Gladiatorul giuleștean a încetat să mai joace.
S-a oprit sâmbăta trecută și a îngenuncheat în fața fiecărei tribune a stadionului Rapid pentru a le mulțumi oamenilor care l-au însoțit de-a lungul carierei și l-au postat în galeria celor mai mari glorii ale clubului.
Experiența pe care a acumulat-o ca jucător i-a influențat și imaginea, și stilul de antrenorat.
Și l-a alimentat cu povești impresionante sau amuzante, cu fotbaliști și cu petreceri.
Conștient că a încheiat o meserie și relaxat în privința asta, acceptă să povestească despre toate: meciuri importante, fotbaliști mari, accidentări, alcool.
Daniel, te-ai împăcat cu gândul retragerii, gata?
Greu, dar m-am împăcat, era și timpul.
Am deja 41 de ani, unii s-au și plictisit de antrenorat la vârsta asta.
Ai mai fi putut juca sau ai simțit că nu mai era posibil și te-ai retras și din cauza asta?
La nivelul ligii a treia puteam, cu siguranță.
Sută la sută puteam!
Mental, regresul până la liga a patra, în care am jucat în sezonul trecut, m-a consumat.
A fost al doilea șoc din carieră, chiar dacă de data asta nu era vorba despre o problemă medicală.
Am mai avut un moment greu între 2005 și 2007. Randamentul meu nu mai era același, sufeream și nu mi se descoperea problema.
Până la urmă mi s-a găsit un fel de anevrism pe la coloana vertebrală, o venă care se umfla și-mi atingea nervul sciatic. Mă paraliza, de multe ori dimineața nu puteam să mă mișc deloc.
În România am făcut vreo trei, patru rezonanțe magnetice. Toată lumea zicea "E nervul sciatic" și primeam tratament cu injecții și mișcări pentru coloană.
Am avut mare noroc cu transferul la Bursaspor, unde am dat de un medic renumit, chirurgul Kaya.
A reușit să te pună pe picioare? S-a prins turcul ce aveai?
Mi-a făcut și el două controale și a zis la fel ca în România: "E sciaticul, în două săptămâni o să fii bine".
M-am dus la el și a treia oară cu durere mare, nu puteam să merg.
A zis "Nu se poate, așa ceva n-am întâlnit în viața mea!".
Mi-a băgat o substanță de contrast și în felul ăsta a descoperit rahatul ăla mic, anevrismul.
A doua zi m-a operat. Asta a fost șansa vieții mele, că m-am transferat la Bursaspor!
Că dacă n-ai fi avut șansa asta, ce s-ar fi întâmplat?
Eram hotărât să mă las!
Păi, nu mai puteam, nu mai eram eu!
Un an și jumătate, doi nu am putut să joc.
Sau mai jucam, dar randamentul era slab, nici n-am mai fost convocat la națională în perioada aia.
Am mai făcut și pubalgie, tot din cauza anevrismului.
Al doilea moment e acum, când mă simt bine, aș mai fi putut să joc, dar e o cronologie și în fotbal, apar copii în echipă, nu ar fi normal să mai joc la vârsta asta.
Dar dacă fac un antrenament cot la cot cu tinerii n-am nicio problemă, rezist.
Regreți ceva? Ceva ce ai fi vrut și n-ai putut să obții?
Puteam să ajung la cluburi mai mari.
Cel mai mare regret nu e legat de cluburi însă.
Îmi pare rău că n-am jucat la un turneu final cu naționala.
Am ratat calificări cu Slovenia și cu Danemarca.
Am jucat în preliminarii la "tineret" în '98 și apoi n-am fost convocat și la Euro.
Aveam viză de Franța pentru Coupe du Monde, tot în '98, dar m-au lăsat acasă fiindcă de la Rapid trebuiau convocați doi. Au zis "Pancu e cel mai mic, îi luăm pe Dulca și pe Lucian Marinescu".
Cum adică trebuiau convocați doi?
Atâtea locuri erau pentru Rapid în lot. Știu sigur discuția asta.
Era o înțelegere între club și federație?
Da, erau stabilite două locuri pentru Rapid în lotul de Mondial. Așa erau lucrurile atunci.
Jucam bine în campionat.
E adevărat că la naționala mare nu fusesem convocat încă, deci ar fi însemnat să debutez direct la Mondial.
Am prins o discuție atunci, în care s-a zis "Lasă că Pancu mai are timp, e cel mai tânăr".
