Povestea arestării rapidiştilor

Ioan Chirilă a reconstituit episodul înscăunării lui Gabriel Marinescu drept preşedinte de onoare al Rapidului, precedat de reţinerea a patru fotbalişti ai ceferiştilor.

„Suntem în minutul 117 (...). Rezultatul continuă să fie 1‑1. Echipele sunt realmente epuizate. (...) Mingea e la Auer. «Rici», dintr‑o bucată îl deschide pe Bogdan. Bogdan înaintează spre poarta lui David. O fentă, încă una... Centrare ­scurtă, Baratky! Gooool! Gol din voleu! Mai sunt două minute de joc şi Venus va fi eliminat din nou din Cupa României!(...)

Monologul «Împăratului» după recăpătarea respiraţiei: «Nişte porci! Nişte parlagii! Vă arăt eu vouă, acarilor! Şi bestia de arbitru! Mi‑a furat meciul!»
Suita îngână – în ecou – refrenul.
«Împăratul» sare ca ars din scaunul fără pernă.
‑ Gurrra! Nimeni n‑a furat meciul! Impotenţii mei au pierdut meciul! Marine! Vii cu mine! Restul, la priveghi! Nenorociţii! (...)

Miezul nopţii. Restaurantul «Luther», lângă Gara de Nord. Rapid sărbătoreşte victoria. Romanţe de Cavadia. «Glasul roţilor de tren», «Du‑mă‑acasă, măi tramvai»... (...) E aproape unu. Conducă­torii au plecat. Toată lumea e bine dispusă. Rapid e din nou în finala Cupei României. Specialitatea casei! Ura!
Rapidiştii părăsesc restaurantul. (...) Dar, în drum spre tramvai, surpriză: un cordon de poliţişti. Ceva mai încolo, duba neagră a poliţiei – «bufniţa». De grupul ceferiştilor se apropie un civil.

‑ Sunt chestorul Ionescu. Domnii Baratky, Vintilă, Auer şi Rafinschi sunt invitaţi la Prefectură, pentru verificarea actelor.
Ionică Bogdan cască ochii şi îşi face cruce:
‑ Bine măi, nenicule, la ora asta ţi‑ai găsit să pui binoclul pe afte?
‑ Atrag atenţia domnului Bogdan că locurile în dubă nu sunt limitate. Ordinul nu se discută. (...)
Uşa dubei s‑a închis în urma «careului magic» al Rapidului. Ceilalţi rămân buimaci pe trotuar.
16 mai, în zori

Costică Bauer‑Ardeleanu, funcţionar al CFR şi manager al Rapidului, nu doarme de la două. De când Roşculeţ i‑a telefonat că Vintilă, Auer, Baratky şi «Rafi» au fost luaţi pe sus cu duba, la Prefectură. Costică Ardeleanu ştie ce poate preşedintele Venusului. Dar nu s‑ar fi aşteptat ca «Împăratul» să meargă atât de departe. (...)

Şi acum, cu «praştia» bine împăturită şi strecurată în buzunarul hainei, Costică Ardeleanu se porneşte să‑l înfrunte pe Goliat.(...)
‑ Fii binevenit domnule Ardeleanu. Am ştiut întotdeauna că din toată banda aceea de la Rapid eşti singurul fair play. Şi la victorie, şi la înfrângere. Spune!

‑ Domnule ministru ... E vorba de meciul de ieri. Consider că, într‑adevăr, datorită condiţiilor speciale în care s‑a desfăşurat... Mă refer la entuziasmul mult prea zgomotos...
‑ Cazangerie, domnule!
‑ Ştiţi...
‑ Spune mai departe, că spui foarte bine. Şi serveşte o havană.
‑ Şi arbitrul a fost cam moale...
‑ Moale ca un şarpe. Serveşte un lichior, domnule Ardeleanu!
‑ Mulţumesc, nu. Nu aş vrea să vă mai reţin...
‑ Cine iubeşte fotbalul are timp întotdeauna.
‑ În două cuvinte, cred că ar fi bine să rejucăm meciul, astfel ca Venusul să aibă posibilitatea ...
‑ Fair play. Eşti un adevărat sportiv, domnule Ardeleanu. Nu e totul să obţii victoria, ci cum obţii victoria.
‑ Da, totul e cum obţii victoria.
‑ Şi cine va cere rejucarea?
‑ Noi, Rapidul.
‑ Atunci treci la masa aceea şi scrie.
‑ Cererea am şi scris‑o.
‑ Eşti un creier, domnule Ardeleanu. Iar eu, la Venus, îmi pierd vremea cu avocaţii...
‑ Cred că o să interveniţi la Biroul Federal, pentru rezolvarea cererii, în calitatea dumneavoastră de vicepreşedinte al Federaţiei.
‑ Ei, bravos, dom’le Costică! Fii pe pace! (...)
‑ Dar nu e vorba de asta.
‑ Orice, domnule Ardeleanu!
‑ În noaptea asta au fost arestaţi, pentru verificarea actelor, patru jucători de‑ai noştri.
‑ Imposibil!
‑ Şi totuşi, aşa e.
‑ Nu pot să cred. Stai o clipă!
‑ Sonerie: «Dă‑mi‑l pe Popescu!»
‑ Alo, Popescule! Există reclamaţia că la noi ar fi reţinuţi patru fotbalişti de la Rapid... Nu‑nţeleg ce vrei să spui... Iar baţi câmpii!... Nu e posibil... Dacă ţi‑am spus... E scandalos, Popescule! Cine v‑a permis să vă bateţi joc de oameni? (...)

