Hallowin

Seara trecută, pentru că întotdeauna ne grăbim, că așa fac mereu cei mai visători, ne-am strâns să petrecem de Halloween.
A fost tarrre frumos.
Mai ales că băieții lui Pancone s-au mai costumat și în fotbaliști.
Un thriller, zic!
Că ăștia de la Csikszereda dacă erau mai atenți ne făceau un weekend de coșmar.
Nu că noaptea trecută mi-ar fi fost mai liniștită...
Că am visat că eram un vrăjitor.
Și se mai făcea că mai eram și cu unul englez și altul francez.
Englezul:
- Eu am reușit să mut un munte cu bagheta mea.
Francezul:
- Eu am reușit să fac soarele să dispară și să apară, cu o simplă mișcare de mână.
Am zâmbit și le-am zis ăstora doi:
- Măi băieți, voi știți că eu cu un băț și o oală pot să aflu cât e ceasul?
Ăștia doi...:
- IMPOSIBIL....!!!
Am luat eu deci bățul și m-am apucat să bat în oala aia cât am putut de tare.
Bineînțeles că a ieșit ăla de la parter și ne-a strigat...:
- Mă, e 11 noaptea, voi nu aveți somn???
Mare minune, deci.
Cu victoria asta chinuită, zic.
Sunt mai bogați băieții. Ăia costumați în fotbaliști.
Mai bogați cu 3 puncte în clasament.
Noi?
Noi nu suntem bogați, dar mereu i-am spus Rapidulețului...:

- Ia-ți ce vrei.
- Mergem dacă vrei.
- Lasă că îți iau eu.
- Lasă că facem noi.
- Ne descurcăm noi.
Seara trecută, Rapidulețul s-a ales cu victoria.
Noi cu sperietura.

Lasă că ne descurcăm noi.
Mereu.

FzR!!

Omleta

Noaptea trecută am trecut la ora de iarnă. Suntem deci cu o oră în plus, zic. În ziua asta cea mai lungă.

Seara trecută cu 11 în minus.

Că băieții s-au grăbit să intre la hibernare.

Ei asta au înțeles. 

Au mai și crezut că meciul s-a încheiat în minutul ăla unșpe.

Azi înțeleg că e ziua mondială a Pastelor.

Pentru ceilalți. 

Că noi o sărbătorim pe cea a omletei.

Al naibii BOUtOUtaOU, ăla!!

Că văd că el are trei, nu două.

Că noi doar unul. La fel ca și Columb ăla.

Că stăm acum și ne întrebăm de ce se numește omletă și nu OUletă!

Că știți de ce s-a dus oul (nostru) la psiholog?

Că se simțea complet bătut.

FzR!!

Dansul

Cică toți păcătoșii vor merge în iad.

- Și ceilalți?

- Care ceilalți...?

E clar!

Că nu e nicio sfârâială cu dușul în doi.

Ce economisești la apă dai pe șampanie.

Că în noaptea asta se mai schimbă și ora...

Englezul: OK

Italianul: OK

Spaniolul: OK

Românul: Noi dormim mai mult sau mai puțin?!

Noi, rapidiștii, cu siguranță vom dormi mai puțin.

Că dacă învingem astăzi e revelionul, iar dacă înfrângem vom filozofa (fotbalistic!) până-n zori....

Că nu există zile proaste, există doar oameni care ni le strică.

Sper doar ca ăia să nu fie chiar băieții lu' Pancone,

Iar în seara aceasta ei să joace cel puțin la fel cum cântă galeria.

- De când n-ai mai dansat?

- De când am reparat o priză...

Baftă, băieți!

FzR!!

Iartă-mă

Marțea asta trecută, în 13 octombrie-zic-, s-a consumat etapa a 3-a din National League Cup, avându-le drept oponente pe Sutton United și West Bromwich Albion U21. 

Ăștia de la Albion au pierdut cu 3-2, dar asta chiar nu mă interesează, ci m-a contrariat coincidența bizară întâmplată. Fotbalistul Seven-Seven al ăstora de la West a marcat în minutul 77. O coincidență, zic!

Seara trecută am așteptat în zadar 34 de minute să vină tramvaiul. Să mă ducă pe Giulești. La meciul la care, acum 43 de ani, am realizat că m-am născut rapidist. 

M-am întors mâhnit, tare mâhnit acasă. 

Statistic, că așa mi-a zis și comentatorul în timp ce sufeream în canapea, cele două echipe nu se mai întâlniseră de 34 de ani.

Seara trecută, Rapidulețul a învins cu 2-0. 

Învinșii serii am fost doar noi doi. Eu de acum și puștiul de 12 ani de atunci. 

Pentru că mi-a părut, atunci când așteptam tramvaiul, că e seara regăsirii. Pentru că acolo, pe peronul stației de tramvai din West-ul Bucureștiului, am tot privit la Cer. Rugându-mă.

Că știu că atunci când privești în Sus, fie și în lacrimi, privești, la propriu, în trecut. 

Că Lumina Lunii, aia de se rânjea răutăcioasa la mine, mă ajungea în aproximativ 1,3 secunde, cea a Soarelui în 8 minute, iar AStrul aflat la 1923 de ani-lumină, pe care-l vedeam pe Cer, îmi apărea, în stația aia, așa cum era El acum 1923 de ani. 

Practic, cu cât priveam mai departe în Univers, cu atât vedeam mai departe în trecut.

A fost speranța mea frântă seara trecută. 

De a revedea copilul ce am fost atunci și de a resimți mâna caldă ce m-a însoțit la acel meci. 

La Orizont nu a mai apărut tramvaiul, iar despre Univers mi-a rămas doar speranța... 