Și nu Iordănescu a luat decizia, nea Puiu ar fi vrut să mă convoace.
Pe urmă m-a și luat la lot chiar el și am jucat bine cu Iordănescu selecționer.
Ai ajuns la națională în 2001, după ce ai revenit de la Cesena. Episodul italian te-a ajutat cu ceva?
Daaa, mult de tot! Fiecare echipă din Serie B avea voie să folosească un singur străin și am nimerit printre italieni la 21 de ani, prima dată în străinătate.
Primele întrebări pe care mi le-au pus au fost dacă avem Coca-Cola și apă caldă în România.
Asta era imaginea despre noi atunci.
Mi-a fost foarte greu, în primele șase luni aș fi venit în fiecare zi acasă.
Cred că aia a fost maturizarea mea, din punct de vedere fotbalistic a fost o experiență fantastică!
"De la 5teaua aș fi ajuns ușor la națională"
Ce ți s-a părut atât de fantastic?
Tot ce am trăit acolo: modul impresionant în care se implicau jucătorii în antrenamente, cultura fotbalistică a oamenilor.
M-am acomodat greu cu campionatul.
Mi-au și spus că mulți străini pățeau asta, nu reușeau să se adapteze.
Ca să vă faceți o impresie, am retrogradat cu Cesena după un sezon în care am pierdut doar 8 meciuri.
Am câștigat 8 și am făcut 22 de egaluri.
Am pierdut barajul de salvare cu Pistoiese.
Nu erau permiși străinii în liga a treia, altfel aș fi continuat acolo.
Mă obișnuisem în Italia.
Ajunsesem la Cesena la recomandarea lui Milan, Baresi venise să mă vadă în două meciuri și considera că m-ar ajuta o experiență în Serie B.
Și spui că a avut dreptate Baresi, chiar te-a ajutat.
Serie B încă era fotbalul italian tradițional.
Fundași răi, tocători, după fiecare meci mă recuperam foarte greu, eram plin de lovituri peste tot.
Acolo am învățat să protejez mingea, că aveam niște deprinderi greșite.
Fizic, m-am întors transformat, mi se părea o joacă de copii Divizia A din România.
Ai fi avut mai multe selecții dacă ai fi jucat pentru 5teaua?
Ohooo!
Nu se compară!
Foarte greu ajungeai de la Rapid la națională, trebuia să fii fenomen.
Au mai fost Nico și Săpunaru convocați, dar și Săpunaru acum, spre finalul carierei.
Nae Stanciu era în lotul extins pentru America '94, dar a rămas pe dinafară până la urmă. Din generația mea, a mai fost Iencsi convocat.
Puțini rapidiști.
De la 5teaua era mai ușor pentru oricine.
"M-am trezit la Palat, la nea Gigi"
Oferte din Ghencea au existat. Ai fost vreodată cu adevărat aproape să semnezi acolo?
În '96, dacă 5teaua plătea suma cerută de Poli Iași semnam. Alt destin, altă carieră, s-ar fi schimbat totul.
În 2006 am avut iar ofertă din Ghencea și am ales Rapidul eurofantastic.
În 2008 m-a luat Giovanni, nu știam unde mergem, îmi zisese doar să discutăm cu cineva care e interesat de transfer.
Am plecat de la biroul lui și m-a dus într-o vijelie, pe niște străduțe, hop, hop, m-am trezit la Palat!
Nu mi-a zis dinainte fiindcă știa că n-aș fi mers.
Cum te-ai trezit la Palat?!
Da, m-am trezit în Palat!
Ce puteam să fac?
Să fug?
Nea Gigi și-a dat seama că nu voiam să semnez cu 5teaua. Mă despărțisem de Bursaspor și Rapidul nu voia să audă de mine.
Becali are respectul meu pe viață.
Eu nu eram dorit la Rapid și el făcea absolut totul ca să mă aducă la 5teaua, mă trata ca pe un jucător foarte bun.
Am demonstrat pe urmă la Terek Groznîi că mai puteam să joc, scăpasem de durerile de spate.
În Rusia se juca un fotbal foarte bun, cred că aș fi meritat și convocări la echipa națională în perioada aia.
Cum a încercat Becali să te convingă? Cu bani?
Erau și niște bani expuși, la vedere, dar mi-a vorbit despre viitor, despre o strategie.
Nu ar fi corect să dezvălui tot ce mi-a zis.
I-am spus "Nea Gigi, mă duc până acasă, să mai vorbesc și cu nevastă-mea...".
