Ieri, înainte să plec la camufland, am scris editorialul cu numărul 100. Cât vârsta Rapidulețului.
Astăzi îl scriu pe cel de al 101-lea. Primul pas al vișiniilor către ani mii și mii.
De fapt îmi vine tot mai mult să cred că micuțul nostru cu suflet alb ca de nea nu se va mai camufla și curând va ieși din anonimatul ultimilor ani.
Cu siguranță cei mai grei.
De aceea îi vom considera mereu și cei mai frumoși.
Sfârșit de an.
Fac repede bilanțul....
2023 anul când mi-am întâlnit și susținut Iubirea.
Și mă refer și la momentul Estevana, normal. Parcursul și emoțiile trăite alături de ea în Champions League.
Sărbătorirea Centenarului și a faptului că încet, încet galeria chiar a devenit o Orcheastră Filarmonică.
Invidiată de toți.
Am scăpat de mister Mutu și reușim cu pași mici dar siguri să construim o echipă. De temut.
Ridic ochii din jurnal, mă uit la soția mea și mă gândesc ce noroc a avut.
Eu nu sforăi, doar mă visez o motocicletă, pornită în cea mai mare viteză către 2024.
Cu speranță, încredere și hotărât de a-mi face bilanțul următor invidiat de cel pe care tocmai îl închei.
Bilanț pentru că prefer să mă înfășor cu două lanțuri groase în jurul Rapidului.
Să știe atât el cât și eu că nu ne vom despărți niciodată.
La Mulți Ani, Rapid!
La Mulți Ani, rapidiști!
La Mulți Ani, tuturor!
FzR!!
