Mamă, mai naşte-mă o dată!

Marin Sorescu a fost un scriitor, poet, dramaturg, eseist și traducător român, membru titular al Academiei Române. 

Operele lui au fost traduse în mai mult de peste 20 de limbi, totalizând peste 60 de cărți apărute în străinătate. Avangardismul nu era doar un simplu curent în care se înscria Sorescu, el îi definea spiritul, vocea și ideile. Iată o serie impresionanteă de gânduri spuse de marea personalitate:

1. Cu mine se petrece ceva. O viaţă de om.

2. Nu este nicio ruşine să te naşti prost. Ruşine e să mori prost.

3. Cum se numea drăcia aceea frumoasă şi minunată şi nenorocită şi caraghioasă, formată de ani, pe care am trăit-o eu?

4. Mamă, mai naşte-mă o dată! Prima viaţă nu prea mi-a ieşit. Cui nu i se poate întâmpla să nu trăiască după pofta inimii? Dar poate a doua oară… Tu nu te speria numai din atâta şi naşte-mă mereu.

5. Fericirea nu vine niciodată atunci când trebuie.

6. A fi critic literar nu înseamnă că l-ai apucat pe Dumnezeu de un picior. A fi critic literat – iată o profesie ingrată!

7. Ar trebui să se pună un grătar la intrarea în orice suflet. Ca să nu se bage nimeni în el cu cuţitul.

8. Un sfert de viaţă îl pierdem făcând legături. Tot felul de legături între idei, între fluturi, între lucruri şi praf. Totul curge aşa de repede, şi noi tot mai facem legături între subiect şi predicat. Trebuie să-i dăm drum vieţii, aşa cum ne vine exact, să nu mai încercăm să facem legături care nu ţin. De când spun cuvinte fără şir, simt că-mi recuperez ani frumoşi din viaţă.

9. Uneori uit unde mă aflu şi zâmbesc aşa, fără motiv. Câteodată sunt vesel. Vesel de tot. Pentru că uit de mine. Mă pierd pe undeva, în vreun loc depărtat, cum ai uita o carte pe fereastră.

10. Este clar că cel mai dragi îmi sunt piesele pe care nu le-am terminat. Şi sunt mort după piesele pe care n-o să le scriu niciodată.

11. Aşa e, trebuie să punem semne la fiecare pas, să ştii unde să te opreşti, în caz de ceva. Să nu mergi tot înainte. Să nu te rătăceşti înainte.

12. De ce oamenii îşi pierd timpul cu lucruri care nu le folosesc după moarte?

13. Aşa cum pot renunţa la fumat pentru că nu fumez, nu pot să renunţ la scris pentru că nu am talent.

14. De ce trebuie să se culce toţi oamenii la sfârşitul vieţii?

15. Orice revelaţie cere iniţiere. Şi poezia e o cale, o treaptă a cunoaşterii. Ontologia adevărului se sprijină pe rimă şi pe vers, dar cum? Ca un călăreţ pe scăriţă cu pintenul în burta calului aprig şi înspumat… Poezia rămâne pentru mine locul unde mă mai întâlnesc (mereu) cu sufletul.

16. Ne scapă mereu câte ceva în viaţă, de aceea trebuie să ne naştem mereu.

17. Creaţia e o bâlbâială în faţa lui Dumnezeu. După ce a creat lumea în şase zile, el s-a simţit atât de epuizat încât n-a mai putut mişca un deget. A mai apărut oare ceva nou de atunci? Iată un exemplu de epuizare divină.

https://devorbacutine.eu

A fost Marin Sorescu rapidist? 

Pentru că precum el, noi cei cu sânge vişiniu credem in faptul că Rapidul înseamnă locul unde ne întâlnim mereu cu sufletul. 

Si copilăria.

FzR!!

Santa Claus a scăpat de la faliment

Moş Crăciun are echipă de fotbal şi nu este o glumă. Povestea clubului FC Santa Claus a început în 1993, când formaţiile Rovaniemen Reipas şi Rovaniemen Lappi au fuzionat. Încă de la început, formaţia din Nordul Finlandei a jucat în Kakkonen, a treia ligă a “Ţării celor 1.000 de lacuri”.

