duminică, 5 octombrie 2025

Bucuria

Seara trecută, după cea mai bună prestație a Rapidulețului, de o repriză și ceva zecimale, a însemnat victoria noastră, a tuturor.
Iar poziția temporară din clasament ni se datorează în exclusivitate nouă.
A celor care au visat, suferit, răbdat și sperat.
A celor care au înțeles că dacă nu ești la masă, ești în meniu.
Pentru că noaptea asta de revelion o așteptăm de mai bine de 13 ani, de atunci de hăt, când am fost singurii ce am decontat insolvența și apoi simțit amarul unei călătorii înfricoșătoare ce părea fără de sfârșit.
Nimic nu ne-a împiedicat să sperăm și să visam.
Chiar dacă mulți dintre noi nu au mai apucat să vadă Rapidulețul acesta ce l-am făcut din nou măricel.
Banderola lui Dobre parcă a devenit mai ușoară și chiar dacă băieții s-au chinuit, victoria obținută a fost a spiritului.
Insuflat din tribune.
Poziția asta temporară dă coșmaruri contra-candidatelor și de ceva mărunțiș nouă dreptul de a visa.
Cel puțin până în seara aceasta avem dreptul să ne bucurăm.
Pentru că merităm. Din plin.


FzR!!