Il cheama John Stancombe si este un suporter indragostit de fotbal.
Nimic nou aici.
Doar ca el tocmai a atins al 1640-lea stadion non-league (amatori) pe care l-a vizitat in viata sa.
Ok, asa e chiar wow.
Doar ca nu asta e partea cu adevarat incredibila.
Esti pregatit?
Nu esti, iti zic.
Aseaza-te.
Stai jos?
Ok.
De 10 ani, John nu vede.
Are 46 de ani si este nevazator, dar asta nu l-a oprit sa traiasca alaturi de locurile pe care le iubeste cel mai mult. Stadioanele de fotbal.
Nimic nou aici.
Doar ca el tocmai a atins al 1640-lea stadion non-league (amatori) pe care l-a vizitat in viata sa.
Ok, asa e chiar wow.
Doar ca nu asta e partea cu adevarat incredibila.
Esti pregatit?
Nu esti, iti zic.
Aseaza-te.
Stai jos?
Ok.
De 10 ani, John nu vede.
Are 46 de ani si este nevazator, dar asta nu l-a oprit sa traiasca alaturi de locurile pe care le iubeste cel mai mult. Stadioanele de fotbal.
„Asta este al 10-lea sezon de cand am orbit.
Din 2006 nu mai pot sa vad. Un an am stat in casa, nu faceam nimic si aveam nevoie de ajutor ca sa fac orice”
Din 2006 nu mai pot sa vad. Un an am stat in casa, nu faceam nimic si aveam nevoie de ajutor ca sa fac orice”
„Am intrat in depresie, chiar mai jos de atat. Practic esti inchis intre patru pereti. Nu puteam sa-mi mai vad propriile cronici facute la meciurile de fotbal. A trebuit sa folosesc de atunci un reportofon.”
„Cand orbesti, incepi sa-ti pierzi increderea in viata…”
„Si e greu sa intelegeti ce spun, daca nu ati trecut prin asa ceva”, povesteste el pentru Guardian.
Cum arata o zi de meci pentru el?
Se aseaza la marginea terenului cu cateva ore inainte sa inceapa partida.
Un voluntar ii detaliaza arena.
Cat de mare e terenul, diametrul stadionului, cum este cerul, cum sunt luminile, culorile locului, tribunele, tot.
Stancombe are un comentator mereu langa el care ii povesteste fazele partidei.
Toate informatiile se transforma intr-o cronica unica in fotbal, cronici pe care le face de 30 de ani, de cand a inceput sa mearga la meciurile lui Wimbledon.
Cat de mare e terenul, diametrul stadionului, cum este cerul, cum sunt luminile, culorile locului, tribunele, tot.
Stancombe are un comentator mereu langa el care ii povesteste fazele partidei.
Toate informatiile se transforma intr-o cronica unica in fotbal, cronici pe care le face de 30 de ani, de cand a inceput sa mearga la meciurile lui Wimbledon.
„Sunt mereu neutru pe stadion, nu conteaza cine castiga. Daca un club se poarta frumos cu mine, normal ca tin un pic cu ei.”
„M-am indragostit de fotbal cand m-am dus cu tatal meu sa o vad pe Wimbledon.
Si parintii mei sunt nevazatori, tatal meu partial, iar mama complet.
Noi am trait in Balham, in sudul Londrei, intr-o perioada in care erau multi golani pe stadion, asa ca tatalui meu ii era dificil sa isi duca fiul partial nevazator la meciuri de fotbal”
Si parintii mei sunt nevazatori, tatal meu partial, iar mama complet.
Noi am trait in Balham, in sudul Londrei, intr-o perioada in care erau multi golani pe stadion, asa ca tatalui meu ii era dificil sa isi duca fiul partial nevazator la meciuri de fotbal”
„Daca am orbit complet acum, de ce nu as putea face totusi asta in continuare?” – John Stancombe.
sursa: eusunt12.ro
Multi dintre noi refuza sa vada.
Si prefera sa lase tribunele, ce mai ieri le umpleau cu scandari si cantece, goale.
Tuturor ne este dor de Rapid.
Si ne acceptam tristetea si pedeapsa.
In felul nostru.
Comunismul nu a reusit decat sa ne necajeasca tarandu-ne prin divizia a 2-a.
Capitalismul ne-a facut vant in cea mai adanca prapastie.
Grav este ca din adancul ei refuzam sa ne uitam in adancul sufletului nostru.
Pana la confirmarea faptului ca "R"-ul de pe pieptul baietilor de la AFC vine de la Rapid, nu ar fi nicio nenorocire daca ne-am intoarce privirile catre Giulesti.
Locul amintirilor noastre.
Acolo in Giulesti am vedea ca exista suflete ce lupta pentru Rapid.
Doar datorita lor, dupa clarificarile pe marginea palmaresului si a identitatii, curand vom promova in liga a 3-a.
Doar datorita lor si a putin peste 1000 de suflete.
Ieri am promovat matematic in liga a 4-a.
Iar Giulestiul a fost la fel de frumos ca in vremurile bune.
De fapt vremurile cele bune sunt acelea in care poti sa-ti canti iubirea, sa-ti revezi locurile dragi, sa asculti vorbele cu talc ale celor mai in varsta suporteri si sa crezi ca pasiunea celor mici din teren poate transforma aceste momente aparent saracacioase in cele mai frumos poleite povesti.
Totul este sa-ti doresti sa vezi.
Avem aceasta posibilitate.
Doar ca unii dintre noi refuza sa vada.
Multumim, Rapidule!!
FzR!!
sursa: eusunt12.ro
Multi dintre noi refuza sa vada.
Si prefera sa lase tribunele, ce mai ieri le umpleau cu scandari si cantece, goale.
Tuturor ne este dor de Rapid.
Si ne acceptam tristetea si pedeapsa.
In felul nostru.
Comunismul nu a reusit decat sa ne necajeasca tarandu-ne prin divizia a 2-a.
Capitalismul ne-a facut vant in cea mai adanca prapastie.
Grav este ca din adancul ei refuzam sa ne uitam in adancul sufletului nostru.
Pana la confirmarea faptului ca "R"-ul de pe pieptul baietilor de la AFC vine de la Rapid, nu ar fi nicio nenorocire daca ne-am intoarce privirile catre Giulesti.
Locul amintirilor noastre.
Acolo in Giulesti am vedea ca exista suflete ce lupta pentru Rapid.
Doar datorita lor, dupa clarificarile pe marginea palmaresului si a identitatii, curand vom promova in liga a 3-a.
Doar datorita lor si a putin peste 1000 de suflete.
Ieri am promovat matematic in liga a 4-a.
Iar Giulestiul a fost la fel de frumos ca in vremurile bune.
Totul este sa-ti doresti sa vezi.
Avem aceasta posibilitate.
Doar ca unii dintre noi refuza sa vada.
Multumim, Rapidule!!
FzR!!
