sâmbătă, 29 februarie 2020

Acasă

Se spune că nicăieri nu este mai bine decât acasă. 
Acasă pentru noi, cei trimiși de destin în pribegie, rămâne  însă acolo unde ne-a rămas Inima. 
Chiar dacăîn versul parcă desprins din prezicerile lui Nostradamus, ne amăgim considerându-ne "peste tot acasă", sufletul nostru nu s-a desprins niciodată de trupul de care aparține. Pe veșnicie.
În dulcele Colț de Rai încet-încet, din pământul fermecat, începe să se ridice Castelul din Povești.
Acolo unde se spune că niciodată nu imbătrânești.
Acasă!
FzR!!

vineri, 28 februarie 2020

Spectacolul Continuă

Duminică ne deplasăm sufletele la Timișoara.
Așa cum este știut, noi preferăm să ne fie dor, decât să ne plictisim lângă cineva.
Iar Rapidulețul se face vinovat de cel mai aprig dor al sufletelor noastre. 
Declarația de Iubire?
Spectacolul din tribună.
Neînțeles pentru mulți, însă felul nostru unic de a celebra chiar și atunci când poate totul pare pierdut.
FzR!!

miercuri, 26 februarie 2020

Mitul lui Prometeu

Prometeu marchează nașterea conștiinței și a apariției omului.
Prometeu e cel care a furat de la Zeus, simbolul spiritului, sămânța focului, pentru a-l aduce apoi pe pământ spre a-l dărui (ne)muritorilor.
Zeus l-a pedepsit legându-l de o stâncă și trimițându-i un vultur pentru a-i mânca zilnic ficatul. 
Simbol al frământărilor pricinuite de sentimentul vinovăției neispășite.
Aseară la Voluntari, devenit mai nou pentru noi un al doilea Giulești, Prometeu a dăruit focul și fumigenele minunatei noastre galerii.
Pentru a sărbătorii revenirea pulsului Inimii, după poate cea mai lungă iarnă.
Fără a se dezminti, Rapidulețul, Zeusul vieții noastre, ne-a mâncat încet ficații, refuzându-ne victoria atât de așteptată.
Rapid - Turis 0 - 0.
Legenda merge însă mai departe, inspiră și ne va fermeca cu noi Povești.
Cu siguranță cele mai frumoase.
Ale mitologiei noastre vișinii.

FzR!!

miercuri, 19 februarie 2020

Mi-a fost atât de dor de tine...

Din totdeauna am fost caracterizați parcă de lăcomia nestăvilită prin care ne-am căutat cu îndârjire fericirea. 
Chiar și atunci când am fost nevoiți să ne confruntăm cu adevărate drame, blesteme sau poveri greu de nesuportat. Atunci când drumul destinului s-a dovedit fără de întoarcere.
Istorisirea aceasta este chiar despre un drum spre imposibil, prin care o mamă a reușit să-și reîntâlneasca fetița plecată prea devreme către Ceruri.
Întâlnirea a fost posibilă cu ajutorul realității virtuale puse în practică de compania coreeană Munhwa Broadcasting Corporation.
„Dragă mea, mi-a fost atât de dor de tine”, i-a spus mama sa. 
Plină de viaţă, micuţa cu păr negru, ochi mari şi negri şi-a întrebat mama unde a fost în tot acest timp şi dacă s-a gândit la ea.

„Tot timpul, puiule”.
„Mi-ai lipsit mama mea foarte mult”.

Fără să înțeleagă exact tehnica, femeia a ezitat la început să atingă imaginea recreată a fiicei sale, dar şi-a găsit curajul necesar, culmea, la insistenţele copilei.
Curând, mama şi-a ţinut fiica de mână și atingerea lor a unit două lumi imposibile, două lumi despărțite pe vecie.
La un moment dat, fetiţa a venit alergând către mama ei şi i-a oferit o floare.  
„Mami, vezi că nu mai sufăr, nu-i aşa?” 
În pauza competițională doar realitatea virtuală reușește să ne mențină aprinsă flacăra Iubirii pentru Rapid.
Deși drumul ne pare fără de întoarcere, noi rapidiștii, cu bune, dar mai ales cu grele poveri, rămânem probabil cei mai norocoși.
Pentru simplul fapt că această minunată Poveste este fără de Sfârșit.
Din 25 februarie întâlnirea este posibilă.
" Mi-a fost atât de dor de Tine, Rapidule...." 
" Și mie de tine în tot acest timp, puiule”.
FzR!!

