duminică, 28 aprilie 2019

Lumină. Viață.

Sfintele Sărbători binecuvântate!
In culori alb-vișinii!
FzR!!

29,6

Manchester City a învins-o în deplasare pe Burnley, scor 1-0, şi e tot mai aproape de un nou titlu în Premier League, al doilea consecutiv.
Echipa lui Pep Guardiola s-a impus datorită golului marcat de Sergio Aguero, în minutul 63. 
Mingea trimisă de atacantul argentinian a depăşit linia porţii cu doar 29,6 milimetri, aşa cum a arătat tehnologia "goal line".
Astfel, City a revenit pe primul loc în Anglia. 
La pret de 29,6 ani lumina se afla Campioanele Inimilor: RAPID, Liverpool si Dortmund.
FzR!!

sâmbătă, 27 aprilie 2019

S-a dus faima de Rapid!!

Rapid se apropie cu pași mari de obiectivul principal al acestui sezon, promovarea în Liga 2, după ce a mai bifat o victorie, 6-0, cu Agricola Borcea, în etapa a XXV-a.
După 7-0 în tur, Rapid privea cu mare încredere partida din Regie, Daniel Pancu oferind șansa de a evolua unor jucători ce au evoluat mai puțin, astfel că Ionuț Voicu, Deivydas Matulevicius sau Alex Iacob au rămas în afara lotului.
Călărășenii au venit în București cu trei foști jucători ai Rapidului în primul unsprezece, fundașul Cosmin Cristil, cel care a evoluat în sezonul trecut din liga a patra pentru giuleșteni, Adrian Grigore „Găină”, fundașul dreapta ce a îmbrăcat tricoul alb-vișiniu pe vremea când Rapid juca în liga secundă, și Andrei Moise, cel de-al doilea golgeter al celor din Borcea, fotbalist ce a fost în probe, în vară, bifând un joc amical pentru Rapid, cu FC Argeș.
Daniel Pancu a surprins pe toată lumea când i-a oferit banderola de căpitan lui Alex Catrici, fundașul de numai 17 ani, aflat abia la cel de-al treilea joc pentru Rapid.
Rapid a avut prima șansă de gol, prin Antonio Sefer, cel care a executat bine o lovitură liberă de la marginea careului, însă portarul Vreme, îmbrăcat în echipamentul lui Manchester City, a avut o paradă frumoasă, demnă de tricoul pe care l-a purtat.
Au urmat 7-8 minute în care oaspeții au avut două șanse mari de a deschide scorul. 
La prima, Zaina, scăpat singur cu Ciuculescu a trimis o „scăriță” peste poartă, iar la cea de-a doua portarul nostru a fost imperial în fața lui Moise.
În minutul 17, Rapid a spart gheața prin Cătălin Hlistei, care a înscris din centrul careului, după o pasă a lui Marian Vlada.
Tot golgheterul echipei a mărit și diferența, în minutul 37, atunci când a profitat de pasa excelentă a lui Drăghiceanu și a înscris cu un șut plasat, stabilind rezultatul primei reprize, 2-0.
Prima fază a părții secunde a adus și golul trei, când Alin Cârstocea a șutat puternic cu stângul, la colțul scurt, din partea stângă, după o pasă primită de la Cătălin Hlistei.
Intrat de numai două minute, în locul lui Vlada, Lucian Goge a reușit o bijuterie de gol, cu un șut din colțul careului ce s-a oprit în vinclul porții lui Ungur, cel care l-a înlocuit pe Vreme.
Același Goge i-a pasat lui Adrian Grigore, acesta a centrat, iar Pănoiu i-a aranjat mingea lui Robinho, intrat și el după pauză, brazilianul marcând cel de-al cincelea gol al Rapidului.
În ultimul minut regulamentar, Cătălin Hlistei a primit o pasă de la Robinho și și-a completat meciul foarte bun cu cel de-al doilea gol, închizând tabela la 6-0, după ce tot el marcase un gol anulat, cu doar câteva minute înainte.
În urma acestei victorii, Rapid s-a distanțat la cinci puncte de Unirea Slobozia, cu cinci etape înainte de finalul sezonului, runda următoare fiind extrem de importantă, ialomițenii urmând a se deplasa la Afumați, în timp ce Rapid va merge la Oltenița, pentru partida cu ACSM.
sursa: fcrapid.ro
Ciuculescu – Băjan, Catrici (cpt), B. Manole, Oanea (80′ Ad. Grigore) – Cârstocea, Jorza – Sefer (59′ Pănoiu), Drăghiceanu (54′ Robinho), Hlistei – Vlada (71′ Goge).