În 2010, la 17 ani de la înfiinţare, FC Santa Claus a trăit momentul de glorie, când echipa s-a clasat pe primul loc în Grupa C din Kakkonen şi a participat la meciul de baraj pentru promovarea în a doua ligă a Finlandei. 

HIFK Helsinki a învins echipa lui Moş Crăciun, iar Juha Etelainen, preşedintele “Santa”, şi-a adus aminte de cea mai importantă clipă din istoria clubului. 

“Echipa care ne-a învins atunci, HIFK, joacă acum în prima ligă. Am fost trei echipe la acel baraj. 

Doar noi nu am ajuns în prima ligă. 

Uneori ajungi la o răscruce şi porneşti într-o altă direcţie decât îţi doreşti”, a povestit oficialul echipei.

Povestea echipei de fotbal a lui Moş Crăciun se putea opri în 2012. 

FC Santa Claus tocmai retrogradase în liga a patra, iar clubul avea datorii de peste 20.000 de euro. 

Situaţia era una disperată pentru micuţa echipă din Rovaniemi. 

În momentul în care toată lumea se gândea la falimentul clubului, Marc Gao, un om de afaceri chinez, a ajutat-o pe FC Santa Claus să revină în joc.

Clubul angajase mai mulţi jucători şi salariile nu au putut fi plătite la timp. 

Situaţia la club era dificilă. A fost crucial pentru noi. Marc Gao m-a sunat şi s-a oferit să ne ajute. 

Vizitase Finlanda de multe ori în ultimii zece ani. 

Acum a devenit sponsorul nostru principal, iar Gao este vicepreşedintele clubului. 

Am prezentat totul într-o conferinţă de presă de Anul Nou din China la stadionul “Cuib de pasăre” din Beijing. Au fost peste 50 de jurnalişti prezenţi”, povestea Juha Etelainen.

Moş Crăciun, principalul fan al clubului FC Santa Claus

Moş Crăciun este principalul fan al clubului FC Santa Claus şi participă activ în viaţa echipei. În apropierea sărbătorilor de iarnă este invitat să dea lovitura de start la meciurile jucate pe teren propriu de formaţia din Rovaniemi.

“Toţi îmi sunt foarte buni prieteni, aşa că le-am împrumutat numele. 

A fost o scurtă negociere acum ceva timp, dar nu a durat mult până să spun da. 

Când eram tânăr am jucat puţin. 

Pe atunci nu aveam poziţii fixe. 

Eram doar nişte tineri care ne distram pe terenuri mocirloase. 

Merg la meciurile lor când am timp. 

Peste un sfert de milion de oameni mă vizitează anual, aşa că am un program destul de încărcat”, a povestit Moş Crăciun pentru revista FourFourTwo.

Obiectivul echipei lui Moş Crăciun pentru viitor

În actualul sezon, FC Santa Claus a jucat în liga a patra, unde a terminat stagiunea pe locul 11, cea mai slabă performanţă din istoria clubului. 

Cu toate acestea, oficialii echipei visează la ziua când formaţia din Rovaniemi va juca în prima ligă din Finlanda. 

“Niciodată nu te opri din a visa este motto-ul clubului nostru. 

Oamenii se uită la echipa noastră şi nu ştiu ce să creadă. E un hobby sau suntem profesionişti. 

Eu spun că a doua variantă este mai aproape de adevăr”, a precizat Jari Alamaki, antrenorul echipei.

FC Santa Claus joacă meciurile de pe teren propriu pe stadionul “Rovaniemen keskuskenttä”, care are o capacitate de 2.800 de locuri, toate acoperite. 

Arena este împărţită cu Rovaniemen Palloseura, formaţie care joacă în liga a doua din Finlanda.

sursa: fanatik.ro

Sună cunoscut?

Cu sigurantă se simte.

Poveste frumoasă, pasiune, magie, tumult, agonie si extaz.

Iar Giulestiul pare capitala Finlandei, nu?

Să ne vedem sănătosi in liga a 2-a!

FzR!!

Pentru cei mai incercati...

FzR!!

