duminică, 29 ianuarie 2017

Fără tine

Fără tine mi-e frig
N-am înţeles niciodată
Cum simte aerul
Că ai plecat.
Universul se strânge
Ca o minge plesnită
Şi-şi lasă pe mine zdrenţele reci.
Câinele negru
Cu burta întinsă duios pe zăpadă
Se scoală şi se îndepărtează
Privindu-mă în ochi,
Refuzând să-şi spună numele.
Începe să fulguie.
Mă ustură pielea
Pe locul de unde te-ai rupt.
Şi mi-e frig,
Când simt cum cade moale,
Odată cu zăpada,
Această rugăciune către nimeni.

Ana Blandiana - Fără tine


FzR!!

vineri, 27 ianuarie 2017

Més que un ... Jugador

Într-o țară în care evoluează jucători precum Cristiano Ronaldo, Lionel Messi, Neymar, Gareth Bale sau Antoine Griezmann, Florin Andone (23 de ani) a devenit idolul unui tânăr spaniol de 18 ani din Valencia.
Pe numele său Josep, acesta i-a trimis o scrisoare impresionantă atacantului român de la Deportivo La Coruna, transmițându-i că a început să-l urmărească în fiecare zi, din 2015, după un meci în care a evoluat pentru Cordoba, împotriva Granadei.
Cel mai probabil, Josep face referire la o partidă din ianuarie 2015, Cordoba - Granada 2-0, în care românul a marcat primul său gol în La Liga.
 
Scrisoarea trimisă de Josep lui Florin Andone:
 
Salut Florin,

Numele meu este Josep, am 18 ani și sunt din Valencia. Tatăl meu m-a încurajat să-ți scriu această scrisoare, întrucât te admir din 2015.
Sincer, nu știu dacă vei citi această scrisoare, nu știu dacă va ajunge la tine, dar te asigur că sunt mult mai emoționat decât Tom Hanks în ”Saving Private Ryan” înainte de Invazia din Normandia...
Cred că ultima mea scrisoare a fost către cei trei magi, când aveam patru ani, așa că sper să-ți transmit ceea ce simt.
Totul a început când, după meciul cu Granada ai zis că ești slab și că nu poți da o pasă.
De atunci, am început să te urmăresc.
Am început să te urmăresc chiar și atunci când Cordoba era retrogradată.
Am văzut un băiat de 22 de ani incredibil, care vrea să dea totul până în ultimul minut, iar asta m-a mișcat.
De atunci, am început să te urmăresc și nu am ratat nici măcar un meci din Segunda, în anul în care ai încheiat cu 21 de goluri marcate.
Probabil nu mă vei crede, (...) dar mi-ai dat o lecție de cum să nu renunți niciodată.
Pentru prima dată, am intrat pe Wikipedia și am văzut că vii de jos și ai ajuns în vârf.
Asta a făcut să devii idolul meu.
Adevărul este că sunt mândru că am ca idol un exemplu de constanță, progres și sacrificiu.
Când sunt întrebat cu ce echipă țin, tot timpul spun același lucru: Iubesc fotbalul, îl urmăresc în fiecare sâmbătă și duminică, dar sunt alături de Florin Andone, oriunde va merge și îl voi susține până la moate. Oamenii nu înțeleg asta.
Unii pentru că nu te-au văzut.
Acum, ești în cea mai bună formă, mulți oameni te cunosc, mulți realizează ce fotbaliști ești, iar tu îi surprinzi.
Dar nu și pe mine, pentru că am știut de ce ești capabil și pentru că am avut încredere că vei performa la Deportivo de la Coruna.
Acum, prietenii îmi spun mereu:
Ce jucător, Josep!
Iar mie îmi vine mereu să râd:
Știam asta de mult timp.
Motivul pentru care îți scriu este pentru a-ți arata cât de fericit sunt că foarte mulți oameni realizează nivelul la care ai ajuns.
Sunt încântat de premiile câștigate de tine în La Liga și sunt încântat, în special, că ești fericit, pentru că, atât timp cât ești tu fericit, voi fi și eu.
Mereu am însemnată în calendar data în care joci în Valencia.
Nu ți-am spus, dar atunci când ai venit la premiile La Liga, eu am fost acolo, așteptându-te să fac o poză cu tine și cu tatăl meu.
Ai idee care a fost reacția mea?
Am izbucnit în plâns de bucurie că am ajuns să am această fotografie.
Am fost cel mai fericit copil din lume în acea zi.
M-ai făcut să fiu cel mai norocos.
Așa cum am spus, în ziua în care vei juca împotriva Valenciei, voi fi acolo, cu o mare pancartă pentru tine. Indiferent de ce vei face, îți voi datora mai mult decât crezi.
Scrisoarea mea se încheie aici, dar pasiunea mea pentru tine nu se va termina niciodată, pentru că mereu voi fi alături de tine.
Atunci când crezi că vei fi singur, voi fi aici, Florin, din Valencia.
Vei avea mereu suportul meu necondiționat.
Miliarde de mulțumiri pentru tot, Florin!
Mult noroc și o mare îmbrățișare din partea prietenului tău și a fanului tău credincios, Josep!
 
