Supărarea

- Ce ai făcut mă nenorocitule, ai băut toată sticla de whisky?!!

- Ce era să fac nevastă dacă am pierdut dopul...??

Că asta ne mai rămâne parcă mai mereu nouă rapidiștilor. Supărarea.

Pardon! Șansa de a bea la supărare.

Și mai ales speranța că unica lor Fericire le poate aduce curând, cât mai curând o Bucurie. Câtuși de mică. 

Măcar aceea de a nu mai suporta ironiile rivalilor, nu?

Că să știți că nu toți cei care merg în zig-zag sunt bețivi.

Noi rapidiștii cunoaștem strada și doar evităm gropile...

E adevărat că am tot bătătorit drumul ăsta sinuos.

Că ultima dată când m-am bucurat a fost atunci când am crescut și nu mă mai chema mama la 10 în casă.

Acum m-am însurat și nu mai am voie să ies deloc.

FzR!!

Analistul

Sâmbăta trecută s-a tras cortina peste Super Liga asta a mediocrității. 

Și stins lumina peste mandatul analistului ăsta care după ce și-a cerșit postul, ne-a dezbinat galeria, făcut promisiuni deșarte, a plecat incognito fără ca măcar să-și ceară scuze...

Realizările sale?

Singura sa realizare, în acest an competițional zic, e că a mâncat mult, orice și a reușit să-și păstreze aceeași înălțime.

Că sunt trei categorii de oameni în comportamentul lor de dimineață...:

- Ăia care se trezesc la 4 ca să plece la 7.

- Ăia care se trezesc la 6:45 ca să plece la 7.

Și Șumi ăsta care pleca la 7 după ce se trezea la 8.

Acum își caută un nou loc de muncă în demolări...

Pentru că a dovedit experiență profesională: pe ce pune mâna se alege praful.

Pentru că acum are timp liber mai mult și ca să dea bine la interviurile alea de angajare, astăzi s-a dus la frizerie să se bărbierească. Acolo i-a spus bărbierului că niciodată nu a putut fi bine ras pe obraji.

- Nicio problemă, îi spune bărbierul, scoțând o bilă mică, de lemn, dintr-un sertar.

- Luați în gură bila asta și țineți-o între gingii și obraz.

Analistul face asta și capătă cel mai fin bărbierit din câte a avut vreodată. Apoi a întrebat:

- Și dacă înghițeam bila?

- Nico problemă, o aduceați a doua zi înapoi, la fel ca toți ceilalți clienți....!

Pentru că a reușit să ne irosească un an, pentru că ne-a dezbinat galeria, demotivat tinerii și a plecat ca un laș, analistul merită o bilă.

Nu neagră.

Maro.

FzR!!

Lacrimile

Capitolinii îl au pe Totti, cei de la Liverpool pe Gerrard, rossoneri pe Maldini și Zlatan, madrilenii pe Casillas și Raul, cei de la Dortmund pe Reus...și lista ar continua.

Noi îl avem și pe Cristi.

Ce au toți acești Zei în comun?

Lacrimile la retragere, pasiunea și atașamentul față de club.

Luni, 19 mai avea să vină rândul lui Cristi.

Cu nota involuntar vinovată de subiectivism Giuleștiul s-a dovedit unic, mistic și cutremurător.

Cerul a plâns la începutul partidei, scorul final a contribuit la amarul ăsta ce înseamnă rețeta vieții noastre, dar cel mai tare a durut Golul.

Golul lăsat în teren de Căpitanul Nostru.

Iar declarația de dragoste a venit de acolo din tribune, într-o zi de luni în care nimeni, absolut nimeni nu s-a grăbit să plece spre case...

Toți, absolut toți ne-am lăsat sufletele acolo în Giulești.

Dovedind că suntem o familie.

Cristi a agățat ghetele în cui în poate cea mai friguroasă zi de mai.

Fotbalul va fi cu siguranță mult mai sărac fără el.

Într-o lume în care fățărnicia a devenit virtute, într-un colț al acestei lumi am dovedit că mai putem spera, că poate cauza nu este definitiv pierdută.

Mulțumim, Căpitane!

FzR!!

Începutul

Șumudică ăsta al nostru a devenit încet-încet cel mai urât...

Din 10 selfiuri și-a șters 12...

După parodia aia de meci împotriva cățeilor și declarațiile alea halucinante, s-a refugiat într-un bar...

