sâmbătă, 18 ianuarie 2025

La psihiatrie

Diferența dintre zilele din cursul săptămânii și cele din weekend este că în weekend te trezești tot dis-de-dimineață, dar fără alarmă.
M-am mai și zvârcolit întreaga noapte...
Din cauza telenovelei iscate de Pupăzoiul în care ne puneam toate speranțele.
În dimineața aceasta am înțeles că totuși a aterizat la București. 
Luni, în meciul cu ăia din Iashington, va fi în afara lotului.
Că are probleme psihiatrice...:
De psihoză: Vorbește cu pisica.
De paranoia: Are grijă despre ce vorbește în fața pisicii.
De schizofrenie: Pisica îi vorbește. 
De depresie: Acum mai și crede că pisica îl ignoră.
După această săptămână trebuie să recunosc că nici eu nu sunt prea bine...
I-am spus totuși psihiatrului meu că am o iubită imaginară.
După alte două ședințe am renunțat la el!
Începuse nebunul să se dea la ea!


FzR!!