Lecția

Acum, dacă se va reîntoarce Valvis în acționariat, cel puțin din nostalgie, voi crede că ne va merge puțin mai bine.

Că tot din nostalgie mă gândesc și la începuturile alea de an nou școlar...

Când fiică-mea își revedea colegii, iar eu pe... unele mămici!

Că săptămâna asta m-am trezit cu 5 inși veniți după mine ca să mă bată...

Eu, ca să par șmecher, le-am spus că mă bat cu ei... dar pe rând!

Așa am luat 5 bătăi în loc de una!

- De ce ți-ai lăsat barbă?

- Ca să nu-și dea seama vecinul cât de mult seamănă fiul său cu mine.

Sunt bine. Precum alpinistul care cade într-o prăpastie.

Unuia dintre noii colegi chiar i-a păsat și mi-a strigat:

- Ești bine?

- Da!

- Ți-ai rupt ceva?

- Nu, încă mai cad!

Azi îi înfruntăm pe marinarii ăia de Voluntari. Meci ușor.

Că tocmai de aceea tremur de frică.

Că și Pancone i-a întrebat pe băieți:

- Ați învățat?

- Nu, da' am citit.

FzR!!

Problema

Am două vești: una bună și una rea.
Mâine încep școlile. Eu trebuie să mă duc la muncă.
Că din păcate am crescut.
Doar mintea mi-a rămas de copil. Și ceva cioburi din suflet.
Nu mi-a luat viața asta chiar tot.
Mă mint. Dar nu mă mai cred.
Totuși măcar, începând de astăzi de la Galați, sper să ne vedem interesul.

- Ștrulică tată... nu c-aș fi curios, dar ai putea să-mi spui cam cât ai cheltuit la ultima ta întâlnire?

- Păi... cam 10 dolari.

- Da, un răspuns care mă face mândru de tine!!

- Sincer, tată, aș fi cheltuit mai mult... dar atât a avut la ea...

Nu pot să nu recunosc însă că încă mă îngrijorează ultimul discurs al lui Pancu. După meciul din Cupă.

Că „am cheltuit” mai mult decât ne-am propus.Că își propusese să menajeze titularii.

Mâine dimineață m-am trezit supărat, dar mi-am amintit că alții încep școala...

La metrou, bodyguardul ăla de îl salut în fiecare dimineață, în drum spre muncă, mi-a spus...:

- Ești un Om foarte bun.

Eu i-am răspuns.

- Asta e problema.

Baftă, băieți!

FzR!!

Realitatea

Joi seara la Sibiu, spectacolul galeriilor noastre sperăm că a mai alinat din amărăciunea localnicilor.
Rămași fără echipa lor locală, dar cu un stadion cochet.
Că așa-i stă bine chelului. Trist. Dar cu tichie.
Că până și sibienii ăștia par la fel de ghinioniști ca noi, rapidiștii.
Unu', cel mai înstărit dintre ei, a mers în Turcia să-și facă transplant de păr.
Apoi, soția i-a fugit cu unul chel.
Ăsta ghinion!
Ghinioniști! Și ei, și noi, întreaga Românie.
- Să trăiești, bădie! Te rog spune-mi și mie, ce fructe sunt astea din pomul ăsta frumos?
- Păi ce să fie, dom'le, sunt prune negre!
- Prune negre... Păi și atunci de ce sunt roșii?
- Ei, de ce! Pentru că sunt încă verzi.
Necopți s-au dovedit și băieții lui Pancone.
Ăia cărora li s-a dat o șansă în primul act al partidei.
Și, îngrijorător pentru noi, au dovedit nimic.
Mulți dintre ei cred că joacă salariul în locul lor. Deci trebuie trimiși la un control medical.
Doctorița: Nu prea arăți bine.
Aleatoriu, unul dintre ei: Ei, lasă, că nici tu nu ești foc...
După ultimul fluier al partidei, galeriile înfrățite și-au încheiat recitalurile.
S-au îmbrățișat.
În urma lor a rămas realitatea.
Un stadion sortit să rămână gol, un oraș trist și condamnat la visare.

FzR!!

Puțin

Astăzi, Nae Ungureanu va fi așezat lângă Ilie Balaci.

Ca un paradox, Nae s-a retras din fotbal în tricoul Rapidulețului, tricou pe care Iliuță și l-ar fi dorit să-l îmbrace măcar o singură dată.

