Puțin

Astăzi, Nae Ungureanu va fi așezat lângă Ilie Balaci.

Ca un paradox, Nae s-a retras din fotbal în tricoul Rapidulețului, tricou pe care Iliuță și l-ar fi dorit să-l îmbrace măcar o singură dată.

„ Cel mai mare regret al carierei mele este că nu am îmbrăcat tricoul Rapidului. Întotdeauna mi-am dorit să joc la Rapid, măcar pentru un meci sau o scurtă perioadă, doar pentru a simți căldura și energia acelei galerii extraordinare.”

Meciul de mâine va fi, deci, despre pasiunile și regretele exprimate la maximum.

Dacă nu trăite, măcar visate...

Iară aici, noi, rapidiștii, chiar suntem multipli campioni.

Că de aia ne place fotbalul, că ori de câte ori am avut ocazia, noi i-am dat cu piciorul...

Că atunci când am crezut că am scăpat de necazuri, am dat de noi înșine și nu am mai știu încotro să o apucăm...

Că am tot plecat mai tot mereu cu frâna de mână trasă, dar fără muzică, niciodată!

Că la cum se trăiește în zilele noastre, eu zic că bem prea puțin!

Că m-a mai întrebat și un trecător, care m-a zărit prăbușit lângă un gard:

- Ți-e rău??

- Nu astăzi. Mâine.

Rămas bun, Nae!
Mulțumim!

FzR!!

Alarma

Noaptea trecută m-am întors acasă târziu.
Mi-am mai și găsit soția în bucătărie. Pregătind cafeaua de dimineață.
Când m-a remarcat în pragul ușii a început să urle la mine:
- Ce este cu rujul ăsta în capul tău??
- Ăsta nu e ruj, e sânge. Pe scara blocului cineva mi-a tras o țeavă în cap.
— Da? Norocul tău...
Am mai crezut apoi că ne vom bate cu mâncare, așa ca în filmele alea romantice.
Dar ea a aruncat și oala.
Norocul meu.
Că week-end-ul ăsta mai trebuia și scos din calendar.
Pentru că jucăm abia luni.
Până atunci nu-mi rămâne decât să-mi mai înec din necazuri și să desenez ceva scheme tactice pe pereții din sufragerie.
Că în noaptea asta, pe la două și jumătate, mai știu și că nevastă-mea îmi va spune:
- Scoală-te, e timpul să pleci acasă!
Buimac, îmi caut pantalonii, iar în 23 de secunde eram deja îmbrăcat la ușă.
Și atunci, nevasta:
- Întoarce-te în pat! A fost doar o alarmă de exercițiu!

FzR!!

Medicamentul

Acum, după seara aia de vineri, dacă stau să mă gândesc mai bine (că mai și pot!), am reușit să adunăm puncte doar împotriva unor adversari ce par mai degrabă pe perfuzii, decât de ăia contra cărora să ne evaluăm nivelul fotbalistic.
Că vineri i-am înfrânt pe alde Țuțu, Sumbula, Flores și Nlundulu (Lugu-lugu).

Deci nu avem mai deloc un motiv de mândrie. 

Și sigur nici de bucurie. 

Că urmează și meciul împotriva Praziliei.

Iar noi, rapidiștii, știm cel mai bine că nu luăm niciodată antidepresive și laxative în același timp. 

Că riscăm să ne c*c*m pe noi de fericire. 

Asta doar în cazul în care, cu chiu, cu vai, rezultatul ne va fi favorabil. 

Altfel, ne rămâne hazul de necaz. 

De ăsta nu am dus niciodată lipsă. 

Că râsul e cel mai bun medicament, dar dacă râzi singur, mai trebuie și alte medicamente.

FzR!!

Pârâciosul

Astăzi avem cea mai ușoară deplasare. Că-i la Ploiești. 

Și că-i cu autocarul.
— Am parcat bine, iubitule?
— Da, lasă că mergem pe jos până la bordură.
Nimeni dintre noi nu a uitat însă eșecul ăla cu potăile.
Nici măcar șoferul autocarului nostru. Întreaga săptămână, zic!
Că într-o intersecție, a turat motorul la maxim și când a plecat la verde, a claxonat și i-a strigat milițianului...:
— Impotentule!!!
Scena s-a repetat zi de zi, întreaga săptămână.
Exasperat, polițistul s-a mai și plâns seara soției de ceea ce i s-a tot întâmplat.
Aceasta, i-a zis să fie calm, să se relaxeze și să nu-l mai bage în seamă pe nesimțit.
Astăzi, la semafor, în drum spre Ploiești, șoferul nostru a ambalat motorul, iar când s-a făcut verde, a claxonat și a pleacat în trombă, zicându-i polițistului:
— PÂRÂCIOSULE!!
Astăzi avem cea mai ușoară deplasare. Și ne-a mai făcut-o plăcută și șoferul nostru.
Poate și băieții. Pe seară.

FzR!!

Trombonul

Ghinionistă călătoria asta cu trenul. De seara trecută, zic!
— Iei, uăi Andro, ce ghini mai era dacă luam și sertarul di la dulap cu noi....
— Da' di ce, măi Daniili?
— Păi că biletele di tren acolo-s...
Că deh, se spune că fasolea bună se aude de departe...
Ai naibii maidanezii ăștia!
Dacă nu-l transferau pe Belaarouch ăla îi băteam cu vreo 6-3.

Psihologul:
— Cum spunem când ne pare rău?
Eu:
— Păi nu ne pare rău.
Că tocmai ieșirea nervoasă a lui Pancone ne-a destabilizat. Dovedind încă o dată că suntem cei mai pricepuți să facem implozie, într-o Poveste fără de sfârșit.

