duminică, 31 martie 2019

De la linia 14....

Înaintea plecării de ieri spre Brăila, rapidiştii au avut parte de un moment special.
Iniţiativa de imagine intitulată " Întoarcerea la origini " a permis multora dintre componenţii actualului Rapid să cunoască trecutul, tumultul şi cel mai important spiritul.
Fotbaliștii au făcut apoi o scurtă vizită la Salonul Regal, după care au mers la Linia 14, locul în care, în trecut, erau cazaţi fotbaliştii fără locuinţă în Bucureşti.
Acolo au putut asculta inclusiv povestea celebrei arestări din 1986, când, înaintea unui meci cu Dinamo, şase jucători au fost acuzaţi de un viol  ( imaginar ) care ar fi avut loc chiar în clădirea de la Linia 14.
Astăzi Rapidul a câştigat cu 2-1 la Brăila, în faţa celor de la Sportul Chişcani prin golurile reuşite de Marian Vlada (12') si Alex Iacob ( '68 ).
În urma acestui rezultat, Rapid se desprinde în fruntea clasamentului ligii a treia, la 7 puncte de Unirea Slobozia şi 8 de CS Afumaţi.
La staţia sufletelor noastre rasună anunţul mult asteptat:
" Trenul RAPID plecă în direcţia liga a 2-a de la linia 14 ".
Până cand vor ajunge regii încoronaţi ai istoriei noastre, prinţişorii de astăzi luptă precum adevăraţi eroi să aducă Rapidul acolo unde i-a fost întotdeauna locul.
FzR!!
p.s.: Si pentru că am amintit de povestea celebrei arestări din 1986, îi urăm lui Willy Goanţă, vrăjitorul din celebra victorie ce a implinit vineri pe 29 martie vârsta de 56 de ani, mulţi ani sănătoşşi fericiţi. 

sâmbătă, 30 martie 2019

Golden Buzz

Florin Călinescu a apăsat vineri seară Golden Buzz și a trimis-o în semifinale.
Daniela este din Chişinău, provine dintr-o familie de medici, are 18 ani, a terminat liceul şi este studentă la medicină visând să practice chirurgia. 
La Românii au talent, a ridicat sala în picioare, iar aplauzele nu s-au mai oprit. Florin Călinescu a fost topit de vocea tinerei.
”Îmi donez corpul științei, să studiați pe el. Doar tu! Tre să mă tai. Deschis, fără anestezie. Oricum, organele mele sunt fleaşcă. Bisturiul tău ar intra ca în brânză. De fapt, am să semnez chiar acum contractul pentru donare”, a glumit Florin Călinescu înainte de a apăsa Golden Buzz.
”A fost o întâlnire care vine de undeva din afara Universului. S-au aliniat niște energii acolo, s-a întâlnit plusul cu minusul. Normal că s-a produs scânteia”, a spus Andi la final.
”A fost angelic momentul ei. De când a intrat pe scenea i-a fermecat pe toţi, i-a atins pe toţi la suflet” a comentat şi Andra.
”Nu am cuvinte, sunt atât emoţionată şi vă mulţumesc din tot sufletul meu” a fost reacția Danielei la final.
sursa: https://stirileprotv.ro
Florin Călinescu și-a donat aseara corpul științei.
Noi de generatii, inima si viata.
Rapidului!
Pentru care apăsam Golden Buzz-ul. 
FzR!!

