duminică, 9 noiembrie 2025

La doctor

- Acum câțiva ani, doctorul mi-a spus că, dacă nu mă las de băut, o să tâmpesc.
- Și de ce nu te-ai lăsat?
Fix pentru momentul serii trecute.
Chiar dacă ne-am învățat amarul să înoate, nu am încetat să visăm și să sperăm. Sedați. În cămașa de forță a iubirii.
Rapidulețul nu joacă cel mai bun fotbal, de departe această realitate, însă ne predă o lecție nouă tuturor.
Într-o țară în care starea națiunii e dată de însuși starea fotbalului.
Rapidulețul îndură, suferă în mai aproape toate compartimentele, însă muncește cu seriozitate și-și valorifică la maximum puținele șanse.
Iar meritul aparține în exclusivitate lui Mister Gâlcă, aclamat seara trecută de întreg stadionul.
Drumul e lung. Nu îndrăznim să visam atât de sus. Însă cu modestie și seriozitate putem gestiona o situație favorabilă, ne putem îndrepta spre acel plus infinit.
Noi, cei porniți de la minus.
Rapidul nu arată încă precum o pretendentă la titlu. 
Și asta ar trebui să știe în pauza de iarnă cel de la cabinetul numărul 1.

- Acum ești sănătos, așa că îți dau voie să bei câte o bere pe zi, zise doctorul.
- Dar noaptea, câte beri pot să beau, domnule doctor?
Înainte să cutreierăm pe tărâmul viselor.


FzR!!

sâmbătă, 8 noiembrie 2025

La psiholog

Astăzi Rapidulețul are șansa să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului competiției interne.
Astăzi Rapidulețul își joacă pentru prima dată șansa, după ani mulți de suferință și rătăcire, de a se visa mai mare decât este, decât am sperat, culmea într-un meci împotriva rapidiștilor Dani Coman, Straton și Bogdan Andone.
În dimineața aceasta ne-am trezit încrezători, iar la cafeluță ne-am citit horoscopul.
Că acolo e singurul loc unde avem bani, iubire și succese. Că noroc avem din setările de fabrică. 
De atunci de când a venit Mister Gâlcă.
Visăm.
Că nebunia asta ne iese cel mai bine.
Psihologul:
- Te rog să-mi povestești totul de la început.
- La început am făcut Cerul și Pământul...


FzR!!

duminică, 2 noiembrie 2025

Alarma

În dimineața asta, Mister Gâlcă și-a pus două alarme...
Una pentru persoana care vrea să fie și una pentru persoana care este.
Astăzi e alarmă. Că înfruntăm juveții. Tocmai hăt în Prazilia.
Sper că mâine să se trezească fericit. Și nu singur.
Că dacă pierde va fi atât de singur încât dacă va câștigă o excursie pentru două persoane, va trebui  să se ducă de două ori.
Că Șucu va fi neîndurător. Mai ales că verișoara aia Genoa e lanterna în Serie A.
Să nu calce strâmb sper.
Că în cazul lui, dacă va călca strâmb, nu i se va umfla glezna ci i se vor invineți ochii.


FzR!!

Rezervele

După victoria aia din Cupă, dnul Șucu ne-a arătat cum ne putem încălzi o iarnă întreagă cu o singură buturugă...: o rostogolim zilnic prin curte!
Nu că aș vrea să par răutăcios, însă rezervele introduse în teren împotriva celor de la Dumbrăvița sunt departe de a fi considerate un capital sportiv important pentru un campionat atât de lung.
Chiar dacă în sfârșit a înscris și Șampon.
Că în ciuda scorului, băieții ăștia nu au demonstrat că-și pot câștiga curând locul de titulari.
Am mai auzit că și-au mai și cumpărat BMW-uri vechi, ca să pară că-s bogați de mai de mult. 
Niște săraci. Niște ghinioniști.
Că ghinion este și atunci când vântul ridică fusta unei femei, iar lor fix atunci le bagă praf în ochi.
Iar de Baroan ăla chiar nu am nimic de zis. Veșnic adormitu' ăsta riscă să-și piardă și statutul de rezervă.
Că el când era mic tot lua bătaie la școală, așa că părinții lui l-au înscris la karate.
Astfel Antoine a luat bătaie și la școală și la karate.


FzR!!