duminică, 30 aprilie 2017

Nu îmi trădez familia!!

Subiectul saptamanii ce o incheiem a fost dat de can-can-ul ieftin al unei media aservita latifundiarului din Pipera.
Raspunsul lui Ionita II nu a intarziat sa apara:

” Îi mulțumesc domnului Becali pentru vorbele frumoase la adresa mea, dar vreau să rămân dovada vie că banii nu pot cumpăra sentimentele și nu voi ajunge niciodată acolo.
Sunt rapidist și ar însemna să îmi trădez familia. 
Rapid nu mai există oficial, dar în inima mea mai există și nu voi șterge niciodată tatuajul. 
Îmi doresc să joc la o echipă din alt campionat puternic”, a spus Ioniță, în cadrul emisiunii Digi Sport Special.
Ioniță II este, de altfel, ultimul produs al centrului de copii și juniori al Rapidului care a confirmat și la cel mai înalt nivel.
Pana la oficializarea si formalizarea chestiunilor legate de palmares si istorie, Rapidul traieste prin gesturi simple:
drumul re-pornit din liga a V-a, parcursul demn al copiilor Giulestiului, declaratia lui Ionita, prezenta lui Pancu pe gazonul sfant si chiar ezitarea suporterilor de a umple stadionul.
Dovezile de Iubire si Demnitate, intr-o societate mai mult preocupata de autodistrugere, reprezinta mangaierile pentru sufletele celor ce mai cred ca viitorul exista.
Al Rapidului si al Romaniei.
RAPID e ROMANIA!
FzR!!

sâmbătă, 29 aprilie 2017

Best Comeback ( EVER! )


2023.
RAPID. 100 de ani.
CAMPIOANA.
INIMILOR NOASTRE.

FzR!!

Copilărie ești o Minune !

Ronaldo, Messi, Ronaldinho, Beckham, Gerrard, Ibrahimovic.....

In Giulesti astazi incanta Oprea, Boian, Costache, Cocu, Geambaşu, Ioniţă,Brăileanu, Croitoru, Stancu, Nemuc, Mitea, Magdalinis, Dovleac, Petre, Ursescu, Bărbăalăau si multi, multi altii....

Toti, alaturi de talent si pasiune, au un punct comun. 
Visul cel mai frumos al copilăriei.
De a ajunge cel putin la fel de mari pentru idolii lor pentru care au inceput poate cea mai frumoasa meserie din lume: fotbalul.

Ei reprezinta Viitorul Rapidului.
Ei si noi.
Suporterii.
Poate din ce in ce mai multi. 
La fel ca in copilarie.....

FzR!!

marți, 25 aprilie 2017

…At the end of the storm / Is a golden sky…

E 1940 si a trecut abia un an de cand a inceput al doilea razboi mondial, iar aproape toata Europa a cazut la picioarele germanilor. 
Toti ochii sunt pe Anglia, ultima tara care inca rezista si ce a mai ramas din Imperiul Britanic. In nord-vestul Angliei, intre raul Mersey si Marea Irlandei, orasul Liverpool e martor la cea mai mare distrugere din istoria sa. 
E al doilea cel mai bombardat oras dupa Londra. 
Dupa cativa ani, se inaugureaza si Canalul Manchester, ceea ce inseamna ca toate vasele vor merge catre cealalta metropola din nord. 
Jumatate din populatie se muta in Londra sau in Statele Unite.

