vineri, 2 august 2019

Dosarele X

"M-am întâlnit cu Ianis Zicu întâmplător prin cartier, pentru că suntem vecini. Am schimbat două vorbe şi l-am întrebat dacă antrenează Dosarele X Constanţa, iar el mi-a răspuns că o să vedem sâmbătă. Eu i-aş fi dat echipa, dar mai am două semne întrebare, nu la jucători, ci la aşezarea în teren. Nu e nicio problemă dacă îi stric debutul de antrenor lui Ianis. Viaţa de antrenor e lungă. Cei mai mari antrenori debutează cu înfrângeri", a spus Daniel Pancu.

"Săptămâna asta nu cred că merit salariul, am vrut să analizez şi eu adversarul, pe Farul, lucru pe care îl fac foarte bine de obicei. Dar nu am putut. Consider că mâine întâlnim echipa FC Dosarele X Constanţa, pentru că nu ştim nimic despre ei. Urmăresc de o lună pagina lor de Facebook şi în afară de achiziţii nu am văzut nimic altceva. Nu ştiu, dacă aşa consideră ei că trebuie respectaţi suporterii... Va fi un meci de orgoliu, pentru că până la urmă Rapid - Farul înseamnă ceva în fotbalul românesc.
Cei care se ocupă la Farul sunt oameni care au legătură cu Dinamo, mă refer la antrenor, la finanţatorul, la mentorul lor, iar suporterii sunt stelişti.
Deci, din punctul de ăsta de vedere va fi un meci de intensitate cu Farul. Ştiu despre ei doar că şi-au păstrat câţiva jucători de anul trecut şi au adus unii buni pentru nivelul Ligii a II-a. Mă aştept ca Farul să vină aici şi să încerce să marcheze cât mai repede. Probabil că dezavantajul lor este lipsa omogenităţii. Dar eu sper că având încrederea de după aceste meciuri, cu publicul alături să ne impunem. Chiar dacă unii au această strategie să se ascundă şi să încerce să ne ducă în eroare. E un meci în care se poate întâmpla orice", a mai spus Idolul Giuleştilor.
Ultimii noştri ani sunt file din Dosarele X.
Nu puteam debuta altfel.
Ne vedem in Regie!!
FzR!!