Născut la Botoșani, pe 11 aprilie 1993, Florin Andone a ajuns în Spania, în 2005, împreună cu familia, care s-a mutat la Vinaros, localitate din Comunidad Valenciana.
În La Liga, el a debutat în 2015, pentru Cordoba.
Ulterior, după un an foarte bun în Segunda, alături de echipa andaluză, el s-a întors în prima divizie în vară, când a fost cumpărat de Deportivo La Coruna, pentru 4,7 milioane de euro.
După un debut mai greu în Galicia, el a ajuns acum la 7 goluri în campionat.
În 2015, Andone a debutat și pentru echipa națională, iar, în finalul anului a înscris și unicul gol pentru prima reprezentativă, într-un amical cu Italia, încheiat cu scorul de 2-2 la Bologna.

sursa: digisport.ro
 
Florin Andone, eroul acestui editorial este rapidist declarat.
Iar povestea sa nu putea sa fie decat despre ambitia de a infrunta neajunsurile, lupta sa departe de patria natala cu vedetele de sute de milioane si mai ales despre speranta ca visul pentru care te-ai nascut poate fi indeplinit.
Într-o țară în care evoluează jucători precum Cristiano Ronaldo, Lionel Messi, Neymar, Gareth Bale sau Antoine Griezmann, Florin Andone a devenit jucatorul lunii decembrie 2016.
Semn ca pentru noi rapidistii 2016 trebuie considerat un an bun.
Semn ca in curand nu trebuie sa ne mire daca baietii de la AFC si Miscarea, astazi bucatari, elevi sau studenti, vor deveni idolii Giulestiului.
Asa cum au visat de mici.
Asa cum in poate in cel mai dificil moment moment al istoriei noastre, pentru ei nu a contat decat bucuria de a pasi pe gazonul dragului nostru stadion.
Pentru ca Rapidul si fermecatoarele sale povesti inseamna de fapt iubirea, pasiunea si nebunia frumoasa a suporterilor sai.
Ei si-au ales cate un idol din teren si au scris fiecare parte cate o poveste.
Povestile mele au fost legate pe rand de Bartales, Valentin Stanescu, Nae Manea, Marian Rada, Fanel Ţîră, Goanta, Gica Carstea, Fane Cioaca, Toader, Agiu, Damaschin II, Bealcu, Rodin Voinea, nebunul portar Barba, Caciureac, Chirita, Fl. Motroc, D. Târtau, Fl. Constantinovici, Cristi Dulca, Nae Stanciu, Iencsi, Maftei, Sumi, Maldarasanu, R.Ilyes, R. Nita, Ziyati, Godfroid, Vali Negru, Buga, Marius Constantin, Božović,Vio Moldovan, Dani Coman, Nico, Pancu sau Sapunaru.
Toate in spiritul cu adevarat rapidist si parintesc dirijat de nea Mincea.
Acestia si multi altii inseamna Rapidul meu.
Rapidul Nostru insemnam noi toti si povestile noastre.
Fara de sfarsit, pline de farmec, adevarate lectii de viata pentru generatiile viitoare.
Si prilej de bucurie pentru noi ce am trait poate cele mai frumoase momente alaturi de povestea noastra: RAPID.
 
FzR!!

Amadeus

Acum exact 261 de ani se nastea în Salzburg, pe Getreidegasse  la numãrul 9  Joannes Chrysostomus Wolfgangus Theophilus Mozart, fiul lui Leopold şi al Annei Maria Pertl Mozart.
Pentru noi toti: Amadeus.
Geniu de la varsta de 5 ani, Mozart a uimit o lume intreaga, a starnit admiratia Inaltelor Curti, dar a provocat si o cumplita invidie si ura.
Fara indoiala, muzica sa a ajuns la apogeu, insa el a fost contestat de nenumarate ori si multi contemporani ai sai au jurat sa-l distruga.
Cel mai mare compozitor al tuturor epocilor a murit extrem de sarac, fara slujba si prieteni, iar trupul sau a fost aruncat intr-o gropa comuna.
In 1790, dator vandut, calomniat si repudiat de confrati, cu sanatatea subrezita, Mozart se pregatea pentru esecul final.
Insa in destinul sau intervine un personaj misterios, care-l angajeaza pe o suma consistenta, sa compuna un requiem.
Zilele care au urmat au fost deosebit de creative dar si extenuante.
In 1791, Mozart moare, opera ramane neterminata, iar discretul comanditar dispare pentru totdeauna.
Primul suspect este Antonio Salieri, un compozitor al Curtii Imperiale, gelos pe talentul genial al lui Mozart.
Partizanii teoriei il acuza pe Salieri ca ar fi fost misteriosul comanditar, intru cat ii stia obsesia pentru munca si bazandu-se pe subrezenia sanatatii, i-a accelerat moartea.
Crima li se pare cea mai plauzibila altor scenaristi.
Ei il pun in discutie pe contele Von Walsegg zu Stupach, un compozitor anonim, care i-ar fi platit lui Mozart o suma imensa pretinzandu-i sa nu revendice niciodata recviemul compus, lasand sa se creada ca opera ii apartine contelui. Cand Mozart s-a razgandit, a fost otravit!
Mozart a fost unul dintre cei mai ilustrii masoni ai epocii sale, fapt ce a contribuit la suspicionarea Ordinului
Flautul Fermecat este o opera initiatica, anti masonii au fost convinsi ca Mozart a fost asasinat intru cat a dezvaluit profanilor prea multe secrete, destul de putin abil, ascunse in cea mai celebra opera muzicala.
Faptul ca medicii nu au putut cadea de acord asupra cauzei mortii a alimentat si mai mult Teoria Conspiratiei.
La curtea lui Iosif al II-lea erau angajati alchimisti si magicieni.
Unii sunt convinsi ca dusmanii lui Mozart ar fi angajat unul dintre consilieri sa-l ucida prin magia neagra.
Si totusi se ridica o intrebare capabila sa darame toate aceste predicate:
De ce sa fie omorat cineva atat de sarac si de lipsit de popularitate in epoca, intru cat operele sale nu erau aproape de loc interpretate?
Ramane insa un mister.
Cum de nu s-a gasit vreun frate mason sa-i plateasca funeralii corespunzatoare?
 
