Stadionul National Mane Garrincha a gazduit ieri confruntarea dintre cocosii galici si super vulturii.
Fara sa ma preocupe daca aceasta lupta este una legala, mi-am ocupat locul in tribuna langa nepotii lui Kunta Kinte.
De unde incerc sa pronut numele favoritilor: Enyeama, Onazi, Odemwingie, Emenike.
Musa (mare!), dupa cum se agita africanii in jurul meu inteleg ca astia chiar spera intr-o calificare istorica. Nu-mi inchei gandul ca-n teren, unul cu nume probabil de exema (Emenike 19') inscrie.
Gol invalidat insa pe buna dreptate.
Super vulturii par sa ciufuleasca cocosii. De la inaltimea tribunei zaresc o aspirina ce risipeste cu darnicie efort pe partea dreapta a atacului francez. Sigur e Valbuena.
Cobor cateva sectoare. Asta pentru ca stadionul nu se bucura nici de data aceasta de o asistenta maxima.
Nimeresc intre suporterii din hexagon. Chiar langa sotia lui Sagna.
Nu suflu nicio vorba despre columbiencele de acasa. Fredonez complice Marseillesa.
De vis-a-vis cativa africani imi rascolesc amintirile legate de acelasi Musa (asta chiar se obrazniceste, nu?):
In 80': GOOOOOOOL FRANTAAA!! Pogba loveste cu capul si perforeaza poarta bravului Enyeama.
Apropos ati observat tunsoarea francezului?
E golul 146 al campionatului. In urma cu 4 ani in Africa s-au marcat in total 145. Mai desfac o bere sa sarbatoresc evenimentul. Si cant hit-ul verii, invatat in pauza meciurilor: "Checki chane, checki chane !"
Nota de veselie se pastreaza in sufrageria mea, remarcand ca "motorul" echipei lui Didier Deschamps, ridicat pe varfuri ajunge exact la inaltimea fanionului de la coltul terenului:
Piticul parca-mi aude ironia iar in 93' Griezmann deviaza o minge dupa lovitura de colt si...: GOOOOL FRANTA!! Nefericitul Yobo deviaza in proprie poarta!
Scor final: 2-0
Germania - Algeria
Ma mut la Porto Alegre. Sub pat (locul doar de mine stiut!) gasesc o sticla de vin rosu.
Atasat spiritului si aflat in plina zugraveala, pentru a starni invidie in randul cititorilor, trebuie spus ca apartamentul meu arata precum favelele din Brazilia.
Singura diferenta este ca singura infractionalitate e reprezentata doar de atacurile mele la stocurile "cu soft drinks".
Incercand o nostalgie, gandul ma duce la blatul din 1982 cand Mannschaft-ul lui Schumacher, Briegel, Stielike, Breitner, Littbarski şi Rummenigge au cedat in fata magrebienilor condusi de juca Madjer.
A fost 2-1 pentru ca sora lor mai mică (Austria) sa se califice in faza superioara a competitiei.
Optimismul tribunei doreste reeditarea victoriei istorice:
Motiv pentru care, africanii (singurii ramasi in competitie) incep extrem de curajoşi şi determinanţi, surprinzînd germanii, obsedaţi de posesie, destul de lenţi şi previzibili.
Reichstag-ul este extrem de ingrijorat fata de reactia panzerelor:
Prima repriza se incheie nedecis.
Mannschaft-ul lui Joachim Low Cost anunta cu Schurrle si trambite, in imediat dupa pauza o schimbare in registrul sau tactic: iese Gotze. Pitesc sticla goala in mascota Fuleco. Mai gasesc un covrigel.
92’ GOOOOOL GERMANIA! Nemtii deschid scorul in al doilea minut al prelungirilor! Muller scapa in flanc, centreaza in fata portii, de unde Schurrle trimite cu calcaiul in coltul lung al portii lui Mbolhi.
Imi vopsesc spontan fata cu vopsea lavabila.
Ma felicit pentru gest, pentru ca in 120', la un contraatac al nemtilor, acelasi Schurrle ii trimite un balon in fata portii lui Ozil care inscrie dupa o balbaiala a unui fundas african.
Mult mai sigur pe mine, tintesc "la reluare" mascota Fuleco. Am uitat de sticla pitita. Tipatul meu de durere vine exact in 121' cand Djabou reuseste sa reduca din diferenta.
Cumva am sincronizat momentul, imi zic......
Germania - Algeria 2-1