Și s-a prins că refuzam oferta. I-a mai vrut și pe Nico, și pe Săpunaru.
Se gândea și să dea o lovitură cu un rapidist.
Copos era zgârcit, cum i-a rămas imaginea?
Era foarte corect.
Mi-aduc aminte că odată a calculat greșit și ne-a promis o primă prea mare.
Luptam pentru locul 5, parcă, de Cupa UEFA, și a venit într-o seară la antrenament.
A scos calculatorul și s-a apucat să calculeze veniturile din UEFA, nu știu ce a mai adunat el p-acolo, că ne-a zis "
Aveți câte 30.000 de euro de om dacă prindem loc de Europa!". Am câștigat ultimele două etape din campionat și ne-am calificat în Cupa UEFA.
Și ce a făcut?
Ne-a plătit absolut toți banii, dar a venit în vestiar și ne-a spus "M-am înșelat singur, am făcut calculele greșit și v-am promis bonusuri prea mari".
N-am auzit să se bage peste antrenori vreodată, se implica doar dacă era un fotbalist cu salariu mare și nu juca. Se implica să scape de acel jucător, ca să nu-i mai suporte salariul.
Cum i-a ținut două ore locul lui Putin
Sunt destui patroni care iau decizii peste antrenori, s-ar putea să te lovești și tu de problema asta.
Gigi Becali a retrezit fotbalul românesc, a făcut-o pe 5teaua s-o elimine pe Valencia într-o perioadă în care noi jucam tururi preliminare și nu treceam nici de echipe din Macedonia.
Becali a creat o concurență, au mai investit și alții.
Pe cât a ajutat fotbalul să renască, pe atât îi dă în cap cu băgatul peste antrenori!
Îl imită aproape toți, sunt convins că la trei sferturi dintre echipele din România se implică șefii clubului peste tehnicieni!
E o modă, cine aduce banii își dă cu părerea.
Nu e în regulă deloc.
Ai pomenit mai devreme că ai jucat bine la Terek. Nu te simțeai amenințat în Cecenia, în nesiguranță?
Nesiguranță nu, deși erau atentate.
Noi ne antrenam la Kislovoțk, în Rusia, și mergeam în Cecenia cu două zile înaintea meciului.
Nu ieșeam niciodată din hotel, doar la antrenament și la meci. S
e auzeau bubuituri, schimburi de foc noaptea.
Odată țin minte că am schimbat hotelul, ne-au mutat într-un hotel în care camerele nu aveau ferestre.
Cred că era un cod de atentate, o amenințare mai mare. Luptau separatiștii cu miliția, nu urmăreau să atace fotbaliști.
E realitate sau e mit că patronul Kadîrov intra în vestiar cu arma la brâu?
Arma o avea tot timpul la el.
Mie mi s-a părut o persoană fantastică.
Ținea mult la mine, ajunsesem și căpitanul echipei.
Am cerut rezilierea cu un an și jumătate înainte să se încheie contractul, pentru că nu mai rezistam acolo fără familie.
L-am rugat să-mi permită să plec.
Odată se întâlnea cu Putin la Kislovoțk, a întârziat avionul din Rusia două ore și m-a invitat la masă, la prânz, să stau două ore cu el la povești, cât îl aștepta pe Putin.
Și mai circula o poveste că l-ar fi premiat pe cel mai bun jucător, de ziua lui... Sau care era criteriul?
Nu, el obișnuia să-l premieze pe jucătorul meciului cu o Toyota Land Cruiser ultimul model sau cu 100.000 de dolari, dacă era vorba despre un fotbalist străin.
Doar rușii primeau mașina.
A prins și Florentin Petre un premiu d-ăsta și l-am împărțit în trei, cu el și cu Mărgăritescu, că așa ne fusese înțelegerea, care ia premiul îl împarte cu ceilalți doi.
De atunci nu s-a mai dat prima, când s-a aflat la club că eram înțeleși să împărțim banii.
"Țineam cu Dinamo când eram mic"
Perioada cea mai bună din străinătate a fost la Beșiktaș. Care sunt amintirile principale cu care rămâi din Turcia?
Golul cu Trabzonspor, din minutul 90 plus 4.
Ne egala Galatasaray și riscam să pierdem titlul, dar am dat golul victoriei și ne-am distanțat.
A urmat meciul direct, în care ne trebuia un egal, dar i-am bătut cu gol dat în minutul 90 plus 3 și am devenit campioni matematic.