Mesajul viitorului rapidist!

FzR!!

Povestea tristă...

Proprietarul unui business din Statele Unite i-a oferit unui angajat, drept cadou, o maşină nouă. 

Gestul a venit ca urmare a faptului că angajatul în cauză străbătuse 32 de kilometri pe jos ca să nu întârzie la prima zi de muncă.

Maşina lui Walter Carr s-a stricat la scurt timp după ce acesta plecase de acasă, din suburbiile oraşului american Birmingham. 

El şi-a continuat drumul pe jos, în speranţa că va ajunge la birou în timp util.

La un moment dat, un poliţist l-a oprit şi i-a cerut să se identifice; mişcat de povestea tânărului, ofiţerul i-a cumpărat mâncare şi l-a dus cu maşina pe scurta distanţă rămasă.

Câteva zile mai târziu, CEO-ul companiei a venit să facă cunoştinţă cu noul său angajat. Impresionat de poveste, el i-a oferit tânărului un Ford Escape din 2014. 

"Am fost cu adevărat atins de cele întâmplate", a declarat celor de la BBC Luke Marklin, proprietarul companiei. 

"Are toate calităţile unui angajat desăvârşit."

O companie online, demarată de cei care au aflat povestea lui Walter Carr, a dus la strângerea a peste 50.000 de dolari.

https://www.businessmagazin.ro

Anul acesta multe din firescul vietilor noastre ne-au lasat in drum....

Desi parcă tot mai singuri nu trebuie sa dezarmăm.

Pentru că am invătat sa stârnim invidia prin felul nostru unic.

Dedicati pasiunii si increderii.

In Spiritul Craciunului!

Crăciun Linistit!

Oriunde v-ati afla...

FzR!!

Întotdeauna voi fi băiatul lui tata...

Un apartament vast, open space, în inima Salonicului, aproape de Marea Egee, albastră și frumoasă. Lumină difuză, draperii romane cu storurile ridicate de se văd beculețele Crăciunului, plus un brad făcut cadou de soția lui, Ana, pentru a intra și departe de casă în atmosfera Sărbătorilor.

Un iz de parfum Lubin, bărbatul care-și aranjează ținuta cu grijă, ușor îngândurat, cu mintea la problemele de zi cu zi la echipă.

El nu este intrat în febra pregătirilor zilelor luminoase ale iernii, el vede trasee, scheme, situații complicate, reacțiile calde sau furioase ale patronului, fanii care urlă și multe alte imagini pe repede înainte, îmbinând toate cele trei timpuri, trecut, prezent și viitor. Și mai presus de orice, acel substantiv comun care a devenit propriu: "Titlul".

Repetat obsedant și obsesiv.

Fiindcă PAOK Salonic, echipa, clubul, orașul, provincia, nu respiră decât pentru un nou campionat câștigat.

Îmbrăcat casual smart/slim fit, cu veșnica lui alură de forever young, chiar dacă a renunțat la cercelul-talisman-nebunie a tinereții din ureche, la încă 49 de ani, dar arătând muuult mai tânăr, Răzvan Lucescu a primit trofeul Gazetei Sporturilor pentru cel mai bun antrenor al anului 2018.

Da, în sfârșit, munca lui a fost recunoscută la nivel național, după ce a cules laurii succesului și ai maturității depline în străinătate!

După parcursul UEFAntastic din 2005/2006 cu Rapid, minunățiile pe care le face la PAOK - liderul autoritar și neînvins în Grecia - l-au plasat pe Lucescu junior în clubul select al marilor antrenori ai României.

Răzvan s-a făcut, oficial, mare!

Și este în cursa cu timpul, care este de partea lui, pentru a-l ajunge din urmă pe tatăl său, Mircea Lucescu, 73 de ani, câștigător în 4 rânduri al trofeului de cel mai bun antrenor al anului.

- Domnule Răzvan Lucescu, sunteți antrenorul român al anului 2018. Ce impact are acest premiu asupra dumneavoastră, care e primul feeling?

- (zâmbește) Arată bine. Tata câte are? Patru? Mai trebuie să câștig campionatul în 2019, îl mai iau o dată, mă refer la trofeu, apoi mă las. 

