joi, 31 ianuarie 2019

Marea Reunire...

Inceputul acesta de saptamana a adus o victorie importanta Rapidului impotriva celor de la Chindia condusi de " comisarul Moldovan ".
Rezultatul a fost de 2-0 prin golurile marcate in 59' de Cătălin Hlistei ( “foarfecă” laterală a la Ibracadabra ) si 65' în urma unei acțiuni colective prin Goge.
Pancone a trimis in teren urmatorii emisari ai sperantelor noastre:
Drăghia (46′ Ciuculescu) – Băjan, Iacob, Catrici (46′ Neacșu), Oanea (85′ Deaconescu) – Cârstocea, Jorza (85′ Șt. Ghiță), Turbatu (46′ Goge) – A. Grigore (65′ G. Toma), Matulevicius (75′ Ant. Niță), Hlistei (85′ Coman). 
Maine " capriorii " nostri pleaca pentru 14 zile în cantonament in Antalya unde vor urma să dispute cel puțin cinci meciuri amicale.
Speram ca vestile din tara semilunei sa fie la fel de bune precum cele ale acestui inceput de an.

FzR!!

Fascinația imaginației...

„ Singurătatea și frumusețea locului fascinează imaginația – Burg Eltz este modelul care arată cum ar trebui să fie un castel.” 
Astfel descria distinsul critic de artă Georg Dehio castelul și numeroasele sale foișoare, o clădire care încorporează  cinci sute de ani de arhitectură a  castelelor.
Burg Eltz e situat între Cochem și Koblez în valea Rinului. Construit într-un loc pe un afloriment stâncos, el păzește valea Elzbach cu pante abrubte a râului Moselle. 
Castelul este proprietatea unei nobile familii von Eltz de peste opt sute de ani  și este și acum întreținut din fondurile private ale familiei. 
Spre deosebire de alte castele din locuri asemănătoare, acesta nu a fost niciodată distrus ori jefuit în lunga sa istorie, astfel încât oferă o imagine adevărată a istoriei arhitecturii și designului interior din Germania. 
Farmecul castelului constă în complicatele sale foișoare, turnuri și etaje diferite. 
Zonele de locuit se găsesc în opt turnuri cu acoperiș foarte înclinat și există numeroase foișoare cu vârf ascuțit realizare din piatră neprelucrată și lemn. 
Toate părțile sunt atât de strâns îmbinate încât, la prima vedere, este greu să-ți dai seama unde începe și unde se termină cealaltă. 
În urma celor cinci sute de ani de construcție, în care s-au îmbinat stilurile romanic, gotic, renascentist și baroc timpuriu, a rezultat un ansamblu armonios. 
Acesta nu este produsul voit al imaginației unui individ, ca de pildă castelul de basm din Neuschwanstein.  
Este un castel care s-a dezvoltat organic de-a lungul istoriei pentru a satisface nevoile familiei von Eltz. 
Într-adevăr, istoria castelului  și cea a familiei au fost întotdeauna  strâns legate.  
În 1157, împăratul Federick I, cunoscut ca Barbarossa, i-a făcut cadou vechea fortăreață lui Rudolf cel Bătrân.
Turnul principal Platz-Eltz în stil romanic târziu romanic târziu și rămășițele locuinței romanice datând din aceea perioadă, înconjurate din trei părți de Elzbasch, se păstrează încă în subsolul  clădirii Kempenich.
La mijlocul secolului al XIII-lea, castelul și proprietatea au fost împărțite între frații Elias, Wilhelm și Theodorich. 
