duminică, 5 mai 2019

Liga a 2-a uită-te....!!

Rapid se pregătește să încheie un nou sezon de tranziție până la revenirea pe prima scenă a fotbalului românesc și este foarte aproape de promovarea în Liga 2.
Ziua de sâmbătă a început cu o veste bună, după ce echipa U19 s-a calificat de pe primul loc în serie în optimile Campionatului Național, învingând cu 8-1 la Constanța.
A urmat o nouă știre pozitivă. Unirea Slobozia, principala contracandidată la promovare, s-a împiedicat la Afumați, iar pentru ca ziua să fie perfectă Rapid trebuia să obțină cele trei puncte de pe terenul ultimei clasate active, ACSM Oltenița.
Fără cinci accidentați, dar și fără Catrici, lăsat la echipa lui Ștefan Grigorie, Rapid a început în stil de mare echipă, iar după numai nouă minute a deschis scorul.
Ionut Voicu a centrat de pe partea dreaptă, un fundaș al gazdelor a respins doar până la Cătălin Hlistei, iar rapidistul ultimelor două jocuri și-a confirmat forma bună cu un șut la colțul lung.
Rapid a continuat să controleze jocul, iar golul secund a picat tot din piciorul lui Hlistei, acesta primind o pasă de la Sefer și punându-i mingea pe tavă lui Marian Vlada, iar golgheterul rapidist nu a iertat din centrul careului, ajungând la 21 de goluri în acest sezon.
Hlistei și-a continuat recitalul după pauză, în minutul 63, când, după o pasă a lui Demici, a șutat imparabil, din afara careului, aproape de vinclu.
În minutul 74, a ieșit la rampă Robinho, cel care a fructificat centrarea lui Cârstocea, după ce inițial mingea trimisă de brazilian a lovit bară, însă atacantul carioca a urmărit balonul și a marcat cel de-al patrulea gol.
Chiar dacă reușita secundă a lui Hlistei a fost superbă, golul meciului i-a aparținut lui Adrian Grigore, șeptarul Rapidului reușind sa spargă gheața în acest sezon cu un șut perfect, din coltul careului, după o pasă primită de la căpitanul Voicu.
În prelungirile partidei, Drăghiceanu a fost faultat în careu, însă Alin Cârstocea i-a dat ocazia lui Iulian Manea să apere o lovitură de la 11 metri, chiar împotriva fostei sale echipe.
Cu o galerie superbă în spate, Rapid a obținut o nouă victorie categorică, 5-0, ceea ce le oferă băieților lui Daniel Pancu și Nicolae Grigore liniștea de a aborda ultimele patru meciuri cu opt puncte avans față de urmăritoare și cu un pas uriaș în Liga 2.
Rapid
Draghia – Voicu (cpt), Iacob, Neacșu, Demici – Cârstocea, Jorza (75′ Babaua) – Sefer, Hlistei (68′ A. Grigore), Goge (61′ Drăghiceanu) – Vlada (46′ Robinho)
sursa: /www.fcrapid.ro

Rapidulețul cu nu mai puțin de 81 de goluri marcate ( în Europa doar Barcelona, Liverpool, Manchester City, PSG și Bayern se pot lăuda în acest moment cu o astfel de performanță ) ne răsfață ( păstrând proportiile! ) cu noi recorduri, reușind să facă uitată amăraciunea ultimilor ani ai istoriei noastre.
Fiesta declanșată de minunata galerie deplasată la Oltenița ne-a transformat pe toțîn cei mai fericiți copii...:

" Liga a 2-a uită-te...
Rapidul se apropie!! "

Miercuri 8 mai jucăîmpotriva celor de la Arsenal. 
Pardon! Tunari.
Fumul negru al locomotivei noastre devine tot mai alb.
Pentru că este tot mai alimentat cu sângele vișiniu al dragostei noastre.

FzR!!

joi, 2 mai 2019

POVESTEA TOBELOR

RAPID - IUBIRE PENTRU O VIAȚĂ !
Dnul Cretu si Tigaie. Zeii copilariei mele.
Alaturi de nea Mincea.

by Paul OH

FzR!!

duminică, 28 aprilie 2019

Lumină. Viață.

Sfintele Sărbători binecuvântate!
In culori alb-vișinii!
FzR!!

29,6

Manchester City a învins-o în deplasare pe Burnley, scor 1-0, şi e tot mai aproape de un nou titlu în Premier League, al doilea consecutiv.
Echipa lui Pep Guardiola s-a impus datorită golului marcat de Sergio Aguero, în minutul 63. 
Mingea trimisă de atacantul argentinian a depăşit linia porţii cu doar 29,6 milimetri, aşa cum a arătat tehnologia "goal line".
Astfel, City a revenit pe primul loc în Anglia. 
La pret de 29,6 ani lumina se afla Campioanele Inimilor: RAPID, Liverpool si Dortmund.
FzR!!

sâmbătă, 27 aprilie 2019

S-a dus faima de Rapid!!

