Tupeul

După thriller-ul ăla de la Cluj, mi-e limpede (dar mai ales lui Pancone!) că acolo Sus cineva a vrut să ne întoarcem cu toate punctele. Că au fost obținute cu emoții și trudă, deja înseamnă statistică.

De acum Rapidulețul ne este debitor speranțelor noastre, ale tuturor. Drumul e lung. Plin de greutăți.

Ca de exemplu, eu am un umăr bun pe care dorm și un șold bun pe care dorm... Din păcate, sunt pe părți opuse ale corpului!

Bine că am o soție foarte grijulie. În dimineața asta m-a întrebat:
— O să mănânci azi ciorba aia sau o dau la câine??

Așa de mult m-am bucurat că m-a întrebat pe mine primul... Mai ales că, după isprăvile astea ale „câinilor” în campionat, chiar suntem datori să continuăm și noi parcursul ăsta bun.

Astăzi jucăm acasă. Chiar împotriva Corvinului, partidă în care, acum peste 43 de ani, am realizat că m-am născut rapidist. Sper, la fel ca atunci, să încheiem la fel de bine.

Că la Cluj, la amanta aia a mea, la un moment dat a sunat cineva la ușă. Iubita mea, calmă, mi-a spus să fiu liniștit că e soțul ei, dar că rezolvă! S-a dus la ușă, a deschis și i-a spus:
— Aaa, iubi! Ce bine că ai venit... du și tu gunoiul...

Am reușit, deci, să mă îmbrac și să plec liniștit. Cu toate alea 3 puncte. Ba, chiar pe scări mi-am mai și zis în gând: „Și frumoasă, și deșteaptă!”

Când am ajuns acasă, am sunat la ușă, mi-a deschis soția:
— Aaa, iubi! Ce bine că ai venit... du și tu gunoiul...

Am luat, deci, găleata de gunoi, am coborât scările și mi-am zis în gând: „Și urâtă, și cu tupeu!!”

Sper totuși să fie bine acasă. În seara asta în Giulești. Și să avem tupeu.

FzR!!

Ciupercuțele

Ieri soția mea a avut o zi mai proastă.
Așa că și a mea a fost la fel...
De fapt pentru că The Villans ăia, adică răufăcătorii, nu au mai avut 2 cornere în plus.
Că-mi ieșea și mie cota aia de 190.
Așa că astăzi m-am trezit la fel de sărac.
Și ghinionist.
Ca și de câte ori mă uit în oglindă, îmi spun:
" Nu se mai fac oglinzi, ca altădată! "
Că soția mea își spune vârsta doar când e vreo furtună sau dă o grindină mai mare!

- Am 59 de ani și n-am mai văzut așa ceva!

Că mâine, pentru că e și meciul cu băieții ăia ai lui Bergodi, m-am dus să mă spovedesc.

Am început la 8 și la ora 17 popa mi-a spus că nu stă peste program.

Voi merge și marți.

Că dacă înfrângem, îmi rămâne să mă rog pentru meciurile viitoare, dacă rezultatul ne-a fost favorabil îi mulțumesc. Oricum îi mulțumesc mereu.

Ce tot încerc să înțeleg e că....Dumnezeu nu are nevastă, Diavolul n-are nici el...

Cred deci că ei știu ceva și nouă nu ne spun!!

Sincer să fiu, știu de ce nevastă-mea ieri a avut o zi mai proastă.

Că își tot pierde nopțile prin oraș.

Mergând din club în club.

Asta chiar nu mă deranjează chiar deloc, ci faptul că întotdeauna mă găsește!

Astăzi, de bucurie că mâine nu vom pierde, am invitat-o la un restaurant. Acolo m-a întrebat chelnerul:

- Să vă pun și niște ciupercuțe?

- Nu, mulțumesc, mie-mi place să le culeg singur!

- Dacă doriți pot să vi le risipesc pe podea...

FzR!!

La națională

La câte pase proaste am, sigur mă ia și pe mine Hagi la națională...
Că la mine nu există „nu se poate”.
Există doar „dă-te să văd și eu”.
Dar tot nu renunț.
Tocmai acum când a venit și toamna.
Că dacă reușesc să bag de unul singur pilota în lenjeria de pat, pot practic să fac cam orice în viață.
Nu renunț. Nu renunțăm. 