Din cea perioadă, Burg Eltz a devenit un Ganerbenburg în care mai multe ramuri ale familiei von Eltz trăiau în Ganerbengemeinschaft, un fel de grupare medievală care împărțea castelul și era organizată după reguli fixe. Drepturile și obligațiile locuitorilor castelului, precum și întreținerea și administrarea castelului erau formulate în „scrisori de angajare”. 
Ramurile individuale ala familiei locuiau și lucrau separat în propriile „turnuri de locuit” respective, având în comun anumite părți ale castelului precum și curtea, fântâna, capela și sala de adunare. 
Pacea și liniștea acestei comunități familiale au fost dur afectate în 1331 când seniorii von Eltz s-au raliat unor cavaleri din regat pentru a se opune politicii teritoriale a prințului Balduin. 
Acesta a construit o fortăreață, Trutz – sau Baldeneltz Burg, pe un afloriment stâncos pe partea opusă  a văii, de unde a asediat Burg Eltz. 
Ruinele fortăreței lui Balduin sunt încă vizibile în pădure, fiind încet înghițite de aceasta. 
Din această poziție avantajoasă, el  a început asediul asupra familiei von Eltz în propria reședință. 
Pe atunci nu existau arme de foc, dar Balduin a atacat Burg Eltz catapultând mari blocuri de piatră. 
Asediul doi ani, până când, în cele din urmă, cavalerii von Eltz s-au predat în 1336 și au încheiat pacea. 
Câteva blocuri de piatră pot fi văzute încă în curtea Burg Eltz, amintind de singurul eveniment militar din istoria castelului. 
În afară de acest scurt episod războinic, familia von Eltz a evitat întotdeauna întotdeauna disputele ori le-a rezolvat diplomatic. 
De exemplu, Hans Anton zu Eltz-Uttingen, care a servit ca ofițer superior în armata franceză, a reușit să salveze castelul de la distrugere în timpul războiului palatin de succesiune.
Când au construit castelul, cavelerii von Eltz au luat în considerare condițiile geografice ale locului, un afloriment stâncos cu o înălțime de șaptezeci de metri. 
Un platou oval construit deasupra aflorimentului formează planul de ansamblu al fortăreței. 
Uneori, până la o sută de membri ai familiei se adăposteau în acest spațiu relativ mic. 
Din acest motiv s-a construit împrejur o fortăreață exterioară, alcătiută din clădiri individuale, dispuse atât de apropiat încât zidurile din spatele acestora aveau rol de protecție.
Clădirea Rubenach, înalțată în 1472, cu turnul său poligonal cu schelet de lemn, cu proeminentul său foișor simplu sprijinit pe două coloane de bazalt deasupra ușii de la intrare și cu fereastra foișorului capelei gotice târzii, domină diversitatea arhitectonică  a curții interioare a castelului. 
Clădirile Rodendorfer au fost înalțate între 1490 și 1540. 
Un portal arcuit, sprijinit de trei piloni, împodobește fațada care dă spre curte. 
Peretele exterior e ornat cu un mozaic datând din secolul anterior care o înfățișează pe Fecioara Maria. 
Interiorul redă atmosfera animată a vieții din trecut.
„Castele și palate din Europa”,  Ulrike Schober
Jurnal Spiritual