 
Rapidul, genial inca de la nasterea sa in '23, a starnit valuri de iubire, dar si de invidie sau ura din partea acelor ce nu au reusit si nu vor reusi niciodata sa ajunga la inaltimea fermecatoarei Sale Povesti fara de Sfarsit.
Dusmanii sai Salieri cofetarul, masonul din Piata Grivita sau cheliosul de peste Prut Von Walsegg zu Stupach, i-au patat istoria, pradat capodoperile, saracit, subrezit sanatatea si cel mai grav otravit.
Ultima sa opera, la fel ca recviem-ul lui Mozart, nu a fost si nu va fi cu siguranta terminata.
Iar faptul ca la capataiul societatii SC Fotbal Club Rapid SA Bucuresti nu a fost absolut nimeni, ne intareste asemanarea dintre cele doua destine.  
Amadeus in traducere insemna Iubirea pentru Dumnezeu.
Iar prin aceasta Iubire increderea si speranta nu trebuie sa ne paraseasca niciodata pe noi rapidistii.
Mozart si Rapid inseamna trecut, prezent si viitor.
Pentru ca oricat de complicate par aceste destine, capodoperele lor nemuritoare ne vor mangaia mereu sufletele.
La Infinit.
 
FzR!!!
 
 

joi, 26 ianuarie 2017

Contele nemuritor

Este posibil ca o persoană să trăiască pentru totdeauna? Asta susţin unii oameni despre un personaj istoric cunoscut sub numele de contele de Saint-Germain.
Originile sale sunt încă neclare.
Unele înregistrări istorice afirmă că data naşterii sale este la sfârşitul anilor 1600, deşi unii cred că s-a născut cu mai mult timp în urmă.
El a apărut de mai multe ori de-a lungul istoriei - chiar şi recent, în 1970, arătând mereu de aproximativ 45 de ani.
Contele de Saint-Germain a fost cunoscut de multe dintre cele mai faimoase figuri ale istoriei europene, inclusiv Casanova, Madame de Pampadour, Voltaire, regele Ludovic al XV-lea, Ecaterina cea Mare, Anton Mesmer, George Washington şi lista poate continua.
Numele lui a fost, de asemenea, legat de o serie de mişcări oculte şi teorii ale conspiraţiei.
Data de naştere a lui Saint German este necunoscută, deşi cele mai multe înregistrări susţin că acesta s-a născut în 1690.
O genealogie compilată de Annie Besant pentru cartea ei, „Contele de Saint-Germain: Secretul Regilor”, afirmă că el a fost fiul lui Francisc Rakoczy al II-lea, principe al Transilvaniei în 1690.
Ceea ce ştim este că el a fost un alchimist desăvârşit.
Însă este oare posibil ca pe lângă secretele alchimiei contele să fi descoperit şi secretul vieţii veşnice?
Între 1740 şi 1780 Saint-Germain era o celebritate şi călătorea prin întreaga Europa - şi în tot acest timp nu părea să îmbătrânească.
Cei care l-au cunoscut au fost uimiţi de multele sale abilităţi şi particularităţi, cum ar fi faptul că vorbea 12 limbi, cânta la vioară ca un virtuoz, era un pictor şi un chimist desăvârşit.
Contele a dat două spectacole muzicale private în Londra, în aprilie şi mai 1749.
După unul din evenimente, Lady Jemima Yorke l-a descris în felul următor:
"El este o creatură ciudată şi cu cât îl văd mai mult cu atât sunt mai curioasă să ştiu mai multe despre el. El este totul cu toată lumea: el vorbeşte ingenios cu dl Wray, filozofează cu Lord Willoughby şi este galant cu domnişoara Yorke, domnişoara Carpenter şi toate tinerele domnişoare. Dar personajul şi filozoful este exact ce pretinde a fi, şi este, se pare, foarte mândru de faptul că celelalte personalităţi ale sale sunt adoptate pentru a se conforma cu felul de a fi al lumii, dar că ar trebui să percepem adevarata sa natură; şi eu nu pot decât să îmi închipui că se preface foarte bine că ştie toate tipurile de ştiinţe, precum şi că într-adevăr a dobândit o măiestrie neobişnuită în unele" .
Părea să fie un om foarte bogat, care atunci când lua cina cu prietenii era foarte rar văzut mâncând ceva în public.
El a prescris reţete pentru eliminarea ridurilor faciale şi pentru vopselele de păr, iubea bijuteriile şi o mare parte din hainele sale erau ornamentate cu bijuterii, chiar şi pantofii. Contele a şi perfecţionat o tehnică de a picta bijuterii.
Parlamentarul Horace Walpole susţinea că Saint Germain este "un om de calitate care a fost făcut parte din, sau a fost conceput pentru Biserică.
El este un muzician prea mare ca să nu fi fost celebru în cazul în care el nu ar fi fost un gentleman".
Walpole îl descrie pe conte ca fiind palid, cu păr "extrem de negru" şi barbă. "El se îmbrăca magnific, [şi] avea mai multe bijuterii".
Contele a pretins că este în măsură să fuzioneze mai multe diamante mici într-unul singur, fără nicio pierdere de greutate.
De asemenea, el susţinea că ar putea face perlele să crească până la dimensiuni incredibile.
Giacomo Casanova descrie în memoriile sale o serie de întâlniri cu acesta. Referitor la prima lor întâlnire, la Paris, în 1757, Casanova scrie: „Cea mai plăcută cină pe care am avut-o a fost cu Madame de Robert Gergi, care a venit cu celebrul aventurier cunoscut sub numele de contele de Saint-Germain.
Acest individ, în loc să mânânce, a vorbit de la începutul mesei până la capăt şi am urmat exemplul lui într-un singur sens, că nici eu nu am mâncat, dar îl ascultam cu cea mai mare atenţie. Se poate spune în mod sigur că aceasta a fost o conversaţie de neegalat”.
Numele său a fost legat de mai multe societăţi secrete, inclusiv rosicrucienii, francmasonii, Societatea Fraţilor Asiatici, Cavalerii Luminii, Illuminati şi Ordinul Templierilor.
În 1779 Saint Germain a ajuns în Altona în Schleswig.
Aici el a făcut cunoştinţă cu Prinţul Charles de Hesse-Kassel, care era, de asemenea, interesat de misticism şi era membru al mai multor societăţi secrete.
Contele i-a arătat mai multe dintre pietrele sale preţioase prinţului pe care l-a convins că a inventat o nouă metodă de colorat pânza.
Prinţul a fost impresionat şi a amenajat pentru conte o fabrică la Eckernförde şi l-a aprovizionat cu materialele şi haine care îi erau necesare lui Saint-Germain pentru a demara proiectul.
Cei doi s-au întâlnit frecvent în anii următori, şi Prinţul a echipat un laborator pentru experimente de alchimie în reşedinţa sa de vară din apropiere de Louisenlund, unde ei au cooperat, printre altele, la crearea de pietre preţioase şi bijuterii.
Prinţul povesteşte mai târziu, într-o scrisoare, că a fost singura persoană în care Contele a avut încredere cu adevărat.
El i-a spus prinţului că era fiulul Prinţului Francisc Rakoczi al II-lea din Transilvania, şi că avea 88 ani de ani atunci când a ajuns în Schleswig.
Oficial, Saint Germain a murit pe 27 februarie 1784, în reşedinţa sa din fabrica de la Eckernförde, în timp ce prinţul era în Kassel, iar moartea a fost înregistrată în registrul Bisericii Sf. Nicolai din Eckernförde.
Dar, desigur, a muri este egal cu o zi proastă atunci când eşti numit "Contele Nemuritor".
El va continua să fie văzut de-a lungul secolului al 19-lea şi în secolul 20.
În 1785, a fost văzut în Germania cu Anton Mesmer, faimosul hipnotizator.
(Unii susţin că Saint-Germain a fost cel care i-a dat lui Mesmer ideile de bază pentru hipnotism şi magnetism personal).
Înregistrările oficiale ale Masoneriei arată că l-au ales pe Saint-Germain ca reprezentant al lor pentru o convenţie în 1785.
După cucerirea Bastiliei în Revoluţia Franceză din 1789, contesa d'Adhemar a povestit că a avut o conversaţie lungă cu contele de Saint-Germain.
El i-ar fi spus despre viitorul imediat al Franţei, de parcă ştia ce va urma.
În 1821, ea a scris:
"L-am văzut din nou pe Saint-Germain, de fiecare dată spre uimirea mea. L-am văzut când regina [Antoinette] a fost ucisă, de 18 Brumaire (9 noiembrie 1799), în a doua zi după moartea ducelui d'Enghien, în ianuarie 1815, şi în ajunul uciderii ducelui de Berry".
Ultima oară când l-a văzut a fost în 1820 - şi de fiecare dată părea a fi un om în jur de 45 de ani.
Unii dintre cei care l-au cunoscut susţin însă că Saint-Germain era pur şi simplu un escroc, care, în scopul de a devia anchetele cu privire la originile sale, inventa tot felul de fantezii, ceea ce l-a determinat pe Voltaire, filosoful din secolul al XVIII-lea, să-l numească ironic "Omul Minune", sau "omul care nu moare niciodată şi care ştie totul".
Cine era acest om misterios?
Sunt poveştile despre nemurirea lui o simplă legendă?
Sau este posibil ca el chiar să fi descoperit secretul vieţii veşnice?
Dacă este adevărat sau nu, doar istoria ştie răspunsul.

