Scriitorul columbian Gabriel Garcia Márquez este laureatul premiului Nobel pentru literatură pentru anul 1982.
A împărtășit multă înțelepciune omenirii, oferindu-ne zeci de basme din lumea lui magică, în care oamenii sunt capabili să iubească cu adevărat și să trăiască în modul cel mai visceral posibil, chiar și în vremuri de război și ciumă.
„ Dacă Dumnezeu ar uita pentru o clipă că sunt o păpușă de cârpă, și mi-ar dărui o fărâmă de viață, probabil nu aș spune tot ce gândesc, dar cu siguranță aș gândi tot ce spun. Aș aprecia lucrurile nu prin ceea ce valorează, ci prin ceea ce semnifică.
Aș dormi puțin și aș visa mult, deoarece cu fiecare minut în care închidem ochii pierdem 60 de secunde de lumină.
Aș merge când alții se opresc, m-aș trezi când alții dorm.
Aș asculta când ceilalți vorbesc, și cum aș mai savura o înghețată cu ciocolată!
Dacă Dumnezeu mi-ar dărui puțină viață, mi-aș pune haine simple, m-aș întinde la soare pe burtă, dezvelindu-mi nu numai corpul, ci și sufletul.
Doamne, dacă aș avea o inimă.
Ți-aș scrie toată ura pe o bucată de gheață și aș aștepta să iasa soarele.
Aș picta pe stele un poem de-al lui Benedetti, cu un vis al lui Van Gogh; și un cântec al lui Serrat ar fi serenadă pe care aș oferi-o lunii.
Aș uda trandafirii cu lacrimile mele ca să simt înțepătura dureroasă a spinilor și sărutul vindecător al petalelor.
Doamne, dacă aș avea un crâmpei de viață nu aș lasa să treacă o zi fără sa le spun oamenilor pe care îi iubesc, că îi iubesc.
Aș convinge fiecare femeie și fiecare bărbat că el îmi este cel mai drag și aș trăi îndragostit de iubire.
Le-aș arăta oamenilor cât de mult greșesc dacă cred că nu se mai îndrăgostesc când încep să îmbătrânească, neștiind că, de fapt, îmbătrânesc atunci când nu se mai îndrăgostesc.
Unui copil i-aș da aripi, dar l-aș lăsa să învețe singur să zboare.
Pe cei în vârstă i-aș învăța că moartea nu vine o dată cu bătrânețea, ci o dată cu uitarea.
Am învățat atâtea lucruri de la voi, oamenii.
Am învățat că toata lumea vrea să trăiasca pe culmea muntelui neștiind că adevărata fericire este să urci panta.
Am învățat că, atunci când un nou-născut strânge în pumn pentru prima dată degetul tatălui său, îl va ține strâns pentru totdeauna.
Am învățat că un om are dreptul să-l priveasca pe altul de sus numai atunci când îl ajută să se ridice.
Am învățat atâtea lucruri de la voi, dar de fapt nu-mi vor folosi mai deloc, căci din nefericire, când mă vor pune în cutia aceea, o sa mor.”
sursa: https://devorbacutine.eu & http://www.perryland.com
Doar pentru cei capabili să iubească și să trăiască.
Cu adevărat.
Pentru cei ce știu să viseze, să meargă mai departe, cei simpli și pentru cei ce nu uită.
Să strangă-n pumnul lor Iubirea.
Oricat le-ar fi de greu.
FzR!!