21 mai 1938

E abia 11, dar lumea curge dinspre Podul Basarab şi dinspre Bucureştii‑Noi. Nimeni nu pricepe cum a putut Rapid, învingătorul, să ceară rejucarea, dar bănuielile încep să crească. Cu mult înainte de începerea jocului, tribunele sunt, din nou, pline. (...) Rapid conduce cu 4‑1 în minutul 45. Baratky două, Auer două. Aşa cum au promis în faţă la Capşa. (...)

Mai sunt două minute de joc. Baratky a plătit. Auer a plătit. Vintilă se simte şi el dator, deşi spunea că «orice gol e pe jumătate al halfului». Deci, trebuie, dar cum? Şi iată că ideea îi vine pe neaşteptate. Pe Vintilă îl bate gândul să încerce un dribling, ca desert, dar zăreşte un venusist (Humis) la vreo 30 de metri de poarta lui Negru. (...)

‑ «Cuştica», azi e ziua ta onomastică. Dă şi tu un gol. Humis, prompt ca întotdeauna, acceptă ofranda fără prea multe dezbateri pe tema onoarei, preia şi înscrie: 4‑2. (...)

Vâlva cea mare s‑a stârnit, totuşi, abia a doua zi.(...)
[Generalul Marinescu] îl cheamă pe preşedintele Rapidului.
‑ Domnule preşedinte. Vă felicit pentru victorie. Totul e cum obţii victoria. Sunteţi mai buni. (...) Regret sincer cele întâmplate cu băieţii aceia patru. Dar aş vrea să repar totul. (...) Vreau...vreau să mă alegeţi preşedinte de onoare al Rapidului.
‑ Al Rapidului?
‑ Da. Al Rapidului. Nu te mira. Pentru o inimă cu adevărat mare, fidelitatea e o dovadă de îngustime.
Într‑un cadru restrâns, generalul Marinescu este uns preşedinte de onoare al Rapidului. Se bea şampanie din Cupa României, adusă special din vitrina cu trofee a Rapidului. (...) Preşedintele rapidist nu scapă prilejul.
‑ Domnule ministru. Trăim un moment istoric. Un venusist bând din Cupa României.
...Câţiva reporteri răsăriţi ca din pământ consemnează momentul înscăunării“. Ioan Chirilă, „Glasul roţilor de tren. Istoria Rapidului“ (Ed. CNEFS, 1968)

Ionica Bogdan, rapidistul de la Bari

Povestea lui Ionica Bogdan incepe in Pantelimon, un loc in care fotbalul era iubit peste masura. Toti copii din zona visau ca intr-o zi vor juca pe terenul din Obor al celor de la Unirea Tricolor. Astazi arena nu mai exista, in locul ei construindu-se in perioada comunista blocuri. Doar parcul (numit Parcul “Titus Ozon”, in memoria unuia dintre cei mai mari fotbalisti care au jucat la Unirea Tricolor), aflat vis-à-vis de Gara de Est, mai aminteste in zilele noastre ca acolo candva s-a jucat fotbal.
Ionica Bogdan a facut primii pasi in fotbal la o echipa de juniori din cartier, “Zburatorii”. Asta se intampla in 1930, pe cand Bogdan avea doar 15 ani. Unul dintre adversarii din primele meciuri a fost echipa de juniori a Unirii, iar Ionica s-a facut repede remarcat. La clubul oborean l-a gasit pe Petre Steinbach care era antrenor-jucator si care si-l dorise neaparat in echipa. Cu echipa de juniori a Unirii, Ionica Bogdan reuseste sa castige titlul de campion in sezonul 1932/33.

