Tramvaiul 41.
Glasul unui copilas fredonand "Imnul Rapidului" imi curma gandurile.
In jurul sau rasar ca prin minune cateva zambete.
Iar tatal sau devine cel mai mandru calator din vehicul.
Pret de doar cateva statii, zaresc pe malul lacului Morii un batranel deplasandu-se cu ajutorul unui baston ortopedic.
Visiniul devine gri.
Apasator.
La coborarea in statie sunt depasit de cuplul tata-fiu.
Nerabdatori.
Sa vada impreuna Rapidul.
Iluzia de care s-au indragostit.
Accesul in stadion pare o adevarata aventura.
Giulestiul, la fel precum echipa, pare tot mai apasat de promisiunile desarte.
Giulestiul, la fel precum echipa, pare tot mai apasat de promisiunile desarte.
Investitorii, politicul, Comisia Nationala de Investitii.
Apa trece.
In tribune se strang putin peste 3000 de sperante.
Ma impiedic plin de emotie la intonarea celei de-a doua strofe a Imnului.
Prin licarirea tremuranda reusesc sa-i zaresc pe Pancu, Nico, Maftei si Voicu.
Nu sunt singur.
Amintirea imi da curajul sa cred cu aceeasi naivitate.
Scorul din teren a fost 18-0.
In suflet am inregistrat prima infrangere.
La intoarcerea spre casa nu am mai putut suna "acasa".
Sa anunt "ce a facut Rapidul".
Rapidul a ajuns la borna 100.
De goluri.
De goluri.
Ne mai raman 22 pentru a dobora un record national.
Semn ca mai exista si goluri care aduc bucurie.
FzR!!
