duminică, 31 martie 2024

Tot înainte!

În dimineața aceasta m-am trezit mult mai devreme și am repornit televizorul. 
Pentru că toată noaptea m-am frământat și concluzionat faptul că nu ai cum să pierzi un meci în care la un moment dat ai fost în avantaj atât pe tabela cât și numeric în teren...
Atât suntem de neînțeleși, de ghinioniști.
Apoi am constatat că nu m-am trezit mai  devreme, ci cu o ora înainte. Iar eu voiam cu 20 de ani înapoi.
Ghinionist, ghinioniști...
Același destin etern.
De exemplu, eu când eram mic luam bătaie la școală, așa că părinții mei m-au înscris la karate.
Astfel am luat bătaie și la școală și la karate.
Cel puțin, lucrurile încep să se schimbe în România.
În dimineața aceasta s-a schimbat ora.
Cu una înainte.
Tot înainte!


FzR!!

joi, 28 martie 2024

Shoturile

 

România a învins chinuit Armenia la U21 și s-a instalat pe prima poziție a clasamentului.
Într-o partidă în care Borza ar fi putut fi căpitan, acesta a fost lăsat acasă sau poate că a refuzat să iasă din vreun club...
Acum, fără a fi răutăcioși, gândesc că băiețașul nostru a anticipat și sărbătorit cu shoturile alea multe până și calificarea tricolorilor.
Într-o perioadă în care noi am uitat să ne mai și bucurăm.
- Măi, nesimțitule, de ce nu ai venit azi-noapte acasă?
- Nu mi-a fost somn...
Mi-a fost rușine să-i spun că după ce m-am despărțit de Borza am fost într-un complex comercial imens și nu am mai găsit ieșirea.
Așa că, mi-am aprins o țigară, ca să mă scoată ei afară.
Acum sper că șuturile noastre să nimerească spațiul porții craiolguței și să ne întoarcem sâmbătă, indiferent de oră, neapărat cu toate cele trei puncte.
Oricum, fie de va fi victorie sau o nouă înfrângere, cu siguranță vom abuza de niște shoturi.
Să sărbătorim faptul că suntem din nou împreună. 
Și de neclintit.


FzR!!

vineri, 22 martie 2024

Blonzii

Alergatul după femei n-a făcut rău nimănui...necazurile apar abia după ce le prinzi...
Acum să nu credeți că dacă nu am altceva de făcut m-am apucat de jogging.
De jogging se ocupă pare-se Rapidulețul. În acest play-off.
Altfel chiar nu pot să înțeleg startul acesta dezastruos...
De fapt abia acum înțeleg de ce competiția se numește play-off...Pentru că în ea s-au adunat RAPID, prea RAPID toate off-urile noastre.
Iar după ce că suntem dezbinați, contradictorii, împotriva noastră, mai suntem și blonzi...
Fix că blonda aia beată ce se întreabă:
- Cum naibii, eu am trei surori, iar fratele meu are patru??


FzR!!

miercuri, 20 martie 2024

Drumul

 

În dimineața aceasta am constatat îngrozit că am rămas fără cafea...
Așa că am băut două-trei păhărele cu palincă.
Totul mi-a părut mai frumos în lumea asta.
Chiar i-am spus Rapidulețului că un câștigător este un pierzător care a mai încercat o dată. Și să continue să creadă în șansele lui.
Deși în întreaga istorie știm că nu planul sportiv a fost problema noastră...
Dar nu vreau să-mi mai amintesc. Și nici să mai privesc în urmă.
Tocmai de aceea parbrizul este mai mare decât oglindă retrovizoare.
Pentru că drumul din față este mai important decât cel pe care-l lași în urmă...
Până la meciul programat tocmai hăt pe 30 ale lunii nu ne rămâne decât să ne asigurăm că drumul cel avem de parcurs este cel pe care ni-l dorim cu toții.


