Scara

Petrila, Christensen și El Sawy...

Nu sunt remarcații în urma jocului de ieri, ci noile noastre accidentări.

Bronzatu' ăsta pare din ce în ce mai mult Calul Troian al adversarilor. 

Astăzi disputăm ultimul meci împotriva azerilor de la Sabah. Cu puțin noroc mâine ne întoarcem acasă...Răvășiți și decimați.

- Ai tupeu să vii la ora asta acasă?? Te aștept de câteva ore cu lumina aprinsă!!

- Este vina ta. Eu aștept de câteva ceasuri în fața blocului să te culci...

În dimineața asta am început să-i fac avansuri soției,  de pe un profil fals.

Replica ei: "Dispari fraiere, am unul că tine la mine acasă!".

- Ce ai iubitule?

- Nimic.

- Du-te naibii de sărac ce ești!

Mâine revenim acasă.

Jigniți de ăla, cu infirmeria plină și săraci la capitolul transferuri.

Bogați doar în naivitate, iubire, speranță și curiozitate.

- Pe o scară de la unu la zece, cât de curios ești?

- De unde aveți scara?

FzR!!

Balamucul

Iar m-a dat șeful exemplu la muncă:

"Uitați-vă la ăsta, nu-i bun de nimic, dar măcar vine zilnic".

Nu mă laud, dar sunt bine văzut la serviciu.

Sunt camere de supraveghere peste tot.

Astăzi, capriorii noștri conduși de ăla bronzatu', joacă împotriva (cum altfel?) sLOVEnilor de la Aluminij.

După ce ne-a jignit în două rânduri inflamația asta de gâlcă poate ne mai pregătește o nouă accidentare.

Că pe Burmaz înțeleg că l-am pierdut până la finalul sezonului.

Deci nouă celor care suntem așa de deprimați, vreau să ne spun că viața e frumoasă.

Nu a noastră, în general, așa.

Știu sigur că vom scapă cu bine din balamucul ăsta de cantonament...

- Dacă zidul e scund, sărim, dacă e înalt, săpăm o groapă. Ai înțeles?

- Da. 

Trece ceva timp și ni se întoarce autistul ăsta de antrenor.

- Nu putem scăpa!

- De ce??

- Nu există zid!

FzR!!

La Mulți Ani, Rapid!!

Toată săptămana aceasta ne-am frământat (cum altfel?) ce să-i dăruim Rapidulețului la împlinirea celor 102 anișori.

Pe lângă sufletul rămas veșnic de copil, datoria de a duce spiritul mai departe, iubirea fără de sfârșit, felul unic de a suporta dezamăgirea și amarul, hazul de necaz...

Pentru că dincolo de toate Rapidulețul înseamnă zâmbetul de copil, onoarea, puterea de a rămâne drept și curat, nebunia contagioasă de a crede într-un mâine mult mai bun...

Poate de aceea ne încăpățânăm să tot așteptăm titlul la aniversarea celor "100 de ani".

Pentru că alături de Rapidulețul nostru timpul stă în loc.

Ce dar mai de preț mai poate exista?

Ne-am strâns deci cu toții în jurul lui, iar sărbătoritul nostru drag a suflat în lumânări. Cele mult de infinite.

Iar amarul nedreptății făcute Căpitanului ne-a unit mai mult.

Pentru că Rapidul înseamnă cei din Galeria din Ceruri, Tu, eu, Voi, Ei și mai ales Cei ce vor duce poate cea mai Frumoasă Poveste mai Departe.

Cât mai Departe!

La Mulți Ani, Rapid!

La Mulți Ani, rapidiști!

FzR!!

Telefoanele

Acum, după ce nu am înfrânt cu ăia de la Buducnost, totuși parcă viitorul nu e atât de negru. 

La noi, că pe ăia din Muntenegru deja îi deplâng. 

Că așa suntem noi sufletiști.

Prelandez ăla înțeleg că deja s-a apucat de treaba, să contacteze agenții pentru fundașul ăla central și mai ales pentru un atacant.

- Îmi dai numărul tău de telefon?

- Scrie!

- Scriu.

- Nu!

Vară fierbinte deci. Pentru noi, poate că și pentru el.