Rapidul Nostru se apropie incet dar sigur de borna primilor 100 de ani de istorie.

Singur dar mai ales fermecator, Rapidul a fascinat imaginatia zecilor de generatii de la poeti, scriitori, artisti, visatori si fotbalisti.
Giulestiul a devenit coltul de rai, al dizidentei dar mai ales al Sperantei.
Pana la ultimul simplu suporter.
Rapidul Nostru, chiar daca fizic a suferit distrugeri sau jafuri nemiloase, a ramas cu sufletul curat.
Si va ramane asa la infinit.
Starnind invidia pana si a castelului Eltz.
Si a nemaipomenitei sale povesti.

FzR!!! 

sâmbătă, 26 ianuarie 2019

Pentru cei nefericiţi....

Jean Valvis, antreprenorul care deţine pe piaţa locală Aqua Carpatica şi vinurile Sâmbureşti, a dat de înţeles în cadrul emisiunii de business ZF Live de vineri, că ar vrea să deschidă o unitate în domeniul medical.
„ Pe lângă educaţie, este o altă nevoie aici în societate. Vreau să fac o unitate în domeniul medical, în domeniul bolilor, un spital.
Consider că este un subiect care doare ţara. 
Şi ar trebui să fie imediat politici care să gestioneze plecarea oamenilor din ţară. 
Să facem cumva să nu pierdem doctorii. IT-iştii, ei sunt bani investiţi din bugetul românesc şi care pleacă în alte pieţe.
E clar că trebuie să îi întorci ceva societăţii, nu poţi sta bogat şi fericit, iar oamenii de lângă tine să fie săraci, nefericiţi şi bolnavi. 
Asta nu are sens în nicio religie , în niciun context, nicăieri. 
De aceea trebuie făcut ceva şi la nivel privat (n.red: în domeniul sănătăţii) ”.

sursa: zf.ro

Vocile a tot mai multi rapidişti il cer pe george copos alături de echipă.
Mai mult mi-a fost dat să aud faptul că printre noi sunt tot mai mulţi care pot accepta ajutorul ( material, nu numai moral ) primăriei de sector.
Poate unii il mai aşteaptă incă pe Taher, altii cu siguranţă pe Gruia.
Parcă tot mai puţini şi-l mai amintesc insă pe Jean Valvis...
Actionarul care a rămas alături de Rapid (SA) pană in cele mai dificile momente ale existenţei sale.
Dovedindu-şi dacă nu Iubirea, măcar prietenia sau simpatia.

Aveti dreptate dnule Valvis!!
Trebuie neapărat făcut ceva şi pentru cei săraci, nefericiţi şi bolnavi. 
Bolnavi de dor
De un Rapid care sa trezeasca invidie şi admiraţie.

Vă mai amintiţi?
FzR!!

vineri, 25 ianuarie 2019

Acasă

Școala Generală nr. 175 "Sfântul Nicolae", localul situat în imediata apropriere a Atelierelor Grivița, locul în care a luat naștere, în urmă cu mai bine de 95 de ani, Rapidul Nostru. 

FzR!!

ROMÂNI CELEBRI

Aurel Perşu este inginerul care a realizat în perioada 1922-1924, exclusiv prin fonduri proprii, primul automobil cu profil aerodinamic din lume.

Invenţia sa denumită " Automobil de formă aerodinamică cu patru roţi montate înăuntrul formei aerodinamice " este brevetată la 19 septembrie 1924.
Cu acest automobil, inventatorul parcurge nu mai putin de 160.000 de km.

Aurel Perşu refuză companii precum General Motors şi Ford motiv pentru care automobilul său nu este produs in serie.

În 1969, automobilul este donat Muzeului Naţional Tehnic ''Dimitrie Leonida''.
Este numit in 1938 prin decret regal in funcţia de director general la Fabrica de avioane I.A.R. Braşov, unde contribuie la dezvoltarea industriei aviatice din România.
Pasionat de muzică, cânta la violoncel în compania unor faimoşi muzicieni precum violonistul Bronisiav Huberman, pianistul Ignaz Friedman si George Enescu.

Sursa foto: www.mnt-leonida.ro

Rapidul Nostru este inventat in 1923. 
La fel precum " automobil de formă aerodinamică cu patru roţi montate înăuntrul formei aerodinamice " Minunea Alb-Visinie nu este un produs de serie.
Povestile sale, poate cele mai frumoase de pe acest pamant, sunt scrise in dreptunghiul fermecat inaugurat la 10 iunie 1939 sub patronajul lui Carol al II-lea, a voievodului Mihai, a prinţului Paul al Greciei, a guvernului, corpului diplomatic si a unei asistente de peste 25.000 de spectatori. 
Celebrarea in 1939 a Ceferiadei, a fost proiectata a fi una ca în basme: trei zile şi trei nopţi. 
La cererea publicului aceasta s-a prelungit încă două săptămâni.
Poate pe acorduri de violoncel insa sigur sarbatorind si Rapidul ajuns la varsta de 16 ani si primii " 7 ani de acasa ". 
A primei scene fotbalistice. 
De atunci sute de virtuozi ai gazonului au fermecat generatii de generatii de suporteri.
Fenomenul devenit religie a depasit cei 160.000 de km continuandu-si drumul sau spre infinit.

