Nu știu cum de a fost posibil, însă săptămâna aceasta a început încă de duminică.
După rușinosul egal obținut în cupa împotriva celor de la csa, Rapidulețul a triumfat magic pe Mall Arena, împotriva celor de la fcsb, administrându-ne și nouă lecția preferată.
Atunci când suntem la pământ și refuzăm să le mai acordăm vreo șansă, această fascinație devenită definiția Speranței, se grăbește să ne contrazică.
Și ce ne mai place nouă rapidiștilor să fim contraziși, nu?
Doar noi știm cât.
Aseară, totuși dintr-o modestie, Rapidulețul s-a cocoțat, cel puțin până mâine, doar pe poziția a 2-a a clasamentului.
L-am strâns tare la piept în miez de noapte, alintat, încurajat și nu i-am mai reamintit cât de mic și rătăcit a fost.
Aseară a fost rândul lui Omar să mă uimească, dar și a proaspătului aterizat Juvhel Tsoumou protagonistul unei bare transversale care nu cred că s-a oprit din vibrat. De bară zic...
Nici până astăzi.
Tsoumou ăsta dacă nu se accidentează la vreun antrenament precum Soni are toate șansele să provoace un Tsunami în Super Liga asta vai de mama ei...
De bucurie și în delirul viitorului de vis ce ne pândește am băut până dimineață.
Sărbătorind normal zecile de titluri de campioană.
Când să mă urc în mașină, pentru a mă duce la cumpărături plin de responsabilitate, mi-am sunat disperat soția:
- Auzi? Am încă o nouă problemă, dilemă, nici nu știu cum să-i mai zic. Mașina asta are 3 pedale, iar eu doar două picioare...
FzR!!
