Povești Senzaționale

Site-ul suporterilor rapidiști, 1923.ro, a scris în toamna lui 2017 mai multe povești memorabile din istoria galeriei giuleștene. 
Una dintre povești se leagă de Mihai Ioan, alias Mihai „Crețu”, primul lider al Galeriei Rapidului, născut în Crângași, în 1946.

„Tata fusese ofițer în garda regilor Carol al II-lea și Mihai. De la el am moștenit dragostea pentru Rapid și ura față de comuniști. Nu dispreț, ci ură! Din ofițer al armatei regale, tatăl meu a ajuns sub comuniști să repare lădițe de lemn la aprozar. El iubea efectiv noțiunea de regalitate, de aceea m-a și botezat Mihai, după Mihai I. Luptase la Cotul Donului, de unde scăpase din încercuire. 

În 1923, când a apărut Rapidul, el avea 19 ani și locuia în Grant. Era prieten cu unii dintre cei care au înființat Rapidul, iar dragostea asta mi-a transmis-o și mie. Oamenii nu încurajau echipa în mod organizat. 
După ce am luat primul nostru titlu, i-am adunat și i-am învățat cum să cânte. Veneam la stadion cu texte scrise acasă pe care le cântam pe diverse melodii.”, sunt o parte din memoriile lui Mihai Ioan.

2. Povestea lui Ioan Chirilă despre forța și spiritul Rapidului

Regretatul gazetar sportiv Ioan Chirilă a dedicat spaţii ample în cărţile sale foştilor jucători ai Rapidului din diverse perioade ale existenţei clubului, povestind, din perspectiva acestora, trăirile, emoţiile şi sacrificiile pe care le-au făcut în tricoul echipei Uzinelor CFR. Mai jos, e o poveste din epoca romantică a fotbalului, care ne arată cum a devenit Rapidul una din cele mai iubite echipe din România.

„Potcoava Giuleştilor. 12 mai 1938. Se simte apropierea marelui sezon internaţional al Rapidului. Lume multă în tribună. Dimineaţa şi după-masă. Vintilă sprintează, păstrînd miraculos mingea între ghete. Giussy Baratki se joacă cu răbdarea copiilor din spatele porţii. Aproape toate mingile trimise de el revin pe în teren, lovind barele la încheieturi, cînd în dreapta, cînd în stînga. La cealaltă poartă, Ionică Bogdan susţine un meci de antrenament împotriva a cinci copii. Copiii sînt desculţi. Bogdan de asemenea. Îşi respectă adversarii. Azi e ultimul antrenament în preajma meciului cel mare. Pentru că la 15 mai, în Giuleşti, Rapid întîlneşte Venusul în semifinala Cupei României”

3. Povestea emoționantă a lui „Geamgiu'”, cel mai longeviv șef de galerie din România

Până în 2002, Rapid Bucureşti a avut un şef de galerie care a rezistat în fruntea tifosilor 32 de ani. Constantin Mincea. Geamgiu'. A fost un personaj cu o poveste aparte. S-a impus ca lider al suporterilor prin felul lui deschis de a fi, pentru vocea lui teribil de zgomotoasă, dar mai ales pentru că întotdeauna a încercat să aplaneze conflictele, nu să le genereze sau să le escaladeze.

A murit la 63 de ani, în 2005, din cauza cancerului. Chinuit de boală, lăsase tribuna Giuleştiului încă din 2002. A avut însă răgaz să explice dragostea pentru Rapid nepoţilor şi copiilor lui. „Tata a fost 32 de ani şeful galeriei. M-a luat de la 6 ani în Giuleşti. Noi, susţinătorii Rapidului, am înfiinţat prima ligă a suporterilor din ţara asta", povesteşte mîndru Butelie, fiul lui Constantin Mincea. El a preluat galeria pînă în 2004. Atunci a venit rîndul lui Gheorghe Corsicanu.

4. Povești comice din viața lui Nicolae Manea: la arest pentru un gol cu Victoria

La începutul acestui an, Costin și Florin Manea, fii legendei rapidiste Nicolae Manea, care a decedat în 2014, au povestit mai multe povești comice din cariera rapidistă a tatălui lor. Iată mai jos una dintre acestea.

„Prin 1983, juca Rapid cu Dinamo Victoria. Tata luase un video de la o siriancă, costa 50.000 de lei. Avea video-ul ăla 11 kile, abia îl cărai. JVC înghițea caseta. Îi dăduse 25.000, mai avea să-i dea 25.000, dar între timp a prins-o miliția pe siriancă. Au arestat-o și aia a spus cui îi mai vânduse.

Înainte de meci, au venit doi milițieni la ușă, au intrat peste noi și ne-au luat videoul. Îl ținea tata într-un plastic. Apoi, am primit un telefon: „Spuneți-i lui Nae că dacă dă gol contra lor nu mai vede videoul și îl și chemăm la miliție”.

L-am anunțat pe tata și el zice: „Dă-i, bă,…! Ce poa’ să-mi facă? Că doar nu mă dau afară din țară”. Vine meciul, Rapid retrograda dacă pierdea. Dă tata gol din lovitură liberă și batem cu 1-0. După meci, pe la 6, vine duba de la miliție: „Domnule Manea, trebuie să mergem la miliție”. L-au încărcat și dus a fost. Eram eu, mama, unul din frații gemeni de-ai lui tata, eram convinși că l-au arestat.

Pe la 11 noaptea, auzim pe cineva cântând. Tata cu videoul la subraț, rupt de băutură. Intră în casă, avea și o cutie, cică i-a dat-o colonelul Bărbulescu, șeful IGP. Fratele lui tata deschide cutia și vede un ceas: „Băi, cine aia a mă-sii ți-a dat ție ceasul?”. La care tata ia ceasul, îl duce la gură și zice în șoaptă: „N-am zis eu, domn colonel! E frati-miu”. Ce se întâmplase la miliție…L-a luat Bărbulescu, un zbir: „Bă Nae, ești fotbalist, mi-a plăcut de tine”. I-a dat videoul înapoi și i-a mai dat și un ceas Omega.”

5. Giulescu din Giulești, povestea unui transfer de care puțini rapidiști își mai amintesc

Am avut un Craioveanu la Craiova, un Brașoveanu pe la echipe din Brașov, un Bogdan Argeș Vintilă la Pitești. Dar fotbalul de acum acum mai bine de trei decenii ne-a oferit una "și mai și": Giulescu în Giulești! Ce nume putea fi mai potrivit pentru un transfer în cartierul asimilat pe viață cu Rapid?

Dincolo de ineditul situației, trebuie admis din start că Ștefan Giulescu, atacant de 25 de ani la acea vreme (născut în iunie 1959), n-a făcut carieră la Rapid, unde a apucat să joace doar 5 meciuri. 

"Predestinarea" cu Giuleștiul (unde, fericită coincidență!, Rapid abia revenise, în vara lui 1984, după ani buni de peregrinări pe la Bariera Vergului - "23 August", prin Dealul Spirii - "Republicii", aflat în curs de demolare atunci, ori chiar prin Ghencea) are totuși farmecul ei, iar povestea devoalează, pe lângă realitățile epocii, superioritatea chiar și a unui jucător de "Onoare" față de un muritor (comunist) de rând.

Articol de Bogdan Fechită pe gsp.ro

FzR!!