La un moment dat, și-a scos telefonul, și-a sunat soția și i-a spus pe un ton impunător:

- Alo, pregătește apa caldă, nu vreau să pierd timpul când vin acasă, da?

Barmanul, cu un ton admirativ, îi spune:

- Ești un bărbat adevărat Ninele, așa trebuie vorbit cu femeile, cu autoritate!

- Dar ce credea ea: că o să spăl vasele cu apă rece??

Încet, încet urmează examenul final cu dnul profesor Șucu:

- Întrebare de "nota zece": "cum mă numesc?"

Analistul tace mâlc.

- Întrebare de "nota opt": "la ce ai obiect ai examen astăzi?"

Tăcere totală.

- Întrebare de "nota cinci": "ce culoare are mingea de fotbal?"

Clipind nervos din ochi, cu ticul ăla zic, analistul ripostează destul de mototolit...:

- Ăsta chiar vrea să mă pice...!!

Luni seara, cu mic cu mare, vom schimba tristețea acestui play-off la cel mai bun curs al Iubirii.

Împreună vom scrie o nouă filă a Poveștii fără de Sfârșit: retragerea lui Săpunaru.

De marți fotbalul românesc nu va mai fi la fel...

O știm, în sufletele noastre făcute ghemotoc, pline de emoție.

Însă mereu naivi prin excelență.

Că orice sfârșit nu e decât un Început.

Mulțumim, Cristi!!

Pentru tot.

FzR!!

Legendă Continuă

Povestea unui copil… Cristi Săpunaru.

Tiptil, viața l-a adus pe lume fără părinți. N-a fost întâmpinat cu baloane, cu flori, cu zâmbete. A fost lăsat… și atât. Dar Dumnezeu i-a pus o femeie în cale, una simplă, cu suflet mare, care l-a iubit din prima clipă și l-a crescut ca pe al ei. I-a spus „mamă” și a fost tot ce avea mai scump… până când, prea devreme, a pierdut-o.

Fără părinți, fără bani, fără siguranță. Dar cu o inimă care bătea pentru ceva ce nici el nu știa la început: o minge, niște ghete, și mai târziu… o tribună visinie.

Cristi și-a pus sufletul în fotbal, iar fotbalul l-a dus acolo unde și-a găsit adevărata familie: Rapid București. Acolo s-a format ca om, a plâns, a luptat, a sângerat. Nu pentru glorie. Ci pentru onoare. Pentru culorile acelea care nu l-au trădat niciodată.

Rapidul nu e doar echipa lui. E copilăria pierdută, e mama pe care o strigă în tăcere, e dragostea care nu l-a abandonat niciodată.

Astăzi, când Cristi Săpunaru spune „gata”, noi spunem: Mulțumim. Pentru tot ce ai fost. Pentru tot ce ai dat. Pentru că ai arătat că nu contează de unde vii, ci cât de tare îți bate inima pentru ce iubești.

Și tu ai iubit Rapidul ca nimeni altcineva.

Căpitane, legenda ta abia începe.

 Text preluat FC Rapid Bucuresti Fan Club.

FzR!!

Socotelile

După victoria aia din Prazilia, înțeleg că una tactică, am devenit puțin mai înțelegător cu analistul ăsta...

Care la flash-interviuri are veșnic fața lu' ăla care ajunge la grătar și realizează că a uitat carnea acasă.

Ieri la conferința de dinaintea meciului împotriva potăilor am înțeles că își propune obținerea până la final a minim 7 puncte. Adicălea cam cât a strâns în tot play-off-ul ăsta...

Crede deci într-o minune.

Înțeleg însă că și Adi Minune a avut un proces la Înalta Curte, dar n-a ajuns...

După ce a tot dat vina pe ghinion, după norocul ăla chior împotriva prăzarilor a tăcut mâlc.

Și tot așa în casă, în toată săptămâna asta ce tocmai o încheiem.

- Mămico, astăzi în autobuz, tata m-a pus să cedez locul unei domnișoare...

- Foarte bine puiul mamei, așa trebuie să faci!

- Da mămico, da' io stăteam în brațele lui tata...

Socotelile astea ale lui tarrrre mi-e că se vor complica tocmai luni seara...

Iar de la miezul nopții va începe cu adevărat scandalul și își va lua tălpășița.

- Nu vrei să taci puțin, nevastă? Pur și simplu nu-mi dau seama dacă am reușit să pornesc motorul...!!

FzR!!