Ce dor ne-a fost, Rapidule....

Ieri parcursul statistic al Rapidului s-a oprit la borna 48.

Al meciurilor fara infrangere.

Pentru ca in sufletele noastre, de ani buni infrangerile au facut deja " casa buna".

Naivitatea de a crede intr-un viitor mai bun ramane farmecul nostru.

Pentru ca fara unda de indoiala cei ce iubesc Rapidul raman doar cei din tribuna.

Lor li se datoreaza parcursul impecabil de pana acum.

Acela de a mai avea pe teren si in inimi cu siguranta cea mai frumoasa Poveste.

Nu fotbalistica, ci una de viata.

Pentru ca Rapidul dovedeste ca ramane singura Poveste fara de Sfarsit.

Pentru ca Giulestiul se dovedeste ultima reduta necucerita de promisiunile politice sau al celor de la CNI.

Pentru ca niciodata nu am crezut in povestile lui copos, zanfir, moraru si nici nu vom crede nici in ale pustiului angelescu.

Pentru ca noi credem doar in RAPID.
Pentru ca RAPID inseamna farmecul neinteles, cea mai dulce dezamagire, rabdarea dusa pana la infinit si poate cel mai frumos apus de soare.
Devenit viral aseara pe internet.
Si stiti de ce??

Pentru ca acest apus anunta poate cele mai frumoase dimineti.

 

FzR!!

„Lupul între oi”

Mihai Mincă, fostul portar al CFR-ului a publicat pe o rețea de socializare o fotografie cu el și câțiva jucători ai fc5b-ului căreia i-a adăugat titlul „Lupul între oi”.

.......Stanciu, Adrian Popa, Niță, Enache sau Gabi Tamaș.

 

Sângele apă nu se face! :-)

 

FzR!!

200 de ani

Jucătorii lui Pep Guardiola au fost protagoniştii unui eveniment unic la intrarea pe gazon.

Aceştia au fost însoţiţi de două dintre cele mai în vârstă susţinătoare ale clubului, Vera şi Olga, două surori care au împreună 200 de ani.

Prima are 102 ani, iar cea de-a doua adună 98 de ani.

Cele două susţin clubul antrenat în prezent de Guardiola din anul 1930, şi au ”prins” toate cele cinci titluri de campioană din istoria clubului.

Nornalitate.

Respect pentru suporteri.

Si Iubirea lor.

In Giulesti acest atasament este infinit.

Ramane sa asteptam recunostinta celor din conducerea clubului.

Pentru ca impreuna am salvat o Poveste.

Poate cea mai frumoasa.

 

FzR!!!

Îmblânzirea fiarei....

Prunea a povestit, prezent fiind în studioul emisiunii ”Digi Sport Matinal”, despre Ionut Radu noul portar-minune din fotbalul românesc, dar și despre școala de portari pe care a avut-o în trecut gruparea din Șoseaua ”Ștefan cel Mare”. 

" La Dinamo era atunci o școală adevărată de portari.

Păi, înaintea noastră au fost Vasile Zlotea cu Ovidiu Barba. Barba a debutat la Dinamo, după care a ajuns și la Rapid. După ce s-a lăsat de fotbal s-a făcut polițist și a devenit unul dintre cei mai buni polițiști din București.

Prindea hoți pe bandă rulantă.

Le era frică hoților de Barba.

Am auzit multe povești cu el”, a povestit amuzat Prunea, la Digi Sport, după care a continuat:

”După aceea au mai fost Țețe Moraru, Florin Tene, alți mari portari”, a mai spus Prunea, la Digi Sport.

O descriere foarte bună a lui Ovidiu Barba era făcută de Ioan Andone prin 2010. 

”Era muncitor şi serios.

Se dăruia, intra cu capul în bară, ieşea la picioarele atacanţilor.

Îmi plăcea stilul lui, dar n-a prea apucat să apere pentru că, pe vremea aia, erau portari mari la Dinamo".

Rapidist convins, jurnalistul  Ovidiu Nahoi l-a evocat de Barba într-o postare scrisă pe blogul unui suporter giuleştean.

Ziaristul povestea un meci de pomină pe care alb-vişiniii îl jucaseră contra Stelei, în semifinala Cupei României din 1989, partidă în care Barba l-ar fi lovit pe Lăcătuş:

" Portarul nostru, Barba, a venit până la jumătatea terenului şi şi-a înfipt degetele în chica «Fiarei», zgâlţâindu-l de câteva ori’, scria Nahoi.

Suporterul giuleştean primea cu plăcere această amintire: ’Barba, ehe, ce super-portar!

Dintr-odată i se punea pata şi vedea negru în faţa ochilor, şi nimic nu mai conta!

L-a pus la punct pe Lăcătuş cum nici măcar Ilie Ceauşescu nu reuşise să o facă!”, se arăta într-un articol publicat acum 8 ani de evz.ro.

