Seara trecută ne-am remarcat doar prin faptul că dnul Gâlcă, aflat într-un moment greu al vieții, a făcut deplasarea alături de băieți. Și prin faptul că tot dnul Gâlcă a decis să-l introducă în teren și pe Keita.
Dovadă, în cazul în care noi mai aveam nevoie de așa ceva, că suntem poate ultima redută a iubirii, a sprijinului, a afecțiunii și prieteniei autentice.
Seara trecută, singura noastră bucurie a fost reușita lui Pancone. Care își continuă marșul triumfal în superliga.
În rest...m-au prins zorii dimineții într-un bar. Încercând să mai uit de supărările astea...
Acolo, de la o masă, un bătrânel s-a apropiat de mine și m-a întrebat:
- Tu știi ce înseamnă prietenia?
Voiam să-i răspund, dar m-a întrerupt:
- Îl vezi pe domnul acela care stă la masă? El este prietenul meu cel mai bun, ne-am născut în '23 și am crescut împreună. Am cumpărat amândoi o bucată de pământ și în fiecare zi veneam la acest bar, beam o țuică și citeam ziarul. De fapt el îmi citea ziarul pentru că eu nu știu să citesc.
Eram mereu împreună.
În '71 ne-am certat, ne-am bătut.
De atunci nu ne-am mai vorbit, nici măcar nu ne-am mai salutat.
Dar în ciuda faptelor întâmplate, venim zilnic aici, la aceeași oră.
Ne vedem în fiecare zi, nu ne salutăm și ne așezăm la mese diferite.
Amândoi luăm câte o țuică, iar el citește ziarul cu voce tare.
Lumea crede că e nebun, dar el o face pentru mine...din '82.
Seara trecută, de ciudă că băieții nu au reușit să-i aline necazul dnului Gâlcă, m-am certat iară cu Rapidulețul....
Cu toată puterea iubirii și prieteniei alea celei mai autentice.
Zorii m-au surprins citind cu voce tare. Din toată inima.
Din toate cele petrecute împreună.
Cei prezenți (ăia din bar, zic!) au crezut cu siguranță că sunt nebun.
Ba, chiar și eu!
Da, sunt nebun!
După Rapidulețul ăsta plin de toane. Dar al meu.
Al tău, al Nostru.
FzR!!