luni, 17 februarie 2020

duminică, 16 februarie 2020

Il treno va

În orașul alb-negru, cățărați ștrengărește pe Podul Grant, am învățat să visăm întotdeauna tot mai înalt.
Fumul alb al gândurilor se înalță semeț înspre triaj, acolo de unde ni se vestește o nouă călătorie a trenului nostru.
De după perdelele vișinii trenul va străbate noi zeci de stații.
Niciodată nu se va abate însă din drumul său.
Pe zecile de peroane îi va fi dat să vadă povești, amăgiri, speranțe, lacrimi și poate câteva zâmbete.
Cu nasul turtit de fereastra vagonului vom refuza destinațiile ispititoare, preferând să rămânem în trenul nostru.
Adevărată stație a vieții adevărate.
În care nu încap poveștile false, amăgirile și lacrimile.
Pentru că prin iubirea noastră a tuturor, Trenul va câștiga...
" Trenul Rapid 1923 pleacă către linia orizonturilor noastre ".
Cu siguranță cea mai frumoasă călătorie.
A Noastră.

FzR!!

sâmbătă, 15 februarie 2020

Despre noi

Cristi Săpunaru a marcat astăzi golul prin care Kayserispor a câştigat confruntarea cu Denizlispor, fosta echipă a fundaşului nostru.
Deși aflat în litigiu cu cei de la Denizlispor, Săpunaru nu s-a bucurat pentru golul marcat, în semn de respect față de fosta lui echipă.
Greu de înțeles pentru mulți.
Noi rapidiștii dovedim ( dacă mai este cazul!) respectul de sine și sentimentele adevărate dedicate chiar față de cei ce ne-au dezamăgit. Crunt.
Le întoarcem celălalt obraz dovedindu-le ce înseamnă Iubirea.
Comoara din inimile noastre ce ne face atât de invidiați.

Curând Cristi al nostru se va întoarce acasă.
Aceasta este promisiunea lui.
Sărbătorim deja. 
Pentru că ne este dor de viitor.
Oricât de amar poate ne pare prezentul.

FzR!!

vineri, 14 februarie 2020

Legenda Sfântului Valentin

Se spune că în vremea împăratului roman Claudiu al II-lea, un luptător îndârjit, acesta își dorea o armată puternică, însă majoritatea bărbaților romani refuzau să meargă la luptă. Gândindu-se împăratul că motivul ar fi că aceștia nu doresc să-și părăsească soțiile și copiii, a decis interzicerea căsătoriilor. 
El a crezut că această lege îi va face pe bărbați să meargă la război și să lupte că niște adevărați soldați. 
Valentin, care era preot, considerând nedreaptă hotărârea împăratului, a căsătorit în secret cupluri, cununiile fiind făcute în locuri ascunse.
Aflând ce se întâmplă, Claudiu l-a arestat, iar Valentin a fost întemnițat și condamnat la moarte. 
Până în ziua execuției, el a trimis scrisori de adio către prietenii săi și le-a semnat "Adu-ți aminte de Valentin al tău.” 
De asemenea, se spune că, în tot acest timp, a primit la rândul sau scrisori de recunoștință de la tinerii îndrăgostiți pe care i-a ajutat. Sfântul Valentin a fost probabil executat pe 14 februarie în anul 269 sau 270. 

"Adu-ți aminte de Valentin al tău.
Al nostru este Rapidul. Cel ce a unit zeci de generații.
Prin Iubire.
Adevărată!
FzR!!

Would you be my Valentine?

Pe pagina de Facebook a Rapidului a fost postată o imagine cu sigla Rapidului, părăsind Liga 2 și alunecând spre Liga 1. Mesajul a fost unul simbolic: 
"Într-o relație complicată cu Liga 2. Liga 1, would you be my Valentine?", au postat giuleștenii pe rețeaua de socializare.

Sf. Valentin este în același timp o zi importantă pentru toți rapidiștii, întrucât numele stadionului este dat de legendarul Valentin Stănescu.

Would you be my Valentine?

FzR!!

Valentine’s Day


N-ai fost deloc doar mângâiere,
Căci lacrimi Tu mi-ai stors ades.
Amar a curs mai mult, în loc de miere
Dar Cântec ești, Mi ești și Vers.


Ne suntem veșnică Îmbrățișare,
Prin ploaie, ger ori timp splendid
Sper Infinita depărtare,
Iubire-Mi ești, Tu drag Rapid!


Vom scrie Mereu Împreună
Cele mai frumoase Povești
Spre Infinit țînându-ne de mâna,
În straie împărătești.


Căci totul pare ca în Vis,
Atunci când ești cu mine.
Destinul drag ne este scris.
Iar greului îi spunem „bine”.