Au mai fost goluri date în cupele europene, plus momentul în care a luat roșu portarul și am intrat eu în poartă, în derby cu Fenerbahce, și am câștigat.
Aveai vreun idol în copilărie? Erai fanul cuiva?
De la Rapid?
Păi, eu țineam cu Dinamo când eram mic, idolul meu era Sabău! Jucam fotbal în cartier și ne împărțeam în echipe, Steaua și Dinamo.
Eu jucam la Dinamo și visam că eram Sabău.
Din blocul în care stăteam în Iași, oamenii erau jumătate steliști, jumătate dinamoviști.
De fapt, mai era un suporter al Craiovei!
Cu Rapid nu ținea nimeni.
Îți dai seama cum m-am simțit când am devenit coechipier cu Sabău, cu Rednic, cu Lupu!
Era ceva fantastic!
Și era ca și cum aș fi ajuns la Dinamo, dacă eu îi privisem de când eram mic ca suporter.
Acum, dintre jucătorii contemporani, eu zic că doar Hagi a fost clar mai bun decât mine!
Ce făceau ceilalți cu mingea puteam să fac și eu.
Simpatia față de Dinamo s-a stins după ce ai semnat cu Rapid?
În '97 am promis într-un interviu că nu voi juca niciodată la Steaua sau la Dinamo.
M-am ținut de cuvânt.
Cum te-ai simțit sâmbăta trecută, când atmosfera grozavă din Giulești ți-a fost dedicată?
E greu să descriu în cuvinte ca să înțelegeți.
Eu n-am știut ce pregătise galeria, că dacă aș fi știut scenografia cu "19" aș fi purtat numărul ăla, nu 10.
Când am realizat mesajul din peluză, " De la jucătorul de acum 20 de ani la antrenorul de astăzi", primul gând care mi-a trecut prin minte a fost o rugăminte:
" Doamne, întinerește-mă pentru 90 de minute cu 20 de ani, ca să mai joc o dată pentru suporterii ăștia minunați!".
"Cred că e greu de găsit alt jucător în lume care să fi jucat pe poate posturile.
Am terminat un meci cu Sparta Praga ca fundaș dreapta, am jucat fundaș central din minutul 8 contra lui Malmo, fundaș stânga am fost la Poli Iași.
Plus toate pozițiile de la mijloc și din atac. Vorbesc doar despre jocuri oficiale!"
"Rapidiștii sunt fani care au suferit mult, acum au început iar să se adune și au nevoie de echipă în prima ligă. Și le trebuie idoli, trebuie să-i inventăm cumva. Să găsim fotbaliști de spectacol, că în Giulești nu e de ajuns doar promovarea, oamenii vor spectacol"
" La Beșiktaș era concurență mare: Sergen, Pascal Nouma, Ilhan Mansîz, Ahmet Dursun, Tumer, staruri din Turcia, unii terminaseră cu naționala pe locul 3 la Mondial.
Zago câștigase campionatul în Italia cu Roma, Cordoba câștigase Copa Libertadores, Ronaldo Guyaro venea de la Benfica, Giunti fusese campion cu Milan. Echipă tare de tot!"
”Eram ca soldatul american scăpat în bar”
Daniel preferă berea sau vinul alb, dar crede că nu ar avea cu cine să bea dintre jucătorii tineri de azi. Povestește două momente cu Mutu și cu Tamaș, care acum sună amuzant.
Pe lângă eticheta de fotbalist foarte bun, ai mai rămas cu una, de mare petrecăreț...
Da, da...
E reală, corectă, reputația asta sau e exagerată?
E reală.
Ca să fie clar, nu am făcut petreceri niciodată înaintea meciurilor, absolut niciodată!
După meciuri, în zilele libere, da!
Ca să-ți faci o imagine mai clară, gândește-te la filmele alea cu soldați americani care scapă în permisie și se duc prin baruri, dansează dezbrăcați la bustul gol și-și dau cu sticlele în cap!
Cam ăla eram eu după ce se încheia o perioadă de maximă tensiune, cu partide multe și cu antrenamente zi de zi.
Mă eliberam cu o petrecere d-asta și mă relaxam.
După așa ceva eram din nou motivat, gata pentru muncă!
"Am fost în Top 10 petrecăreți"
Spui că nu ți-au afectat randamentul escapadele astea?
Cele mai importante și mai frumoase goluri din viața mea le-am dat după niște petreceri d-astea făcute cu o săptămână înainte.
Mă ajutau foarte mult escapadele alea.
