miercuri, 19 februarie 2020

Mi-a fost atât de dor de tine...

Din totdeauna am fost caracterizați parcă de lăcomia nestăvilită prin care ne-am căutat cu îndârjire fericirea. 
Chiar și atunci când am fost nevoiți să ne confruntăm cu adevărate drame, blesteme sau poveri greu de nesuportat. Atunci când drumul destinului s-a dovedit fără de întoarcere.
Istorisirea aceasta este chiar despre un drum spre imposibil, prin care o mamă a reușit să-și reîntâlneasca fetița plecată prea devreme către Ceruri.
Întâlnirea a fost posibilă cu ajutorul realității virtuale puse în practică de compania coreeană Munhwa Broadcasting Corporation.
„Dragă mea, mi-a fost atât de dor de tine”, i-a spus mama sa. 
Plină de viaţă, micuţa cu păr negru, ochi mari şi negri şi-a întrebat mama unde a fost în tot acest timp şi dacă s-a gândit la ea.

„Tot timpul, puiule”.
„Mi-ai lipsit mama mea foarte mult”.

Fără să înțeleagă exact tehnica, femeia a ezitat la început să atingă imaginea recreată a fiicei sale, dar şi-a găsit curajul necesar, culmea, la insistenţele copilei.
Curând, mama şi-a ţinut fiica de mână și atingerea lor a unit două lumi imposibile, două lumi despărțite pe vecie.
La un moment dat, fetiţa a venit alergând către mama ei şi i-a oferit o floare.  
„Mami, vezi că nu mai sufăr, nu-i aşa?” 
În pauza competițională doar realitatea virtuală reușește să ne mențină aprinsă flacăra Iubirii pentru Rapid.
Deși drumul ne pare fără de întoarcere, noi rapidiștii, cu bune, dar mai ales cu grele poveri, rămânem probabil cei mai norocoși.
Pentru simplul fapt că această minunată Poveste este fără de Sfârșit.
Din 25 februarie întâlnirea este posibilă.
" Mi-a fost atât de dor de Tine, Rapidule...." 
" Și mie de tine în tot acest timp, puiule”.
FzR!!