Rapid se apropie cu pași mari de obiectivul principal al acestui sezon, promovarea în Liga 2, după ce a mai bifat o victorie, 6-0, cu Agricola Borcea, în etapa a XXV-a.
După 7-0 în tur, Rapid privea cu mare încredere partida din Regie, Daniel Pancu oferind șansa de a evolua unor jucători ce au evoluat mai puțin, astfel că Ionuț Voicu, Deivydas Matulevicius sau Alex Iacob au rămas în afara lotului.
Călărășenii au venit în București cu trei foști jucători ai Rapidului în primul unsprezece, fundașul Cosmin Cristil, cel care a evoluat în sezonul trecut din liga a patra pentru giuleșteni, Adrian Grigore „Găină”, fundașul dreapta ce a îmbrăcat tricoul alb-vișiniu pe vremea când Rapid juca în liga secundă, și Andrei Moise, cel de-al doilea golgeter al celor din Borcea, fotbalist ce a fost în probe, în vară, bifând un joc amical pentru Rapid, cu FC Argeș.
Daniel Pancu a surprins pe toată lumea când i-a oferit banderola de căpitan lui Alex Catrici, fundașul de numai 17 ani, aflat abia la cel de-al treilea joc pentru Rapid.
Rapid a avut prima șansă de gol, prin Antonio Sefer, cel care a executat bine o lovitură liberă de la marginea careului, însă portarul Vreme, îmbrăcat în echipamentul lui Manchester City, a avut o paradă frumoasă, demnă de tricoul pe care l-a purtat.
Au urmat 7-8 minute în care oaspeții au avut două șanse mari de a deschide scorul. 
La prima, Zaina, scăpat singur cu Ciuculescu a trimis o „scăriță” peste poartă, iar la cea de-a doua portarul nostru a fost imperial în fața lui Moise.
În minutul 17, Rapid a spart gheața prin Cătălin Hlistei, care a înscris din centrul careului, după o pasă a lui Marian Vlada.
Tot golgheterul echipei a mărit și diferența, în minutul 37, atunci când a profitat de pasa excelentă a lui Drăghiceanu și a înscris cu un șut plasat, stabilind rezultatul primei reprize, 2-0.
Prima fază a părții secunde a adus și golul trei, când Alin Cârstocea a șutat puternic cu stângul, la colțul scurt, din partea stângă, după o pasă primită de la Cătălin Hlistei.
Intrat de numai două minute, în locul lui Vlada, Lucian Goge a reușit o bijuterie de gol, cu un șut din colțul careului ce s-a oprit în vinclul porții lui Ungur, cel care l-a înlocuit pe Vreme.
Același Goge i-a pasat lui Adrian Grigore, acesta a centrat, iar Pănoiu i-a aranjat mingea lui Robinho, intrat și el după pauză, brazilianul marcând cel de-al cincelea gol al Rapidului.
În ultimul minut regulamentar, Cătălin Hlistei a primit o pasă de la Robinho și și-a completat meciul foarte bun cu cel de-al doilea gol, închizând tabela la 6-0, după ce tot el marcase un gol anulat, cu doar câteva minute înainte.
În urma acestei victorii, Rapid s-a distanțat la cinci puncte de Unirea Slobozia, cu cinci etape înainte de finalul sezonului, runda următoare fiind extrem de importantă, ialomițenii urmând a se deplasa la Afumați, în timp ce Rapid va merge la Oltenița, pentru partida cu ACSM.
sursa: fcrapid.ro
Ciuculescu – Băjan, Catrici (cpt), B. Manole, Oanea (80′ Ad. Grigore) – Cârstocea, Jorza – Sefer (59′ Pănoiu), Drăghiceanu (54′ Robinho), Hlistei – Vlada (71′ Goge).

FzR!!!

Eternul si fascinantul...

Rapid a jucat astazi impotriva celor de la Manchester City :)) Portarul copiilor lui Borcea, pardon! al celor de la Agricola Borcea a evoluat in tricoul liderului din Premier League.

" La inceputul meciului a fost o problema, pentru ca noi aveam echipamentul jucatorilor tot in culoare albastra. 
Dar pana la urma au jucat ei in galben. 
Eu le aratasem echipamentul si le-a placut. 
Au zis ca e misto. 
Sincer sa va zic, l-am cumparat special pentru acest meci, fiindca sunt fan Manchester City. 
Mi l-am cumparat si mi l-am imprimat pentru aceasta partida", a spus Ionut Vreme.
Rapid nu a fost impresionata de cetateanul de pe malul Borcei sau sponsorul  Etihad Airways: a castigat meciul cu 6-0  si isi continua cursa pentru promovarea in Liga a II-a. 
Baietii au facut spectacol in Regie: Hlistei, de doua ori, Goge, Carstocea, Robinho si Vlada si-au trecut numele pe tabela de marcaj.
În urma acestei victorii, Rapid este lider în Liga 3, cu 60 de puncte, cu 5 mai multe decât principala urmăritoare, Unirea Slobozia. 
Pana la confruntarea dintre cele două rivale de pe 11 mai, " capriorii" au cantat impreuna cu galeria:

" Cine tine cu Rapid,
Sa aiba un Paste Fericit! "

FzR!!