Noi, rapidiștii, zic.
Că acum s-o mai gătat și pauza asta fotbalistică.
Și ne pornim spre Cluj.
Iar dacă nu o fi să desfacem șampaniile după meciul de luni împotriva „șepcilor”, măcar să destupăm două-trei de palincă.
Că așa ne-a promis Pancone.
Că băieții vor da în meci și „peste una”.

Că nu am mai avut răbdare și ieri am donat și sânge...
Nah, nu-mi rămâne acum decât să sper că cel care-l primește să fie rezistent la palincă.
Că amărât ca acum, n-am mai fost de ieri!
Că dacă chiar mă iau ăștia la națională, pe mine mă vor pune să joc pe poziția de mijlocaș inofensiv.

FzR!!

Dinții

Aflând de accidentarea lui Vulturar din meciul cu ciprioții și gafele alea ale lui Ducan din amicalul de ieri împotriva ălora din Chiajna, am mai prins curaj.

Cel puțin în dimineața asta.

Că dacă și mâine e tot așa de frig ca azi, mă apuc să împodobesc și bradul.

Iar dacă aveam, aș fi dat drumul la centrală. Că mie nu mi-e frică de facturi.

Că nouă, rapidiștilor, chiar nu ne mai este frică de nimic.

Că din când în când îmi fac bagajele, mă duc la aeroport, fac poze, le postez și apoi mă întorc acasă.

Așa-i derutez pe cei ce mă invidiază.

Că pe vremuri, când eram într-o altă relație, am plătit cu ea 2 ani la chirie și când ne-am despărțit am aflat că era apartamentul ei...

Că acum nici măcar nu mai pot să ies să mă plimb cu mașina, așa ca să-mi mai limpezesc gândurile.

Ba e aglomerat, ba e benzina 10 lei.

Că data viitoare când benzina va scădea sub 9 lei voi băga și io câțiva litri la congelator.

Că invidioșii ăia care mă văd cheltuind bani și cred că sunt bogat ar trebui să știe că doar îi derutez, că nu-s avut, ci doar iresponsabil.

Că m-a întrebat și stomatologul:

- De când au început să vă cadă dinții?

- Imediat după nuntă.

FzR!!

Mic

Mie când îmi mai zice careva „zi frumoasă”, mă uit în oglindă, să știu dacă îmi vrea binele sau m-a blestemat...

Că, pe vremuri...:

- Mamă, pot să mă uit la televizor?
- Sigur că da, dar să nu-l aprinzi!

Că acum...:
- Bună seara, meștere! Mi s-a stricat televizorul. Are sunet, dar n-are imagine. Ce poate să fie?
- Poate să fie radio...

Că uneori, înțelepciunea vine odată cu vârsta!
Alteori, vârsta vine singură...

A plecat și vara și sunt trist.
Mi-a plăcut tare mult!
Nu am înțeles de ce nu i-a plăcut nevestei.
Doar era vara ei...

Că înțeleg că după ultimele cercetări savanții au stabilit că 9 din 10 bărbați au recunoscut că femeia are întotdeauna dreptate!
Eu sunt ăla al 10-lea. Și înțeleg că încă mă caută scafandrii!
Al 10-lea am spus, nu de zece.

Că parcă nu mă maturizez deloc, că am rămas tot mic.
Că m-a mai întrebat și prietenul meu când mi-a văzut tăblița pe ușa de la intrare...
Aia pe care scrie „Atenție la câine!”.
M-a și întrebat seara trecută, parcă așa-mi mai amintesc în dimineața asta:
- De ce ai semnul ăla pentru un câine atât de mic?
- Ca să nu-l calce lumea!

Mic, mic, însă cu suflet mare.
Și dor.
De Rapid.
Că e pauza asta când trebuie să suportăm înfrângerile naționalei.

FzR!!

