de mine.
Că mai toți cred despre mine că-s o persoană slabă.
Însă promit că într-o zi le voi face o surpriză: le voi arăta burta.
Poate chiar de astăzi.
Când vom începe să ne revenim.
Că Die Mannschaft debutează astăzi împotriva mingicarilor ăia de la Curaçao.
Că Portocala Mecanică înfruntă la Dallas Samuraii Albaștri.
Dallasă că ne revenim.
Noi, europenii, zic!
Adică și Rapidulețul.


FzR!!

sâmbătă, 13 iunie 2026

Piiiffff

Tarrre mândru și fericit mai sunt că echipele astea (48, zic!) vor disputa nu mai puțin de 104 partide la campionatul ăsta mondial.
Și toate astea se vor disputa în deschiderea primului meci al Rapidulețului. Din sezonul următor, zic!
Că acum, dacă ne uităm în urmă, ne spunem: „Băi, ce proști am fost sezonul trecut!”
Probabil... că suntem proști și acum, doar că ne vom da seama abia la anul.
Sau poate că nu.
Că Pancone al nostru a anunțat deja primele achiziții: Mohammed Kamara și Vladan Bubanja.
Sper, deci, ca „buba” noastră să nu rămână la infinit precum a deșiratului ăla de Don Quijote: idealiști, nebuni, generoși, cu perseverență oarbă și fidelitatea asta mistică.
Fiindcă acest conflict etern între iluzie și realitate ne-a adus aici...
Cam nicăieri, zic.
Însă împreună și cei mai fericiți.
Aproape cei mai fericiți.
Că astăzi nevastă-mea m-a tras după ea vreo trei ore prin magazine, iar într-un final a obosit și mi-a spus:
— Te rog frumos să te dai jos de pe cărucior!
Acasă au urmat, evident, discuțiile:
— Iarăși stai întins pe canapea...
— Draga mea, privește partea pozitivă: întotdeauna știi unde mă găsești!
Cugetând, deci, în canapeaua asta, am mai constatat că mi-am îndeplinit visul. Că-s realizat, deci!
"Că când" eram copil, îmi doream să fiu șofer de autobuz, pentru că îmi plăcea sunetul „piiiiffff” când se deschidea ușa...
Nu după mult timp, am descoperit berea la doză!!!
Piiiffff!!!
Piiiffff!!!
Să fie fotbal, deci!
În deschiderea primului meci al Rapidulețului Nostru!!

FzR!!

duminică, 7 iunie 2026

Promisiunile

Aseară, pe la ora 23:00, m-am pus în pat, bucuros că mă culc devreme! 
S-a făcut ora 5:00 și eu nu încetasem să mă bucur!
Că până la transferurile alea răsunătoarele, ni s-a alăturat Leo Toader. 
Că în sfârșit, după cei patru ani de experimente, domnul Șucu a descoperit că forța Rapidului este dată de tradiție, spirit, dorință și atașamentul dus până la sacrificiu. 
De aici se reconstruiește totul. Adică ceea ce era deja clădit.
Sper, deci, că noul staff va reuși să-i convingă pe băieți să vină la stadion, să joace meciurile și să renunțe să tot facă cereri de acelea ca să lucreze de acasă... 
Mai sper și ca Pancone să-i bage pe toți (pe cei pe care îi păstrează în lot!) la dietă. 
Să mănânce tortul fără pâine! Că la tort nu renunțăm!
Că dacă domnul Șucu se hotărăște să-i asculte pe profesioniști, poate construiește cu adevărat echipa aceea care să crească apoi organic, nu? 
Zău că promitem că șampania o vom da noi. Iar noi ne ținem întotdeauna de promisiuni. 
Pentru că, pentru noi, promisiunile sunt, de fapt, jurăminte.


FzR!!