Demult, la începuturile omenirii, o vrăbiuță s-a așezat pe un stejar tânăr și plăpând.
– Tu nu vezi câți copaci falnici și puternici sunt în jur, tocmai pe mine ai ales să te așezi?
Auzind acestea, vrabia i-a replicat:
– Când vei fi pe patul de moarte voi veni la tine să văd dacă tot așa vei gândi.
A zburat vrăbiuța noastră, anii au trecut odată cu zborul ei, stejarul a îmbătrânit.
– Tu nu vezi câți copaci falnici și puternici sunt în jur, tocmai pe mine ai ales să te așezi?
Auzind acestea, vrabia i-a replicat:
– Când vei fi pe patul de moarte voi veni la tine să văd dacă tot așa vei gândi.
A zburat vrăbiuța noastră, anii au trecut odată cu zborul ei, stejarul a îmbătrânit.
În total au trecut 900 de ani, în 300 de ani stejarul a crescut și s-a dezvoltat, în alți 300 a rămas așa, umbrind pădurea și dând minunatele lui ghinde, iar în ultimii 300 s-a desfășurat lent procesul de îmbătrânire.
Vrăbiuța din poveste a așteptat 900 de ani, apoi, simțind că stejarul va muri, s-a dus să-i reamintească toate cuvintele pe care i le-a spus mai demult. I-a spus astfel:
– Vezi, cu toții avem vremea noastră când suntem mici și lipsiți de rezistență, apoi creștem și devenim falnici, ca mai apoi să îmbătrânim.
– Vezi, cu toții avem vremea noastră când suntem mici și lipsiți de rezistență, apoi creștem și devenim falnici, ca mai apoi să îmbătrânim.
Unele relații de prietenie pornesc din fragedă pruncie și rămân cu noi până la final.
Luându-și astfel adio unul de la altul, stejarul s-a făcut praf, în timp ce vrabia ciripea tristă pentru că pierdea un prieten.
Luându-și astfel adio unul de la altul, stejarul s-a făcut praf, în timp ce vrabia ciripea tristă pentru că pierdea un prieten.
sursa: https://jurnalspiritual.eu
Loiali ca o vrăbiuță.
Rapidului.
FzR!!