Temperatura de 39 grade Celsius.

Resimțită ca 43.

Soție în casă: 1.

Resimțită ca 4.

Mă decid și mă apuc și io să dau câteva telefoane.

- Geta, nu am casă, mașină, bani, așa cum are Dan, dar te iubesc  din toată inima!

- Dacă mă iubești cu adevărat, fă-mi cunoștință cu Dan ăla...

La ce ghinioniști suntem parcă-parcă rămânem cu lotul ăsta de a nimerit din greșeală în play-off.

Sau poate că nu...:

- Alo, poliția? Mi-au furat mașina cu soția înăuntru!

- Model?

- Model pe naiba, e casieriță la Kaufland.

FzR!!

La spital

Prelandez ăsta e clar că-căuta de muncă, cu cazare și masă, oriunde prin Europa...

Și cum nu e de muncă, de o săptămână, ăsta pare-se că se mulțumește doar cu cazarea și masa.

Nu știu cum să mai fac, că mă tot frământ.

- De când mi-ați prescris calmantele, dorm foarte bine.

- Luați una sau două seara?

- Niciuna, că i le dau soțului meu.

Astăzi, în sLOVEnia (cum altfel?), avem prima evaluare în primul amical al verii.

- Cu ajutorul acestui medicament veți putea dormi liniștit.

- Și cum trebuie să-l iau??

- Noaptea, din două în două ore...!!

Avem primul amical, zic. Aceeași echipă, ba chiar, după cum se aude, dintre titularii de astăzi, s-ar putea să mai plece câțiva..

E ca și cum ai pleca la întâlnire cu 60 de lei pe card și când ai ajuns cu ea la suc ți-au luat ăia de la Netflix banii...

Ne spitalizăm curând, asta pare tot mai clar...

- Alo?? Spitalul de copii?

- Da, țe vlei?

FzR!!

Botnița

La câte probleme are Rapidulețul, Mauro Prenandez ăsta ar trebui să lucreze și duminica...

Este clar că are experiență, portofoliu și e cunoscător al fotbalului românesc...

Că singura țintă deocamdată pare Miguel Silva fundașul oțelarilor...

Că după ce abia am înfrânt spaniolii la U21...Borza pare tot mai aproape de un transfer...

Căci bănuiesc că lacrimile alea erau de bucurie.

Că scapă din coșmarul ăsta.

E clar că pe Balauro ăsta nu-l deranjează munca, doar că-i strică complet programul...

- Maestre, în cât timp pictați un nud de femeie?

- Dacă e frumoasă în șase luni, dacă e urâtă...mâine e gata!

Avem mare nevoie de ajutor.

- Alo, asta e linia de ajutor pentru alcoolici?

- Da!

- Cum se face un mojito?

Sper ca italianu' ăsta să aibă totuși o bagheta magică și mai ales să-și impună punctul de vedere.

Că nu mai speriem pe nimeni.

- Ce câine frumos aveți, mușcă?

- Nu, dnule, i-am pus botniță că e prost crescut și scoate limba la oameni.

FzR!!

Tupeul

Acum, după înscăunarea lui Prenandez ăla și oficializarea îndepărtării Căpitanului, abia aștept conferința de presă a lui Săpunaru...

Pentru a înțelege vremurile nefavorabile care tot a trebuit să le suportăm.

Având în CV echipe precum Brescia, Cagliari, Liverpool, Torino și Parma, aducerea lui Mauro Pederzoli ăsta se vrea o lovitură de marketing și o schimbare în politica de scouting.

Deocamdată rămânem codașii la transferuri, iar mult-trâmbițata plecare a lui Borza nu face decât să ne simțim mult mai lipsiți de valoare...

- Cât face taxiul?

- Zece lei.

- Dar dacă merge și soțul meu?

- Tot zece lei.

- Ți-am zis mă că nu ai nicio valoare?

Valoare sportivă, zic.

Și tupeul ăla de a chiar ne infrunta cu cei mai tari.

M-a claxonat unul, l-am claxonat și eu!

Mi-a dat flash-uri, i-am dat și eu!!

A pornit girofarul!!!

Ei, de ăla n-am...!

FzR!!