Pe furiș

Nu-mi place că prietenii mei nu rezistă la băutură...aseară m-au scăpat de trei ori în timp ce mă duceau acasă!
Deh, când am avut eu, am mâncat și băut toți!
Acum, când au ei, nu mai e loc la masă...
Chiar nu mai înțeleg nimic. Și pe nimeni.
Că dacă nu am bani să plătesc o factură, de ce ăștia mi-o mai trimit și pe a doua...??
Grea și complicată săptămâna aceasta, mai ales pentru ciobani.
Judecând și după isprava Praziliei din seara trecută, în meciul împotriva ăstora de la fc5b, zic...
E, bine, la mine greu și complicat a fost tot anul...
Noroc că știu „că calea” de ieșire din rahat trece tot prin rahat.
Așa că m-am decis să trec prin el, în loc să rămân acolo.

Că de fiecare dată când am avut o zi proastă, m-am gândit la cocalarul ăla cu mașina cu volanul pe dreapta. Care trebuie să-și ia tichet de parcare de la o barieră.
Acum, când pare-se că „porțile ni se deschid”, după atâția ani tumultuoși, zic să nu ne amăgim așa RAPID, să nu ne ambalăm...
Mergem deci cu mașina... nu încălcăm nimic... cu viteza de 23 km/oră...
Ca și așa, sigur și așa deodată, o ne oprească un polițist de la rutieră și o să ne întrebe:

- Și?? Unde ne furișăm noi așa??

FzR!!

Grădinița

Imediat după introducerea (90+4) lui Andrei, pentru că T2-ul aparține oamenilor drepți și curați, din dreapta mea am auzit „fără nepotisme, fără nepotisme!”.

Judecând cifrele lui Filip Stojilkovic ăsta și reacția ăstuia de la T2, am tras RAPID concluzia că elvețianul ăsta e rodul unei aventuri a tâmplarului fix de pe vremea când era ghid turistic. În Serbia.

Iar Andrei, eroul serii, e fiul Dianei.

„Că ca” să nu mă deconspir, am rămas la T2, iar ea fără îmbrățișare.

Că apoi, după ce s-a desprins din îmbrățișare, d-nul Dan i-a mai și spus:

- Azi te-am văzut la prânz cu un alt bărbat. Vreau o explicație... și vreau adevărul!!

După ce l-a privit pe magnat câteva secunde, i-a răspuns:
- Hotărăște-te! Ori una, ori alta!

Ca de fiecare dată, lăsând la o parte și cât mai discret intrigile astea de telenovelă dâmbovițeană, seara trecută chiar a fost încă una de vis, plină de emoție, fotbal de calitate și speranțe pentru mai departe.

Iar pentru a ne păstra obiectivitatea și luciditatea, în drumul nostru de la „Rapid nu moare” la „Cine e pe primul loc?”, trebuie să recunoaștem că fix copilașilor lui Șucu le suntem recunoscători. Că altfel deplasările noastre cele mai lungi ne-ar fi rămas doar cele de la Pojorâta.

Dar cine își mai amintește acum de ele, nu?

Că frații ăștia doi, când erau de 4 și 6 ani, și-au spus odată înainte de culcare...:
- Suntem deja oameni mari, e timpul să începem să înjurăm!
- Și cum??
- Mâine eu zic „naiba”, iar tu zici „du-te dracului!”.

Dimineața, la micul dejun...
Cel mare îi spune mamei:
- Îmi dai, naiba, niște clătite?

Diana îi trage imediat o palmă. Băiatul fuge plângând.
Ea se întoarce apoi spre cel mic, ăsta de ne-a fost eroul serii trecute:
- Tu vrei clătite?

Andrei, cu voce tremurândă:
- Du-te dracului cu clătitele tale...!

Nu ne rămâne deci decât să-l felicităm pe eroul nostru și să-i urăm cât mai multe realizări pe mai departe. În lungul și complicatul drum al vieții.

Să nu uite însă vorba de duh a maestrului nostru Gheorghe Dinică...:
„În cârciumă e ca la grădiniță. Te-ai pișat pe tine, pleci acasă.”

Felicitări, Andrei!
Felicitări, RAPID!

Lungul drum spre performanță de abia acum începe.

FzR!!