– Cred că încep să mă îndrăgostesc de altcineva, îi spuneam timid tatălui meu. Am așteptat să-mi răspundă, însă el stătea și mă privea întrebător, așa că mi-am continuat povestea. Știu că am o relație frumoasă de atâta timp, dar poate tocmai asta-i problema – atâta timp. În plus, sunt foarte multe fete în jurul meu, iar în comparație cu ele, ea e atât de … simplă.
A continuat să mă privească în tăcere, până când l-am întrebat de ce nu spune nimic, însă apoi mi-a pus mâna pe umăr și în loc să-mi dea un răspuns, mi-a dat o lecție de viață.
– Ai dreptate, sunt multe fete în jurul tău. Unele-s mai inteligente, altele mai frumoase. Sunt fete mai înțelegătoare sau mai norocoase când vine vorba de ce le-a oferit soarta. Așa-i în viață, tentațiile sunt la tot pasul, dar nu te încrede în ele. Oare tu n-ai văzut câți băieți sunt în jurul ei, mai mari sau mai buni decât tine? Și cu toate astea, ea te-a ales pe tine …
sursa: https://madalinapintea.ro
Motivul pentru care noi am ales Rapidul.
Pentru că este simplu, sincer, curat și real.
Rapidul ne-a ales pe fiecare dintre noi.
Din aceleași motive.
FzR!!