…At the end of the storm

Is a golden sky…

Dar sunt lucruri care TREBUIE sa se intample. 
In 1960, scotianul William Shankly, care avea 47 de ani, a venit sa antreneze echipa Liverpool FC, in liga secunda pe vremea aia.  
In luna iulie a aceluiasi ani, patru tineri isi schimba numele trupei din „Silver Beatles”, in „Beatles”.
Pana in 1963, echipa lui Shankly ajungea din nou in prima liga, luptandu-se pentru titlu. 
La fel ca Beatles, Gerry and the Pacemakers erau o trupa din Liverpool. 
Dupa anii ’50 mai putini reusiti, echipa era din nou in top. Printre tribunele de pe Anfield se numara si The Spion Kop, un grup de 30.000 de suporteri care si-au ales numele dupa un deal din Africa de Sud unde mai multi locuitori din Liverpool si-au pierdut viata, intr-un accident aviatic.
Pe vremea aia nu trebuia sa iti iei biletul de pe internet cu 6 luni inainte, ci trebuiau sa stea la cozile lungi de dinainte de meci. 
Ca sa nu se plictiseasca lumea, DJ-ul stadionului punea topurile vremii, insistand cu melodiile trupelor din Liverpool. Cei din Kop cantau cel mai tare celebrele melodii ascultate in puburile si barurile orasului. 
In acea luna friguroasa de noiembrie, toti fanii din Kop au inceput sa cante alaturi de Gerr Mardsen „You’ll never walk alone!”, cantecul care era pe locul 1 in top si pe care il modificase un pic fata de varianta originala din 1945.
Incepand din ziua aceea, la inceputul si la sfarsitul fiecarui meci, fanii au cantat melodia celebra. 
In 1964 deveneau campioni ai Angliei. 
O data cu trofeele venite, fanii nu s-au mai oprit din cantat: victorie sau infrangere, acasa sau in deplasare, in Anglia sau in afara tarii, lumea incepea sa ii recunoasca. 
Echipele din lume s-au indragostit si l-au adoptat ca imn: Feyenoord, Twente si Cambuur din Olanda, Borrussia Dortmund, Mainz, Kaiserslautern, Borrussia Monchengladbach, St Pauli si Darmstadt din Germania, FC Tokyo din Japonia si, mai mult decat oricine, Celtic Glasgow.
Poate ca e un cantec minunat pentru toata lumea, insa el are o valoare aparte pentru fanii lui Liverpool si folclorul local. Cuprinde tot ce s-a intamplat cu Liverpool in istoria de peste 120 de ani. 
Cel mai frumos moment si cel mai urat moment. 
2005 si 1989. 
Istanbul si Hillsborough.
Pe 15 aprilie 1989, 96 de fani ai lui Liverpool au fost sa isi sustina echipa favorita, alaturi de alte mii de fani, nu s-au mai intors acasa, dupa ce o tribuna s-a prabusit peste ei. 
Toata lumea a dat vina pe fani, insa locuitorii si suporterii n-au uitat niciodata ca vina a fost a autoritatilor. 
Finala dintre Liverpool si Everton din Cupa Angliei a pornit cu cei 90.000 de suporteri cantant You’ll Never Walk Alone. 
La fel s-a intamplat si la meciul din Cupa Campionilor dintre Real si Milan, cand italienii au cantat imnul lui Liverpool, imediat dupa momentul de reculegere.
Pe 25 mai 2005, Liverpool era in finala Champions League. Milan conducea cu 3-0 la pauza si nimeni nu mai credea ca englezii mai pot reveni. 
Nimeni in afara de fanii lui Liverpool, care strigau din toti planii „You’ll never walk alone!” 
Liverpool a revenit in doar 10 minute si a castigat Cupa la penalty-uri.
…Walk on, walk on

With hope in your heart
And you’ll never walk alone…

Era o dupa-amiaza friguroasa din 1963 cand cel mai tare imn s-a nascut, cand povestea dintre oras si echipa a inceput. Daca crezi ca este vorba doar de un cantec celebru din anii ’60 pe care l-au ales complet intamplator, te inseli. 
You’ll never walk alone este un ritual de bucurie si tristete, de mandrie si umilinta. You’ll never walk alone este despre ce inseamna Liverpool FC.
sursa: https://eusunt12.ro
O Poveste despre bucurie, tristeste, umilinta si mandrie. 
O Poveste despre Incredere.
Poate nu intamplator pe malul raului Mersey, la Museul Liverpool, intr-o vitrina stapaneste mandra emblema Rapidului:
Pentru ca nu intamplator Rapiduletul are un destin asemanator. 
O echipa nascuta si crescuta din inimile oamenilor simpli, iubita de cei mai celebri.
Pentru simplul fapt ca Rapid Traieste!
FzR!!

joi, 20 aprilie 2017

"Live is Life"