Iar astăzi, în lumea noastră ce-i Altar,
Ne spunem „ DA ” prin Legământ
Reînnoind drept unic Dar
Al Nostru Jurământ.

FzR!!

joi, 13 februarie 2020

Ce este iubirea?

O fetiță și-a întrebat fratele mai mare:
- Ce este iubirea?
El i-a răspuns:
- Iubirea e atunci când tu îmi furi ciocolata din ghiozdan în fiecare zi și totuși o țin in același loc mereu.


Chiar dacă amintirile noastre sunt și amare, în "ghiozdanelul" sufletului nostru așezăm întotdeauna cea mai dulce bucățică de ciocolată: Iubirea.
Pentru Rapid.


FzR!!

luni, 10 februarie 2020

Cu lacrimi în ochi

Marius Șumudică (48 de ani), antrenorul lui Gazisehir Gaziantep, a fost vizitat în Turcia de o echipă ProSport. Tehnicianul a povestit cum a luat naștere dragostea sa pentru Rapid și, la un moment dat în timpul interviului, a început să plângă.
„De la cinci ani am început, de când mergeam pe Republicii și am început să bat tobele și am zis: Asta este echipa vieții mele. Pe vremuri, galeria pleca grupată de la stadion. Încercam să mă bag și eu acolo, să mă ascund. 
M-a luat și miliția după un meci cu Victoria, m-am dus casă plin de tuș, m-a rupt și tata cu bătaia. Mi-a zis: Ce ai făcut, ai furat ceva? Rapid m-a făcut să trăiesc.
Practic, mergeam în tribună pentru ei, nici nu visam… aproape îmi dau lacrimile, nici nu visam că voi călca vreodată pe iarba Giuleștiului îmbrăcat în vișiniu! Nu visam așa ceva. Au fost momente în care… când am ieșit campion, nu îmi mai trebuia nimic! (-Ai pus umărul la momentul ăla) Da, am pus umărul. Au fost vreo cinci, șase meciuri în care …. am marcat singurul gol al jocului, am câștigat 1-0 și am adus trei puncte”, a spus Șumudică pentru ProSport Live.

Șumudică a avut lacrimi în ochi când a vorbit despre Rapid

Cei 4 ani ca fotbalist la Rapid l-au făcut pe Marius Șumudică să rămână cu sufletul în Giulești. Când a vorbit de perioada petrecută în tricoul alb-vișiniu Șumi a început să plângă.
„ Pe mine, practic, numai când vorbesc de Rapid… îmi dau lacrimile… Încă nu mi-am încheiat misiunea pe acest pământ. Îmi doresc din tot sufletul să iau campionatul și ca antrenor cu Rapid.
Să dea Dumnezeu și Maica Domnului să intre în Divizia A. Și peste câțiva ani când mă voi întoarce, că nu sunt nici omul care să lucreze pe cineva sau să îl dau pe Pancu la o parte, sau pe X, sau pe Y, să existe posibilitatea unei colaborări. Atunci pot să mor fericit”, a adăugat Șumudică.
Șumudică a jucat pentru Rapid în perioadele 1996-1999 și 2001-2002. În plus, acesta i-a antrenat pe giuleșteni în sezonul 2010-2011.
sursa : Carmen Mandiș pentru prosport.ro
Așa suntem noi toți rapidiștii.
Iar Șumi unul dintre cei mai norocoși dintre noi. Reușind să scrie Poveștile Noastre și de acolo de pe gazonul Sfânt.

FzR!!

duminică, 9 februarie 2020

Omul dă ce are-n suflet

Întoarcem de aproape 97 de ani și celălalt obraz. 
Celor ce nu vor înțelege poate niciodată "de ce?".
Oferim, cu sufletul veșnic de copil, flori, Iubire, gânduri bune, sinceritate, sprijin și emoții. 
De zeci de generații.
Neasteptand absolut nimic în schimb.
FzR!!

sâmbătă, 8 februarie 2020

If I Could Turn Back Time...

Dacă ai avea puterea să întorci din drumul său Zeul Timp, care ar fi momentul viețîi pe care ai vrea să-l retrăiești?
Pentru noi rapidiștii această întrebare este poate cea mai grea.
Poveștile Nemuritoare, suferințele, trăirile, Minunile, bunicii, părinții, toți oamenii minunați de lângă noi și cei deveniți apoi Idoli în teren înseamnă RAPID.
O Întreagă lume greu de imaginat. Pentru toți ceilalți.
Poate suntem cei mai încercați. 
Cu siguranță însă suntem și cei mai bogați.
Din lacrimi am învățat să faurim șiraguri de mărgăritare. Iar mâinile întinse ades de disperare au devenit la sfârșit de săptămâna steaguri, eșarfe și cânturi.
Dedicate Iubirii fără de Sfârșit.
FzR!!

