La 11 septembrie 1958, generalul Ion Eremia finalizează romanul „Gulliver in Ţara Minciunilor” şi incearcă să-l trimită spre publicare in Franţa.
Dar marinarul Pompiliu Pănescu, insărcinat cu această misiune de sora generalului, in loc să ducă manuscrisul in Franţa, il predă Securităţii.
Ce a urmat e lesne de presupus.
La 17 octombrie 1958, Ion Eremia este arestat, iar la 27 octombrie 1959 este condamnat la 25 de ani de muncă silnică pentru „crima de uneltire contra ordinii sociale prin agitaţie” şi 14 ani temniţă grea, pentru „complotare la tentativa crimei de trădare de patrie”, urmând să execute pedeapsa cea mai mare.
Incepând cu 27 octombrie 1959 trece succesiv prin penitenciarele Jilava, Râmnicu-Sărat şi Aiud, iar la 24 iulie 1964 este eliberat prin celebrul Decret al Consiliului de Stat nr. 411, de eliberare a tuturor deţinuţilor politici care au supravieţuit puşcăriilor comuniste.
Recuperat in 1990 din arhivele Securităţii, romanul „Gulliver in Ţara Minciunilor” a fost publicat in 1992 de Editura Fundaţiei Culturale Române şi reeditat in 2003 la Editura Profile Publishing. Scris după modelul „Călătoriile lui Gulliver”, de Jonathan Swif, romanul este de fapt o alegorie satirică la adresa stalinismului, trăit din plin de autor, şi, in general, la adresa utopiei comuniste, a totalitarismului.
Debarcat după o călătorie tragică pe un tărâm necunoscut, intr-o ţară misterioasă, numită Kukunia, condusă de un dictator odios – „Marele Granit”, eroul romanului, „englezul Gulliver” ajunge, in urma unor bizare intâmplări şi a numeroase intrigi, să cunoască indeaproape viaţa greu incercatului popor kukunez, ba chiar să lupte, alături de oponenţii regimului – un grup de disidenţi, pentru inlăturarea de la putere a „Marelui Granit” şi a camarilei acestuia. Deşi cartea e scrisă la sfârşitul anilor ’50, la câţiva ani după moartea lui Stalin, autorul imaginează cu sarcasm scene detaliate ale vieţii din „Kukunia”, care aveau să se transforme intr-o crudă realitate abia peste câteva decenii, in România anilor ’70-’80, anii de glorie ai lui Nicolae Ceauşescu. Bunăoară, o vizită a unei delegaţii străine in „Valea Robilor” ( puşcăria de la Canal ) are toate ingredinetele celebrelor vizite ale lui Nicolae Ceauşescu: in loc de copaci adevăraţi, dictatorului i se arată tablouri reprezentând păduri bogate, in locul cazarmelor dărăpănate şi insalubre in care erau ţinuţi puşcăriaşii, i se arată case „frumoase”, chiar străzi intregi… de mucava, in locul oamenilor schilozi, lihniţi de foame, i se prezintă „muncitori” bine hrăniţi, toţi ridicându-l in slăvi pe „marele conducător” etc.
„Marele Granit” croia singur soarta poporului kukunez.
El scria operă după operă, una mai genială decăt cealaltă.
Teoriile din opera lui Granit stau la baza societăţii:
„Teoria devotamentului ca produs al fricii„,
„Tortura – mijloc de educaţie civică şi morală„,
„Moarte – Principiile dreptului penal pentru duşmanii de clasă trasate, evident, de insuşi Granit sunt: „
Dacă cineva s-a dovedit a fi duşmanul statului granitist, inseamnă că acesta a comis toate, absolut toate celelalte crime odioase: a ucis, a furat etc.”;
„Dacă incă nu le-a comis, asta se datorează numai faptului că incă nu a avut prilejul, ceea ce echivalează cu a le fi comis„; „Dacă nu există dovezi in acest sens, ele vor fi fabricate, imbinâdu-se astfel in mod armonios teoria cu practica”.
La indicaţiile lui Granit, cercetătorii de la Academia Kukuneză – incartiruiţi intr-un fel de „şaraşca” soljeniţiană – demarează un program ştiinţific grandios: crearea omului fără stomac, astfel, noul granitist urmează să se hrănească doar cu aer şi apă.
Insă, intr-o fază interimară, stomacul omului este inlocuit cu unul de animal ierbivor, granitiştii urmănd să se hrănească doar cu verdeţuri.
Problema imbrăcămintei va fi rezolvată mai simplu, prin incrucişarea omului cu animale cu blană.
Desigur, cercetările pentru crearea „omului rumegător imblănit” nu prea dau rezultate, subiecţii murind pe capete, dar cercetătorii kukunezi rămân optimişti.
In fine, pe termen lung, „intr-o nouă etapă glorioasă pe drumul construirii fericirii omului”, cercetătorii kukunezi şi-au propus, nici mai mult, nici mai puţin, să facă comestibil pământul, in acest fel problema alimentaţiei fiind definitiv rezolvată.
Citind cele relatate de Ion Eremia, alias, Gulliver, despre literatura şi scriitorii din Kukunia, ai impresia că autorul nu a scris aceste rânduri in anii ’50, ci cu trei decenii mai târziu, undeva prin anii ’80, in plin cult al personalităţii lui Nicolae Ceauşescu.
