sâmbătă, 26 august 2023

Cinci

 

Căldura îți poate lua mințile...Aseară am ieșit să cumpăr niște pâine și m-am trezit într-un club, cu o bere în mână.
De fapt vreo cinci, fix câte au înscris băieții noștri în Bănie.
Apropos de Bănie...Rrahmani, adicălea Lewandowki din Giulești, chiar face toți banii!!

La doar 19 minute după introducerea sa în teren Lewa a înscris în poarta mititeilor, pentru ca apoi în 91' să repete isprava și să ne aducă în sfârșit liniștea că acolo în atac am devenit mai eficace și mai curajoși.
Și astfel noi rapidiștii am devenit cei mai curajoși.
Nu ne mai speriem de Craiova lui mititelu', de meciul următor și nici de filmele de groază.
Ci doar de cele cinci apeluri pierdute de la soție...


FzR!!

duminică, 20 august 2023

Cealaltă

Nu știu cum se face, însă noi rapidiștii am avut întotdeauna impresia că echipa adversă întotdeauna joacă mai bine, că jucătorii lor sunt mai ambițioși și parcă sunt mai mulți de 11.
Astăzi înfruntăm până și viitorul. Pe băieți i-am iertat după ultimul eșec suferit.
Săptămâna aceasta, cu un cui în mâna, am rătăcit pe la toate adresele lor și le-am scris la fiecare, pe mașini: "te-am iertat, nu mai sunt supărat!!"
Nici Sucu nu a stat degeaba. După transferul lui Borza, aud că aseară a fost până la Voluntari, cu intenția de a-i felicita pe dinam0viști.
- Felicitări, băieți! Spuneți-mă vă rog și cât va venit ultima factură la curent....
- 300 de lei.
- Doar atât?? Cum reușiți să consumați atât de puțin?
- Nu suntem racordați.
Nici dimineața aceasta nu am avut liniște...
Întoarsă de la biserică și-a început iarăși interogatoriul.
- Măi băiete! Ai observat că vecinul nostru o pupă în  fiecare dimineață pe vecina înainte de a ieși din casă? Tu de ce nu faci mă tot așa??
- Păi eu...încă n-o cunosc așa de bine....!


FzR!!

marți, 15 august 2023

Airbus a321

Duminica trecută, scandarea "De când am venit prima oară pe Giulești" a atins un maxim de 107 decibeli. 
Dacă am căuta să facem comparație, un avion Airbus a321 generează 85 de decibeli în zbor și peste 100 la decolare, atunci când motoarele sunt turate la maximum.
Fără niciun dubiu sufletele ce se strâng în Giulești sunt incomparabile, unice și înregistrează record după record.
Într-o eternă și infinită declarație de iubire.
În teren Robin Hood-ul fotbalului românesc continuă să ofere punct și chiar puncte  echipelor ce pășesc cu teamă în infernul din Giulești.
Luni, domnul Sucu s-a apucat de făcut curățenie prin birourile de la club și a găsit: 6 de "ce naiba e asta", 4 de "să-mi trag...de când le căutăm" și vreo 3 de "poate îmi trebuie cândva...".
Nu a stat nici pe gânduri și l-a transferat și pe puștiul Andrei Borza.
Până duminică nu știu cât de multe va reuși să schimbe Signore în moralul băieților, știu doar că din sufletele noastre vor răzbate la fel sutele de decibeli.
În slujba celei mai frumoase și fără de sfârșit Poveste de Iubire.


FzR!!

duminică, 13 august 2023

La meci

La preț de o săptămână, timp în care mass-media l-a scos din poarta naționalei pe Moldo al nostru, parcă nu ne mai doare așa de tare înfrângerea de la Voluntari. Și abia așteptăm să ne potolim dorul.
Săptămâna aceasta am mers până și la psiholog.
Evident, în ciuda problemelor mele, soția mea a fost prima cea chestionată.
- Aș vrea să simt o efuziune de dragoste și înțelegere, o comuniune între sufletele noastre. Să-l simt receptiv la sentimentele mele și săritor la dorințele împărtășite sau doar sugerate. Să avem o relație pură și caldă, o iubire continuă și înălțătoare. Să ne contopim, la fel ca atunci când ne-am cunoscut.
- Dar dumneata, ce ți-ai dori?
- Eu aș vrea să-mi dea voie să merg la meci.
Ne vedem deci la Primvs Derby.


FzR!!

duminică, 6 august 2023

I CAN!!

 

După egalul chinuit obținut mâine la Voluntari, marți a urmat o ședință furtunoasă în cabinetul numărul unu.
Unu dintre subiectele ce au fost dezbătute a fost chiar faptul că bătrânul Rapid încă nu convinge în anul centenar.
Luni seara Rapidulețul a primit un sms de la un bătrân prieten de al său:
- Vii în seara asta la bufet?
Rapidul nostru i-a răspuns:
- Acum sunt cu o doamnă, dacă pot nu vin, dacă nu pot, vin!
De marți, atunci când este așteptat la antrenament Albion Rrahmani, cel mai scump transfer al verii, Rapidulețul trebuie să poată și să rămână acolo în compania celor care se bat la titlu.
Nu pentru cupe sau flori, ci pentru obligația morală față de suporterii, ce au crezut, sperat și așteptat vremuri mai bune.


FzR!!

sâmbătă, 5 august 2023

Singurul

Ieri noapte m-am visat din nou la mare. 
Dacă nu mă trezea vecinu' cu bormașina rămâneam încă vreo două zile. 
Până la meciul Rapidului, zic.
De dimineață mi-a făcut o cafea și după ce m-a servit cu ea, mi-a zâmbit și apoi mi-a mai și făcut cu ochiul....
Niciodată în viața mea nu am băut o cafea cu atâta frică ca în dimineața aceasta...
Trebuie însă să recunosc că îmi este teamă și de meciul de la Voluntari. Și asta pentru suntem obligați să-l câștigăm.
Am pus unu solist la Superbet, așa cu mâna mai tremurândă. 
Sper să am dreptate.
Știți cum e?
Singurul motiv pentru care mi-aș face schimbare de sex este să văd și eu cum este să ai mereu dreptate.
Pentru 5123 de suflete singurul motiv de bucurie rămâne Rapidulețul.


FzR!!