Scor Alb. Ca varul.

In drumul către stadion purtam povara ultimilor ani....

De la chetele " dintr-a 5-a " pe când "galeria" era condusă doar de un puști și până la renaștere, secundele mi-au părut veacuri...

La fel de lungi ca ale unui popor care parcă-și refuză dreptul la fericire.

" Ce zici, Geza, dacă am face și noi o echipa de fotbal? "

Străduțele spre proaspăt noastra "înfiată" Arena, botezată Giulești, gemeau de vișiniu..

Și speranțe. 

Halbe de bere, steaguri, eșarfe, părinți și copii.

Forfota de la casa de bilete mi-a răpit reflex un zâmbet.

Trecând de controlul de la intrare, mereu la fel de ostentativ cu cutia de chibrituri, un steward m-a avertizat glumind:

" Să nu arunci cutia în teren! "

Semn că amintirile încă ne răscolesc.
Sau cel puțin faptul că până și cei mai subiectivi își recunosc greșelile trecutului.

Stadionul îmi pare plin.
Deși suntem cam 8000 de suflete.

În jurul terenului roiesc grăbite zeci de reclame. 

Sunt chiar și câteva hostesse care împart materiale publicitare.

Sărăcia ultimilor ani pare uitată.

Poate așa ne este dat nouă rapidistilor...: să uităm repede sau cel puțin să credem că uneori doar visam urat.

Startul partidei este umbrit de incidentele provocate de huliganii dovediți că nu au venit de la malul marii. 

Susținătorii um 02301, proscriși pentru al 3-lea an în liga a 4-a, provocă un scandal penibil...

Tribună se dovedește extrem de înțeleaptă.

Sărbătoarea debutului nu este umbrită.

Iar imnul a continuat să răsune peste scaunele aruncate de maimuțoii infrațiți. 

Cu huliganismul.

Disputa fotbalistică avea să fie una aprigă.

Dacă de la oficială ni se amintește că "Aici e Giulești", deznodământul din teren ne trezește la realitate.

Aici este liga a 2-a.

Entuziasmul amicalelor din această vară dispare brusc.

Aveam să înfruntăm în cele 90 de minute, vorba unui amic, trei anotimpuri...

Am început sub un soare dogoritor, ne-am înorat din cauza incidentelor huliganice și apoi înviorat sub o ploaie măruntă.

Curcubelul de la sfârșitul partidei avea să ne amintească faptul că pe sub cupola de culori a ligii a 2-a putem pășii doar dacă alături de entuziasm și naivitate, mai picurăm ambiție și dorință.

Scor Alb. Că varul.

Sângele însă pulsează a Vișiniu.

Sfârșitul zilei m-a găsit înghesuit între multe halbe de bere pe probabil singura terasă din parcul Crângași.

Acolo la o masă alături de amicii mei și încă doi suporteri mai în vârstă am depănat amintiri fotbalistice.

Unul dintre ei răsfățat de licorile bahice avea să ne mărturisească:

" Eu sunt cu Sportul...! "
Sub tricoul său inscripționat cu "1923" bătea încă o inimă ce se încăpățâna sa creadă în prezentul crunt.

Cu siguranță o frăție mult mai inspirată.

" - Ce zici, Geza, dacă am face și noi o echipa de fotbal? 

  - Să încercăm, Grigore..."

FzR!!