S-au împlinit 28 de ani ("si o zi in plus") de la celebrul antrenament al lui Diego Maradona (56 de ani) pe piesa ”Life is life” a celor de la Opus. 
Pe 19 aprilie 1989, Napoli disputa returul cu Bayern Munchen și se califica în finala UEFA pe care o câștiga cu Stuttgart.
La antrenamentul dinaintea partidei, de la stația de amplificare răsuna de zor piesa ”Life is life” a celor de la Opus.
Hitul austriecilor l-a vrăjit pe Diego Maradona care s-a încâlzit pe ritmurile piesei. 
28 de ani au trecut de atunci. 
”Au fost peste 70.000 de oameni pe stadion când Maradona a intrat pe teren. Îmi aduc aminte că eram pe partea cealaltă a terenului la încâlzire cu restul fotbaliștilor germani: serioși, concentrați. 
La stația de amplificare începe să se audă piesa ”Life is life“ și pe ritmurile cântecului Maradona a început să jongleze cu mingea. 
Așa că ne-am oprit din antrenamentul nostru. 
Ce face tipul ăsta, ne-am întrebat? 
A început să jongleze cu mingea pe umeri. 
Și nu ne-am mai încălzit pentru că a trebuit să-l urmărim pe acest tip”,  a spus Jurgen Klinsmann.
Până la această oră, videoclipul încărcat de Frank Raes cu Maradona dansând la încălzire a obținut aproape patru milioane de vizualizări pe YouTube.
sursa: digisport.ro (cu ceva corecturi)
Anul acesta Rapiduletul implineste 94 de ani.
Desi istoria nu i-a fost un simplu antrenament, ci mereu plina de derby-uri, poate cea mai frumoasa Poveste de Dragoste, traieste, uimeste si vrajeste.
De ce??
Pentru ca Rapid is Life!
FzR!!

marți, 18 aprilie 2017

Eroii nu mor niciodata

De sapte ani si o zi in plus, Sandu Neagu ne priveste de sus. 
Si sunt sigur ne sustine.
Putin mahnit, dezorientat si ratacit precum fiecare dintre noi, " eroul de la guadalajara ", dar mai ales Idolul Giulestiilor, ce a jucat doar in tricoul visiniu, daca ar avea glas, ne-ar arata cartonasul...
Plecat prea devreme dintre noi, am realizat ca ne-a lasat saraci la propriu si la figurat.
Ne-am grabit atunci sa-i inchinam victoria contra fcsb-ului.
Astazi, ar trebui sa realizam ca singura victorie a sufletului sau, nicidecum sarac, a fost de a-si sluji Iubirea.
Daca pentru El golul a insemnat totul, noi trebuie sa-i umplem sufletul ce ne vegheaza cu bucuria de a merge mai departe.
Impreuna!
Pentru ca rapidistii nu se despart niciodata.
Ei doar lasa loc acelora ce sunt condamnati a demostra faptul ca Iubirea si Unitatea lor este cel putin la fel ca acelora ce ne-a incredintat Comoara cea mai de Pret.
RAPID!!!

"Tot Giulestiul plange.....
Tot Giulestiul plange....
Dupa Tine Neagule! "

FzR!!

duminică, 16 aprilie 2017

În căutarea fotbalului pierdut

In liga a 5-a, intr-un colt uitat de lume, fotbalul isi regaseste valorile. 
Pasiunea, speranta si increderea renaste in tribunele stadionului Giulesti. 
Ramas la fel. 
Demn, rabdator si increzator.
Precum un parinte iubitor, gazonul Giulestiului le-a indurat pe toate: crampoanele marilor fotbalisti (cu siguranta cele mai frumoase mangaieri), hotiile si abuzurile regimului trecut, pseudo-capitalismul, nedreptatile frf si lpf, refuzul unui stat de a incasa si falimentul. 
Se spune ca pe cei ce-i iubeste cel mai mult Dzeu, pe aceia ii chinuie cea mai tare.
Suntem in liga a 5-a.
Ne avem deci de ce cum sa ne indoim de aceasta Iubire.
Aceasta Iubire care ne obliga.
La Lumina si Viata.
Pentru noi si pentru generatiile viitoare.

FzR!

Don't give up!