Deci nu cred că se vor chinui prea mult ăia de la comisii, iar suspendarea lui Pancone ne va turna plumb în picioare.
Tocmai acum când s-au umflat mușchii pe Angelescu ăla și a anunțat că ne vom întoarce cu toate cele 3 puncte de la gă(o)zari.
Ce dor ne era să ne fie doar greu, nu?

Și dacă dimineața asta e de cacao, m-am hotărât să fac nește tiramisu.
— Ai zis că ești la dietă, dar ai mâncat o prăjitură întreagă.
— Da, dar am vrut să mănânc două...

Noroc că am băut seara trecută la petrecerea potăilor, nu?
— Ai văzut mă, ce bogați sunt ăștia? Aveau și WC-ul din aur.
— Cum să fie din aur?? Am văzut și eu. WC-ul e din porțelan.

Ne-am contrazis și până la urmă, am pariat (apropo, nu mi-a ieșit beletul!) și ne-am întors. Am sunat la ușă.
A deschis soția gazdă pe care am întrebat-o:
— Uite, ne tot contrazicem de o oră că WC-ul vostru e de aur.
La care soția strigă din ușă la soț, cât o ține gura:
— Aaandrei (Nicolescu), vino să vezi cine s-a c*cat în trombonul tău!!

Apăsătoare, tare apăsătoare și parcă cel mai lung drumul la ieșirea aia din stadion.
Liniștea aia, a chipurilor triste, a fost tulburată de o voce cristalină a unui copilaș...:
— Tati, ne-au bătut, nu?
— Da... Dar să vezi ce-i vom bate când vom juca acasă la ei!!!

FzR!! 

Semnalul de alarmă

M-a întrebat ieri șefu':

- Îți place berea caldă?

- Nu.

- Dar îți plac femeile transpirate?

- Nuu. Bleah!

- Perfect! Tu pleci în concediu în februarie!

Mi-a mai oprit și 23% din salariu...

Noroc că am salariul mic, așa că nu e mult!

Azi-dimineață mi-a mai cerut și soția să aspir livingul...

Eu am aspirat în toată casa!

I-am zis: " Nu-mi zici tu mie ce să fac!!"

Sper să înceteze toate ghinioanele astea din viața mea.

Poate cine știe, poate chiar din seara asta.
Că înfruntăm pe Giulești maidanezii.
Și mai sper ca ăștia să fie un pic mai blonzi decât noi. Măcar un pic.
Ca blonda aia de "Nicoleta" să devină de mâine și mai deprimată. Și să decidă să se sinucidă. Să se arunce în Dunăre. Adicălea să-și spargă capul.
Când ajunge în port, un marinar tânăr și chipeș, dar cu tricoul de ăla în dungi vișiniu și alb, apare fix în fața ei.
- Măi fato, e păcat să te omori. Uite, eu plec în SUA mâine și dacă vrei poți să vii cu mine pe vapor. Voi avea grijă de tine, îți voi aduce mâncare și ne vom face fericiți unul pe celălalt în fiecare seară!
Blonda de Niculescu acceptă, că la urma urmei ce mai avea de pierdut?
Marinarul o duce pe vapor și în fiecare seară îi aducea sandwich-uri, fructe, băutură și apoi se simțeau "bine" până dimineața.
După 3 săptămâni, în timpul unui control de rutină, căpitanul (ăia din camera VAR!) vasului descoperă femeia.
- Ce-i cu tine aici??

- Păi, să vedeți... am un aranjament cu unul dintre marinari.

- El o să mă ducă în America, iar eu în schimb îl las să facă ce vrea cu mine!!

Căpitanul se uită la ea și zice:

- Doamnă, eu vă doresc succes, dar să știți că noi suntem de la Paza de Coastă și patrulăm pe Dunăre.De la Calafat până la Tulcea! În fiecare zi!

Rapiduletul...
Eternul Domnul Goe al fotbalului românesc.
Poznaș, repetent, însă întotdeauna cel mai iubit și răsfățat.
În seara aceasta sper ca Pancone să tragă semnalul ăla de alarmă. Băieților, zic!
Și de astă dată să ne pornim. Să dovedim, după atâta amar de așteptare, că suntem pe drumul cel bun.

Baftă, băieți!

FzR!!

Judecătorul

Am avut pe vremuri niște prieteni că dacă le ziceam să bem detergent de vase, mă întrebau:

- Pur sau Fairy?

Am avut...

Îmi este tot mai clar cât de „fairy” se judecă în țărișoara asta. Că starea fotbalului reflectă fix starea națiunii.

Și deocamdată mă refer la „judecătorul” ăla de a dictat cu atâta ușurință penalty-ul în favoarea potăilor.

Că la ei prea bine și mult haz, la noi prea doar necaz.

Dar nu cedăm.

- Dacă iau două, al treilea e gratis?

- Da.

- Perfect! Atunci dați-mi-l doar pe al treilea.

Că zic că în cazul în care sâmbăta ce vine potăilor li se vor acorda la fel de gratuit 3 penalty-uri, noi să le înscriem măcar 4 goluri. Fără nicio intervenție VAR.

Pentru că merităm.

Pentru că rămânem singurii ce am plătit, renăscut și în fața cărora ceilalți tremură.

Doar așa îmi explic decizia „judecătorului”.

Că am mai văzut și documentarul ăla cu Elton John.

La început a fost alcoolic.

Apoi s-a lăsat.

Și a devenit narcoman.

Apoi s-a lăsat.

Și a devenit gay.

Și m-am gândit: bă, mai bine nu te lași de băutură. Să nu riști.

Și totuși..., chiar nu mă pot abține să nu-i spun măcar judecătorului ăla...

Vaffanculo!!

FzR!!