Astfel, cu prilejul unei vizite la „Statul Major Literar”, Gulliver află că scriitorii din Kukunia, aveau un singur drept: să laude infăptuirile măreţe ale marelui conducător.
Art. 25 din statutul scriitorului era edificator in acest sens: „Literatura este o armă electorală de frunte.
Ea este o metodă de convingere ceva mai suplă decât ciomagul, pistolul, puşcăria sau ştreangul. Scopul unic al literaturii este menţinerea la putere a cârmuirii in slujba căreia se află. Pentru a da roade, literatura trebuie să se intemeieze pe o meşteşugită imbinare intre afişul electoral şi discursul politic, din a căror dezvoltare şi perfecţionare s-a născut”.
Sau, art. 577:
„Poezia este acea parte a literaturii destinată a cânta şi a preamări stăpânirea. Ea trebuie să fie insufleţită numai de sentimente inalte ca: dragostea neţărmurită faţă de Granit şi granitism şi ura faţă de duşmanii acestora„.
La art. 578, statutul scriitorului prevede: „Singurele soiuri de producţie poetică admise şi recunoscute de lege sunt oda şi psalmul”.
Art. 779: „Fabulele sunt strict interzise, pentru a nu se face confuzie intre diferite dobitoace şi cârmuirea ţării„.
Art 780: „Satira este un gen literar căruia nu-i prieşte climatul ţării noastre. Ea este totuşi ingăduită de lege, dar numai in cazul in care e vorba de duşmani ori de persoane care indeplinesc funcţii in stat, mergând până la gradul de impiegat, inclusive”.
Art. 1581: „Romanul trebuie să infăţişeze măreţele realizări ale granitismului, viaţa imbelşugată şi fericită a poporului kukunez in epoca granitismului(…) El trebuie să ajusteze astfel realitatea, incât să fie in perfectă concordanţă cu discursurile şi lucrările teoretice ale conducătorilor granitişti„.
In fine, potrivit statutului scriitorului, cadrul in care se desfăşoară romanul trebuie să fie intotdeauna acesta: „O Kukunie bogată şi infloritoare, locuită de un popor liber, indestulat şi fericit„.
Iar morala romanului trebuie să fie intotdeuna aceasta:
„Granit e un geniu, iar cauza granitismului e de neinvins”.
De prisos să mai spunem că in Kukunia toate romanele se scriau doar la comandă. Iată titlurile cătorva „comenzi”: „Kukunia – ţara belşugului”, „Muncesc cu entuziasm pentru patrie şi Granit„, „Sfânta libertate kukuneză” etc.
Cenzura era drastică: nici o carte, fie ea chiar laudativă la adresa „marelui, genialului nostru Granit şi a familiei sale”, nu apare până nu este trecută prin furcile caudine ale cenzorilor.
De asemenea, rolul presei kukuneze era unul singur, şi anume, acela de a preamări opera marelui Granit şi a-i ponegri pe duşmanii acestuia. Răsfoind ziarele centrale, autorul se edifică citind doar titlurile, precum, „Navigăm cu pânzele intinse spre limanul fericirii„, „Ne luăm zborul spre fericire„, „Slavă veşnică genialului Granit” etc.
Practic, presa era total previzibilă, ştiai cu exactitate ce vor scrie ziarele de mâine, de săptămâna sau de luna viitoare.
Sfârşitul dictaturii granitiste, la care pune umărul şi eroul principal al romanului (nu vom intra in detaliile acţiunii) prefigurează, până la nuanţe, sfârşitul lui Ceauşescu.
De exemplu, marea revoltă se declanşează cu prilejul unui miting care are loc in capitală, in cinstea „marelui conducător”, gloata furioasă vrea să-i linşeze pe marii dregători, armata trece de partea răsculaţilor, mulţimea înfuriată devalizează palatele puterii, tablourile dictatorului (care, spre deosebire de Ceauşescu, este ucis chiar de colaboratorii lui) sunt călcate în picioare, operele acestuia sunt arse de mulţimea revoltată etc.
Procesul camarilei lui Granit este leit procesul CPEx: în pledoariile lor, acuzaţii trec brusc de la „marele, genialul şi inegalabilul Granit” la „Marele Ţicnit”, „Marele Dement”, „Marele Paranoic”, „Fiara Granit şi scorpia sa de nevastă” etc.
Sursa:
http://www.jurnalul.ro/stire-special/generalul-ion-eremia-un-soljenitin-al-romaniei-110079.html
Liga I din Kukunia condusa de Marele Granit nu mai surprinde, ci doar ingrozeste.
Cu o asistenta totala si goluri inscrise per etapa sub media celor de la AFC, fotbalul adus de la nivelul epocii de piatra se pregateste pentru marele nimic.
Curand valoarea drepturilor de televizare va tinde catre zero.
Va fi momentul cand iubitorii fotbalului din Kukunia isi vor intoarce fata catre boem, pasiune, iubire si speranta.
Va fi momentul cand fotbalul va insemna educatie pentru cei mici adusi pe stadion de parintii lor.
Educatia prin care invatam generatiile viitoare sa creasca frumos, sa aiba ambitie, sa nu renunte, sa accepte competitia si cel mai important sa ramana fideli unui ideal.
La Infinit si dincolo de el.
FzR!!