Intre haz si necaz

Românii știu că marele actor Constantin Tănase era iubit și că a înființat Teatrul de Revistă ”Cărăbuș”. 
Însă puțin știu că părinții lui semnau cu degetul pentru că erau analfabeți, iar copilul și tânărul ”Năsăilă” a fost mereu flămând. 
Iată 11 lucruri pe care nu le știați despre marele Tănase.
Chiar și cei care nu au apucat vremea spectacolelor de la Teatrul ”Cărăbuș” știu ce mare actor a fost Constantin Tănase. În perioada interbelică, era bine ştiut că, dacă vrei să râzi, mergi ”la Tănase“. 
Actorul era principalul animator de la „Cărăbuş“, trupa de teatru de revistă pe care el o înfiinţase în 1919.
A avut două visuri: să aibă o casă și un teatru. 
A flămânzit, a muncit din greu, dar a reușit. 
Din păcate, casa lui din spatele Conservatorului este acum nelocuită. 
Comuniștii au alungat-o din casă pe văduva lui, Virginia Tănase, iar după 1989, urmașii marelui actor s-au judecat ani de-a rândul cu statul pentru retrocedare. 
Hotărârile instanțelor au fost controversate, iar acum casa este nelocuită, în pericol de a deveni o ruină.
Și teatrul l-a avut, așa cum și-a dorit. 
A licitat un loc în centrul Capitalei și a deschis Teatrul Cărăbuș, care a fost distrus în bombardament. 
Abia la 11 ani după moartea marelui actor, s-a deschis Teatrului de Revistă „Constantin Tănase“ cum îl știm astăzi.
Provenea din Vaslui ”orașul unde nu se petrecea nimic”. Singura distracție era la grădina ”Pârjoala” unde se juca teatru popular. 
Constantin Tănase a început și el să joace teatru cu prietenii săi, în beciul casei, în cotețul păsărilor sau în hambar.
Părinţii lui erau gospodari, dar neştiutori de carte. 
Tatăl, Ion, era un fel de laborant la singura farmacie din centru, după ce o vreme lucrase ca servitor, iar mama, Elena, era o femeie simplă, care se îngrijea de casă.
”Năsăilă”, cum i se spunea lui Constantin Tănase încă de când era copil, nu era nici el mai strălucit la studii. 
A fost un elev mediocru, iar cele mai mari note le avea la Muzică și Sport. 
În 1896, termina gimnaziul și își dorea să devină actor. 
Însă, părinții l-au înscris la liceul militar unde ar fi primit hrană, haine și cazare. 
A fost respins la examenul militar. 
A frecventat pentru o scurtă perioadă un liceu din Brăila la care a renunțat pentru că familia nu mai avea bani să-l întrețină. 
La 18 ani, era învățător de țară, dar a fost dat afară.
Debutul adevărat, adică într-o trupă cu actori profesionişti, l-a avut într-o piesă care nu se juca în limba română, ci în idiş. Chiar şi rostind câteva replici, episodul ăsta avea să-l atragă şi mai tare pe Tănase spre actorie.
La 19 ani, tinerel, înalt şi subţire, cu un firicel de mustaţă abia mijit, ajunge în Bucureşti, pregătit de armată, unde se înscrie voluntar. 
Au fost trei ani plini, timp în care Tănase a pus în scenă, adică în sala de mese a regimentului, câteva spectacole, a început să cânte la corul de la Biserica Popa pentru a avea ce mânca.
Într-o zi, un prieten îi povesteşte despre „un loc“ unde se pregătesc actori de teatru şi de operă, despre Conservator, iar Constantin Tănase se hotărăşte să se înscrie. 
O face abia în ultima zi, când primeşte de acasă cinci lei de care avea nevoie pentru înscriere.
La examen, se prezintă ruşinat. 
Poartă singurele haine decente pe care le are, nişte pantaloni şi o cămaşă din uniforma militară, pe când aproape toţi ceilalţi candidaţi defilează pe holuri cu lavaliere, pălării cu boruri şi monoclu. 
Vine în faţa comisiei cu fabula ”Naiul, cobza şi vioara“ şi le câştigă simpatia când începe să imite instrumentele. 
Tănase e admis la clasa de comedie.
A urmat o perioadă dificilă pentru Tănase. 
Starea sa materială era foarte precară. 
O vreme a fost nevoit să facă pe comisionarul şi vindea unsoare pentru copitele cailor. 
Cânta în corul bisericii pentru 12 lei pe lună. În fiecare seară își punea în ghete nişte cartoane, în loc de talpă. 
Seara le schimba, şi aşa, în fiecare zi, avea pingele noi.
Tănase era totuşi conştiincios şi venea regulat la cursuri. În vara anului 1905, Constantin Tănase primeşte diploma oficială de actor. 
Tot atunci, se căsătoreşte cu actriţa Iosefina Reitman. 
Se recăsătorește mai târziu, în 1917, cu Virginia Niculescu.
O vreme, ca actor, a jucat în tot felul de roluri neimportante la Teatrul Naţional. 
Ce i se cerea, aia juca. 
O făcea pe bani puţini. Juca, oscilând între operetă şi comedie, în trupe particulare.
sursa:Mariana Dohi in click.ro
Destin vișiniu.
O celebritate admirată in unanimitate.
Cerul si pământul intr-un rapidism autentic!
FzR!!

vineri, 29 martie 2019

Gratis

Nocturna şi tabela de marcaj de pe stadionul nostru sunt cedate gratuit (?) celor de la Dunărea Călăraşi.

