Capitolinii îl au pe Totti, cei de la Liverpool pe Gerrard, rossoneri pe Maldini și Zlatan, madrilenii pe Casillas și Raul, cei de la Dortmund pe Reus...și lista ar continua.
Noi îl avem și pe Cristi.
Ce au toți acești Zei în comun?
Lacrimile la retragere, pasiunea și atașamentul față de club.
Luni, 19 mai avea să vină rândul lui Cristi.
Cu nota involuntar vinovată de subiectivism Giuleștiul s-a dovedit unic, mistic și cutremurător.
Cerul a plâns la începutul partidei, scorul final a contribuit la amarul ăsta ce înseamnă rețeta vieții noastre, dar cel mai tare a durut Golul.
Golul lăsat în teren de Căpitanul Nostru.
Iar declarația de dragoste a venit de acolo din tribune, într-o zi de luni în care nimeni, absolut nimeni nu s-a grăbit să plece spre case...
Toți, absolut toți ne-am lăsat sufletele acolo în Giulești.
Dovedind că suntem o familie.
Cristi a agățat ghetele în cui în poate cea mai friguroasă zi de mai.
Fotbalul va fi cu siguranță mult mai sărac fără el.
Într-o lume în care fățărnicia a devenit virtute, într-un colț al acestei lumi am dovedit că mai putem spera, că poate cauza nu este definitiv pierdută.
Mulțumim, Căpitane!
FzR!!