Precum toate povestile si destinele ce ne fac sa mandrim ca suntem romani.


Multumim, Aurel Perşu!!
Multumim, RAPID!

FzR!!

miercuri, 23 ianuarie 2019

Don´t judge too quickly...

Si-a donat Inima tuturor celor ce Iubesc fotbalul. 
Si-a sacrificat Viata. 
Pentru a aduce fericirea in sufletele noastre.
Simplu: RAPID.

FzR!!

Este aici.

Am plans pe umarul Lui, insa Speranta, Increderea si Credinta nu ne-a parasit niciodata.
Pentru ca L-am simtit aproape.

FzR!!

marți, 22 ianuarie 2019

De 10

Marian Drăghiceanu este cel de-al șaptelea transfer al Rapidului, după Cătălin Oanea, Robert Băjan, Cătălin Hlistei, David Onyeanula, Alin Turbatu și Fabio Trip.
Transferul pentru care a inisitat Pancone pare viitorul numar 10 al Giuleștiului.
Tehnic, cu dribling fin, genul de jucător care face diferența, chiar dacă are numai 19 ani.
Drăghiceanu a fost remarcat de Stoke City, Arsenal Londra sau Galatasaray, ultima asemănându-l cu Hagi.
Marea familie rapidista ii ureaza sa se ridice la inaltimea talentului lui Willy Goanta.
Si sa devina Idol al Giulestilor.
Iar noi il vom incanta cu zeci de cantece....
" Nu aduce anu'.../
Ce va sa ne aduca Drăghiceanu ".

Bafta, copile!!

FzR!!

Oldies but Goldies

Nico a postat pe pagina personala de FB 11-le aliniat de Rapid la ultimul patrulater al Legendelor.

Rândul de sus, de la stânga la dreapta: 
Andrei Marinescu, Claudiu Herea, Vasile Maftei, Ovidiu Herea, Cristian Dulca, Ștefan Țîră, Daniel Niculae, Ionuț Florea.
Rândul de jos, de la stânga la dreapta: 
Constantin Schumacher, Răzvan Raț, Nicolae Stanciu, Narcis Răducan, Marius Măldărășanu.
Daca mai adaugam si faptul ca Rapiduletul a invins inca o data steaua putem spune ca am avut un sfarsit de saptamana reusit.
FzR!!

marți, 15 ianuarie 2019

Calçada da Fama

Ronaldinho a fost invitat sa-si lase amprenta picioarelor in „Hall of fame” la faimosul stadion Maracanã.
La conferinta de presa, brazilianul a fost foarte emotionat si nu si-a putut stapani lacrimile.
A inceput sa planga in fata jurnalistilor si a marturisit ca ii este dor de fotbal, de prieteni, de abcolut tot.
„Imi este dor de tot. In special de prietenii din fotbal. Petreceam mai mult timp cu colegii de echipa decat cu familiile noastre.
Imi e dor de antrenamente, de meciuri, sa vorbesc cu colegii.
Cred ca imi este dor de tot.
Retragerea mea este destul de recenta, dar am o viata activa, calatoresc prin toata lumea.
Ca sa fiu sincer, nu am stat sa ma gandesc la asta.
Sunt foarte realizat.
Cand m-am retras din fotbal, am luat decizia pentru ca eram multumit cu ce am facut in fotbal, asta simteam.
Ma simteam implinit si multumit cu tot ce am facut.”
Un geniu al fotbalului. Vesnic cu zambetul pe buze.
Cu lacrimi in ochi acum cand a devenit simplu spectator.
Dovada ca misiunea noastra a suporteri este evident mult mai dificila decat a celor din teren.
Pentru ca putem iubi si suferi la infinit.
Pentru aceste sentimente pure nu exista varsta de pensionare.
Iar noi toti nu am avea loc in aceasta " Calçada da Fama ".
FzR!!

marți, 8 ianuarie 2019

ÎMPREUNĂ

Nu l-am parasit niciodata. 
Atunci cand a fost la pamant am dovedit ca suntem mai puternici.
Si mai hotarati.
Iar cand totul parea se termine cu o tragedie au inceput sa apara sperantele.
Curand Rapidul Nostru cel mic va deveni mare...
Stiti de ce?
Pentru ca intotdeauna am fost ÎMPREUNĂ.
Si i-am dovedit faptul ca Iubirea este Infinita.

