Carry Grant

Cary Grant. 

Băiatul care și-a plâns mama timp de 22 de ani, fără să știe că ea era încă în viață.
Povestea fiecăruia dintre noi.

„În spatele zâmbetului fermecător și al eleganței care l-au transformat pe Cary Grant într-una dintre cele mai mari legende ale cinematografiei mondiale se ascundea o durere pe care puțini au știut-o.

Ani la rând, actorul a purtat în suflet convingerea că mama sa murise când el era doar un copil. Abia la maturitate avea să descopere că adevărul era cu totul altul.

Cary Grant, născut Archibald Alexander Leach, a venit pe lume în 1904 la Bristol, în Anglia. Când avea doar nouă ani, s-a întors într-o zi de la școală și a observat că mama lui dispăruse fără urmă. Tatăl i-a spus că plecase pentru o perioadă într-o stațiune de la mare, iar mai târziu i-a spus că pur și simplu murise.

Timp de peste două decenii, băiatul a trăit cu această credință. Nu înțelegea de ce dispăruse atât de brusc și, în adâncul sufletului, s-a întrebat adesea dacă nu cumva el fusese de vină. Această rană l-a urmărit toată viața și a rămas una dintre cele mai mari surse ale nesiguranțelor sale.

În realitate, mama lui, Elsie Leach, nu murise niciodată. Ea fusese internată într-un spital de psihiatrie din Bristol, după ce dezvoltase o depresie severă și stări puternice de anxietate, agravate de moartea primului ei copil. În această perioadă, la începutul secolului al XX-lea, problemele de sănătate mintală erau tratate prin internări de lungă durată, iar familiile preferau să ascundă adevărul chiar și față de proprii copii.

Între timp, Archie a părăsit Anglia și a plecat în Statele Unite, unde și-a schimbat numele în Cary Grant și a devenit unul dintre cei mai apreciați actori ai Hollywoodului. Filmele sale au cucerit milioane de spectatori, iar succesul, averea și celebritatea păreau să-i ofere tot ceea ce și-ar fi dorit un om. Cu toate acestea, în sufletul lui exista un gol pe care nimic nu-l putea umple.

În 1935, când Cary avea 31 de ani, tatăl său, grav bolnav, a hotărât să-i spună adevărul. Pe patul de moarte, i-a mărturisit că mama lui nu murise niciodată și că trăia de peste 20 de ani într-un spital de psihiatrie. Vestea l-a șocat profund. Fără să piardă timpul, Cary s-a întors în Anglia și a făcut tot ce i-a stat în putere pentru a o elibera. A folosit banii câștigați la Hollywood pentru a-i asigura externarea și i-a cumpărat o casă confortabilă în Bristol, unde să poată trăi în liniște și demnitate.

Reîntâlnirea lor, după 22 de ani de despărțire, a fost una sfâșietoare. Când și-a văzut fiul devenit bărbat, Elsie l-a privit cu emoție și i-a spus: „Uită-te la tine, Archie... ai devenit un bărbat atât de înalt și frumos.”

Anii pierduți nu mai puteau fi recuperați, însă Cary a fost hotărât să nu mai piardă niciun moment alături de mama sa. 

I-a asigurat tot sprijinul financiar de care avea nevoie, a traversat în repetate rânduri Oceanul Atlantic pentru a o vizita și i-a scris constant scrisori pline de dragoste și grijă. 

Încet, relația dintre ei s-a vindecat. 

Elsie a început să aibă din nou încredere în viață, iar Cary a găsit în sfârșit liniștea sufletească pe care o căutase fără succes în anii de faimă și glorie.

Mai târziu, actorul le mărturisea apropiaților că salvarea mamei sale și faptul că a reușit să-i ofere ultimii ani din viață în siguranță și iubire au reprezentat cea mai mare realizare a existenței sale, mult mai importantă decât orice rol celebru sau orice premiu primit la Hollywood.

Povestea lui Cary Grant ne amintește cât de mult pot schimba o viață secretele, tăcerile și neadevărurile. Dar ne arată și că, uneori, chiar și după zeci de ani, iubirea dintre o mamă și copilul ei poate găsi puterea de a renaște."

„Archie” peste timp, într-o lume a anilor '20 derulată în paralel, noi, generațiile de sub Grant, am plâns, purtat suferințe și luptat. Dar ne-am purtat (carry) mereu cu sfințenie Iubirea.

Mâine vom auzi primul fluier de început al unei noi aventuri. Cu siguranță cu la fel de multe dezamăgiri, minciuni, situații neînțelese și lacrimi. Multe lacrimi. 

Bucuria de a fi împreună, oricât va fi de greu, rămâne inestimabilă. 

Pentru că noi am cunoscut renașterea și niciodată nu vom fi înfrânți.

Legenda continuă!
Baftă, RAPID!!

FzR!!

Chihuahua

După campania asta de transferuri, Ițic și Ștrul ăștia ai noștri, s-au apucat și de falsificat euro. Că gratis, mă îndoiesc, rămâne de văzut dacă se poate...
Din greșeală, ăstora doi meseriași, din matriță le-a ieșit o bancnotă pe care scria 102 în loc de 100.

- Ce facem?

- Du-te la băcănia din colțul străzii, acolo vinde unu' bătrân care nu vede bine, și roagă-l să ți-o schimbe.

Zis și făcut!

- Ai schimbat-o?

- Da!

- Și ce ți-a dat?

- Două de 49 și una de 4!

Știți cum suntem noi? Ăștia de la noua asta multinațională?

Am luat, în eșaloanele alea inferioare, pe rând premiul întâi.

Și de atunci nu am mai avut nimic de demonstrat.

Luni îi înfruntăm pe ăia Sexy.

Pancone, care stă la casă, s-a trezit în dimineața aceasta, a ieșit în curte, s-a întins îngândurat pe șezlong și deodată a observat în copacul său o gorilă.

Stupefiat a sunat la ACGC (Asociația Gorilelor din Copaci)

- Bună ziua, am o gorilă în copac, puteți să veniți să o luați?

- Sigur, ajung în jumătate de oră.

În jumătate de oră ajunge un tip cu o pușcă, o bâtă, o pereche de cătușe și un câine chihuahua.

Pancone îl întrebă:

- Nu vă supărați, dar cum o să procedați?

- Păi, eu mă urc în copac, îi dau o bâtă în cap gorilei, ea cade jos, iar câinele vine și o mușcă de testicule, gorila își va pune mâinile în cap și tu îi pui cătușele.

- OK, dar cu pușca ce facem?

- Fii atent aici, dacă o să cad eu primul să împuști chihuahua.

Sper deci ca Pancone al nostru să-i împuște pe ăia de la Chihuahua Sexy.

Sau dacă ratează, pe falsificatorii ăia doi.

Care doar ne amăgesc.

Baftă, Pancone!

FzR!!