FzR!!!

Eternul si fascinantul...

Rapid a jucat astazi impotriva celor de la Manchester City :)) Portarul copiilor lui Borcea, pardon! al celor de la Agricola Borcea a evoluat in tricoul liderului din Premier League.

" La inceputul meciului a fost o problema, pentru ca noi aveam echipamentul jucatorilor tot in culoare albastra. 
Dar pana la urma au jucat ei in galben. 
Eu le aratasem echipamentul si le-a placut. 
Au zis ca e misto. 
Sincer sa va zic, l-am cumparat special pentru acest meci, fiindca sunt fan Manchester City. 
Mi l-am cumparat si mi l-am imprimat pentru aceasta partida", a spus Ionut Vreme.
Rapid nu a fost impresionata de cetateanul de pe malul Borcei sau sponsorul  Etihad Airways: a castigat meciul cu 6-0  si isi continua cursa pentru promovarea in Liga a II-a. 
Baietii au facut spectacol in Regie: Hlistei, de doua ori, Goge, Carstocea, Robinho si Vlada si-au trecut numele pe tabela de marcaj.
În urma acestei victorii, Rapid este lider în Liga 3, cu 60 de puncte, cu 5 mai multe decât principala urmăritoare, Unirea Slobozia. 
Pana la confruntarea dintre cele două rivale de pe 11 mai, " capriorii" au cantat impreuna cu galeria:

" Cine tine cu Rapid,
Sa aiba un Paste Fericit! "

FzR!!

joi, 25 aprilie 2019

Ar fi împlinit 72 de ani...

Azi, când Johan Cruyff ar fi împlinit 72 de ani, olandezii au pregătit o zi deosebită pe „ArenA” ce-i poartă numele celui mai mare fotbalist olandez.

„Lăncierii” le-au făcut cadou turul gratis al stadionului tuturor celor care poartă numele Johan, Johannes sau Johanna. Cei interesați nu ar fi trebuit decât să se înregistreze pe site-ul oficial al lui Ajax până pe 19 aprilie. Și s-au înregistrat 3.000 de oameni.
„El Salvador” a intrat in eternitate in data de 24 martie 2016.
Ajax. 
Nu doar o echipă extraordinară, calificată în acest sezon în semifinalele Ligii Campionilor, ci și un club cu adevărat special.
Exact precum RAPID.
Campioana Inimilor Noastre.
FzR!

marți, 23 aprilie 2019

Povestiri istorice

Maria Zaharia sau Măriuca Zaharia (n. 1905 – d. 1917) a fost o fetiţă de doar 12 ani, căzută eroic în luptele de la Mărăşeşti. 
Drept recunoaştere a meritelor ei, a fost îngropată în Mausoleul de la Mărăşeşti.
Dumitru Almaş a imortalizat-o într-o povestire, în cartea «Povestiri istorice»:

„ Maria sau cum o alintau prietenii, Măriuca, trăia în satul Răzoare, la casa bunicului ei, Ion Zaharia. 
Frontul a ajuns în dreptul satului lor şi acolo se da o cumplită bătălie între armata română şi cea germană. 
De aceea satul a fost evacuat: adică toţi sătenii şi-au luat ce au putut fiecare şi au plecat în altă parte, la adăpost, în munţi. 
Numai moş Ion Zaharia a rămas în casa lui. 
A săpat şanţ adânc în livadă. Aici se ascundea ori de câte ori nemţii bombardau satul.
S-a întâmplat ca soldaţii români să instaleze un post de observaţie tocmai în nucul cel înalt şi stufos din livada lui Moş Zaharia. 

Un ostaş urca în vârful acelui pom, se aşeza pe ramurile mai groase, ascuns în frunze. 
Şi de acolo, cu un binoclu, supraveghea mişcările duşmanului. 
Ceea ce vedea, povestea sergentului care sta jos, la tulpina nucului, cu receptorul telefonului în mână. 
Sergentul transmitea artileriştilor, prin telefon, cele văzute ”.
Almaş povesteşte în continuare cum fata deprinde „meşteşugul” observaţiei, înlocuindu-l, în cele din urmă, pe ostaşul din copac, atunci când acesta este lovit de duşmani. 

