Promisiunile

Aseară, pe la ora 23:00, m-am pus în pat, bucuros că mă culc devreme! 

S-a făcut ora 5:00 și eu nu încetasem să mă bucur!

Că până la transferurile alea răsunătoarele, ni s-a alăturat Leo Toader. 

Că în sfârșit, după cei patru ani de experimente, domnul Șucu a descoperit că forța Rapidului este dată de tradiție, spirit, dorință și atașamentul dus până la sacrificiu. 

De aici se reconstruiește totul. Adică ceea ce era deja clădit.

Sper, deci, că noul staff va reuși să-i convingă pe băieți să vină la stadion, să joace meciurile și să renunțe să tot facă cereri de acelea ca să lucreze de acasă... 

Mai sper și ca Pancone să-i bage pe toți (pe cei pe care îi păstrează în lot!) la dietă. 

Să mănânce tortul fără pâine! Că la tort nu renunțăm!

Că dacă domnul Șucu se hotărăște să-i asculte pe profesioniști, poate construiește cu adevărat echipa aceea care să crească apoi organic, nu? 

Zău că promitem că șampania o vom da noi. Iar noi ne ținem întotdeauna de promisiuni. 

Pentru că, pentru noi, promisiunile sunt, de fapt, jurăminte.

FzR!!

Iubie

Ca în fiecare an și deloc întâmplător, vara își anunță debutul prin surâsul inocent, prin lumea văzută doar prin ochi de copil.
Nu întâmplător luna iunie începe cu fiecare dintre noi – cei care, acolo, pe Giulești, niciodată nu îmbătrânim.
— Vagonul 1 e primul?
— Nu, al cincilea.
Și zău că nu ne deranjează, atât timp cât ne asigurăm că nu uităm să visăm, să ne jucăm și să zâmbim. 

Că nu ne poate interzice absolut nimeni această nebunie.
— Vezi că ai o gaură în umbrelă!
— Știu. Eu am făcut-o ca să văd când se oprește ploaia.
Și de acum...?
— Ce tot cauți?
— O băltoacă... să sar în ea!
— Ești nebun? Doar nu mai ești copil!
— Băltoaca nu știe...
Fără copilul din tine, ești un adult pierdut.

La mulți ani frumoși!
Ție, vouă, nouă, tuturor!

FzR!!

Încăpățânarea

Sper că i-a mai trecut domnului Șucu supărarea aia de vineri...
Și că-i va mai trece și încăpățânarea de a crede că echipa se va baza în mod obligatoriu, în noul sezon, pe tinerii rătăcitori (trecuți deja de regula Under).
O spunem noi, ăștia bătrânii, din înțelepciunea amarului strâns în toți acești ani. Curând 103.
Că vorba patronului:
– Ai bani, mergi la mare.
N-ai bani, ai fost anul trecut la mare.
Bănuiesc, deci, că Pancone la semnarea contractului și-a negociat cantonamentul acesta din Austria. La pachet cu „titularii” aceia promiși de Bilașco.

Să-i forțăm mâna magnatului, zic!

– Ia spune-mi, Mariuse, ai vorbit cu patronul?
– Am vorbit, tăt îi rezolvat, numa' nu se poate...
Vom afla ce ne este rezervat. Acolo, spre Infinit.
Pentru că, în încăpățânarea noastră, aceea molipsitor de pozitivă, noi credem în adâncul sufletului că:

„Dacă nu se întâmplă în felul dorit de tine, o să se întâmple într-un fel mai bun decât ți-ai fi imaginat vreodată”.

Baftă, Pancone!
Baftă, Marius Bilașco!

FzR!!

Familia

După eșecul prezentării oficiale a lui Pancone, îmi este tot mai clar că sistemul acesta a reușit ce nu a îndrăznit cel trecut. 

La fel de clar cum îmi este faptul că existența noastră se datorează doar suporterilor, poveștilor și misiunilor perpetue transmise din tată-n fiu. 

Mica-mare familie rapidistă a făcut și face posibilă existența noastră.

De aceea, trebuie să gestionăm cu grijă orgoliile (de acolo, din galerie), pasiunile duse la extrem (de pe bancă) și supărările (din biroul mai mult oval).

Să devenim obligatoriu, mai mult ca niciodată, o familie. 

Cu adevărat.

Pentru că tot mai des reacționăm la primul impuls.

O soție vine acasă seara târziu, cu o zi mai devreme decât trebuia, dintr-o călătorie de afaceri.

Deschide încet ușa de la dormitor și, de sub pătură, vede ieșind patru picioare în loc de două.

Se duce RAPID în bucătărie după făcăleț și începe să lovească cu sete peste pătură.

După ce termină, se întoarce în bucătărie să se răcorească cu un pahar de vin.

Când colo, în bucătărie îl vede pe soțul ei citind o revistă.

— „Bună, dragă!”, spune el. „Părinții tăi au venit în vizită și i-am lăsat să stea în dormitorul nostru. I-ai salutat?”

Ăștia suntem.

Acționăm mereu pripit

În loc să fim precum o familie. Adevărată.
Curând putem redeveni din nou săraci. Cu toții.
Că eu am devenit atât de sărac, încât i-am cerut vecinului nevasta împrumut.

