A existat o perioadă în care Rapid şi „U” Cluj au dominat întrecerea internă, deşi cele două grupări treceau prin nişte momente mult mai dificile decât cele din acum, marcate de problema licenţierii şi a datoriilor.
Vorbim despre anii celui de-al Doilea Război Mondial, mai precis sezonul 1941-1942, o ediţie desfăşurată în plină beligeranţă mondială, timp în care „şepcile roşii” se aflau în exil, la Sibiu.
A fost un interval în care cele două trupe de legendă, prin boemia lor proverbială, au devenit mai iubite ca niciodată în istoria lor.
Rapid şi „U” Cluj ne spun, într-un fel, aceeaşi poveste.
Au fost două cluburi cluburi care au trecut, de-a lungul istoriei lor, prin convulsii şi vicisitudini.
Necazurile celor două entităţi sportive persistă şi în prezent, doar că şi-au schimbat forma.
Totuşi, există un fir alb care a petrecut deceniile din 1923, respectiv 1919, până în zilele noastre, pentru ne permite să tragem de el şi să răscolim în trecut.
Ne vom lămuri în curând dacă istoria se va repeta precum un adevăr mai vechi decât lumea.
Dacă „U” şi Rapid vor fi iarăşi ce au fost sau chiar mai mult decât atât.
Schimbăm doar decorul.
Pentru aceasta, vă invit să ieşim din anii insolvenţilor, pentru a pătrunde în anii şi mai grei ai războaielor.
Al Doilea Război Mondial se afla în plină desfăşurare.
Fotbalul, precum toate domeniile vieţii, era şi el grav afectat. Sezonul competiţional 1941-1942 a suferit transformări radicale. S-a renunţat sistemul divizionar, care a fost înlocuit cu un „campionat de război”, numit Cupa Basarabiei.
Competiţia s-a desfăşurat după vechiul sistem al zonelor geografice, care cuprindea, de această dată, zece grupe regionale. Primele clasate participau la un turneu eliminatoriu.
Dormeau 12 într-o cameră
Universitatea se afla în pribegie la Sibiu, împreună cu întreaga suflare studenţească a oraşului.
A fost perioada în care „şepcile roşii” s-au refugiat la malul Cibinului, refuzând să rămână sub ocupaţia maghiară, instaurată în urma Dictatului de la Viena. „U” şi-a adjudecat grupa detaşat, a trecut de „optimi” şi de „sferturi” şi a izbutit să pătrundă între primele patru echipe ale ţării.
În semifinale s-a lovit de Rapid Bucureşti, cea mai în formă echipă a momentului.
O formaţie de legendă, în care străluceau Baratky, Bogdan, Wetzer sau Şipoş.
Giuleştenii se făleau la acea oră cu cinci Cupe ale României, cu cinci titluri de vice-campioană a ţării şi o finală a Cupei Europei Centrale, rămasă nedisputată din pricina războiului.
În tot acest timp, fotbaliştii lui „U”, aflaţi în exil, au pornit cu un avânt entuziasmant, inspirat în nişte condiţii cum nu se poate mai potrivnice.
Condeiul lui Ioan Chirilă, prin vocea căpitanului echipei din bejenie, Dr. Mircea Luca, descrie această perioadă în cartea „Şepcile roşii”: „Campionatul următor n-a mai avut divizie. S-a jucat ca pe timpuri, „la zone”.
Trenurile mergeau greu.
Ştiai numai când pleci, şi nici atât... De la Arad şi până la Galaţi era uneori drum de trei zile. „U” al meu se forma pas cu pas.
În ciuda celor 12 paturi aşezate unul lângă celălalt.
Sau poate tocmai de aceea.
Eu mi-am zis întotdeauna că o echipă se poate face ori cu bani mulţi, cum s-au făcut Venusul sau Ripensia, I.T.A sau Carmenul, ori cu bani deloc.