FzR!!

luni, 7 ianuarie 2019

Eroul Johnny...

Asemenea Nadiei Comăneci, Elisabetei Lipă, Georgetei Damian, Iolandei Balaş sau lui Ivan Patzaichin, o staţie de la metroul londonez îi va purta numele pe durata Jocurilor Olimpice. 
Multă vreme, americanii şi l-au asumat ca fiind născut pe teritoriul lor, adevărata origine fiind dezvăluită abia înainte de moartea sa. 
Unul dintre înotătorii de legendă ai sportului mondial şi devenit celebru după ce l-a interpretat pe Tarzan, Johnny Weismuller s-a născut în Freidorf, o localitate care acum a fost integrată ca şi cartier în Timişoara, din părinţi etnici germani.
„Niciodată nu m-am considerat un actor, iar ca om de afaceri nu m-am descurcat deloc. 
Întotdeauna am fost un bun atlet, înotător”, obişnuia să spună Weismuller senior despre cariera sa fabuloasă. 
Cu numai două participări la Jocurile Olimpice, în 1924 şi 1928, sportivul adoptat de SUA a câştigat nu mai puţin de cinci medalii de aur, un adevărat record la vremea respectivă. 
Pentru că devenise deja o legendă vie, americanii au încercat să-i ascundă trecutul „dunărean” şi, chiar în biografia acestuia, apare că s-a născut la Windber, în Pensylvania, asta şi deoarece, iniţial, lui Johnny i-a fost frică de faptul că nu va putea participa la Jocurile Olimpice dacă ar spune că s-a născut într-o altă ţară. 
Ulterior, s-a temut că medaliile obţinute ar urma să îi fie retrase, aşa cum s-a întâmplat în cazul lui James Francis Thorpe, un atlet de origine indiană.
Pentru că, după retragere, în 1931, a primit o ofertă de nerefuzat pentru a deveni actor de film, în jurul lui Weismuller s-a creat o întreagă legendă, creaţie a celor de la studioul Metro-Goldwyn-Mayer (MGM). 
Chiar şi copiii săi au aflat foarte târziu că Johhny Peter s-a născut într-o mică localitate din Banatul acum românesc. 
Se întâmpla pe 2 iunie 1904, la un an după ce părinţii săi, Peter sr şi Elisabeta, s-au căsătorit, iar pe 5 iunie a fost botezat la Biserica Romano-Catolică  „Sanctus Rochus” din Freidorf, localitate care cinci decenii mai târziu a devenit un cartier al Timişoarei. 
Conform documentarului „Analele Banatului”, scris de Sorin Forţiu, familia Weismuller a decis să emigreze în 1905, când Peter şi Elisabata, sătui de salariile mici ca zilier, respectiv lucrător la Fabrica de Tutun, au apelat la tătăl tinerei pentru a ajunge în SUA.
Drumul spre ţara tuturor posibilităţilor
La scurt timp după Anul Nou, familia Weismuller a plecat spre Rotterdam, acolo de unde s-a îmbarcat la bordul navei S.S. Rotterdam. 
Conform listei de pasageri, cei doi soţi aveau la ei 23 de dolari şi 50 de cenţi. 
Viitorul mare atlet şi actor a fost înregistrat ca Johann, iar destinaţia celor trei era stabilită încă dinainte: Windber. 
Peter senior a lucrat iniţial ca berar, iar ulte
rior şi-a deschis o afacere în acest domeniu, dar a falimentat rapid, astfel că s-a angajat ca miner. 
Fratele lui Johnny, Peter, s-a născut la fix 9 luni de la plecarea spre SUA, pe 3 septembrie 1905, primind acelaşi prenume ca şi atletul. 
Prima şi ultima oară când Johnny s-a întors în localitatea de baştină a fost în 1907, alături de Peter şi mama lor pentru a-şi vizita bunica, iar în toamna aceluiaşi an erau deja înapoi în SUA. 