Că atunci când îți este Dor, trebuie doar să privești cât mai departe și să simți. 

Ca atunci. Și zic că am reușit. 

Pentru că Iubirea pentru Rapid a rămas aceeași. Ca în prima zi.

Noaptea trecută am fost trist. 

De după draperie, printr-o crăpătură, de undeva de Sus, din Univers, cineva sigur m-a privit. Pentru că am simțit. 

O mângâiere. 

Pe creștetul acesta de copil ce refuză să îmbătrânească.

Iartă-mă, Rapid!

Și: Mulțumesc.

FzR!!

Tupeul

După thriller-ul ăla de la Cluj, mi-e limpede (dar mai ales lui Pancone!) că acolo Sus cineva a vrut să ne întoarcem cu toate punctele. Că au fost obținute cu emoții și trudă, deja înseamnă statistică.

De acum Rapidulețul ne este debitor speranțelor noastre, ale tuturor. Drumul e lung. Plin de greutăți.

Ca de exemplu, eu am un umăr bun pe care dorm și un șold bun pe care dorm... Din păcate, sunt pe părți opuse ale corpului!

Bine că am o soție foarte grijulie. În dimineața asta m-a întrebat:
— O să mănânci azi ciorba aia sau o dau la câine??

Așa de mult m-am bucurat că m-a întrebat pe mine primul... Mai ales că, după isprăvile astea ale „câinilor” în campionat, chiar suntem datori să continuăm și noi parcursul ăsta bun.

Astăzi jucăm acasă. Chiar împotriva Corvinului, partidă în care, acum peste 43 de ani, am realizat că m-am născut rapidist. Sper, la fel ca atunci, să încheiem la fel de bine.

Că la Cluj, la amanta aia a mea, la un moment dat a sunat cineva la ușă. Iubita mea, calmă, mi-a spus să fiu liniștit că e soțul ei, dar că rezolvă! S-a dus la ușă, a deschis și i-a spus:
— Aaa, iubi! Ce bine că ai venit... du și tu gunoiul...

Am reușit, deci, să mă îmbrac și să plec liniștit. Cu toate alea 3 puncte. Ba, chiar pe scări mi-am mai și zis în gând: „Și frumoasă, și deșteaptă!”

Când am ajuns acasă, am sunat la ușă, mi-a deschis soția:
— Aaa, iubi! Ce bine că ai venit... du și tu gunoiul...

Am luat, deci, găleata de gunoi, am coborât scările și mi-am zis în gând: „Și urâtă, și cu tupeu!!”

Sper totuși să fie bine acasă. În seara asta în Giulești. Și să avem tupeu.

FzR!!

Ciupercuțele

Ieri soția mea a avut o zi mai proastă.
Așa că și a mea a fost la fel...
De fapt pentru că The Villans ăia, adică răufăcătorii, nu au mai avut 2 cornere în plus.
Că-mi ieșea și mie cota aia de 190.
Așa că astăzi m-am trezit la fel de sărac.
Și ghinionist.
Ca și de câte ori mă uit în oglindă, îmi spun:
" Nu se mai fac oglinzi, ca altădată! "
Că soția mea își spune vârsta doar când e vreo furtună sau dă o grindină mai mare!

- Am 59 de ani și n-am mai văzut așa ceva!

Că mâine, pentru că e și meciul cu băieții ăia ai lui Bergodi, m-am dus să mă spovedesc.

Am început la 8 și la ora 17 popa mi-a spus că nu stă peste program.

Voi merge și marți.

Că dacă înfrângem, îmi rămâne să mă rog pentru meciurile viitoare, dacă rezultatul ne-a fost favorabil îi mulțumesc. Oricum îi mulțumesc mereu.

Ce tot încerc să înțeleg e că....Dumnezeu nu are nevastă, Diavolul n-are nici el...

Cred deci că ei știu ceva și nouă nu ne spun!!

Sincer să fiu, știu de ce nevastă-mea ieri a avut o zi mai proastă.

Că își tot pierde nopțile prin oraș.

Mergând din club în club.

Asta chiar nu mă deranjează chiar deloc, ci faptul că întotdeauna mă găsește!

Astăzi, de bucurie că mâine nu vom pierde, am invitat-o la un restaurant. Acolo m-a întrebat chelnerul:

- Să vă pun și niște ciupercuțe?

- Nu, mulțumesc, mie-mi place să le culeg singur!

- Dacă doriți pot să vi le risipesc pe podea...

FzR!!

La națională

La câte pase proaste am, sigur mă ia și pe mine Hagi la națională...
Că la mine nu există „nu se poate”.
Există doar „dă-te să văd și eu”.
Dar tot nu renunț.
Tocmai acum când a venit și toamna.
Că dacă reușesc să bag de unul singur pilota în lenjeria de pat, pot practic să fac cam orice în viață.
Nu renunț. Nu renunțăm. 

Noi, rapidiștii, zic.
Că acum s-o mai gătat și pauza asta fotbalistică.
Și ne pornim spre Cluj.
Iar dacă nu o fi să desfacem șampaniile după meciul de luni împotriva „șepcilor”, măcar să destupăm două-trei de palincă.
Că așa ne-a promis Pancone.
Că băieții vor da în meci și „peste una”.

Că nu am mai avut răbdare și ieri am donat și sânge...
Nah, nu-mi rămâne acum decât să sper că cel care-l primește să fie rezistent la palincă.
Că amărât ca acum, n-am mai fost de ieri!
Că dacă chiar mă iau ăștia la națională, pe mine mă vor pune să joc pe poziția de mijlocaș inofensiv.

FzR!!