Steven Gerrard a revenit la Liverpool, la Academia clubului unde este o legendă, însă Jurgen Klopp îl vede cât de curând la prima echipă pe fostul mare fotbalist al "cormoranilor".
Managerul german al lui Liverpool îl vede pe "Stevie G" drept succesor al său pe banca grupării de pe Anfield.
"I-am spus deja că, atunci când voi pleca sau voi fi demis, mi-ar plăcea ca el să fie cel care îmi ia locul", a declarat fostul antrenor al Borussiei Dortmund, care mai are contract cu Liverpool până în 2022.
Gerrard a revenit la clubul vieţii sale în februarie, iar din vară va fi noul antrenor al echipei Under 18 a clubului.
"E perfect că îl putem implica mai mult pe Steven în viaţa clubului. Mă voi asigura că va primi toate informaţiile de care are nevoie. Clubul are nevoie de legende precum Gerrard în poziţii importante", e convins Klopp.
Steven Gerrard a petrecut nu mai puţin de 17 ani la Liverpool, până la plecarea din mai 2015, şi a rămas singurul fotbalist al "cormoranilor" care a înscris în finalele Cupei Angliei, Cupei Ligii Angliei, Ligii Campionilor şi Cupei UEFA.
"Stevie G" deţine recordul golurilor în cupele europene pentru Liverpool, 41, şi al reuşitelor din penalty, 47.
Ajuns la 36 de ani, Gerrard e al treilea all-time ca număr de meciuri pentru gruparea de pe Anfield şi al cincilea în topul golgheterilor lui Liverpool.
710 meciuri a jucat Steven Gerrard pentru Liverpool
186 de goluri a înscris Gerrard pentru echipa sa de suflet
sursa: digisport.ro
Povestea lui Stevie impresioneaza prin iubirea fata de un club. Colosal.
Numarul sau de pe tricou (n.r. 8) se doveste a fi infinitul devotament pentru tot ce inseamna fenomenul din jurul istoriei si povestilor clubului de pe malul raului Mersey.
Stevie ramane dovada vie a faptului ca orice sfarsit nu este decat un inceput.
Iar acest inceput, la fel ca in Giulesti, incepe de la Grupa Under 18.
Poate fi poate cel mai frumos inceput.
Pentru Liverpool. Pentru Rapid.
Pentru toti cei ce iubesc fotbalul si mai ales sunt dedicati pe viata acestui fenomen.
Unic.
FzR!!!