În România, pentru alegerea soldatului necunoscut s-a hotărât ca începând din 11 mai 1923 să fie dezgropaţi zece soldaţi de pe câmpurile de luptă unde s-au dat marile bătălii din Primul Răboi Mondial, respectiv Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz, Tg.Ocna, Jiu, Prahova, Bucureşti, Dobrogea, Ardeal şi Basarabia.
Deshumarea şi ridicarea acestor rămăşiţe pământeşti a fost urmată de aşezarea lor în zece sicrie de stejar, căptuşite cu tablă de zinc şi depuse în Biserica "Adormirea Maicii Domnului" de la Mărăşeşti, în ziua de 13 mai 1923.
Alegerea sicriului cu osemintele Ostaşului Necunoscut a aparţinut elevului Amilcar C. Săndulescu, de la Liceul Militar "Dimitrie A. Sturdza" din Craiova, premiant şi orfan de război.
“El s-a născut la 20 februarie 1911, provenind dintr-o familie de învăţători, Maria şi Constantin Săndulescu.
A rămas orfan încă de la vârsta de 5 ani, mama a decedat, iar tatăl a căzut pe front în prima campanie a războiului, din 1916.
După terminarea cursului primar, ca orfan de război, a fost admis în clasa I la Liceul Militar din Craiova, unde, în scurt timp, a fost avansat la gradul de elev fruntaş pentru merite deosebite.
În anul 1923, a fost desemnat să aleagă sicriul cu osemintele ostaşului necunoscut, având în vedere că era cel mai strălucit dintre copii”, conform istoricului Gh. Popa.
"Acesta este tatăl meu"
Solemnitatea alegerii soldatului necunoscut s-a făcut în prezenţa autorităţilor, iar orfanul Amilcar a înconjurat cele zece sicrie şi s-a oprit în faţa celui de-al patrulea sicriu, a îngenuncheat şi a rostit cuvintele legendare: "Acesta este tatăl meu".
Astfel, sicriul cu numărul 4 a devenit soldatul necunoscut al României, iar celelalte nouă sicrie au fost duse în Cimitirul Eroilor din Mărăşeşti şi îngropate cu onoruri militare în ziua de 14 mai 1923.
Cum a descris după aceea Amilcar momentul alegerii sicriului cu Soldatul Necunoscut."Eu m-am dus înaintea celor zece sicrie, tremurând, şi, emoţionându-mă, stăteam la îndoială, neştiind pe care să pun mâna.
Dar deodată m-am dus la sicriul al patrulea. Îndemnat de conştiinţă, am pus mana pe el. În momentul acela un mare fior mi-a străbătut tot sufletul şi mi-au venit pe buze cuvintele - acesta este tatăl meu".
Sicriul cu Eroul Necunoscut, împodobit cu pânza tricoloră, a ajuns în Gara de Nord, unde era aşteptat de oficiali ai statului şi personalităţi politice şi militare, în frunte cu Regele Ferdinand, îmbrăcat în uniforma de general.
Sicriul a fost aşezat pe un afet de tun, tras de opt cai şi transportat la Biserica "Mihai Vodă".
În ziua de 17 mai 1923, în Parcul Carol a avut loc ceremonia reînhumării Eroului Necunoscut. Pe lespedea crisptei s-a încrustat următorul epitaf: „Aici doarme fericit întru Domnul Ostaşul Necunoscut, săvârşit din viaţă în jertfa pentru unitatea neamului românesc. Pe oasele lui odihneşte pământul României întregite. 1916-1919".
Pe întreg cuprinsul României s-a păstrat un moment de reculegere, toate mijloacele de transport, pietonii oprindu-se într-o linişte desăvârşită să respecte memoria soldatului necunoscut.
În momentul coborârii sicriului în criptă, o baterie de artilerie a tras 101 salve de tun.