FzR!!

Coșul câștigător

Real Madrid s-a impus dramatic în fața lui Panathinaikos, scor 74-73, în penultima etapă din faza grupelor Euroligii de baschet masculin. 
Coșul câștigător a venit în ultima secundă de la Rudy Fernandez (33 de ani).
Meciul din O.A.C.A. avea o miză imensă pentru greci. 
Cu o victorie, Panathinaikos era calificată în „sferturile” de finală ale Euroligii. 
Partida a început ideal. 
Primul sfert s-a terminat cu un neverosimil 32-14 în favoarea gazdelor
Madrilenii păreau într-o vizită de curtoazie la Atena. Clopoțelul revenirii a sunat odată cu startul celui de-al doilea sfert. 
Real a trecut la treabă în defensivă, cu Tavarez căpăcind tot, și a încheiat prima repriză la 12 puncte în spate, 45-33.
Opt puncte consecutive venite de la Sergio Llull păstrau suspansul în sfertul decisiv. 
De la 71-60 s-a ajuns la 73-71 pentru Panathinaikos și un atac de 20 de secunde pentru oaspeți. 
Schemă e nereușită, dar Rudy Fernandez inventează o aruncare miraculoasă, un „cârlig” de la mare distanță, prin apărarea arțăgoasă a lui Thomas.
Real Madrid, deja calificată în faza următoare, ajunge la 22 de victorii și egalează ȚSKA Moscova pe locul secund în Euroliga
Panathinaikos trăiește periculos. 
Rămâne la 15 victorii și e obligată să câștige în ultima etapă contra lui Buducnost pentru a avansa în „sferturi”.

sursa.gsp.ro

Nu voi mai insista pe faptul ca Rapidul a fost aruncat in cosul falimentului pentru o datorie ce putea fi recuperată din drepturile de televiziune castigate pe teren de către visinii. 
Statul auto-păgubindu-se de o importanta suma de bani.
Astfel am fost obligati să "ne dam restart" retrăind neajunsurile primilor pasi de dupa 1923.
Dovedind totusi faptul că "tineretea fără bătranete" există doar aici in Giulesti.
Si in plus am invatat faptul ca doar impreuna, uniti si plini de credinta putem fi eroii celei mai frumoase aventuri a vietii si dincolo de ea.
Cel mai curand vom mai disputa o finala. 
Poate chiar continentala.
Sa nu ne miram daca poate chiar in ultima secunda unul dintre copii de astazi, poate Draghiceanu sau Sefer, va inscrie si ne va aduce victoria.
Pe care o vom sarbatori cu poate cel mai frumos refren:

"Hai Rapidu', hai Realul !"

FzR!!

miercuri, 27 martie 2019

Un dar trimis din ceruri

Kyle Simpson şi Gayland Stouffer se îndreptau, obosiţi după o zi de muncă, spre autostradă când au dat, în drumul lor, peste frigider. 
Acesta era plin cu bere Busch Light şi Bud Light, potrivit UPI.
Imaginile partajate de cei doi cu „frigiderul magic” s-au viralizat. 
„ Este aceasta dovada clară că există Dumnezeu?”, a glumit cineva pe o reţea de socializare. 
„Un dar trimis din ceruri”, a scris altcineva. 
Obiectul a fost adus acolo de râul Platte, care a ieşit recent din matcă.
Imaginile cu frigiderul au ajuns şi la proprietarul acestuia, Brian Healy. 
Simpson a declara că va returna obiectul proprietarului. Totuşi, din el vor lipsi câteva cutii de bere.
www.gandul.info
Duminică Rapidul se va deplasa la Brăila pentru înfruntarea cu Sportul Chişcani.
Partida, datorită interesului stârnit, va fi transmisă pe micile ecrane în sistemul pay per view. 
Sau mai degrabă prin grija unui posesor de canal youtube.
Indiferent de situaţie noi ne vom bucura.
Iar din frigiderele noastre vor lipsi, după posibilităţi, câteva cutii de bere, sute de mililitrii de pălinkă sau poate o sticlă de vin.
La vară vom destupa cu siguranţă şampaniile.
Sărbătorind magia eternă a vieţilor noastre: RAPID.

FzR!!

duminică, 24 martie 2019

Se poate!!