 

Barba.
Un nume ce si-a facut loc in povestile Giulestilor.

Va mai amintiti?

"Barba-Barba!"

Si spectacolul incepea imediat ce portarul nostru ajungea in epicentrul conflictului.

Giulestiul, casa oamenilor cu inima mare.

 

FzR!!!

Ma numesc Valentin Stanescu...

...Ma numesc Valentin Stanescu si sunt inginer, nu la calea ferata, ci la o fabrica, una dintre putinele ramase sa duca povara unor vremi apuse, cu speranta unor timpuri mai bune.

Bunicul, fost invatator intr-un sat din preajma "Lisandriei" de Teleorman, a fost rapidist; tata, acum pensionar, tot fost invatator, este cel care mi-a insuflat patima pentru visinii; rapidist este si fratele meu mai mic, iar legenda continua. 

Baietelul lui de numai 8 luni sper sa fie continuatorul traditiei, pentru ca rapidist nu devii, ci te nasti.

 

1967, vara, trenurile din Triajul Garii de Nord salutau cu suieraturi prelungi nu doar marcarea golurilor care strapungeau plasele portilor adverse, ridicand osanale idolilor fara nume de zei, dar cu ramuri de maslin pe crestet, ci un eveniment fara de seama, sfidarea tuturor pronosticurilor si a legilor nedrepte ce nu admiteau ca un tricou alb-visiniu, atarnat de podul Grant, sa certifice o asteptare de decenii:

 

RAPID este CAMPIOANA ROMANIEI !!

Exultarea cred ca a cuprins pe multi, dar cineva a avut curajul sa dea un nume copilului sau dupa numele primului antrenor care a adus titlul in Giulesti.

La vremea aceea eram in pantecele mamei, iar tata si-a spus in sinea lui:

 

"Daca e baiat, o sa-l cheme Valentin".

Am aparut pe lume dupa eveniment, in ianuarie 1968. (...)

 

sursa: evz.ro

 

Povestile care te aduc la meci.

Povestile pentru care o viata dedicate unui spirit pot parea o secunde.

Fugare.

Intr-o gara.

Cu siguranta cea mai frumoasa.

RAPID!

 

FzR!!

Cântând în ploaie

Forfota primelor zile lui Răpciune din jurul nemuritorului Giulesti e una ce aminteste de meciurile mari ale Rapidului.

La prima casa de bilete ne ingramadim sufletele pline de speranta, visand, asa cum spune traditia populara, sa strangem in sfarsit roadele din semintele de speranta si asteptare.

O asteptare parca devenita vesnica.

Ignorand indicatiile organizatorilor de a accesa si cea de-a doua casa de bilete, ma trezesc spunand spre deliciul celor din jur:

" Ramanem aici, sa creda cei de la stirile sportive ca umplem Giulestiul...."

Urc grabit scarile.

In spate aud doi suferinzi din dragoste:

" In retur mergem la peste! ".

 << Va fi frig, nu cred ca va trage >> - replic.

" Nu conteaza. Mergem cu Rapidul ".

Acesta este spiritul.

De ani buni, parca idolii nu mai sunt cei din teren.

Ci doar cei din tribune.

Dnul Vintu, Bebita, dnul Nicu si multi, multi altii. 

Cei ce s-au incapatanat sa depuna armele.

Cei ce se aduna mereu la sfarsit de saptamana.

Macar pentru a-si fredona cantecele sufletului.

Si nu este deloc putin.

La 3-0 peste Giulesti s-a scuturat o apriga ultima ploaie de vara....

Cantecele noastre au rasunat anuntand parca Primavara Regasirii noastre.

Si anii vesnic tineri. 

Ce nu s-au ratacit niciodata de noi.

Aici la T2.

In teren a fost 5-0.

"Ne vedem marti, nu?"

<< Ne vedem pana la infinit, Rapiduletule....!>>

FzR!!

Dnul Snigur

Povestea unui Fat-Frumos.

Ocupat acum cu somajul, traind doar din ajutoarele socio-sufletesti. 

Adica amintirile...

Plugul pseudo-capitalismului i-a intors "pe dos" brazda sufletului.

Iar toti, pana si cei mai apropiati, i-au intors spatele.

L-au uitat...

Frigul, saracia si minciuna i-au ramas singurii apropiati.

Din subteranele nebanuite ale unei lumi nestiute, dnul Snigur isi urmeaza drumul.

Chiar daca nimeni "nu da nici 5 bani" pe povestea sa oglindita printr-un "ciob murdar",  firimiturile calde ale vocii sale trezesc iubire.

Snigur impotriva tuturor!

Spiritul sau insa nu se va stinge.

Pentru ca pur si simplu, nedreptatea nu poate ingropa florile sincere sufletesti.

FzR!!