De orice suntem vinovati. 
Nu insa de Iubire. Iubirea care ne-a facut invidiati. De toti ceilalti.
Aceasta Iubire ne va ajuta sa nu renuntam la poate cea mai lunga cursa din Istoria Rapidului. 
Si din vietile noastre.
Un lucru nu trebuie sa-l uitam. 
Atata timp cat suntem impreuna, nu avem cum sa dam gres.
Fie ca Lumina sa ne aduca Intelepciunea. 
Si spiritul purtat cu grija, din tata-n fiu.
Sa avem Sarbatori Fericite!!
FzR!

vineri, 14 aprilie 2017

Nu-i singur Iuda vinovat

" Nu-i singur Iuda vinovat
de sângele ce se dădu.
Nici marii preoţi, nici Pilat,
ci lumea-ntreagă, prin păcat!
Şi eu, şi tu…

Nu drumul greu spre Golgota,
nici biciul, când Isus căzu.
Şi dacă crucea grea era,
povara noastră şi mai grea!
Şi eu, şi tu…

Nu patru cuie L-au pătruns,
când El pe cruce se-aşternu.
Ci noi, cu sufletul ascuns,
cu mii de patimi L-am străpuns!
Şi eu, şi tu…

Nu doar bătrânii cărturari,
nu doar mai marii preoţi, nu!
Şi noi am râs, cu ochii murdari,
şi noi suntem cei doi tâlhari!
Şi eu, şi tu…

Şi nu ostaşilor prin sorţi
cămaşa albă Şi-o dădu.
Ci tuturor! Dar tu n-o porţi!
Şi, fără ea, toţi suntem morţi!
Şi eu, şi tu…

Nu doar în stânci, sub lilieci,
nu doar sub lespede zăcu.
Ci L-am ascuns ca pentru veci
sub piatra unor forme reci,
Şi eu, şi tu…

Şi-acum Isus cel condamnat
azi El te-ntreabă :”Da sau nu ?
Eşti tu sau nu eşti vinovat?”
Eu am spus da! Şi-am fost iertat.
Eu am spus da.
Dar tu ? Dar tu?…"

Costache Ioanid

La 1.800 km depărtare!

Un puști de la echipa U19 a clubului scoțian Banks o'Dee FC a degajat puternic, și mingea a ajuns în fluviul Dee.
De acolo, în Marea Nordului, și s-a oprit la 1.800 de kilometri depărtare, pe malul insulei norvegiene Vanna.
Pe balon era scris Banks o'Dee FC U19.
Și scandinavii și-au dat seama exact de unde venea.
Au trimis mingea înapoi, cu un mesaj simpatic:
"Aveți în echipă cel mai bun trăgător de lungă distanță din lume".
Scoțienii au fost uluiți:
"Balonul s-a întors puțin murdar, dar utilizabil".
sursa: gsp.ro

Puștii Rapidului au invins ieri firma de paza Asalt. (n.r. 2-1)
După o dispută tensionată și nu lipsită de emoții, Giuleștiul respiră aerul tare al ligii a 4-a.
Puștii din teren, tăvăliți destul de tare de bodyguarzii anonimi, s-au imbrățișat pe final fericiți.
Semn că din ghetele lor vor "pleca" cat mai curand degajările cele mai lungi.
Către continentul de unde Rapidul Nostru a fost izgonit. 

FzR!!

duminică, 9 aprilie 2017

It's POSSIBLE!!

In spatele fiecarei povesti frumoase se afla ambitia, increderea, speranta si iubirea.
In spatele fiecarei povesti de succes se afla doar cei puternici.
Rapidul are doar 93 de ani de povesti frumoase.
Cu incredere, aceeasi dragoste si pasiune, ne putem face cu totii vinovati de cea mai frumoasa Iubire fara de Sfarsit.
Pentru ca e POSIBIL.
Doar prin noi.

FzR!!

sâmbătă, 8 aprilie 2017

The Unforgettable Journey - Campeão Europeu

Lacrimi, rabdare, incredere, speranta si pasiune.
Pe 4 iulie 2004 chiar pe Estadio Da Luz, zeii antici decideau in favoarea Greciei, iar Selecção de Portugal pierdea titlul.

