După înlăturarea asta mizerabilă a Căpitanului, chiar sper ca acțiunea în justiție a lui Săpunaru să ne dezvăluie ce fel de caracter este de fapt conducătorul acestei multinaționale.
Să ne dezvăluie adevărul deja știut.
Să-și re-câștige și în numele meu dreptatea și respectul.
Față de sacrificiul depus în întreaga carieră, față de pasiunea și iubirea dedicată Rapidului.
Nu societății comerciale...
Nu știu de ce, dar amarul ăsta mă duce la întâmplarea neplăcută de pe ultimul drum al povestitorului nostru Ion Creangă.
<<Ploua de două zile, zăpada se topise, iar un ger umpluse uliţele de gheţuş.
Veniră învăţătorii, elevi şi studenţi şi tânărul licenţiat Nicolae Iorga, Artur Stavri, Eduard Gruber şi alţii. Sicriul era înconjurat de coroane, dintre care numai una din partea unui junimist, anume Nicu Gane.
Pe panglica coroanei lui Constantin Creangă (fiul povestitorului), se putea citi: «Voitorului meu de bine scump prieten şi tată».
După slujba de la biserică, sicriul nu a putut fi dus cu dricul tras de cai, din cauza gheţii, fiind purtat pe umeri.
La un moment dat, unul dintre purtătorii năsăliei a alunecat, iar trupul lui Creangă a căzut din coşciug, rostogolindu-se.
După cum spunea poetul Ioan Păun Pincio, cineva dintre cei prezenţi ar fi şoptit în glumă: „Ioane, nici acum nu ai stare!">>
Astăzi ne strângem din nou acasă.
Nu pentru un meci, nu pentru un nou debut în superliga, ci pentru a afla cât de uniți suntem.
Și plini de același haz-de-necaz să le arătăm celor din Board că orice sfârșit nu e decât un început.
Că Rapiduleţul înseamnă infinit mai mult decât orice bucată de lemn cioplită de Geppetto.
FzR!!
