duminică, 14 aprilie 2019

Feliz

Joao Felix, mijlocaşul ofensiv de 19 ani al celor de la Benfica Lisabona, a realizat in săptămâna ce o incheiem, un hattrick în Europa League contra nemţilor de la Eintracht Frankfurt.
Felix devine astfel cel mai tânăr fotbalist care reuşeşte o asemenea performanţă în acestă competiţie şi deja e în atenţia marilor cluburi din Europa.
La aproape 3899 km, Antonio Sefer, puştiul minune al Giuleştiului ( n.r. Regie ), cu preţul unei imaginaţii nevinovate, face aceleaşi minuni.
Felix de pe da Luz. 
Pe scurt: Feliz. 
Fericire.
Sefer din Regie.
Poate in curând un nou Idol.
Precum profesorul Pancone.
FzR!!

Measure of a man ( team )

Daca ar fi prins acesti ani ai incercarilor noastre, Martin Luther King Jr. ar fi concis ca incercarea suprema a unei echipe este aceea de a strange din nou cu rabdare inimile sfaramate in mii de cioburi.
Si de a le face apoi sa bata la fel si unic.
Poate Fat-Frumosul nostru de acum nu este cel mai invidiat, bogat sau priceput.
Insa cu siguranta este ambitios si curajos.
Furtunile infruntate i-au dat increderea ca la capatul acestei aventuri el insusi a fost eroul unei noi Povesti. 
De Legenda.
Visinie.
Si stiti de ce?
Pentru ca Porumbelul cu Suflet Alb este nemuritor.

FzR!!

Începe nebunia

Suporterii lui PAOK numără orele care îi mai despart de atingerea obiectivului pe care, cei mai mulţi dintre ei, nu l-au mai trăit. 
Echipa antrenată de Răzvan Lucescu poate cuceri titlul de campioană în Grecia după o pauză de 34 de ani cu condiţia ca azi, de la ora 19:00, în deplasarea de la AEL Larisa, să obţină o victorie sau un rezultat cel puţin la fel de bun precum cel pe care îl va obţine Olympiakos în meciul cu Xanthi.
Pentru sărbătorirea titlului, conducerea clubului a pregătit două petreceri separate. 
Prima va avea loc în această seară, dacă echipa se va întoarce cu o victorie de la Larisa. 
Şefii clubului au cumpărat şi au pregătit un autocar cu etaj în care fotbaliştii lui Lucescu vor defila prin oraş, după miezul nopţii, în drumul către Turnul Alb din Salonic. 
Totuşi, adevăratul show urmează să fie la jocul de pe teren propriu, de etapa următoare.
În colaborare cu cei din conducere, suporterii lui PAOK au pregătit pentru duminică, 21 aprilie, un spectacol pirotehnic de proporţii. 
Finalul partidei cu Levadiakos de pe ”Toumba” va declanşa ceea ce presa din Grecia a descris în termeni nu lipsiţi de entuziasm: 
” 21 aprilie va rămâne în memoria fanilor lui PAOK. Ceea ce conducerea a pregătit, în cooperare cu echipa, nu are precedent şi va ului întreaga lume a fotbalului ”. 
Până la partida cu Levadiakos, câţiva suporteri ai lui PAOK au ales să reamintească jucătorilor importanţa partidei de azi cu Larisa. 
Fanii s-au urcat pe un pod de peste autostradă şi au aşteptat autocarul echipei în drumul său spre oraşul în care Răzvan Lucescu poate obţine, matematic, câştigarea titlului. 
Ultraşii au aprins torţe şi au afişat un mesaj de susţinere pentru jucători.
sursa: prosport.ro
Rapidişti peste tot în lume.
Toţi cei ce prin răbdarea zecilor de ani îşi aşteaptă dreptul de a spune " prezent! " Sărbătorii Sufletului.
Pe Pămant dar şi din Ceruri.
Felicitări, Razvan!!
FzR!!

ORIUNDE CA-N GIULEȘTI

FzR!!