Debutul in prima liga din Romania a venit pe 8 octombrie 1933 in meciul dintre Romania Cluj si Unirea Tricolor (1-2). Au urmat 3 sezoane pentru echipa din Obor unde a marcat 23 de goluri in 43 de meciuri. In 1936, la 21 de ani, Ionica Bogdan era deja unul dintre jucatorii de baza ai Unirii, iar marile echipe bucurestene ale vremii deja pusesera ochii pe el. Primii care au intrat pe fir au fost cei de la Venus. Petea Valcov, inter stanga al venusistilor a fost cel care l-a dus la presedintele clubului pentru primele tratative. Totul pica in momentul in care presedintele lui Venus nu-i poate promite si angajarea la un loc de munca. In acele vremuri era ceva obisnuit ca fotbalistii sa fie angajati in diferite locuri.
Rapid reuseste sa obtina semnatura jucatorului, iar lui Ionica Bogdan ii este promis un loc de munca la CFR. Primul meci in tricoul visiniu a fost un amical impotriva celor de la Olympique Marseille. Debutul este unul fulminant, atacantul ceferistilor reusind sa marcheze de 3 ori in poarta lui Laurent Di Lorto, viitorul portar al nationalei Frantei la Campionatul Mondial din 1938. Tot in 1936 ajungea in Giulesti si Iuliu Baratky, Rapid isi facuse o echipa de temut, iar performantele au inceput sa apara repede.
Ionica Bogdan ajungea cu Rapid in finala Cupei Romaniei in 1937. Pentru el era a doua finala consecutiva, dupa ce cu un an inainte pierduse finala pe cand juca la Unirea Tricolor in fata Ripensiei. Era momentul revansei pentru Bogdan, Ripensia era nevoita sa-si apere trofeul chiar in fata Rapidului. Meciul s-a jucat pe ANEF, iar giulestenii castiga cu 5-1 a doua cupa din istoria clubului si prima din palmaresul lui Bogdan. Dupa meci petrecerea s-a organizat dupa obicei la “Luther”, fieful rapidistilor si locul unde in acea vreme canta Maria Tanase.

 

 

In toamna lui ’37 au aparut si primele frictiuni intre conducerea clubului si Ionica. Acestia inca nu-si onorasera promisiunile legate de locul de munca de la CFR. Presedintele clubului il trimite la un concurs pentru un post de ajutor de contabil spunandu-i ca lucrurile vor fi in regula. La examen insa participau 1.800 de candidati pentru doar 24 de posturi libere. Bineinteles ca Bogdan nu a fost printre cei 24 care au obinut locurile de munca.

Alege sa plece in Franta in speranta ca acolo isi va gasi o echipa. Primul popas a fost la Racing Club Colombes, antrenatat atunci de Sid Kimpton. Este primit la un trial de antrenorul englez, dar nu reuseste sa-l convinga cu toate ca marcase doua goluri in meciul amical dintre prima echipa si echipa a doua plus jucatorii veniti in probe. Urmeaza urmatorul popas la Red Star Olympique. Clubul fusese fondat de Jules Rimet, fondatorul Cupei Mondiale, iar echipa era antrenata de fosta gheata de aur a Mondialului din 1930, Guillermo Stabile. Nici aici nu reuseste sa se impuna, facand alaturi de echipa doar cateva antrenamente. A urmat Rennes si un nou trial. De data asta urma sa joace intr-un meci amical impotriva celor de la Bordeaux. Face un meci bun si este chemat si la urmatorul amical, de data aceasta contra celor de la Sochaux. Dupa inca un meci bun facut pentru Rennes primeste oferta sa joace intr-un amical pentru Excelsior de Roubaix. Accepta si merge la amicalul impotriva celor de la Daring (echipa din Belgia), iar in ofensiva celor de Roubaix il va avea coleg pe Helenio Herrera, marele antrenor al Interului din anii ’60. Chiar daca primeste o oferta din partea celor de la Excelsior transferul nu se concretizeaza si astfel dupa aproape 3 luni de stat in Franta se intoarce la Rapid.