FzR!!

duminică, 17 martie 2024

Gunoierii

 

După descinderile de joi, totul s-a schimbat în bine, în prea bine...
De vineri, de când Bucureștiul a devenit orașul Viitorului, excelența a devenit firescul cotidianului nostru.
Luni bnr va anunța un curs de 5 euro pentru 1 ron. Tot luni vor începe negocierile cu statele membre UE ce îndeplinesc condițiile (dure!) de aderare la România. 
Pentru că de luni vom tura motoarele și vom atrage invidia întregii lumi, astăzi am ieșit împreună cu fiică-mea la o plimbare prin cartier. 
Să mă bucur de soare, să mă minunez de faptul că într-un timp atât de scurt au fost soluționate absolut toate ecuațiile nerezolvate în toți acești 2000 de ani.
- Tăticule, uite gunoierii!!
- Nu, draga mea. Ei sunt cei care curăță după noi. Gunoierii suntem noi!!


FzR!!

sâmbătă, 16 martie 2024

Năpasta

„Caragiale ar fi fost cu siguranță rapidist.”
Acestea sunt vorbele eseistului Radu Enescu, dar ele s-au regăsit întotdeauna în subconștientul suporterului ce a îndurat multe în tribuna Giuleștiului. 
„O echipă atât de simplă, comică, naivă nu avea cum să treacă neobservată de Nenea Iancu sau de breasla acestuia.”
Aseară am fost naivi, dezbinați și cel mai grav împotriva noastră.
Licărirea de speranță a venit doar din Tribuna a 2-a, lăcășul ridicat și dedicat în toți acești ani spiritului curat, respectului, iubirii și speranței.
Aseară m-aș fi așteptat ca din camerele "noastre secrete" să dezvăluim, celor ce intenționat ne vor răul, înțelepciunea și unitatea. 
Am dovedit contrariul, dovadă că din păcate din amarul ultimilor ani nu am învățat absolut nimic.
Poate a sosit timpul să nu mai fim la infinit drumul cel mai scurt de la extaz la agonie. 
Poate cele întâmplate în ultimele aceste zile chiar să însemne momentul zero, momentul adevărului...
- Nevastă, dacă mă superi îți spun tot adevărul...
- Spune Cornele!
- Să știi că acum 33 de ani când ne-am cunoscut, eu am fluierat după taxi, nu după tine.....
Aseară unii dintre noi au fluierat a pagubă.
De suferit, suferim noi toți...


FzR!!

joi, 14 martie 2024

Rugăciunile

La aproape o săptămână de la masacru, Richard Chamberlain (că dacă-i zic Charalambous sună a jignire) al celor de la fcsb a fost întrebat:
- Nea Elias ești plin de cucuie. Ce-ai pățit?
- Cosmeticiana mi-a spus să mă dau pe față cu apă de toaletă și întotdeauna îmi pică în cap capacul ăla de la WC!!
Acum nu știu cine a ieșit cel mai șifonat după acest masacru...
Ieri comisia de disciplină a celor de la frf a amendat Rapidulețul cu 60.000 lei, ne-a interzis accesul parțial la meciul de mâine, iar în dimineața aceasta Nico a fost "săltat" la propriu de către mascați.
Nu mă voi referi aici la echitatea sancțiunilor aplicate, îmi permit doar să cred că dacă lui Nico al nostru îi găsesc ăștia vreo brichetă riscă să fie încarcerat. Cel mai probabil deranjăm. 
Dar asta o știm deja. De o sută de ani.
Ne rămân speranțele și rugăciunile.
În dimineața aceasta m-am decis să ies din casă.
În fața blocului m-am întâlnit cu vecinul fcsbist care zâmbea ironic, cel mai probabil urmare a știrii din această dimineață.
- Nu te-am mai văzut demult. Unde ai fost?
- Am fost cu soția pe la locurile sfinte și ne-am rugat.
- Ți-au ajutat rugăciunile?
- Nu, tot cu ea am rămas!
De fapt rugăciunile mi-au fost ascultate întotdeauna.
Mâine mă întâlnesc cu ea pe Giulești.
Cu ea, echipa noastră, ce o iubim!


