Meciul ce mi-a marcat existenta de suporter aflat in “rezistenta”.
Povestea mea incepe undeva in jurul datei de 25 aprilie 1986 cand alaturi de prietenul copilariei mele (si dupa o intreaga saptamana de implorat parintii pentru obtinerea banutilor pentru biletul de meci) am pasit in Agentia Noastra de la "coloanele" din Gara de Nord.
Acolo unde maestrul Ion Costea slujea Clubul Nostru Drag.
Cu banii stransi in pumnul transpirat de emotie am cerut “doua la a 2-a”…
Cu fericire tremuranda aveam sa citesc printre lacrimi de emotie: ”RAPID – dinam0″ 26 aprilie 1986, Stadionul Giulesti”.
La iesirea din Agentie,aveam sa incerc primul sentiment de nedumerire. O incordare domnea printre suporterii de afara, iar Gara de Nord parea sa se cutremure la zvonul ciudat ca ”i-au arestat pe rapidisti”
Mi-am privit neinteles prietenul si singura interpretare de copil…a fost amaraciunea ca am pierdut banutii stransi cu atata truda in saptamana ce tocmai se sfarsea.
Noaptea ce a urmat aveam sa o petrec printre lacrimi si rugaciuni. Ca meciul se va disputa totusi.
26 aprilie 1986. Stadionul Giulesti. Neincapator. Noi, mandrii ca am reusit sa prindem un loc cat mai aproape de nea Mincea (il voi considera mereu ca pe un parinte).
Nea Mincea, impunator precum un dirijor, intr-un tricou alb cu o dunga visinie, ne impartea tacut confetiile. Murmurand grav vorbe neintelese cu veteranii tribunei. Cu inginerul grizonat – cel cu radioul RIC in ureche ce ne anunta mereu ca ”suntem in emisie”pentru a porni mai aprig ”Hai Rapidul / Hai Realul../Canta Galeria / Incepe Recitalul”, Tigaie si Blondu (eroul nostru care aducea mereu cate un trofeu din galeria adversa)…Zeii Tribunei imi pareau mai altfel. Gestica unica a lui nea Mincea avea sa ne mobilizeze in fata marelui examen.
GATA! Din tunelul dinspre teatru, printre mii de confetii si steaguri, apar cele mai de pret tricouri visinii. Parca ii vad si acum: Bacos, Leo Toader, Marian Rada, Tara, Gica Carstea, Goanta, Damaschin II, Lita Dumitru. Ultimul ne saluta parca protestand cu pumnul in aer.
Giulestiul devine un vulcan. Apar dinamovistii in frunte cu arogantul Moraru. Intreg stadionul avea sa-si porneasca recitalul cu o furie pe care nu o cunoscusem pana atunci.
Din cand in cand nea Mincea isi ridica plin de durere ochii spre Cer spunand: “iara ne fura astia….”
75′. Mingea e trimisa undeva aproape de jumatatea terenului…langa linia de tusa de la a I-a. La Goanta. Cascada de driblinguri cu drept victime in ordine: Stănescu, Movilă, Andone, Alexandru Nicolae şi, apoi Moraru.
GOOOOOOOOOOOOOOOOLLLLL!
Plasa portii dinspre teatru se scutura fericita, role de case de marcat tasnesc in aer, mii de fulare si zeci de pupaturi fratesti in tribuna…
Tabela arata 1-o. Lita indemna Galeria la sustinerea totala.
Deasupra stadionului se aduna nori grei si parca sufla si un vant.
Era vantul schimbarii.
20000 de suflete ridicate in picioare protestau de acum impotriva regimului. Echipa adversa (i-am pronuntat deja de prea multe ori numele) devenise cauza exprimarii Noastre Libere.
Minutele pana la sfarsitul partidei pareau infinite. In vacarmul acela de proteste se mai inaltau din cand in cand uralele si aplauzele la degajarile peste tribuna, pana pe linia tramvaiului, ale lui nea Marian Rada.
Dupa o lupta dusa pana la sacrificiu, atat in teren cat si in tribune: RAPID INVINGEA SISTEMUL.
Peste ani, cand presa si-a castigat dreptul de a spune lucrurilor pe nume, aveam sa citesc despre arestarea abuziva a lui Bacos, Tara, Leo Toader, Lita Dumitru si Goanta.
In data de 29.03.2013 Marele Goanta a implinit 50 ani. Profit de ocazia aceasta pentru a-i ura sanatate, bucurii si ani multi exact cat toate clipele minunate oferite noua suporterilor.
LA MULTI ANI!!!! MULTUMIM FRUMOS PENTRU TOT!!