În schimb, atât tatăl lor, cât şi mama s-au întors de mai multe ori, până în 1912, iar ultima oară când un membru al familiei a ajuns în România se întâmpla în 1925, când bunicul lui Johnny a vândut casa părintească situată acum pe strada Ioan Slavici din Timişoara.
Cariera sportivă
Pe când abia împlinise 14 ani, Johnny a abandonat şcoala, în special din cauza sărăciei, şi împreună cu Peter s-au apucat de înot, devenind mici vedete pe plaja lacului Michigan. 
Ulterior, a fost descoperit de un antrenor şi legitimat la Illinois Athletic. Cariera lui s-a schimbat total după ce Bill Bachrach a devenit antrenorul său. 
A câştigat tot ce se putea pe plan intern şi a fost ales să reprezinte Statele Unite ale Americii la Jocurile Olimpice din 1924 de la Paris. 
Pentru că îi era frică să nu fie exclus din lot deoarece încă nu avea cetăţenie americană, Johnny a declarat că s-a născut în America, luând identitatea fratelui său mai mic, Peter. 
A fost elementul care i-a schimbat radical trecutul, fabricat ulterior. 
Până în 1930, a avut o carieră absolut fabuloasă. Cinci medalii de aur la Olimpiadele din 1924 şi 1928, dar şi zeci de recorduri mondiale spulberate. 
Era deja un model pentru micuţii din America, iar la scurt timp s-a mutat în celebrul Bel Air. 
Aşa a venit şi oferta de a juca în filme.
Actorul
Cariera sa cinematografică a venit în 1932, când a semnat un contract pe şapte ani cu celebra Metro-Goldwyn-Mayer pentru a interpreta rolul lui Tarzan. 
A fost personajul care l-a făcut să intre definitiv în istorie pe băiatul născut într-un cartier al Timişoarei. 
L-a jucat de 12 ori pe omul junglei, de pe urma căruia a câştigat nu mai puţin de două milioane de dolari. 
A mai avut un rol celebru la vremea respectivă, Jungle Jim, însă la finalul vieţii nu era deloc bogat. 
Asta deoarece toţi banii câştigaţi au fost lăsaţi pe mâna managerului său, care a investit totul în afaceri care au dat faliment. 
După 1956, nu a mai fost la fel de solicitat pentru roluri, astfel că a încercat să preia totul în propriile mâini, însă nu s-a descurcat la fel de bine ca în bazin. 
În 1977, s-a îmbolnăvit grav după ce a suferit un infarct, iar şapte ani mai târziu a decedat din cauza unui edem pulmonar. 
A lăsat în urmă trei copii. 
Chiar dacă niciodată nu a menţionat că s-a născut în Banat din diferite motive, Weismuller a recunoscut faptul că tatăl său s-a născut în comuna Variaş, acum în judeţul Timiş. 
Cei care se plimbă acum pe Bulevardul Celebrităţilor din Hollywood pot admira steaua lui Johnny Weismuller.
Eroul Johnny
Conform aceluiaşi documentar, „Analele Banatului”, Johnny a fost erou nu doar în filme, ci şi în realitate. 
Pe 28 iulie 1927, o furtună puternică a lovit lacul Michigan, iar vasul Favorite s-a răsturnat cu peste 60 de persoane la bord. 
Aflat la antrenament împreună cu fratele său, Johnny a înfruntat apele învolburate şi a adus la suprafaţă peste 20 de persoane, dintre care doar 11 au supravieţuit.
In articol de Alin Huiu in puterea.ro

La Multi Ani celor ce poarta numele Sf. Ioan!
Din tribune, dar mai ales a eroilor din teren.....Ionică Bogdan, Ioan Costea, Ion Ionescu, Ion Motroc, Ion Manu, Willy Goantă, Nelutu Sabau si Ionut Voicu.

