Ieri Rapidulețul și-a frânt aripile survolând, poate cu prea multă încredere și din păcate lipsa de atitudine, ținutul secuiesc...
Într-o atmosferă ostilă, ce trebuia culmea să-i indarjeasca, băieții lui Pancone, la ora când scriu aceste rânduri, cred că încă se pregătesc să intre în teren...
Ieri cei ce au îmbrăcat tricoul Rapidului au părut absenți, fără dorință și cel mai grav habar față de responsabilitatea ce o au față de suferință ultimilor ani a oamenilor simpli...
În timp ce Marius Constantin, Alexandru Coman, cei doi Alex Ioniță, frații Ferea, Oros și alți câțiva ce știu și au declarat dragoste necondiționată Rapidului, astăzi mulți dintre actualii jucători confundă Povestea Noastră cu o haltă în drumul lor care duce astfel către nicăieri.
Cu un mijloc total inexistent și mai grav exagerând inflaționist la capitolul "pase în spate", Rapidul a reușit contra-performanța de a amenința poartă adversă abia în cele 5 minute ale prelungirilor.
Naufragiatii din atac s-au dovedit insă marii rătăciți prin cotloanele istoriei noastre.
Hlistei veșnică speranță a fost surprins in momentul schimbării pe pozitia de fundaș, Roskopf s-a dovedit același pasator "către prietenul său imaginar", iar "giuvaerul" Sefer a părut devalorizat pe transfermarkt.
Cel mai probabil unica sa performanță a fost că ieri a reușit să se dribleze pe sine.
Cu aceste "reușite" Rapidul nu putea emite pretenții nici măcar la un meci egal.
Iar pentru că radiografia să fie completă și efortul gazdelor să fie răsplătit divinitatea "l-a împins" pe Lazăr să-l ia la șuturi (in fund) în careu pe Majzik.
Penalty incontestabil.
Nu Majzik nimic...
„Ridică-te, Lazăre, și umblă!”
Umblă și strânge-i pe toți cei ce ieri nu au făcut cinste Rapidului...
Noi vom merge obligatoriu înainte.
Pentru că tot Rapidul ne-a învățat că atunci când ne îndoim mai tare atunci ni se pregătește poate cea mai frumoasă bucurie.
FzR!!