„U” al meu a fost întotdeauna în a doua categorie...
E destul să vă amintesc că, la Sibiu, Săbăslău şi Jifcovici au umblat cu o listă de subscripţie şi că noi toţi, bărbaţi în toată firea, am mers cu colindul, pentru ca să vă daţi seama cam ce resurse materiale a avut „U”, mai ales la Sibiu.
Şi totuşi ne-am câştigat seria în noua formulă.
Am ajuns, astfel, în primele 16 echipe ale ţării.
În optimi am bătut Arieşul, cu 9-1, şi încă la Turda.
Deci, în numai 90 de minute, eram printre primele opt echipe, ajungând în sferturi.
Apoi am câştigat şi în faţa FC Craiova, cu 2-1.
Eram în semifinala campionatului României!
Visurile noastre s-au oprit însă aici.
Poate pentru că aveam şi alte visuri.
Poate că ne dădeam seama că, într-adevăr, e tare lung drumul Clujului.
În semifinală am pierdut cu 4-1 în faţa Rapidului.
Dar nu era nicio ruşine. Ne învinsese Rapidul lui Baratky, Bogdan, Şipoş, Radu Florian şi Moldoveanu”.
Cea mai tânără echipă din istorie!
„U” a luptat în acel sezon de una singură, adică fără antrenor.
În actele vremii nu a figurat niciun tehnician. De pregătirea echipei s-a îngrijit Dr. Onoriu Cheţeanu, care era directorul sportiv al grupării.
Chiar şi sub aceste auspicii nefavorabile, „studenţii” au stabilit nişte recorduri în acea ediţie specială de campionat.
Pe 14 mai 1942, împotriva Arieşului Turda, „U” Cluj a aliniat cea mai tânără echipă ce a evoluat vreodată în campionatul autohton, dacă asimilăm Ligii 1 acea Cupă Basarabia. Bretoteanu era elev, avea doar 16 ani, Ovidiu Hulea, elev şi el, avea 17 ani, Joja, student la drept, abia împlinise 18 ani, Jifcovici, proaspăt sosit de la Timişoara, tot 18 ani, reuşise la medicină, dar disputase câteva meciuri pe prima scenă şi cu Ripensia. Vasile Costea, portar, şi viitorul doctor Coman împliniseră 19 ani, în timp ce mediciniştii Chirilă, Dumitraş, Peşteanu şi Coracu aveau fiecare doar 21 de ani. Cel mai „vârstnic” membru al lotului era Tony Dascălu la cei 22 de ani ai săi.
Au mai existat doar două cazuri asemănătoare în analele fotbalului nostru. Echipele Casa Armatei Câmpulung Moldovenesc (în 1953) şi Viitorul Bucureşti (în 1962-63), la fel de tinere, au fost desfiinţate de comunişti pentru că încurcau socotelile potentaţilor vremii.
Din păcate, acei juni ai Clujului nu au apucat să se dezvolte din cauza conflagraţiei mondiale care atingea tot mai tare România acelor ani, ca şi întreg continentul. Activităţile sportive în cadru oficial au fost suspendate pe termen nelimitat.
Şi, totuşi, „U” atinge semifinalele campionatului, unde s-a duelat cu Rapid. „Studenţii” domină prima repriză şi deschid scorul prin Ţiereanu II, cu un şut spectaculos de la 30 de metri, din voleu!
În a doua repriză „feroviarii” bucureşteni se trezesc din pumni şi le administrează clujenilor de la Sibiu patru goluri, prin Baratky (2), Radu Florian şi Ionică Bogdan.
Între două etape de campionat, pe 19 iulie, la Sibiu, Universitatea a eliminat-o pe Mica Brad, scor 4-1, în semifinalele Cupei României. Din cauza lotului şubrezit şi a câtorva absenţi, portarul Costea a fost utilizat pe postul de half dreapta. Clujenii ajungeau pentru a doua oară în istorie în ultimul act al Cupei României.