Andrei Pricopie in http://epochtimes-romania.com/

2016 este anul in care nu unul ci doi conti, cu origini pur romanesti, si-au facut aparitia pe gazonul vesnicului nostru Giulesti
Cucerind prin rafinament, pasiune si mister, legendele merita sa fie traduse in toate limbile pamantului.
Pentru ca povestea lor este despre nemurire , iubire si minuni.
In Europa League editia 2001/2002 la un meci contra celor de la Saint-Germain ii "stingeam" lumina lui Ronaldihno.
Semn ca dincolo de nemurire exista ceva mai suprem.
In Europa League editia 2001/2002 echipa ce eclipsa Saint-Germain chiar la Paris se numea: AFC Rapid.


http://www.uefa.com/uefaeuropaleague/season=2001/matches/round=1551/match=68351/index.html

FzR!!

Viaţa fabuloasă a Dioscurilor

Dioscuri.
Acest nume – în traducere „fii ai lui Zeus” – îi indică pe Castor şi Pollux, cei doi eroi pe care romanii îi desemnau uneori cu numele de Castori.
După Homer, erau fiii Ledei şi ai lui Tindar, regele lacedemonienilor (de aceea sunt numiţi uneori Tindarizi), şi fraţii Elenei.
Castor era celebru pentru priceperea sa în îmblânzirea cailor, iar Pollux pentru iscusinţa sa în pugilat (Homer, Odiseea). Potrivit lui Homer, amândoi dispăruseră de pe pământ înainte ca grecii să întreprindă expediţia împotriva Troiei.
Cu toate că fuseseră îngropaţi, se întorceau la viaţă pe rând, o zi unul, o zi celălalt, şi li se aduceau onoruri divine.

Potrivit altor tradiţii, Castor şi Pollux erau fiii lui Zeus şi ai Ledei, şi se născuseră, în acelaşi timp cu sora lor Elena (Horaţiu, Ars Poetica), dintr-un ou.
În sfârşit, după alţii, numai Elena şi Pollux erau fiii lui Zeus, în timp ce Castor era fiul lui Tindar.
De aceea, Pollux era nemuritor, pe când Castor, ca toţi ceilalţi muritori, era supus bătrâneţii şi morţii (Pindar, Nemeene).
Viaţa fabuloasă a Dioscurilor este caracterizată de trei evenimente principale :
1) expediţia împotriva Atenei, unde au adus-o cu ei pe sora lor Elena, care fusese răpită de Tezeu şi dusă la Afidne, cetate pe care Dioscurii au cucerit-o;
2) participarea la expediţia argonauţilor, în timpul căreia, într-o întrecere de pugilat, Pollux l-a ucis pe Amicos, regele bebricilor. În timpul expediţiei argonauţilor, cei doi fraţi au întemeiat cetatea Dioscuria, în Colhida;
3) lupta cu Idas şi Linceu, fiii lui Afareu, provocată de răpirea de către Dioscuri a Leucipidelor, Phoebe şi Hileira. Răpirea a stârnit reacţia nepoţilor lui Leucip, Idas şi Linceu, care i-au urmărit. Castor, care, potrivit uneia din tradiţiile citate, era muritor, a fost răpus de Idas, însă Pollux l-a ucis pe Linceu, în timp ce Zeus însuşi l-a fulgerat de moarte pe Idas. La rugămintea lui Pollux, Zeus i-a îngăduit să împărtăşească soarta fratelui său, cei doi trăind de atunci, pe rând, o zi sub pământ şi o zi în cer, printre zei.
Potrivit unei versiuni diferite a povestirii, Zeus a recompensat ataşamentul reciproc al celor doi fraţi aşezându-i, sub forma constelaţiei Gemenilor, printre astre  (Euripide, Elena).
 