FzR!!

duminică, 10 martie 2024

Fotomodelele

- Hai trezește-te că este cinci...
- Ce?? Le-am mai dat unul?
Încerc să mă conving că nu a fost un vis. 
Tremurând și neîncrezător am reverificat întreg internetul.
Toate, chiar toate cronicile sportive ale meciului de aseară îmi indică același lucru.
În dreptunghiul verde, dar mai ales în sufletele noastre, s-a făcut dreptate, iar aroganței celor din Berceni le-am răspuns cu Iubire, eleganță și argumente.
Rapidulețul, aseară un fel de Bugatti în universul autoturismelor, după ce a acroșat cetățeanul roș-albastru (îmbrăcat în negru, ce traversa neregulamentar) și-a continuat drumul încă vreo 10 metri.
Șoferul Signore oprește, scoate capul pe geam și-i strigă:
- Fii bă, atent!!
Cetățeanul speriat, se ridică și întreabă:
- De ce mă, vrei să dai înapoi?
Pentru cei ce nu au înțeles sau au refuzat să creadă, El Capitano s-a asigurat că au reținut rezultatul final al partidei.
În dimineața aceasta, plină de căință formația din Berceni a vizitat un orfelinat din capitală.
" Te cuprinde o tristețe când le vezi chipurile lipsite de speranță, de încredere...." a declarat Dănuț în vârstă de 6 ani.
- Cu ce te ocupi?
- Sunt fotomodel pentru o sală de fitness.
- Dar tu ești gras.
- Eu sunt modelul "ÎNAINTE", pentru "DUPĂ" e altcineva.
Inclusiv până aseară Rapidulețul s-a pregătit, a crezut, sperat, luptat și apoi pozat.
În modelul de "DUPĂ".
Mulțumim, Rapidule!


FzR!!

sâmbătă, 9 martie 2024

VICTORIA

- Scumpo, în ciorbă plutește un gândac!
- E pătrunjel.
- Pătrunjel?? Doamne, i-ai dat și nume...
Nu i-am reproșat nimic. 
Ba chiar nu am contenit cu urările alea "cu multe și cele mai frumoase Primăveri" pentru că era Ziua Femeii. 
Un gentleman, nu?
După ce a plecat la culcare am semnat în secret petiția pentru comasarea Valentine's Day, a Dragobetelui, 1 și 8 Martie.
Astăzi merg să le urez și celor care lipsiți de bărbăție au în palmares "valize și brichete".
Indiferent de rezultatul ce va fi înscris după fluierul final noi ne-am înscris deja o nouă victorie.
Aceea de a ne îngrijora adversarii. 
Noi cei ce am revenit RAPID de la minus la plus Infinit.
Ole, ole, mulțumim, Rapidule!!


FzR!!

marți, 5 martie 2024

Dorința

- Bună ziua. Mi-a dispărut soția.
- Au trecut 48 de ore?
- Au trecut 48 de zile.
- De ce nu ați reclamat mai repede?
- Nu-mi venea să cred ce noroc am....
Ba chiar l-am mai sunat și de bucurie pe eternul Vassaras ăsta și l-am rugat să ne împrumute sistemul ăla VAR ce l-au avut prăzarii aseară.
Astfel chiar nu va putea sesiza soția mea nicio infracțiune sau abatere din partea mea.
Pe seară am încercat să par mai romantic.
- Uite...o stea căzătoare! Pune-ți o dorință!
- Vreau să nu mai bei, să fii mai calm și să iei lucrurile pas cu pas..
- Aaaaa....ce păcat! Era un avion!
Imediat ce a plecat la culcare m-am instalat RAPID la fereastră. Doar-doar zăresc eu totuși o stea de aia.
Să-mi pun o dorință.
Știți voi care!


FzR!!

duminică, 3 martie 2024

Plasa

Acum că Primăvara și-a intrat în drepturi i-am promis soției că-i voi cumpără tot ce-și dorește. 
Cu singura condiție să se ducă la muncă. Ca să avem bani.
Cel puțin măcar Rapidulețul încă își păstrează poziția a doua în clasamentul superligii.
În această dimineață am auzit că tot board-ul clubului a fost la pescuit.
Bănuiesc pentru a prinde peștișorul de aur.
Singurul ce ne poate îndeplini dorința. Că restul depinde de "bâieți".
La întoarcere dna Diana l-a întrebat pe dnul Dan:
- Din ce este făcută o plasă de pescuit?
- Din foarte multe găuri legate cu o sfoară....
Eu m-am dus să cumpăr vreo două pâini. Că doar de atâta mi-a dat bani.
- Doriți și plasă?
- Nu, că am mai luat.
Sper că luni nu vor lua și "bâieții" în deplasarea de la craiolguța.


FzR!!!