Venezuela, zdruncinata de o criza fara precedent, a produs vineri o surpriza de proportii fotbalului mondial.
Cu Messi titular lângă Lautaro Martinez şi Gonzalo Martinez, selecţionata ”pumelor” a fost condusă la pauză cu scorul de 2-0. 
Salomon Rondon ( nr.23! ) şi Jeison Murillo ( nr. 15 ) au marcat primele două goluri ale meciului în minutele 6 şi 44. 
La 15 minute de la reluare, Lo Celso l-a servit pe Lautaro Martinez care a redus din handicap, dar cu un sfert de oră înainte de final, Martinez ( nr. 17 ) a transformat o lovitură de la unsprezece metri şi a stabilit scorul final al partidei.
"Visinii" detoneaza bomba sufletelor necajite:
Argentina - Venezuela: 1-3 !!

Deci se poate!!

FzR!!

Nu a mai dormit deloc

Paul Kern a fost unul dintre milioanele de maghiari care au luptat în Primul Război Mondial, răspunzând chemării de a-l răzbuna pe Arhiducele Franz Ferdinand, ucis în atentatul de la Sarajevo, scrie Business Insider.
A ajuns pe frontul de est, cu misiunea clară de a-l ”curăța” de trupele rusești, numai că, după un an, în 1915, a fost rănit în luptă, fiind împușcat în cap. 
Și-a revenit în spitalul de campanie și de atunci și până la moartea sa, în 1955, nu a mai dormit deloc.
În 1915, însă, a fost împușcat în cap de un soldat rus. 
A fost pentru ultima dată când tânărul soldat Kern a închis ochii. 
Aceasta a fost soarta multor soldați în timpul Primului Răsboi Mondial. 
Numai că Paul Kern și-a revenit, la spitalul improvizat pe front, iar de atunci, timp de 40 de ani, nu a mai dormit deloc.
The Adelaide Chronicle - un ziar al vremii - relata că fostul soldat a simțit că încercările sale de a adormi îl extenuau mai mult decât continuarea activităților sale obișnuite și pe timpul nopții, singura problemă pe care o fiind durerea ocazională de cap. 
Inițial medicii care au auzit despre acest fenomen au fost sceptici și au refuzat să-l creadă, dar după ce a fost consultat de doctori din aproape întreaga lumea - din Austria până în Australia - și supus la numeroase radiografii, s-a ajuns la concluzia că anomalia medicală de care suferea nu putea fi explicată decât de o traumă produsă în creier de glonțul care i-a pătruns în craniu prin tâmpla dreaptă și a ieșit prin stânga.
Unul dintre medicii care l-au consultat pe Kern a spus că, cel mai probabil, pacientul adoarme din când în când câteva secunde, dar că nu poate sesiza acest lucru. 
Bărbatul a trăit timp de 40 de ani cu această afecțiune, până în anul 1955, singurul tratament, dacă poate fi considerat așa, în tot acest timp fiind relaxarea ochilor timp de o oră într-un ciclu de 24, pentru a da nervului optic o bine-meritată pauză, pentru că altfel se instalau migrenele
Somnul ajută la eliberarea unor proteine esențiale pentru buna funcționare a creierului, are rolul de a elimina sinapsele care nu sunt necesare și restaurează funcția cognitivă. Oamenii care nu dorm pentru perioade lungi de timp experimentează halucinații și schimbări de personalitate. 
În testele de laborator, efectuate pe șoareci, lipsa odihnei a dus la deces.
Timp de 40 de ani, însă, Paul Kern a fost o persoană absolut normală.
sursa: https://2daynews.ro
Așa suntem și noi rapidiștii...
Refuzăm liniștea și odihna până în ziua când vom readuce  pe prima scenăpoate cea mai frumoasă Poveste.
Firește: Rapidul in liga 1!!
Până atunci, în ciuda exilului, să nu uităm că în ultimii 6 ani Rapidul a strâns mai multe titluri de campioană decâîîntreaga sa istorie cuprinsă intre 1923 până în 2012.
Campionii ligii a 2-a, ligii a 3-a, ligii a 4-a, ligii a 5-a ( de două ori ) și campionii inimilor Noastre.
Rapidul dovedindu-ne de fiecare dată că la capătul unui drum, indiferent de cât de greu ar fi acesta, se află atunci când ai credintă cele mai frumoase motive de bucurie: promovarea și cea de a a sărbătorii împreună.
Vorba cântecului:
" C-așa sunt eu rapidist,
Niciodată nu sunt trist..! "
Pentru ca nu avem niciun fel de motive.
FzR!!