https://istoriiregasite.wordpress.com

Gemenii Giulestilor, „fii ai lui Zeus”, îngropaţi de  Idas şi Linceu in varianta contemporana, întorc la viaţă de fiecare data sperantele noastre.
Toate.
Legenda celor doi spune ca Zeus a îngăduit pana si lui Castor nemurirea fratelui sau Pollux, cei doi trăind de atunci, pe rând, o zi sub pământ şi o zi în cer, printre zei si Galeria Ceruri.
Sub aceasta protectie divina nu ne ramane decat sa ne sustinem neconditionat legendele.
 
FzR!! 

Povestea vinului şi a lui Februar cel chefliu

Anul, un moş bătrân, avea 12 feciori numiţi ca lunile anului: „Ianuar”, „Februar”, „Martie” şi aşa mai departe.
Altă avere nu avea, decât o vie.
Dă Dumnezeu şi culeg şi ei via.
Vinul ce le-a ieşit l-au pus într-un singur butoi şi s-au înţeles între ei ca numai la început de an să înceapă a-l bea.
Bun şi făcut!
Ca să se cunoască până unde este vinul fiecăruia în butoi, au tras cu cărbunele câte o linie de-a curmezişul pe fundul butoiului culcat.
Apoi, ca să nu aibă neplăceri, fiecare şi-a pus cana.
Oameni cuminţi.
Cel mai mic dintre ei, „Februar”, şi-a pus cana jos de tot, aproape de doagă.
Aşa era pe vremuri: cel mai mic rămâne la urmă.
Fiecare din fraţi dorea să rămână cu vinul nebăut în butoi ca să facă în necaz celorlalţi.
Numai „Februar” a început să tot bea din partea lui.
Când îl căuta omul, tot vesel şi plin de vorbă îl vedea. Trăncănea verzi şi uscate şi tot fluierând mergea.
Ceilalţi râdeau în sinea lor şi-şi spuneau:
„Repede, repede isprăveşte el vinul şi să-l vedem ce face”.
Îi vine poftă lui „Ianuar” să-şi guste şi el vinul.
Suceşte de cană, vin nu curge deloc.
Încearcă şi ceilalţi, vin nici un pic nu mai aveau.
Numai jos la doagă, partea lui „Februar” mai curgea.
Fraţii, necăjiţi, au luat-o la goană după „Februar”, să-l prindă şi să-i dea ceva de cheltuială pentru isprava făcută.
Când îl fugăreau, „Februar” plângea, când îl lăsau, râdea ca un copil.
De atunci se zice că luna februarie poartă numele lui „Februar” şi e schimbătoare: aici cald, aici viscol, aici frig – după felul cum a fost când l-au alergat fraţii lui.
      
http://legendeleromanilor.ro


Rapidul, prin vointa celor rau-intantionati, a devenit „Februar-ul” fotbalului romanesc.
Capricios si mereu pus pe șotii, mai mult cu sufletele noastre, Rapiduletul trebuie sa uite sa se planga.
Povestea spune ca oricat de mic ar fi butoiul sau multi degustatori, fratele cel mic va avea intotdeauna sansa ultimei picaturi de speranta.
Si tot el va fi cel mai fericit.
Pataniile sale din luna lui Februar nu ne fac decat sa credem ca suntem sortiti sa radem pana la urma, oricat de aprig "ne fugaresc" de ceva timp ghinioanele.
In Februar am invins Hertha, FCSB-ul prin reusita lui Gecov si exemplele ar continua.
La nesfarsit.
Precum bucuria noastra.
Pentru ca cei mici sunt sorti a deveni curand mari.
Tot mai mari.
 
FzR!!

miercuri, 25 ianuarie 2017

Imaginează-ți o lume fără cofeina....