FzR!!

Războiul

Nu, nu mă refer la noaptea (declarațiilor ălora) trecută, pentru a nu provoca mai multe polemici.

Cert este că cel mai tare tremură „ca varga” dl. Șucu.

Asta pentru că nimeni, dar absolut nimeni, nu-i poate pune la îndoială lui Pancone: sinceritatea, orgoliul, pasiunea, entuziasmul, fidelitatea, sacrificiul și atașamentul.

Absolut nimeni.

Dincolo de controverse, nebunii și derapaje, Pancone reprezintă în istoria noastră și Fondatorul. Cel fără de care noi nu am fi avut niciun rost.

Pancone reprezintă Rapidul.

Rămâne de văzut cum dl. Șucu va reprezenta cu adevărat interesele Rapidului. Că astăzi se plimba prin parc. Îngândurat. Și l-a mai zărit și pe Costică. Care făcea flotări. Se apropie el de coach, se uită dedesubt, deasupra, în stânga, în dreapta, după care-i spune:
— Ehei, dragă măi fecior, fătuca a plecat de mult!

Dacă îi îndeplinește condițiile lui Pancone, Șucu ăsta chiar își va spăla păcatele. Ultimilor ani.

— Părinte, am păcate mari.
— Spune, fiule, Dzeu e mare și iartă.
— Părinte, în timpul războiului am ascuns un evreu în beci.
— Fiule, ăsta nu e păcat, i-ai salvat viața. Mergi cu Domnul liniștit acasă.
— Dar, părinte... I-am cerut 20 de dolari pe zi...
— Fiule, asta nu este prea bine... Ai profitat de necazul lui. Dar totuși i-ai salvat viața. Mergi acasă, ține post 2 săptămâni și fă rugăciuni.

Șucu pleacă, nu prea convins, și după 5 minute bate la ușa preotului din nou. Intră și îl întreabă pe preot:
— Părinte, crezi că ar fi bine să-i spun că s-a terminat războiul?

Mâine, Ițic Chix ăsta are meciul cu prazilienii. Sper că i-a spus cineva din club.

FzR!!

Autobuzul 2

Noaptea trecută, după declarațiile ale lui Pancone, m-am făcut terci. Cu vecinul.

Am profitat de ocazie, zic! Ca să nu mai fiu nevoit să tot inventez fel-de-fel de motive.

— Alo, Ioane!

— Da, măi Laure!

— Noi ieri noapte bere am băut?

— Am băut.

— Da' palincă?

— Am băut.

— Da' vin?

— Am băut.

— Da' combustibil de rachetă?

— Am băut.

— Da' azi la budă ai fost?

— Nu.

— Nu te duce, măi, că eu din Tokyo te sun!

Tot eu, naivul zic, mă tot încăpățânez să cred că zilele ce se îngrămădesc să vie, fi-ne-va cu bucurie.

Că luni, după meciul cu Prazilia, sigur pleacă Gâlcă.

De data asta va schimba charterul pe autobuz, pentru că și-a îndeplinit toate obiectivele.

Mai târziu, cât mai târziu îi dorim, se va găsi așteptând în fața porții Raiului. Alături de un popă.

Vine Sfântu' Petru și zice:

— Măi tu, șoferule, poți să treci, iar tu părinte, mai așteaptă!

Popa indignat:

— Cum așa??? Sfinte Petre, eu care mi-am închinat toată viața bisericii??

— Ei, și? La tine în biserică, toată lumea dormea, iar la el în autobuz, toată lumea se ruga...

Adios, Costele!

FzR!!

Autobuzul

Analizând ultimele declarații ale lui Pancone, alea după meciul cu maidanezii, încep să am îndoieli că destinul îi va surâde curând și Rapidulețului nostru.

Ne rămâne deci, cel puțin săptămâna ce vine, să ne citim doar horoscopul.

Că acolo e singurul loc unde noi rapidiștii avem noroc, bani, performanțe și plecăm foarte des în vacanțe.

Că de promisiuni suntem sătui.

"Că club crescut organic", că participări europene, că performanțe și "că chartere".

De la Mioveni aud că ne-am întors cu autobuzul.

Întreaga echipa, medicul ăla care înțeleg că nu are licență de practică, staff-ul și Costel.

La un moment dat cineva trage o b*șină.

Jucătorii (ăia de se antrenează și încasează salariile alea), revoltați, exclamă:

- Care-i canalia, cine s-a b*șit??

Atunci Voicu scoate din rucsac o sfoară și zice:

- Eu știu cum să-l depistăm. Ascultați aici, transmiteți frânghia prin tot autobuzul, fiecare să țină de ea! Gata?? Toți v-ați prins de frânghie?

- Daaaaaaa!

- Toți, toți??

- Daaaaaaa!

- Și cel care s-a b*șit?

- Da, se auzi o voce singulară.

Noroc "că Costel" ăsta nu a făcut și altceva...Că înțeleg că nu are decât o pereche de chiloți.

Și ar fi lipsit astfel la ultima lui reprezentație.

Aia cu Prazilia, zic!

FzR!!