- E o competiție cu Mircea Lucescu?

- Nu mi-am pus niciodată dorința asta. Nu trăiesc pentru premiile individuale, prefer campionatul, dar pot să recunosc că-mi face mare plăcere să câștig o astfel de distincție. Este recunoașterea unei munci. OK, sunt mulți alți antrenori la un nivel mai mic, care fac o muncă extraordinară, dar care nu reușesc să obțină aceste merite fiindcă nu sunt la o echipă mare. 

- O să-i spuneți lui Mircea Lucescu despre trofeu?

- Nu! Vreau să citească în ziar, direct, și atunci aș vrea să-i văd fața, când va citi acest interviu. Cu siguranță, va fi foarte mândru și foarte fericit. Cum îl știu eu, va fi mândru pentru el, pentru mine, orgolios că el m-a crescut, că a transmis niște valori și uite că fiul lui a mers pe urmele lui.

"Întotdeauna voi fi băiatul lui tata și tot ce am e datorită lui"

- Vă mai enervează expresia "băiatu" lu' tata"?

- (râde) 

Dar întotdeauna o să fiu băiatul tatălui meu, deși mă amuză!

Da, sunt mândru de asta, mi-a transmis un mod de a fi, o educație, îi voi fi mereu recunoscător. 

Tot ce am e datorită lui. 

Am avut posibilitatea de a face alegeri, să merg la echipe mici, să am o personalitate, să nu mă compromit, să iau deciziile pe care eu le consideram ca fiind corecte, fiindcă n-am avut grija zilei de mâine.

Și asta datorită lui!

Dacă acum mă las de fotbal, voi trăi OK fără să fac nimic, doar jucând tenis și alergând prin parc.

Și asta datorită lui. Te iubesc, tată!

- Este și un orgoliu pentru dumneavoastră?

În sensul că lucrând în străinătate, obțineți un premiu în țara care poate nu v-a apreciat mereu.

- Da, e adevărat ce spui. E mai complicat să lucrezi afară.

Mulțumesc pentru premiu, acum vreau campionatul și Cupa în Grecia, apoi să plec pe drum, așa... Fluieră arbitrul finalul meciului de titlu, îmi iau sacoul, mă strecor să nu mă vadă nimeni și plec pe jos până acasă, că fac vreo 15-20 de minute. Asta-mi doresc, liniște!

Durerea ce nu are medicament

- De ce?

- E încărcătura mare: când câștigi e ceva normal, când pierzi e apocalipsa la un club mare cum e PAOK.

Fericirea pe care o ai este o liniște imensă ce se așterne în suflet și simți doar dorința să te retragi într-un colțișor, să privești detașat la tot ceea ce se întâmplă în jurul tău.

- Câștigarea titlului cu PAOK Salonic va fi peste parcursul UEFAntastic din 2005/2006 cu Rapidul?

- Nu se compară.

Vorbim aici de un titlu într-o țară străină, după 33-34 de ani pentru club.

Într-o situație complicată, care ar veni după un prim titlu (ridică vocea), fiindcă ăla din sezonul trecut a fost al nostru!, dar ni s-a sustras, fiindcă PAOK l-a câștigat pe teren.

S-au mai pierdut campionate pe un ofsaid, pe un arbitru, pe un penalty, astea sunt greșeli acceptate, însă noi am pierdut inimaginabil, ni s-au luat punctele la comisie! Nici măcar n-a fost ceva care să justifice, este fals totul, totul a început de la Olympiakos, de la acel om fals care se numește antrenor: au pregătit toată săptămâna să provoace, ca la prima monedă să facă scandal. Salonicul nu va uita niciodată, eu la fel!

"N-am facebook, nu iubesc internetul din acest punct de vedere. Citesc presa, da, pe online, dar pe internet e o lume falsă, se aruncă multe lucruri urâte"

Răzvan Lucescu, antrenor PAOK

- Cu ce ați compara viața de antrenor?