Cafeaua a ajuns în Suedia în jurul anului 1674.
Mari amatori de basme şi legende, la fel ca noi rapidistii, din pricina probabil a duratei nopţilor scandinave, iar noi a derby-urilor jucate in defavoarea meciurilor, scandinavii insistă pe faptul că vikingii cunoşteau foate bine efectele cofeinei.
Cu mult înainte de apariţia ei oficială în peninsulă.
Despre energia indusă de bobiţele de cafea, se ştia insa din antichitate.
Preoţii egipteni, toţi cu doctorate (obtinute pe bune!) în medicină, astrologie şi farmacologie, cunoşteau virtuţiile arbustului şi se foloseau de ceea ce ştiau preparând diverse licori menite să le crească puterea de rezistenţă în faţa somnului.
Bautura minune a ajuns ceva mai târziu în lumea greacă, taman la frumoasa Elena care, în cântul IV din Odiseea, usucă lacrimile celor care deplângeau absenţa lui Ulise aruncând un pumn de boabe roşii în chiupul în care se păstra vinul.
Un drog venit din Egipt, despre care nu se ştia mare lucru, dar care, avea darul de a alunga tristeţea.
De la greci, reţeta s-a transmis la romani şi la alte popoare, a ajuns şi-n Evul Mediu, iar suedezii susţin că a ajuns şi la vikingi.
Posibil, admitem noi, gândindu-ne la ce negoţ fabulos de profitabil au făcut marinarii înalţi şi blonzi, pe coastele Mediteranei, din Maroc până în Egipt,via Bizanţ şi retur.
Oricum, cafeaua prăjită, măcinată şi fiartă va fi consumată de suedezi cu mult entuziasm abia de la începutul secolului XVIII, când restul Europei sucombase deja în faţa acestei băuturi.
Da, numai că, în austera Suedie protestantă, regele veghea cu străşnicie asupra moravurilor şi sănătăţii poporului său! Drept care, în 1746, Frederik I emite un edict regal împotriva ceaiului şi cafelei pentru a limita, zicea el, „utilizarea abuzivă şi excesele băutului de ceai şi cafea”.
Zile negre şi amare, precum cafeaua, pe capul comercianţilor.
Taxe uriaşe pentru importatori, impozite grele pentru negustori, amenzi uriaşe pentru consumatori, confiscări de ceşti şi ibrice…
Ceva mai târziu, interdicţie totală.
Teroare!
Bineînţeles că orice prohibiţie naşte efecte secundare.
Prima: băutura interzisă a devenit extrem de populară.
Doi: a înflorit contrabanda.
Trei: unii s-au îmbogăţit peste limita bunului simţ.
Patru: nu are rost să le înşirăm pe toate, le ştiţi foarte bine!
La puţin timp după urcarea sa pe tron, regele Gustav al III – lea decide scurt că pisica trebuie ruptă în două.
Vrând el să demonstreze cât e de nocivă cafeaua pentru sănătatea publică și vrând el să dovedească efectele negative pe care le are cafeaua asupra stării de bine a poporului, a solicitat savanţilor săi un experiment științific, unic în istoria Suediei. 
Regele a ordonat ca pentru experiment să fie folosiţi doi gemeni identici, ambii judecaţi pentru niscai crime comise şi condamnaţi la moarte.
Pedeapsa lor urma să fie comutată la închisoare pe viaţă dacă acceptau ca unul din gemeni să bea zilnic trei ceşti de cafea, iar celălalt, trei ceşti de ceai, pentru tot restul vieţii lor. Doi medici au fost numiți pentru a supraveghea experimentul, iar constatările lor erau periodic livrate regelui.
Din păcate însă, cei doi medici au murit, probabil din cauze naturale, înainte de finalizarea experimentului şi nici Gustav III, care a fost asasinat în 1792, nu a apucat să afle concluziile acestuia.
Cât priveşte gemenii, băutorul de ceai a fost cel care a murit primul, la venerabila vârstă de 83 de ani.
Data decesului băutorului de cafea a rămas necunoscută.
În 1794, guvernul suedez a încercat din nou să interzică importul şi consumul de cafea.
Interdicția a fost reînnoită de mai multe ori până în 1820, dar fără folos…
Ba, mai mult, după 1820 cafeaua şi-a luat revanşa, devenind o băutură dominantă în Suedia.
Şi, pentru ca răzbunarea cofeinei să fie totală, potrivit Organizației Internaționale a Cafelei (ICO), Suedia este una din primele zece țări importatoare de cafea, suedezii consumând anual circa 11 kilograme de cafea per cap de locuitor.
Aşa, de-a dracului şi ca să ştie şi regele!

sursa: M. Vaida pe https://prajitoriaolivo.ro

In Giulesti, la doar cateva sute de ani, istoria se repeta.
Cei doi gemeni, AFC si Miscarea, condamnati la viata (fara de moarte!) de regele fotbalului (boem!) sunt sortiti aceluiasi experiment unic.
Ceai vs. Cafea.
Generatiile mult viitoare vor afla faptul ca bautorul de cafea este nemuritor.
Si, chiar daca fara nicio noutate, acest geaman al sufletelor noastre infrunta inca nopti nedormite.
Pline de basme, legende, infrangeri cu dureri de cap sau poate chiar victorii.
Acest geaman condamnat la Iubire fara de Sfarsit va insemna dovada fara de indoiala ca Rapidul Nostru a fost, este si va ramane acelasi.
Capricios si fascinant precum cele mai frumoase legende.
Precum o savoare de care omenirea nu se poate lipsi.

Niciodata.

FzR!!

luni, 23 ianuarie 2017

Zeul din Milano

Giuseppe Meazza nu e doar un nume de stadion.
Este povestea primului superstar din fotbal.
Atat pe teren, cat si in afara lui!
Povestea incepe cu 100 de ani inainte ca jucatori ca Mario Balotelli sa uimeasca lumea fotbalului si ca Jose Mourinho sa conduca Inter spre o tripla istorica - titlu, Cupa si Liga Campionilor in acelasi sezon.
Era 23 august 1910 cand Giuseppe Meazza s-a nascut in Milano, un om ce avea sa influenteze decisiv fotbalul si sa devina primul star international in adevaratul sens al cuvantului.
Multi ani mai tarziu, tinerii italieni tresara cand au numele sau. Multi sustin chiar ca este cel mai bun jucator din istoria fotbalului, reusitele sale fiind cu adevarat legendare.
Dar toata povestea putea sa nu existe pentru ca mama tanarului 'Peppe' nu era de acord ca el sa faca fotbal.
In acele vremuri, fotbalul nu era atat de banos iar multi nu considerau ca poate fi o meserie.
Asa ca incerca sa il tina cat mai mult la taraba familiei cu fructe din piata locala si ii ascundea pantofii ca sa aiba cu ce se juca.
Insa Meazza nu era genul care sa urmeze regulile, cum va demonstra in continuare, asa ca fugea pe maidan descult si juca toata ziua cu o minge facuta din carpe.
Era fan AC Milan, insa clubul copilariei sale l-a refuzat cand a incercat sa se inscrie la juniori pentru ca era prea slab.
Dar scouterii echipei rivale din oras l-au observat pe strada, descult, dar foarte talentat si l-au convins sa semneze.
Apoi l-au pus la cura de ingrasare, l-au indopat cu fripturi pana a atins greutatea necesara unui jucator de fotbal.
Meazza avea sa-si depaseasca epoca si sa obtina cifre nemaivazute pana la acea vreme in fotbal.
A marcat 241 de goluri in 348 de meciuri la Inter si alte 33 de goluri in 53 de aparitii pentru nationala Italiei.
Chiar a fost cel mai bun marcator al azzurilor pana in 1973, cand a fost depasit de Gigi Riva, insa se afla si acum pe locul al doilea in acest clasament.
Nu doar capacitatea de a marca l-a facut insa faimos pe Giueseppe Meazza.
Avea calitati tehnice ce l-ar face invidios pana si pe Lionel Messi, cel putin asta sustin cei care l-au vazut jucand si care au scris despre el.
Era un fotbalist complet ce isi folosea pasiunea pentru tango pentru a se misca pe teren, serpuia printre adversari cu o usurinta debordanta si, desi nu era foarte inalt, era excelent si la jocul aerian. Folosea la fel de bine ambele picioare, astfel ca reusea numeroase assist-uri pe langa golurile pe care le marca.
Meazza l-a facut pe un celebru intelecutal italian, Luigi Veronelli, sa spuna:
"L-am vazut jucand pe Pele. Nu avea stilul elegant de joc al lui Meazza. Intr-o zi l-am vazut cand a facut ceva uimitor. A oprit mingea cu o foarfeca la doi metri in aer, apoi a aterizat cu mingea lipita de picior, a driblat un fundas uluit, a patruns si a marcat cu unul din suturile sale faimoase, diabolic si precis pana la milimetru!"
 