Aici, ca şi în semifinalele Cupei Basarabia (campionatul de război), universitarii s-au lovit de Rapid, colega de suferinţă din zilele noastre.
Rapidul, sperietoare pentru „U”
Rapid a ieşit din careul de aşi al Cupei României trecând de Venus Bucureşti, scor 7-2, marea rivală a giuleştenilor din acei ani, echipa controversatului general Gabriel Marinescu, membru al camarilei Regelui Carol al II-lea. Ca o paranteză, Lazăr Sfera şi Silviu Ploeşteanu, doi foşti „U”-işti, au evoluat pentru Venus în perioada de glorie a clubului, din anii '30 şi '40.
Finala Cupei României dintre Universitatea Cluj-Sibiu şi Rapid s-a disputat în Capitală, pe arena Venus.
Datorită gestului patriotic de a se refugia la Sibiu, „U” acumulase un capital imens de simpatie în Capitală. Aproape întregul stadion Venus, gazdă a finalei, avea să îi susţină pe tinerii studenţi. Zadarnic însă, pentru că Rapidul, fără vedeta Iuliu Baratky (considerat în 1930 cel mai bun half dreapta al Europei), accidentat, nu le-a dat nicio şansă, realizând cea mai mare diferenţă de scor într-o finală de până atunci. „Feroviarii” au intrat la cabine cu un avantaj fragil, scor 1-0, gol reuşit de Radu Florian, înlocuitorul celui supranumit „Minunea blondă”, fotbalist care, de altfel, avea să ajungă pe la AS Roma, după terminarea războiului.
Mult mai experimentată şi mai bine pregătită fizic, trupa Giuleştiului a reuşit o repriză secundă încântătoare, în care a izbutit să marcheze de şase ori!
Scor final: 7-1 pentru Rapid!
Pentru bucureşteni au mai înscris Dan Gavrilescu (3), Filotti (2) şi Ioachim Moldoveanu. Reuşita de onoare a „şepcilor roşii” i-a aparţinut lui Medrea III.
Robert Sadowski, portarul Rapidului, avea să declare după meci: „De la <<U>> mă aşteptam la mai mult, mai ales după rezultatele partidelor susţinute de ei la Sibiu”. „Ne-am mobilizat, mai ales atunci când toată galeria ţinea cu <U>.
Am avut convingerea că dacă marcăm două-trei goluri şi publicul va trece de partea noastră, şi aţi văzut!”, sublinia, după partidă, rapidistul Mitică Moldoveanu. Universitarii s-au arătat stupefiaţi de proporţiile scorului. „Dacă aveam o apărare mai bună nu pierdeam şi mai ales la aşa scor. Preferam să pierd doctoratul decât Cupa!”, s-a confesat Tony Dascălu după partidă. „Sunt acuzat că am jucat slab, dar mai slabă a fost apărarea”, l-a completat şi Olimpiu Medrea, autorul unicului gol al studenţilor.
Cea mai dură reacţie a venit de la Octavian Chirilă: „De ciudă că am pierdut tocmai în această finală, n-am să mai joc până la toamnă”. Mijlocaşul lui „U” chiar s-a ţinut de cuvânt!
„U” Cluj şi Rapid se află înca plin „război”.
Cu trecutul relativ recent, cu foştii şi actualii conducători, cu legea, cu băncile, cu foştii şi cu actualii fotbalişti, cu creditorii, cu propriile erori.
Nu mai vorbim de greşeli naive de apărare, precum în 1942, ci de administraţie.
Cele două cluburi de legendă au sfidat un război mondial, prin bucuria de a juca fotbal, împinşi de la spate de nişte principii simple şi de tinereţe. Astăzi, riscă să se întoarcă în urmă cu 74 de ani şi să evolueze într-un campionat numai al lor.
Cristian Aszalos in citynews.ro
"Un titlu care nu a contat......"
FzR!!