- De multe ori spun că suntem favorizați de soartă fiindcă transpunem pasiunea în serviciu, dar de multe ori înțeleg că antrenorul - eu, de exemplu - e un om singur în fața uraganului. Atacat și criticat de patron când lucrurile nu merg bine. Atacat și criticat de presă, de fani. Pus în discuție de către jucători. Cu momente de tensiune în rândul echipei, când doi-trei nu joacă. Dacă mai ai și două personalități puternice fără o educație corectă, lucrurile pot deveni foarte dure. 

- Ce echipe din România s-ar putea bate la titlu aici?

- Nu cred că există astfel de formații în momentul de față. Energia și presiunea sunt extraordinare aici, forța transmisă de fani este ieșită din comun. Chiar reacțiile patronilor. Vorbim de oameni cu notorietate internațională, cu averi colosale, cu zeci de afaceri, cu insule, patroni de porturi. 

- Dacă vi s-ar ivi ocazia de a deveni selecționer al Greciei, ce decizie ați lua?

- Niciodată! Depinzi de rezultate, de conjuncturi, e o ruletă rusească. Nu!

- Dacă ați da timpul înapoi, n-ați mai accepta postul de selecționer al României?

- Dar nu poți da timpul înapoi... Mie mi-a adus beneficii, am învățat multe lucruri, m-a întărit, am făcut un pas imens și ca om. Am trecut prin momente grele, am învățat multe din acele atacuri, mă ajută în prezent. Da, m-a izolat, am început să văd lumea diferit. Eram un tip jovial, deschis, căruia îi plăcea să discute cu oricine în public. Acum, caut să vorbesc cât mai puțin, îmi place să stau cât mai mult cu mine însumi. 

"Dacă se va ivi ocazia, voi reveni"

 - V-ați mai întoarce în fotbalul românesc?

- Cu mare plăcere.

Dar când va fi momentul.

Dacă voi avea posibilitatea să stau afară, o să caut să stau cât mai mult. Dacă se va ivi ocazia unei reveniri, mă voi întoarce.

- Chiar dacă ați spus de multe ori că s-a dus o campanie murdară împotriva dumneavoastră?

- Timpul a trecut.

N-am fost nici primul, nici ultimul. Au fost reacții necurate, atacuri murdare, într-un moment când echipa națională încă mai avea șanse de calificare la Euro 2012. În fine...

- Există vreo echipă din Liga 1 care să vă fi impresionat în 2018?

- Ca echipă, CFR arată stabilitate, forță, Steaua rămâne Steaua, e acolo, sus.

Ca o paranteză, FCSB e Steaua. Că nu câștigă campionatul, e locul 2, tot sus rămâne. Să fii an de an sus înseamnă că tu continui să faci ceva bun. Restul sunt detalii.

- În tinerețe vă considerați antistelist convins, vă pare bine că acest club nu mai ia titlul de trei ani în România?

- Singurul lucru care mă interesează este să câștig eu cu echipa mea. Restul nu mă privește. Mi-aș dori-o enorm pe Rapid înapoi în prima divizie, ca Dinamo să redevină Dinamo adevărat, cu suporteri, cu acea emulație fantastică, să tremure carnea pe tine la derby-urile dintre ele trei, aici incluzând-o și pe Steaua. Sunt timpuri care sper să se întoarcă.

 Despre granzii României

 - La Steaua ați putea antrena vreodată?

- Nu știu. Mie mi-e greu să vorbesc despre astfel de lucruri.

- Dacă vi s-ar oferi o oportunitate favorabilă?

- Evit să răspund la asta. 1. Nu-mi place să spun ceva ce nu e concret și 2. Orice răspuns aș da, s-ar interpreta. Acum ce-aș face, m-aș băga în seamă? Cum să vorbesc eu despre Steaua? Știu eu care e realitatea de acolo? Eu știu că Steaua termină pe locul 2 de câțiva ani. Pentru unii poate fi considerat un eșec, dar faptul că ești an de an sus înseamnă că o parte importantă a muncii de acolo e făcută bine. S-au câștigat ultimele titluri pe conjuncturi, pe detalii.

- Pe cine vedeți campioana României în 2019?

- Îți promit că-ți voi răspunde când se va ajunge la play-off. Situația înjumătățirii punctelor poate schimba multe.