Povața unui tată



– Cred că încep să mă îndrăgostesc de altcineva, îi spuneam timid tatălui meu. Am așteptat să-mi răspundă, însă el stătea și mă privea întrebător, așa că mi-am continuat povestea. Știu că am o relație frumoasă de atâta timp, dar poate tocmai asta-i problema – atâta timp. În plus, sunt foarte multe fete în jurul meu, iar în comparație cu ele, ea e atât de … simplă.
A continuat să mă privească în tăcere, până când l-am întrebat de ce nu spune nimic, însă apoi mi-a pus mâna pe umăr și în loc să-mi dea un răspuns, mi-a dat o lecție de viață.
– Ai dreptate, sunt multe fete în jurul tău. Unele-s mai inteligente, altele mai frumoase. Sunt fete mai înțelegătoare sau mai norocoase când vine vorba de ce le-a oferit soarta. Așa-i în viață, tentațiile sunt la tot pasul, dar nu te încrede în ele. Oare tu n-ai văzut câți băieți sunt în jurul ei, mai mari sau mai buni decât tine? Și cu toate astea, ea te-a ales pe tine …
sursa: https://madalinapintea.ro


Motivul pentru care noi am ales Rapidul. 
Pentru că este simplu, sincer, curat și real.
Rapidul ne-a ales pe fiecare dintre noi.
Din aceleași motive.

FzR!!

vineri, 7 februarie 2020

La mulți ani, tata!

Ianis Hagi a fost decisiv pentru Glasgow Rangers în meciul cu Hibernian și pare că i-a cucerit deja pe fanii scoțieni.
Dacă încă nu prin evoluția sa, cel puțin prin faptul că i-a dedicat golul victoriei tatălui său care în ziua meciului a împlinit 55 de ani.
"La mulți ani, tată! Te iubesc!", a spus Ianis în fața camerelor.
Un mesaj de iubire și recunoștință transmis la mii de kilometri distanță.
Iubirea ce răzbate până dincolo de cele mai îndepărtate lumi.

"La mulți ani, tata! Te iubesc!"

FzR!!

miercuri, 5 februarie 2020

Schimb.


Vrei să facem schimb de roluri?
Gratis, fix la niciun preț.
Tu să-mi cânți în zeci de feluri,
Eu când vreau, să-ți fiu dispreț.


Tu să-ngheți sus în tribună,
Gerul, ploaia să te bată.
Tot visând la vreme bună,
Dorul-n veci să te răzbată.


Eu să-ți fiu un răsfățat,
Să nu-mi pese tu când plângi.
Să te crezi un exploatat,
Nopțile să-ți fie lungi.


Sau de inimi schimbul fie,
Zău că nu e fără rost
Să-nțelegi cum mi este mie
Și cum e făr de adăpost.


Să-mi asculți inima cum bate,
Pulsul cum accelerează,
Eu să-ți suflu fix în spate,
Gerul de la Bobotează.


Dar nu vom mai schimba nimic.
De speranțe umplem Zarea
Ne vom bucura un pic,
Când va veni promovarea.

FzR!!

marți, 4 februarie 2020

Puritate


" Hermina-i doar un pic de viaţă,
Giuvaer ce dă scântei,
Trăieşte-n nordul cel de gheaţă
Şi-i prinsă pentru-argintul ei.

Ca s-o vâneze, vânătorii
Găsesc un golf de gheaţă-n jur
Şi-i dau cu chinoroz pereţii,
Ştiind cât ţine ea la pur.

Hăitaşi cu glasul ca de fiară,
În aerul vibrând sonor,
O-mping apoi, strălucitoare,
Până ce intră-n golful lor.

Cu muşchi puternici, temerară,
Cu gheare tari, în teci adânci,
Hermina ar putea să sară,
Să fugă dincolo de stânci.

Decât să-şi murdărească însă,
Cu negru, albul ei de har,
S-aşează pe zăpadă strânsă
Şi-aşteaptă moartea ca pe-un dar.

E datul ei, îi scrie-n soartă,
Să dea cuvânt la veşnicii:
Mai bine să lucească moartă
Decât murdară printre vii."


de Virgil Carianopol

Despre sufletul și destinul rapidiștilor. 
Din sau ce au trecut prin Peluza Nord.
Până să ajungem a fi înțeleși și regretați, rămânem doar cei mai invidiați.
Cel puțin pentru " Inima ce-n piept ne bate...".

FzR!!