Opt ani mai tarziu, la 27 iunie 2012, pe Donbass Arena, pierdeau in semifinala contra Spaniei.
Anul trecut, in orasul iubirii cucereau titlul european, cand nimeni nu le dadeau nici cea mai mica sansa.
Va suna cunoscut?
De la Eusebio, Figo, Rui Costa, Ronaldo si pana la ultimul suporter, ei toti au stiut ce inseamna lacrimile, rabdarea, increderea, speranta.
Iar cu aceeasi pasiune au stiut ca bucuria, chiar si macar aceea de a juca fotbal, nu le va fi refuzata. 
Iar daca ne-am indoit  vreodata, nu uitati faptul ca singura reusita din finala impotriva Frantei a fost a lui Renato Sanches. 
Celelalte doua prenume ale portughezului, culmea coincidentei, ca un semn divin, sunt Júnior Luz . 
Iar daca adaugam faptul ca la ora finalei avea varsta de 19 ani, adica exact cea a tuturor celor care duc spiritul Rapidului mai departe, nu trebuie decat sa credem ca suntem aproape, foarte aproape de cea mai frumoasa reusita.
Aceea de a redeveni campionii celei mai frumoase Povesti de Iubire.

FzR!!

Big Shots

Fie ca se numeste Miscarea CFR, fie ca AFC sau pur si simplu suporterul rapidist, pasiunea lui tinteste cu precizie acolo unde ceilalti nici nu gandesc a ajunge.
Nu putem trece nepasatori pe langa aceasta minunata comoara: viitorul.

Obligatoriu Inainte!!

FzR!!

joi, 6 aprilie 2017

In dreptul Inimii...


„Trebuia să fac ceva ca să demonstrez celor care nu mă cunosc că aş fi în stare să fac orice pentru Rapid, că sunt rapidist adevărat şi că nu o să îmi pară vreodată rău că îmi tatuez Rapid în dreptul inimii. 
Nu mai ştiu unde am văzut tatuajul, dar ştiu că la final, în loc de durere era dorință. 
Dar eu am vrut să scriu durere acolo, fiindcă Rapidul pentru care am jucat eu reprezintă şi asta…”, explica Ioniţă II, ducele du Giulesti al anilor trecuti. 
Gestul nu a facut inconjorul lumii. 
Pentru ca acest gest reprezinta normalitatea intr-o lume a pasiunii si a iubirii. 
Cu sau un tatuaj vizibil, sufletele noastre ale rapidistilor vibreaza pentru Rapid.
Datoria nescrisa de a duce spiritul mai departe, reprezinta mandria fiecaruia dintre noi, atunci cand amicul de mai ieri, ne-a devenit sufletul geaman din Giulesti.
Al povestilor noastre fara de sfarsit.
Pentru ca povestile noastre sunt despre dreptate, sportivitate, fidelitate, pasiune si iubire.
Fara de Sfarsit.
Adica Viata!
FzR!!

La aniversară

Mabel Arnold a avut parte de petrecerea vieţii la împlinirea vârstei de 101 ani. 
Suporter al echipei West Ham de 8 decenii, englezoaica a fost invitată în cantonamentul din Rush Green acolo unde a fost întâmpinată de antrenorul Slaven Bilic şi de lotul formaţiei. 
Mabel nu era o figură nouă pentru gruparea din Premier League, aceasta apărând în filmul Iron Men, un documentar atât despre parcursul echipei West Ham, cât şi despre suporterii care au fost şi sunt alături de formaţia din Anglia. 
Dacă la împlinirea vârstei de 100 de ani a jucat în filmul clubului pe care îl iubeşte de o viaţă, la 101 de ani a petrecut chiar alături de protagoniştii echipei. 
Site-ul oficial al celor de la West Ham au arătat cum s-au organizat tehnicianul Slaven Bilic şi fotbaliştii pentru cel mai preţios suporter. 
Au aşteptat-o cu un tort şi s-au bucurat împreună de frumoasa surpriză. 
După ce s-a îmbrăţişat cu toată lumea, Mabel Arnold a declarat cu lacrimi în ochi şi cu glas tremurat:
"Este minunat că am venit aici şi că v-am văzut pe toţi. Este o experienţă minunată. Visăm la lucrurile astea, dar în mod normal ele nu se împlinesc, iar acum mie mi s-au îndeplinit. Vă mulţumesc din suflet. Dumnezeu să vă binecuvânteze"
sursa: prosport.ro, un articol de Mihaela Mancila
Incercand un exercitiu de imaginatie, Rapiduletul ajuns la varsta celor 101 ani, va avea cu siguranta parte de cea mai frumoasa aniversare....
Cadourile nu au fost titlurile, cupele sau florile, ci doar dovezile de iubire. Sincera.
Fara de care aceste, poate cele mai frumoase Povesti, nu ar exista. 
Fara de care viata ar insemna o simpla monotonie. 
Fara culoare sau glas.
La Multi Ani, RAPID!!
FzR!!

miercuri, 5 aprilie 2017

La Multi Ani!!