RIVALII S-AU PUS IN GENUNCHI IN FATA LUI

 In 1933, portarul lui Juventus, Giampiero Combi, a facut doua pariuri cu Giuseppe Meazza inaintea meciului direct dintre Inter si Juventus.
Primul a fost ca "Peppe" nu poate repeta golul senzational din foarfeca pe care il reusise la un antrenament al nationalei impotriva sa in urma cu cateva saptamani iar al doilea ca nu va reusi sa marcheze in stilul care l-a consecrat, adica sa dribleze portarul si sa trimita mingea in plasa.
A venit ziua meciului iar Combi a pierdut ambele pariuri!
Meazza a fost in forma, a marcat din foarfeca, apoi a driblat toata apararea, l-a driblat si pe Combi si a trimis mingea in poarta!
Dupa al doilea gol, Combi s-a pus in genunchi in fata lui Meazza si i-a strans mana in timpul meciului. "Esti mare!", i-a transmis portarul rivalei Juventus.
Meazza este considerat de multi drept cel mai bun jucator din istorie, desi nu apare in topurile dominate de Pele, Maradona si mai nou Messi sau Cristiano Ronaldo
Dar asta poate fi si din cauza faptului ca nu era nicicum un fotbalist model.
Avea o slabiciune pentru cateva vicii, bea si frecventa bordeluri inainte de meciuri si era singurul jucator caruia Inter ii permitea sa fumeze. 
Dragostea pentru alcool si femei l-a bagat mereu la necazuri, dar a scapat de fiecare data nepedepsit pentru ca talentul sau de pe alta planeta a fost mereu mai puternic.
Chiar si el a recunoscut ca a fost mereu pe marginea prapastiei din cauza obiceiurilor sale.
"Norocul meu ca locuiam langa stadion si am reusit sa ajung acolo repede.
Colegii si antrenorul se uitau dezamagiti la mine.
Mai erau doar 5 minute pana la startul meciului, asa ca m-am schimbat si am intrat alaturi de echipa pe teren.
Ii auzeam pe sefii lui Inter pe fundal: ne ocupam de el dupa meci, aflam noi ce a facut.
Dar din fericire am reusit un hattrick si nu mi-a mai spus nimeni nimic!"
Datorita talentului sau a scapat cu orice si a profitat din plin de asta. Si-a trait viata si a fost cel mai bun.
Chiar si dupa o noapte de betie crunta si sex inaintea unui meci greu din 1937 contra lui Juventus.
Se spune ca sefii lui Inter au trimis doi oameni sa-l caute pentru ca nu si-a facut aparitia la inceputul meciului.
L-au gasit sforaind in pat si l-au tarat la propriu pana la stadion, iar in timpul asta el povestea cum s-a simtit ca un leu in noaptea trecuta!
Chiar si asa, Meazza a dat doua goluri si a fost desmnat cel mai bun om de pe teren!
Sigur, astfel de comportant ar fi imposibil in zilele noastre, dar asemenea intamplari l-au facut pe Meazza idol printre italieni.
Peppino Prisco, fost director la Inter, il considera cel mai bun din istorie.
"Meazza era de neatins, chiar daca uneori pasiunea sa pentru sex era in contradictie cu pasiunea pentru fotbal. Domina terenul si facea lucruri care te lasau cu gura cascata". 
Meazza a ajuns pana la urma si la echipa copilariei sale, AC Milan, timp de doua sezoane si apoi chiar si la Juventus, dar si la Atalanta si Varese.
La finalul carierei s-a intors la Inter ca antrenor/jucator.
Cei 13 ani la Inter, intre 1927 si 1940, au fost magici, a castigat trei titluri, o Cupa a Italiei iar in a doua perioada a castigat doua titluri mondiale cu nationala Italiei.
A fost primul susperstar din fotbal mondial, era cunoscut peste tot si e primul jucator cu sponsor personal.
Daca n-a fost cel mai bun istorie, atunci el e sigur intre primii.
Si intre cei mai mari atacanti pe care i-a vazut omenirea.
Meazza a mai scris istorie si cand a plecat de la Inter la Besiktas, devenind primul antrenor italian care antreneaza in afara tarii.
Apoi a revenit in Italia, la Pro Patria si la nationala Italiei, dar apoi a revenit la Inter pentru ca nu s-a putut abtine si s-a retras la clubul pentru care a intrat in cartile de istorie.
Meazza a murit in 1979, la 68 de ani, dar nu inainte de a-l convinge pe tanarul Sandro Mazzola sa semneze cu Inter.
Acesta avea sa devina om de baza in Marele Inter al lui Helenio Herrera, care a cucerit de doua ori Cupa Campionilor la mijlocul anilor '60.
Chiar daca nu o stia la acele vremuri, Meazza avea sa devina prima legenda a lui Inter si a lumii fotbalului, mostenirea sa fiind vie si astazi pe stadionul din Milano care ii poarta numele. 
sursa: sport.ro
 