Astfel, ea ajută armata română în luptă, până când este doborâtă, la rândul, ei de focul inamic. 

Povestirea scurtă devine foarte populară, fiind prezentă în manualele pentru clasele primare.

O copilă eroină.
După 100 de ani numele ei a fost scos din manualele școlare.
O fetiță-eroină nu mai are loc în istorie.

In manualele școlare ale sufletului nostru au loc absolut toti eroii.
Pentru ca ei inseamna mandria si orgoliul national.

FzR!!

luni, 22 aprilie 2019

Cel mai respectat

Abraham Lincoln este cel mai respectat dintre presedintii Statelor Unite ale Americii. 

Putini cunosc insa lista nenumaratelor esecuri din viata sa.


Nascut si crescut in saracie, Lincoln s-a lovit toata viata de esecuri. 
A pierdut opt alegeri, a falimentat de doua ori in afaceri si a suferit de un colaps pe fond nervos. 
Ar fi putut sa renunte in repetate randuri si tocmai pentru ca nu a facut-o, a ajuns unul dintre presedintii in amintirea caruia orice american isi scoate palaria. 
A demostrat ca este un campion, iar mai jos este drumul pe care l-a parcurs spre casa alba.
  • 1816: Familia lui a fost data afara din casa. A fost nevoit sa munceasca pentru a o intretine (avea 7 ani)

  • 1818: Ii moare mama

  • 1828: Ii moare sora

  • 1831: Esueaza cu afacerea

  • 1832: Este infrant in candidatura pentru statul Illionis

  • 1832: Isi pierde slujba; este respins de catre scoala de drept

  • 1833: Imprumuta o suma de bani de la un prieten pentru afacere. La finalul anului da faliment si ramane dator pentru urmatorii 17 ani

  • 1834: Este ales in legislatura statului Illionis

  • 1835: Cu 2 saptamani inainte de nunta ii moare logodnica. Istoria spune ca ii cumparase cu ultimii bani rochie de mireasa

  • 1836: Are o cadere nervoasa si zace la pat pentru 6 luni

  • 1838: Este infrant in candidatura pentru purtator de cuvant a legiuitorului de stat

  • 1840: Este infrant in alegerile electorale

  • 1843: Este inftrant in alegerile pentru congres

  • 1846: Castiga alergerile pentru congres si pleaca la Washington

  • 1848: Este infrant in re-alegerea pentru congres

  • 1849: Este respins in candidatura pentru ofiter de teren in statul natal

  • 1854: Este infrant in alegerile pentru senatul Statelor Unite

  • 1856: A candidat pentru postul de vice presedinte – a primit mai putin de 100 de voturi

  • 1858: Este infrant inca o data in alergerile pentru senat

  • 1860: Este ales ca presedinte al Statelor Unite

sursa: https://portalmanagement.ro


Rapidul se pregateste in aceasta vara de sarbatoarea promovarii in Secunda Liga.
Rapidul este cel ce ne-a invatat faptul ca succesul reprezinta usurinta si puterea de a trece de la un esec la altul.
Asa cum spunea Lincoln.
In fata lui si a Rapidului, ne scoatem cu respect palaria.

FzR!!

Incendiar

RAPID - Karlsruhe 1996

In Giuleşti-ul nostru Drag!

FzR!!