"Goleadorul" din Giulesti implineste astazi frumoasa varsta de 79 de ani.
Autorului a nu mai putin de 107 goluri in 183 de partide pentru Rapid, ii uram din toata inima cel putin 107 motive de bucurie, cu speranta ca macar una sa-i fie adusa de clubul nostru drag.
Tot in aceasta zi speciala il sarbatorim si pe Cristi Sapunaru.
Primul roman castigator al Cupei UEFA, Cristi Sapunaru reprezinta definitia iubirii duse dincolo de limite.
Celor doi le uram cu toata dragostea, multi ani, sanatosi, si frumosi.
La Multi Ani, nea Puiu!
La Multi Ani, Cristi!
La Multi Ani, RAPID!
FzR!

luni, 3 aprilie 2017

Sa cante copiii...!!

Derby-ul ligii a 5-a, seria a 2-a.
Giulestiul este vizitat de echipa dnului Viorel Kraus, fostul nostru atacant.
Totul sub privirile din tribuna a 2-a, a unui alt fost atacant. 
Semn ca pentru insusi timpul, intalnirea generatiilor inseamna cea mai frumoasa sarbatoare.
Copii din teren privesc entuziasti tribunele ocupate de cei putin peste 1500 de spectatori.
Chiar daca stadionul pare trist si gol, sinceritatea ne panseaza sufletele ranite.
In amfiteatrul in care ne-am invatat cu emotiile si bucuriile, astazi recapitulam agonia unui moment ireal.
Parca ne-am intors in 1923. 
Atunci cand entuziasmul si speranta insemnau singura comoara a temerarilor de la Atelierele Grivita.
Astazi, locul temerarilor si din fericire al suporterilor de conjunctura a fost luat de cei mai tineri.
Pe de o parte tanara galerie condusa de Patrik, iar in teren de cele mai tinere tricouri in visiniu si alb. 
Un lucru este cert. 
Viitorul exista!
Sa cante copiii...!!
FzR!!

sâmbătă, 1 aprilie 2017

Galaxia. Fair-play!!

La începutul meciului Rapid - FC Galaxia, oaspeții au intrat pe teren purtând un banner inscripționat cu mesajul: 
"Rapid e unic, cel din inimile voastre"
"Niciodată nu mă gândeam că Rapidul o să ajungă în Liga a 5-a, niciodată. Acum, dacă am avut această ocazie, e o plăcere și o trăire ca la 17 ani", a spus și Claudiu Leonte, de la FC Galaxia.
Rezultatul partidei a fost 9-5 in favoarea rapidistilor.
Ce a interesat si fermecat a fost fair-play-ul oaspetilor venit dintr-o alta galaxie.
Intr-o societate din ce in ce mai dezinteresata de valori, istorie si viitor, lumina sperantei a coborat darnica pe Giulesti.
Este lumina pentru sufletele pure.
Iar Liga a 5-a s-a dovedit a fi Champions League-ul Iubirii.



Pentru RAPID.
FzR!!

Ne vedem acasa!!!

Societatea comerciala AFC Rapid conform http://www.mfinante.gov.ro, este inregistrata la 3 iulie 2001 prin codul unic de indentificare 14027294























































Cu multumirile pentru munca si efortul depus de catre proprietarul sursa: http://www.colectiefcrapid.ro

Duminica Rapid joaca nu impotriva, ci in compania rapidistilor Viorel Kraus si Leo Toader.
Deci nu mai avem absolut niciun motiv sa lasam Rapiduletul singur.
Destul ne-am lasat sufletele pacalite de un 1 aprilie inexistent.

FzR!!