O poveste despre dragoste si pasiune.
Pentru club, culori si istorie.
Noi rapidistii avem atat de multe legende care si-au dedicat daca nu intreaga viata clubului, macar cel mai frumos deceniu al ei, incat am avea aproape 100 de stadioane cu numele lor.
Atat de bogati suntem. Si fericiti.
Doar ca din pasiune, amaraciune si uneori orgoliu prostesc uitam.
Si de aceea suntem pedepsiti acum.
Pentru scurt timp insa.
Pentru ca sta in firea noastra sa renastem.
 
FzR!! 

Dinastia Iubirii. Din tata-n fiu..

Cesare Maldini e o legendă a fotbalului italian și mondial.
Un om cheie pentru AC Milan și pentru Squadra Azzura și un exemplu pentru alți fotbaliști care au visat să-i calce pe urme.
Unul dintre cei care au început fotbalul cu Cesare ca exemplu de urmat a fost chiar fiul său, Paolo.
O carieră dedicată formației rossonere și un vis îndeplinit. Dar să-l lăsăm pe Paolo să povestească despre momentul în care s-a simțit cu adevărat fotbalist. 
"Am crescut cu mitul tatălui meu, Cesare.
În ziua în care am debutat la prima echipă, mi-a zis:
«Bravo, fiule, azi ai făcut un prim pas.
Îți doresc să câștigi mai multe trofee decât am câștigat eu și să ridici, la fel cum am făcut-o eu, măcar o dată în viață, trofeul Ligii Campionilor din postura de căpitan, pentru că e o senzație minunată!»". 

Cel mai important mesaj

A fost un discurs motivator pentru tânărul Paolo, dar și un drum dificil de urmat, pentru că nu e ușor să crești în umbra unei legende. 
"Din acea zi am încercat să fiu din ce în ce mai bun pentru a deveni căpitanul Milanului.
Când am ridicat trofeul Ligii Campionilor cu banderola pe braț, la Manchester, în sezonul 2002-2003, contra lui Juventus, m-am gândit imediat la tata.
Am luat telefonul și am văzut că erau multe mesaje.
Printre toate acele mesaje, primul era de la el.
L-am deschis și am citit uimit:
«Paolo, sunt mândru de tine! Tata».
Nu-mi făcuse niciodată un compliment.
Așa era el.
În momentul ăla m-am gândit: dacă tata a pierdut două minute din viața ca să-mi scrie asta, înseamnă că am făcut cu adevărat ceva important.
Toată echipa sărbătorea, dar în acel moment mie mi se derula prin față toată cariera.
Mi-am lăsat colegii, am rămas așezat câteva minute pentru a reciti de multe ori acel mesaj.
Îndeplinisem visul tatălui meu, ridicasem trofeul din postura de căpitan ca și el.
Tata a fost mereu exemplul pe care l-am urmat.
A fost legenda mea și va fi pentru totdeauna.
Dacă am devenit cine sunt azi e doar meritul lui".
 
412 meciuri a jucat Cesare Maldini la AC Milan, marcând 3 goluri

902 meciuri a jucat Paolo Maldini la AC Milan, marcând 33 de goluri
 
Paolo a fost, la început, contestat de părinții copiilor de la juniorii Milanului.
Mulți susțineau că e băgat în față pentru că e fiul marelui Cesare.
În momentul în care micul Paolo a demonstrat că merită să fie la Milan, Cesare a declarat mândru:
"În sfârșit, oamenii au înțeles. Nu se mai vorbește despre Paolo, fiul lui Cesare. Acum se vorbește despre Cesare, tatăl lui Paolo" - Cesare Maldini, după ce fiul său s-a impus în echipa Milanului
Paolo Maldini s-a retras în în 2009, la 41 de ani, după o carieră în roșu și negru.
Numele Maldini este dus mai departe de cei doi fii ai lui Paolo, Christian (fundaș stânga, 19 ani, foto) și Daniel (atacant, 14 ani).
 
Ambii joacă la echipe din cadrul clubului AC Milan.
                                     
Articol de — Cristina Negrilă, sursa gsp.ro
 
La aproximativ 1700 km de San Siro, pe Giulesti dragostea se transmite tot din tata-n fiu.
Strangand mai mult de 3 generatii de iubire, Rapidul este de aproape 94 de ani definitia acestui minunat sentiment inaltator.
La fel ca povestea rossoneri-lor din Dinastia Maldinilor, Giulestiul a cunoscut in 2016 debutul celor 2 fii ai sai: AFC si Miscarea CFR.
Tricoul cu numărul 3 a fost retras de la prima echipă a lui Milan, după retragerea lui Paolo Maldini.
Se spune ca va fi reintrodus doar dacă vreunul dintre cei doi fii ai săi, Christian sau Daniel va face pasul la prima echipă a "diavolilor".
Putin peste 1700 km, numele RAPID a fost asezat cu grija in sufletele noastre, imediat ce Curtea de Apel Bucuresti a declarat falimentul societatii SC Fotbal Club Rapid SA Bucuresti.
Numele RAPID va fi in curand si cu siguranta purtat doar de acea echipa care va stii sa trezeasca in sufletele noastre emotia primei iubiri.
Niciodata uitata.
Si nu va exista de atunci niciodata bucurie mai mare decat aceea de a ne striga si canta pe nume Unica Iubire: RAPID.
 
FzR!!