Constantin Xeni spunea despre Iuliu Maniu urmatoarele:
" Mare forta e modestia!" N-a visat, n-a râvnit niciodata averea. Nu l-a interesat. N-a primit o data sa figureze într-un consiliu de administratie. Si nu o data i s-a oferit.
In casa lui de sus, din vila de la Badacin, nici covoare persane, nici tablouri de pret, nici bronzuri.
In Bucuresti - o odaie de hotel, la Athénée Palace, odaie simpla ce nici pe departe nu justifica numele somptuos de "Palace".
Si nu e o micsorare sa adaug ca nu o data l-am gasit seara mâncând singur în odaita lui, pe un colt de masa, pâine neagra din care taia tacticos cu un cutitas si câteva mere frumoase, pe care cu mândrie spunea ca le adusese de la Badacin.
Un ascet.
Iar în colt, pe masa de lucru, vedeai numai doua carti: Biblia si brosura oficiala de Mers al trenurilor.
Una pentru drumurile lui sufletesti, cealalta pentru cele trupesti, în necontenitele lui deplasari politice.
Iuliu Maniu.
Un destin condamnat doar la viata.
Dincolo de ororile si nedreptatile istoriei.
Daca una dintre cartile sale ii luminau calatoriile sufletesti, cea de a 2-a il va conduce alaturi de Rapid spre ligile macar superioare ale valorilor adevarate.
Pline de credinta, iubire si respect.
FzR!!
