Marțea asta trecută, în 13 octombrie-zic-, s-a consumat etapa a 3-a din National League Cup, avându-le drept oponente pe Sutton United și West Bromwich Albion U21.
Ăștia de la Albion au pierdut cu 3-2, dar asta chiar nu mă interesează, ci m-a contrariat coincidența bizară întâmplată. Fotbalistul Seven-Seven al ăstora de la West a marcat în minutul 77. O coincidență, zic!
Seara trecută am așteptat în zadar 34 de minute să vină tramvaiul. Să mă ducă pe Giulești. La meciul la care, acum 43 de ani, am realizat că m-am născut rapidist.
M-am întors mâhnit, tare mâhnit acasă.
Statistic, că așa mi-a zis și comentatorul în timp ce sufeream în canapea, cele două echipe nu se mai întâlniseră de 34 de ani.
Seara trecută, Rapidulețul a învins cu 2-0.
Învinșii serii am fost doar noi doi. Eu de acum și puștiul de 12 ani de atunci.
Pentru că mi-a părut, atunci când așteptam tramvaiul, că e seara regăsirii. Pentru că acolo, pe peronul stației de tramvai din West-ul Bucureștiului, am tot privit la Cer. Rugându-mă.
Că știu că atunci când privești în Sus, fie și în lacrimi, privești, la propriu, în trecut.
Că Lumina Lunii, aia de se rânjea răutăcioasa la mine, mă ajungea în aproximativ 1,3 secunde, cea a Soarelui în 8 minute, iar AStrul aflat la 1923 de ani-lumină, pe care-l vedeam pe Cer, îmi apărea, în stația aia, așa cum era El acum 1923 de ani.
Practic, cu cât priveam mai departe în Univers, cu atât vedeam mai departe în trecut.
A fost speranța mea frântă seara trecută.
De a revedea copilul ce am fost atunci și de a resimți mâna caldă ce m-a însoțit la acel meci.
La Orizont nu a mai apărut tramvaiul, iar despre Univers mi-a rămas doar speranța...
Că atunci când îți este Dor, trebuie doar să privești cât mai departe și să simți.
Ca atunci. Și zic că am reușit.
Pentru că Iubirea pentru Rapid a rămas aceeași. Ca în prima zi.
Noaptea trecută am fost trist.
De după draperie, printr-o crăpătură, de undeva de Sus, din Univers, cineva sigur m-a privit. Pentru că am simțit.
O mângâiere.
Pe creștetul acesta de copil ce refuză să îmbătrânească.
Iartă-mă, Rapid!
Și: Mulțumesc.
FzR!!