„ Cel mai mare regret al carierei mele este că nu am îmbrăcat tricoul Rapidului. Întotdeauna mi-am dorit să joc la Rapid, măcar pentru un meci sau o scurtă perioadă, doar pentru a simți căldura și energia acelei galerii extraordinare.”

Meciul de mâine va fi, deci, despre pasiunile și regretele exprimate la maximum.

Dacă nu trăite, măcar visate...

Iară aici, noi, rapidiștii, chiar suntem multipli campioni.

Că de aia ne place fotbalul, că ori de câte ori am avut ocazia, noi i-am dat cu piciorul...

Că atunci când am crezut că am scăpat de necazuri, am dat de noi înșine și nu am mai știu încotro să o apucăm...

Că am tot plecat mai tot mereu cu frâna de mână trasă, dar fără muzică, niciodată!

Că la cum se trăiește în zilele noastre, eu zic că bem prea puțin!

Că m-a mai întrebat și un trecător, care m-a zărit prăbușit lângă un gard:

- Ți-e rău??

- Nu astăzi. Mâine.

Rămas bun, Nae!
Mulțumim!

FzR!!

Alarma

Noaptea trecută m-am întors acasă târziu.
Mi-am mai și găsit soția în bucătărie. Pregătind cafeaua de dimineață.
Când m-a remarcat în pragul ușii a început să urle la mine:
- Ce este cu rujul ăsta în capul tău??
- Ăsta nu e ruj, e sânge. Pe scara blocului cineva mi-a tras o țeavă în cap.
— Da? Norocul tău...
Am mai crezut apoi că ne vom bate cu mâncare, așa ca în filmele alea romantice.
Dar ea a aruncat și oala.
Norocul meu.
Că week-end-ul ăsta mai trebuia și scos din calendar.
Pentru că jucăm abia luni.
Până atunci nu-mi rămâne decât să-mi mai înec din necazuri și să desenez ceva scheme tactice pe pereții din sufragerie.
Că în noaptea asta, pe la două și jumătate, mai știu și că nevastă-mea îmi va spune:
- Scoală-te, e timpul să pleci acasă!
Buimac, îmi caut pantalonii, iar în 23 de secunde eram deja îmbrăcat la ușă.
Și atunci, nevasta:
- Întoarce-te în pat! A fost doar o alarmă de exercițiu!

FzR!!

Medicamentul

Acum, după seara aia de vineri, dacă stau să mă gândesc mai bine (că mai și pot!), am reușit să adunăm puncte doar împotriva unor adversari ce par mai degrabă pe perfuzii, decât de ăia contra cărora să ne evaluăm nivelul fotbalistic.
Că vineri i-am înfrânt pe alde Țuțu, Sumbula, Flores și Nlundulu (Lugu-lugu).

Deci nu avem mai deloc un motiv de mândrie. 

Și sigur nici de bucurie. 

Că urmează și meciul împotriva Praziliei.

Iar noi, rapidiștii, știm cel mai bine că nu luăm niciodată antidepresive și laxative în același timp. 

Că riscăm să ne c*c*m pe noi de fericire. 

Asta doar în cazul în care, cu chiu, cu vai, rezultatul ne va fi favorabil. 

Altfel, ne rămâne hazul de necaz. 

De ăsta nu am dus niciodată lipsă. 

Că râsul e cel mai bun medicament, dar dacă râzi singur, mai trebuie și alte medicamente.

FzR!!

Pârâciosul

Astăzi avem cea mai ușoară deplasare. Că-i la Ploiești. 

Și că-i cu autocarul.
— Am parcat bine, iubitule?
— Da, lasă că mergem pe jos până la bordură.
Nimeni dintre noi nu a uitat însă eșecul ăla cu potăile.
Nici măcar șoferul autocarului nostru. Întreaga săptămână, zic!
Că într-o intersecție, a turat motorul la maxim și când a plecat la verde, a claxonat și i-a strigat milițianului...:
— Impotentule!!!
Scena s-a repetat zi de zi, întreaga săptămână.
Exasperat, polițistul s-a mai și plâns seara soției de ceea ce i s-a tot întâmplat.
Aceasta, i-a zis să fie calm, să se relaxeze și să nu-l mai bage în seamă pe nesimțit.
Astăzi, la semafor, în drum spre Ploiești, șoferul nostru a ambalat motorul, iar când s-a făcut verde, a claxonat și a pleacat în trombă, zicându-i polițistului:
— PÂRÂCIOSULE!!
Astăzi avem cea mai ușoară deplasare. Și ne-a mai făcut-o plăcută și șoferul nostru.
Poate și băieții. Pe seară.

FzR!!