Înghiţit de valuri
La aproape trei luni de la solemnitatea alegerii Eroului Necunoscut, Amilcar Săndulescu, care avea doar 12 ani, a fost trimis cu colegii săi de la liceul militar la Sanatoriul Militar din Techirghiol.
Într-una din zile, cand Marea Neagră era agitată, Amilcar a murit într-un mod stupid.
“Amilcar stătea pe malul mării. Agitate valuri. Atât de mari, încât nimeni nu avea curaj să intre în apă. Se ştie, din relatările martorilor, că nici acest copil nu dorea să facă baie. Doar admira natura dezlănţuită. Pe urmă a vrut să se spele pe picioare de nisip, depăşind însă limita, dincolo de pământ, spre talazuri. Dar un val mare s-a năpustit asupra lui şi l-a doborât la pământ. Copilul era ameţit. Al doilea val a venit însă imediat şi a tras plăpândul trup în larg. Totul s-a petrecut în câteva secunde. Alţi copii care erau în apropiere dau imediat alarma, se arată în relatarea unui coleg, pe nume Ianciu.
"Amilcare, destinul a vrut astfel cu tine, şi ceea ce este scris în Cartea Destinului este lucru sfânt şi se împlineşte, căci asta-i vrerea lui Dumnezeu. Tu ai încetat să mai fii al familiei, al şcolii, tu ai devenit Fiul Eroului Necunoscut, tu ai devenit copilul suferinţelor şi umilirilor, speranţa şi chezăşia zilei de mâine a Neamului", a spus în cuvântul de la înmormântare profesorul Balaban.
Pe soclul monumentului ce-i străjuieşte mormântul se găseşte un basorelief din bronz care-l reprezintă în momentul alegerii sicriului cu soldatul ncunoscut.
Ping-pong cu Eroul Necunoscut
După anii 1950, când s-au început lucrările de amenajare din Parcul Carol, devenit între timp Parcul Libertăţii, şi odată cu proiectul pentru construirea unui monument al eroilor pentru libertatea poporului şi a patriei, pentru socialism, regimul comunist a demontat şi strămutat, în mare taină, la Mausoleul din Mărăşeşti monumentul funerar al Eroului Necunoscut.
Se întâmpla în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1958. Abia după 1989, guvernul român a aprobat readucerea în Capitală a sicriului cu osemintele Ostaşului Necunoscut.
La data de 26 octombrie 1991, Eroul Necunoscut a revenit acolo unde îi era locul de veci, în Parcul Carol I, iar la 25 noiembrie 2006 a avut loc ceremonia strămutării Mormântului Ostaşului Necunoscut la locul originar, din 1923, pe explanada din faţa actualului Memorial al Eroilor Neamului.
Rapid, "copilul suferinţelor şi umilirilor, speranţa şi chezăşia zilei de mâine a Neamului", dupa cum spunea profesorul Balaban, isi traieste, doar prin dragostea noastra, in continuare destinul sau Unic.
Dupa "ping-pong-ul" frf si lpf, culminat cu o decizie pur financiara si pronuntata inaintea unui Tribunal abilitat, in cea mai fierbinte vara a Istoriei sale, Rapiduletul isi asteapta in zilele ce urmeaza botezul celui mai frumos inceput.
Indiferent de liga din care ne vom reinnoda basmul, sa nu ne miram daca in locul printeselor sau imparatilor blanzi, vom re-afla in randurile noii conduceri georgei impielitati, corsicani sau ungureni care sa ne re-ameninte zilele cu nopti mioritice.
Depinde doar de NOI, cei ce acum nu putem explica parintilor sau bunicilor drama UNICULUI RAPID, sa retezam capetele balaurilor si chiar a serpilor pentru care amenzile si datoriile cumulate au reprezentat motive de lauda.
Depinde doar de NOI ca UNICUL RAPID sa nu mai fie pedepsit astfel NICIODATA, iar mostenirea ce o vom lasa nepotilor sa fie una curata.
Te Iubesc, Rapidule....!!
Cu dor,
2avr3ntiu