- Pe Dinamo o vedeți prinzând play-off-ul?

- Îmi doresc. 

- Ce credeți că se întâmplă acolo de clubul regresează? Rămâne un brand important al României totuși.

- Hai să-ți zic altceva! Panathinaikos a renăscut sezonul acesta, forța brandului te trage în sus. Așa ar trebui și la Dinamo, deși nu știu situația și nu-mi vine să cred ce se întâmplă. De multe ori l-am lăudat pe patronul lui Dinamo, a curățat clubul, l-a readus la viață dintr-o situație complicată. Cred că ține de niște decizii și de oamenii care sunt în niște posturi de conducere și ar trebui să transmită o mentalitate corectă pentru performanță. 

"Degetul nu l-aș mai arăta, dar tot aș pleca pe linia de tramvai"

- Ați mai lua steagul rivalilor să-l rupeți sau i-ați mai arăta degetul mijlociu lui George Copos?

- Sunt chestii pe care le faci la o anumită vârstă. (râde) Chestia aia cu degetul n-aș mai face-o, dar de plecat tot aș pleca pe linia de tramvai. S-a terminat meciul în Giulești, am făcut semnul către "oficială", am urcat podul și-am luat tramvaiul. Dar, uite!, le sunt recunoscător și lui George Copos, și lui Dinu Gheorghe. George? Doi antrenori n-a scos timp de 3 ani: pe taică-miu și pe mine, de fiecare dată am plecat noi.

- Mai țineți legătura cu el?

- Da. Rar. Mă mai sună, mai mult cu tata vorbește, sunt aceeași generație. Dar îi sunt recunoscător pentru momentele unice de la Rapid. Cum îi sunt recunoscător și patronului de la Brașov, Neculaie. Vorbeam cu el un minut despre fotbal, apoi două ore despre viață, vacanțe, experiențe, mașini. Un om extraordinar, ne-am despărțit cu lacrimi în ochi.

 Ce părere aveți despre grupa naționalei de calificare la Euro 2020?

- Sunt șanse să ne calificăm, cum sunt șanse să nu ne calificăm.

Contează ce va fi la acel moment, nu ce vorbim noi acum. Se pot accidenta niște jucători importanți sau pot avea alții o ascensiune extraordinară. Nu e o grupă ușoară, e echilibrată. Nu e imposibilă.

- Vă place vreun fotbalist din circuitul naționalei?

- Am o simpatie pentru Răzvan Marin, Chipciu, Keșeru, o apreciere pentru Maxim.

- Din Liga 1 v-a ieșit ceva în vizor?

- Hmmm. Cred că Mitriță. Dar nu știu cum s-ar descurca el într-un campionat agresiv.

- Vi s-au făcut propuneri să luați jucători români din țară?

- Știi ceva? Nici nu-mi place să mă bag în chestii d-astea.

Sunt mulți impresari din țară care-mi dau mesaje, nu le răspund. Îmi place să le spun șefilor de la club: "Asta e strategia mea, asta trebuie să schimbăm, aștia sunt oamenii ce mi-ar trebui". Apoi clubul mi-aduce una, două, trei propuneri, eu le analizez, apoi se decide în funcție de posibilitățile financiare.

"Firavi mental, abondonează, se supără"

- Cu ce fotbalist-problemă ați avut momente negre în carieră?

- Sigur că am avut parte și de jucători neprofesioniști, dar ei au suferit cel mai tare, fiindcă viața le-a dat mai departe palme sau lovituri cumplite. Nu dau nume, nu sunt răutăcios, dar o spun și pentru că poate cineva aude: nu avem o educație puternică, jucătorii români sunt firavi mental și caracterial.

Ca să nu spun slabi! Abandonează ușor în momentele de dificultate, se supără, reacționează sau își pierd motivația. Nu știm să fim răi cu noi și să luptăm să ne impunem.

- De aceea nu rezistă sau nu sunt piese de bază în străinătate?