Când nu ieșeam în oraș deloc, eram, într-adevăr, un foarte bun atlet.
Doar că petrecerea îmi dădea și creativitate.
Cine înțelege înțelege!
Pe care loc ai fi la capitolul ăsta, al fotbaliștilor petrecăreți?
Acum nici nu prea mai sunt la modă jucătorii ăștia, nici nu prea mai există.
În generația mea prindeam și eu un loc printre primii 10, cred.
Era concurență mare!
Noi am fost crescuți așa, cu petreceri, influențați de generațiile vechi de jucători.
În ziua de azi nu mai cunosc pe nimeni ca mine.
Din echipa mea, nici dacă i-aș provoca eu nu cred că aș găsi pe careva să-mi facă față.
Adică să le zic "Băi băieți, avem două zile libere, mergem undeva cu toții!". Pe vremuri erau lucruri normale.
Ți-am zis, nu înaintea meciurilor!
Care e băutura favorită?
Cu alcool: bere germană sau vin alb foarte bun.
Nu beau tărie, că-mi place să stau mai mult la masă, la taclale. Fără alcool: apă plată.
Nu beau sucuri, prostii d-astea carbogazoase.
"Sunt fraier să mă duc la hotel?"
Ce s-a întâmplat exact la Londra, când n-ai mai ajuns la avion după meciul din Champions League?
Foarte simplu a fost.
Am câștigat cu 2-0 la Chelsea și nea Mircea ne-a zis că suntem liberi până la 3:00 dimineață, că la 6:00 era plecarea la aeroport.
Eu am plecat într-un club cu Mutu, cu încă doi băieți din România și cu colegi ai lui de la Chelsea.
Atunci am văzut eu ce însemna Anglia.
Staruri mondiale pierduseră acasă cu Beșiktaș și n-aveau nicio problemă să se distreze după o înfrângere!
Mutu mi-a și zis "E istorie înfrângerea, urmează alte jocuri!".
Și cum ți se părea principiul lui?
Mi-a plăcut ideea, pe moment.
În România sau în Turcia s-ar fi bocit după un eșec acasă. Am băut o combinație englezească de șampanie cu suc de căpșuni.
Din trei pahare d-alea dulci și cu oboseala din meci, eram deja matol.
Am chemat un taxi, am urcat și după o sută de metri, m-am gândit eu așa:
"Ia uite, mă, Mutu cu ăia au pierdut, sunt supărați și petrec, iau eu mă duc la hotel!
Eh, lasă că mai stau și eu două ore!".
Și m-am întors în club.
Îți dai seama că n-am stat două ore, am mai stat cinci și n-am mai ajuns nici la hotel, nici la avion.
Ce ai făcut?
Am rămas încă o zi la Londra.
La Beșiktaș era zi liberă, nu exista antrenament, eu pierdusem doar zborul de întoarcere.
Bine, Lucescu a fost foarte nervos fiindcă nici nu știa unde eram, nu-i spusesem că rămân cu Mutu în club.
Mi-a lăsat pașaportul prin aeroport.
M-am dus la Istanbul cu o cursă de linie, Lucescu m-a primit la antrenament.
În prima etapă de după petrecerea de la Londra am jucat la Elazig, la granița cu Siria.
Lucescu a luat 19 jucători în deplasare și pe mine m-a lăsat în afara lotului, adică al 19-lea, cel care nu prindea nici banca.
Mi-a și spus președintele Demiroren, care e șeful federației acum: "
Ia uite ce frumos e la Elazig, Daniel! Ești liber, poți să te duci să te distrezi! Elazig în loc de Londra!".
Episodul de după seara petrecută cu Tamaș, când ai apărut cu un ochi vânăt, cum a fost?
Stătuserăm împreună câteva ore și încercam să-l ajut.
Era spre binele lui ce încercam eu să fac.
Fără să mă aștept, m-a lovit și a fost o lovitură "neve", m-a luat total prin surprindere.
Atât de surprins am fost că am început să râd după ce m-a lovit și nu mă mai puteam opri, leșinam de râs!
Încercasem să-l ajut, v-am zis, voiam să meargă să se odihnească.
"Ca grad de implicare în antrenamente și în meciuri, mi-e greu să găsesc trei mai serioși decât mine din toată cariera mea! Drept dovadă că am jucat până la vârsta asta!" -
Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu pe gsp.ro
Multumim, Pancone!!
Inclusiv pentru povestiile viitoare.
Cu siguranta mai frumoase decat cele trecute.
FzR!!