La Multi Ani, Rapid!!

FzR!!

S-a vândut singur...


Carlisle United e un club care evoluează în League Two, al patrulea eșalon fotbalistic în piramida fotbalului englez. Echipa fondată în 1904 a avut un moment de cumpănă în 1949, însă a fost salvată chiar de cel mai bun jucător al ei.
Eroul în cauză este Ivor Broadis, pe atunci un tânăr fotbalist de perspectivă care s-a sacrificat pentru a-și menține echipa de suflet pe linia de plutire.
RĂMĂȘIȚELE RĂZBOIULUI
În 1946, competițiile sportive din Marea Britanie au fost reluate, o dată cu finalul celui de-Al Doilea Război Mondial. Echipa orașului Carlisle s-a înscris și ea în competiții, iar una din primele decizii a fost oferirea unui contract lui Ivor Broadis, pe atunci un tânăr în vârstă de doar 20 de ani.
De profesie atacant, Ivoar era un jucător de perespectivă, lucru demonstrat și de cifrele sale rămase în istorie: în doar 91 de meciuri disputate pe parcursul a trei sezoane a marcat 52 de goluri!
IMPASUL FINANCIAR
Totuși, echipa nu avea o situație financiară prea bună, iar în trei ani datoriile s-au acumulat, clubul era pe cale să intre în faliment. Atunci, patronul echipei a venit cu o idee absolut inedită: i-a oferit lui Broadis, jucător care devenise vedeta echipei, rolul de manager. Astfel, la 23 de ani împliniți, Ivor era fotbalistul-manager al echipei.
Din această perspectivă, atacantul trebuia să scoată echipa din impasul financiar, însă soluția găsită de el a fost la fel de neașteptată. Sunderland i-a făcut o ofertă de 18.000 lire sterline, bani suficienți pentru a salva Carlisle.
Ivor nu a stat pe gânduri și din rolul său de manager s-a vândut ca fotbalist, iar clubul a primit finanțele de care avea nevoie pentru a supraviețui.
REVENIREA LA CARLISLE
La Sunderland a evoluat două sezoane, perioadă în care a marcat 25 de goluri în 79 de meciuri. Apoi a fost cedat la Manchester City și, ulterior, la Newcastle, cluburi la care a evoluat tot câte doi ani.
În 1955, la șase ani după plecare, Broadis a revenit la Carlisle pentru o sumă de transfer de doar 3.500 lire sterline și s-a bucurat în continuare de fotbal la echipa sa preferată. A mai jucat patru sezoane, după care și-a încheiat cariera la echipa ”Queen of the South”.
În prezent, Ivor Broadis are 96 de ani. El a prins și 14 selecții la naționala Angliei pentru care a marcat 8 goluri.
O ECHIPĂ FĂRĂ MARI PERFORMANȚE
Aflată în nordul Angliei, aproape de granița cu Scoția, Carlisle United a fost o prezență constantă în ligile inferioare din Anglia, încă de la înființarea echipei.
Totuși, clubul nu a reușit de-a lungul istoriei să bifeze performanțe prea mari. A bifat un singur sezon în primul eșalon al fotbalului britanic, în 1974-1975, an în care a terminat pe locul 22 și a retrogradat imediat. În același sezon, echipa a ajuns până în sferturile FA Cup.
În Cupa Ligii cea mai bună clasare e semifinala din 1969-1970, iar în FA Trophy a ajuns până în runda a cincea în 2004-2005. În prezent, echipa e pe locul 5 în League Two

https://www.gsp.ro

Noi rapidistii nu ne-am vandut niciodata. 
Insa am sacrificat pentru Rapid intreaga noastra viata. 
De generatii in generatii.
La Multi Ani!!

FzR!!