- Sută la sută! Iar acum să spunem că unul joacă la Standard Liege sau mai știu eu unde e exagerat. Nu avem fotbaliști de mare valoare. Da, sunt talentați, suflete mari, bravo lor, dar nu avem caractere puternice! Ține de educația pe care o primesc acasă, în familie, apoi în școli, la terenul de fotbal. Am foști colegi care lucrează ca antrenori la copii și te ia capul de ce povestesc, de reacțiile părinților. Sunt nesănătoși, își trag copiii în spate, le fac numai rău

!

- Dar nici antrenori nu prea avem care să răzbată în străinătate.

- Pentru că plecăm cu această etichetă, venim din România.

Câți români au pătruns în campionatele astea mari ale Europei, în afară de taică-miu și de Boloni, ambii din alte vremuri? Venim din România, iar fotbalul românesc nu reprezintă mai nimic pentru Occident! Trebuie să ne afirmăm în alte țări ca să prindem o ușiță în vestul Europei, dar e foarte greu.

"Arde carnea pe mine"

- Cine v-a zis "Generalul" în Grecia?

- Departamentul media al lui PAOK, apoi, probabil, a fost preluată de ziare.

Singurul lucru care mă interesează este să câștigăm titlul, apoi în noaptea aia după victorie să mă duc în pat la ora 4:00 dimineața și apoi să mă trezesc ușurat. Ușurat! Nici măcar fericit, ușurat. Altfel, îți zic, lucrul pe care-l urăsc cel mai mult în viață e noaptea de după o înfrângere. E cumplit. Arde carnea pe mine, nu pot să dorm, dacă ațipesc mă trezesc cu coșmaruri după 10 minute.

- În acele momente nu v-ați dori o altă meserie?

- Ba da. (râde) Mereu îmi zic: "La sfârșitul anului abandonez". E doar un gând trecător.

- Cum vă vedeți acum, la vârsta dumneavoastră?

- Mai matur, singuratic, mă simt bine cu mine, mă simt bine cu soția mea când suntem împreună, trăim un timp de calitate. Și sunt foarte iubitor de animale.

- Ce sentiment aveți când vă uitați în oglindă?

- Uneori îmi place ceea ce văd, alteori mă enervează, îmi zic că am îmbătrânit. Mai degrabă simțurile pe care le am când mă dau jos din pod, spatele, genunchii, am nevoie de puțin mers ca să pornesc motorul, atunci realizez că timpul trece. Da, mă rog, sunt încă la perioada la care fac mișto de mine, mă autoironizez, fără să fiu antipatic pentru ceilalți.

- Ați vrea să dați timpul înapoi?

- Nu! Deloc. Am o familie frumoasă. 

Mai nou, de două ori bunic la 49 de ani. Copiii mei sunt oameni simpli, cu trăiri simple, fără lux, fără fițe, pregătiți corect pentru viață. Nu știu cât e meritul meu sau al Anei, al bunicilor, poate doar exemplul nostru de stabilitate, ci e meritul lor, fiindcă sunt copii buni. Trăiesc niște vremuri grele, dar extraordinare. Aaa, dacă aș putea să mă joc cu timpul, l-aș da în față până pe 15 mai, am pus și finala Cupei Greciei aici, o vreau și pe aia!

- Copiii cum vă văd?

- Dă-mi, te rog, felicitarea aceea lipită de perete.

Așa, ia să vedem! Stai să-mi pun ochelarii. E de la fie-mea, Marilu, pe 17 iunie, ziua părintelui.

(Citește cu o intonație în care se simt mândria și împlinirea) "La mulți ani de ziua tatălui, ai fost și continui să fii un tată minunat! Îți mulțumesc pentru felul în care ai ales să ne fii părinte. Ești un exemplu de urmat, te iubesc enorm și mi se face dor de tine întotdeauna când ești departe. Semnat, Marilu". (cu privirea aceea de tată) Eh, sper...

 "Încerc să fiu cât mai retras, cât mai mic, după o victorie. Sunt mulți oameni care lucrează pentru un succes, toți așteaptă merite, de aceea ei trebuie să se simtă apreciați. Antrenorul e doar o piesă importantă în angrenajul unei echipe"

Răzvan Lucescu, antrenor PAOK

sursa: http://premium.gsp.ro

FzR!!