Victorie de 5 puncte

Rapid își continuă drumul spre Liga 2, cu un pas important pentru promovare, după ce a învins echipa secundă a fcsb-ului, 2-0, fără mari emoții.
Pe o vreme perfectă pentru fotbal, cu o tribună plină de nume importante, Mircea Lucescu, actorul Ion Dichiseanu, primarul S1 Daniel Tudorache, Mircea Geoană, dar și cu alte nume mari, foști jucători de legendă în Giulești, Rapid primea vizita ocupantei locului 9, într-un meci ce părea facil.
Cu doi debutanți în primul unsprezece, Marian Drăghiceanu (19 ani) și Alexandru Catrici (17 ani), Rapid începea meciul cu FCSB din postura de lider, cu trei puncte peste CS Afumați.
Prima repriză a fost una de luptă, jocul desfășurându-se mai mult la mijlocul terenului, cu o posesie superioară a Rapidului, dar fără foarte multe realizări ofensive.
Când totul părea că merge spre o remiză albă la pauză, o bâlbâială a portarului fecesebist Ducan a dus mingea la Cârstocea, acesta i-a pasat lui Drăghiceanu, iar decarul rapidist a strecurat balonul printre doi jucători adverși, acesta oprindu-se în plasa porții dinspre Peluza 1. 1-0, la pauză, însă în ambele vestiare era nemulțumire.

REPRIZA RAPIDULUI

Partea secundă a avut o singură direcție, înspre poarta lui Ducan. După ratarea lui Vlada, Drăghiceanu a făcut „dubla”, în minutul 53. Oanea a pătruns pe partea stângă, a șutat din unghi, portarul advers a respins în lateral, de unde noul număr 10 de la Rapid a majorat diferența.
Au urmat momente bune pentru Rapid, în care Robinho, Hlistei și Vlada, cu o bară, au trecut pe lângă golul trei, însă mingea nu a mai intrat în plasa fecesebistă.
Finalul partidei a consemnat o victorie fără istoric, un 2-0 ce duce Rapidul la cinci puncte peste CS Afumați, echipă ce s-a împiedicat pe teren propriu, după un 1-1 cu CS Făurei.
Daniel Pancu a folosit echipa: Drăghia – Voicu (cpt), B. Manole, Catrici, Oanea (71′ Demici) – Cârtocea, Jorza – Drăghiceanu (71′ Matulevicius), Robinho (58′ Goge), Hlistei – Vlada (90+2′ Duriță).
Pentru Rapid urmează o deplasare dificilă, la Brăila, unde va întâlni Sportul Chiscani, duminică, 31 martie 2019, de la ora 11:00.
sursa: www.fcrapid.ro
FzR!!

sâmbătă, 23 martie 2019

An Officer and a Gentleman

Rapid a trecut astazi cu 2-0 de cei de la fcsb II.
În faţa a aproximativ 7.000 de spectatori, incluzând privitorii de la căminele studenţeşti şi pe cei de la blocurile de lângă stadionul din Regie, vişiniii au marcat două goluri prin Messi Drăghiceanu ( 43' şi 53' ). 
Rapid îşi consolidează astfel poziţia de lider, cu 47 de puncte, profitând şi de faptul ca afumaţii, echipa de pe locul secund, a făcut 1-1 acasă, culmea cu Făureiul lui Bălănel Nicoliţă.
Pancone reuşeşte faţă de meciul trecut o partitură mult mai bună  din punct de vedere tactic. 
Messi Drăghicescu ( după cum a gafat crainicul stadionului ), Matu', Roberto Carlos - Oanea, Manolas ( mult mai atent si mai sigur ), Johan Voicu, Amir Jorzinho, Robinho şi Imperator Drăghia au fost eroii de pe câmpul de luptă.
Iar jocul lor a fost apreciat de către " asistenta de la oficială".
La finalul partidei, nea Mircea, precum un adevărat gentleman, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Daniel Pancu.

"Sunt suporterul Rapidului. 
Am revenit pe un stadion care face parte din istoria noastră. 
Sunt bucuros pentru Pancu, va avea o carieră de durată. Îmi place ce joacă echipa, destul de bine, dar și partenerul a fost unul la înălțime. 
A fost un distractiv, de vacanță. 
Depinde doar de ei dacă vor promova în Liga 1", a spus Mircea Lucescu, la plecarea de la stadionul din Regie.
Pancone nu renuntă si mută  castigător:
#Legenda Continuă

FzR!!