Unic

Moment incredibil în primul minut de prelungire al partidei PAOK Salonic - Levadiakos(5-0), care i-a adus echipei antrenate de Răzvan Lucescu primul titlu după 34 de ani de aşteptare.
Cel mai bun jucător al lui PAOK din acest sezon, portughezul Vieirinha, a fost introdus pe teren în minutul 90+1 deşi a suferit recent o accidentare gravă, în urma căreia medicii au anunţat că va lipsi cel puţin opt luni de pe gazon.
Răzvan Lucescu a vrut să-l recompenseze astfel pe mijlocaşul în vârstă de 33 de ani pentru evoluţiile de excepţie din acest sezon. 
Portughezul nu a putut alerga din cauza accidentării, însă a privit din teren atmosfera de senzaţie din tribune şi a izbucnit în lacrimi la finalul meciului.
Vieirinha a contribuit cu cinci goluri în 26 de meciuri la performanţa istorică a lui PAOK din campionat şi a avut şase reuşite în 37 de partide pentru echipa lui Răzvan Lucescu, în toate competiţiile.
PAOK Salonic poate realiza "eventul" în acest sezon. 
E cu un pas în finala Cupei Greciei, după victoria cu 2-0 din turul semifinalei cu Asteras Tripolis
Returul se va disputa joi, în deplasare. AEK Atena e cel mai probabil adversar din finală: a câştigat cu 2-0 prima manşă a semifinalei cu Lamia.
Două titluri avea PAOK în istorie până la performanţa din acest sezon, în 1976 şi 1985. Trupa din Salonic mai are în palmares şase Cupe, în 1972, 1974, 2001, 2003, 2017 şi 2018.
sursa: digisport.ro
Sezon de exceptie pentru Răzvan. 
Cu atât mai mult cu cât el nu a mai pierdut de la "infrângerea" cu Olympiakos Pireu dictată la " masa verde" acum mai bine de un an.
Destine paralele.
Ce a urmat?
O sărbătoare balcanică plină de patos latino-american.
Ca-n Giuleşti.
Felicitări, Răzvan!
FzR!!

duminică, 21 aprilie 2019

Cronica de meci

Drăghia-Voicu, Iacob, Manole, Demici, Cârstocea, Jorza, Goge (Hlistei), Drăghiceanu(Sefer), Vlada (Pănoiu), Matulevicius (Robinho).

FzR!!

RAPIDISTUL

Cercetătorii spun că miercurea e ziua ideală pentru randamentul maxim la locul de muncă, dar rapidiștii spun că e ziua perfectă pentru a mai transforma încă un oraș în provincie giuleșteană.

by Paul OH.

FzR!!

Suntem Afumați!

Ieri în fața unei de asistențe record pentru Arena Comunală din Afumați, peste 1000 de oameni, dintre care aproximativ 600 de rapidiști, Rapid a forțat, dar nu a izbutit golul victoriei, astfel că partida s-a încheiat nedecis: 1-1.
Ritmul alert, dar mai ales șansele risipite de către rapidiști în fata porții ilfovenilor ne-au făcut, pe noi cei din fața canalului youtube, să credem că re-asistăm la confruntarea de la masa bogaților: Manchester City - Tottenham.
Singura mică diferență fiind aceea că ieri nu a fost nevoie de o decizie VAR.
Pentru a dovedi încă o dată faptul că suntem "afumati" cu drogul cel mai tare: RAPID.
În etapa viitoare, " căpriorii " pot reface diferența de cinci puncte față de urmăritoarea Slobozia, care va sta, în cazul foarte probabil al unei victorii de răsunet împotriva celor de la " Eintracht" Agricola Borcea.
FzR!!

sâmbătă, 20 aprilie 2019

Puerta del Sol

Ajax Amsterdam Entrada at Puerta del Sol, Madrid 5.3.2019.

Pentru ca pustii lui Ajax merita din plin.

La fel precum capriorii nostri.

FzR!!!

Promisiune împlinită


Vangelis Vasiliadis este unul dintre fanaticii susținătorii lui PAOK.
Cel care a ajuns cu steagul alb-negru la Polul Nord i-a făcut mamei sale o promisiune în 1999.
" Mă voi căsători când PAOK va fi din nou campioană ". 
Și el tocmai s-a însurat cu Olga. "Duminică, vom sărbători titlul, iar eu mi-am respectat respectat promisiunea", a anunțat Vangelis.
"Suntem împreună de o viață. Acum, suntem și căsătoriți".
În cea mai importantă zi, Olga și Vangelis au fost îmbrăcați în tricoul alb-negru. Iar pe verighete scrie PAOK.
Maine PAOK Salonic joacă impotriva celor de la Levadiakos, meciul îi poate aduce primul titlu din carieră lui  Răzvan Lucescu.

Noi rapidiștii ne-am făcut o promisiune de sine.
Că Rapidul va fi întotdeauna Campioana Inimilor Noastre.
Felicitări, Răzvan!

FzR!!