Am fost bogați și nu știam.
Ne-a fost dat, așa cum suntem obișnuiți noi ăștia românii, să aflăm din toate colțurile lumii, să simțim acum când doare, cât a fost de iubit. Și respectat.
Puteam și noi la fel. De mult. Dar nu s-a putut pentru că am fost preocupați. Cu altele.
Zilele acestea, pline de amar, am învățat prin Răzvan, ce înseamnă să fii puternic. Printre altele. Ce înseamna doar Iubire.
Și am înțeles, măcar noi ăștia ce nu am reușit să uităm să simțim, că nu este despre sfârșit, ci despre încrederea de a știi că putem continua.
Că suntem continuarea Poveștii. Legendei.
Că suntem datori Ei.
Drum bun, nea Mircea!
Și iartă-ne....
Căci de azi când ne privești de sus, iti cerșim Iertarea. Că am devenit brusc mult, mult mai săraci.
FzR!!