Revine in echipa din Giulesti pentru returul sezonului 1937/38. Rapid se batea in Grupa 1 cu AMEFA din Arad. Cine termina pe locul 1 urma sa joace finala campionatului cu Ripensia. Cu toate ca la un moment dat echipa aradeana avea 4 puncte avans, giulestenii reusesc sa termine pe primul loc. A urmat finala cu Ripensia, disputata tur-retur si castigata de timisoreni cu doua victorii indentice (2-0).
A urmat prima prezenta la un Campionat Mondial. Romania urma sa joace la turneul final, organizat de Franta, impotriva Cubei. La prima vedere parea o misiune facila, insa ceea ce s-a intamplat in Franta va ramane un mister. In primul meci Romania termina la egalitate (3-3) meciul si urma ca peste 4 zile sa se rejoace, in acele timpuri nu existau lovituri de departajare. In primul meci Bogdan este rezerva, dar intra titular in cel de-al doilea. Cuba produce surpriza si castiga cu 2-1, intorcand scorul dupa pauza. In sferturi cubanezii vor pierde cu 8-0 in fata Suediei. La acel turneu final nationala Romaniei avea in componenta in numar destul de mare jucatori de la Ripensia si Rapid. Peste cateva saptamani dupa terminarea turneului final Rapid va elimina pe Ujpest din Cupa Europei Centrale, iar Ripensia pe AC Milan.
Dupa Mondialul francez, Ionica isi trece in palmares si cea de-a doua Cupa a Romaniei dupa victoria Rapidului in fata lui CAM Timisoara. In toamna lui 1938 isi incearca din nou norocul in Franta, insa Federatia interzicea dreptul de joc fotbalistilor straini in comeptitiile franceze. Urmeaza o noua Cupa a Romaniei, a treia, castigata in 1939 in fata Sportului Studentesc (2-0).

In vara lui 1939 isi incearca din nou sansa in Hexagon. Intre timpa regula Federatiei picase, iar Bogdan obtine cateva meciuri de proba la Saint-Etienne. Ii convinge pe conducatorii francezi care incep tratativele cu Rapid. Totul pica pentru ca pe 1 septembrie 1939 Europa intra in cel de-al doilea razboi mondial.
In tara reuseste sa mai castige inca 3 Cupe ale Romaniei, reusind astfel sa castige de 6 ori consecutiv trofeul. Razboiul paralizeaza fotbalul din tara, rar mai jucandu-se meciuri. Pe 11 octombrie 1942 joaca pentru ultima oara in tricoul nationalei. La 5 ani distanta de la debut stransese 12 selectii pentru prima reprezentativa a tarii. In meciul contra Croatiei a marcat ultimul gol al partidei terminate la egalitate (2-2).
Razboiul luase locul fobalului, stadioanele erau pustii, iar fotbalistii erau risipiti peste tot. Petea Valcov, cel care in 1936 incercase sa-l aduca pe Ionica la Venus, moare pe campul de lupta in 1943. Nimeni nu se mai gandea la fotbal.

 

In vara lui 1946, Ionica Bogdan alege sa plece de la Rapid. Ajunge la MTK Budapesta unde joaca alaturi de Nandor Hidegkuti, component al marii echipe a Ungariei de la inceputul anilor ’50. In iarna dintre 1947 si 1948 pleaca in Italia. Aici da probe pentru Bari si reuseste sa obtina un contract. Debutul in Serie A este impotriva lui AS Roma (0-0). A urmat apoi meciul cu AC Milan.  Echipa se lupta sa evite retrogradarea asa ca nu putea emite pretentii ca pot bate Milanul. Chiar daca Ionica era deja trecut de 30 de ani, inca mai avea un cuvant de spus. Bari castiga pe teren propriu cu 1-0, iar golul este inscris chiar de catre atacantul roman. Va mai juca alte 2 meciuri, cu Genova si Bologna, cel din urma fiind ultimul sau meci ca fotbalist profesionist. Pe 13 iunie 1948 isi incheia cariera inceputa cu aproape 15 ani in urma. Pustiul care visa sa imbrace tricoul Unirii Tricolor ajunsese pana in Serie A, departe de arena oboreana.

 

 

FzR!

Legende ale fotbalului: ''Bombardierul'' Bazil Marian, de la Mica Brad in echipa nationala a Romaniei

Bazil Marian s-a nascut pe 7 octombrie 1922 la Uioara (actuala Ocna Mures), in judetul Alba. A invatat sa joace fotbal pe maidanul din spatele gradinii unde locuia, undeva pe strada Digului, spre Colonia Soda. Inca de la 11 ani era legitimat la echipa locala de juniori Solvay Uioara, iar la 16 ani a debutat in prima liga ca jucator al echipei Victoria Cluj.

Intre timp, Societatea romaneasca ''Mica'' a cumparat intreg complexul aurifer din zona Bradului si a demarat un proiect amplu de emancipare sociala si culturala a locuitorilor din muntii lui Avram Iancu, ai lui Horea Closca si Crisan, un lucru unic in Romania acelor vremuri. S-au realizat lucrari impresionante pentru minerii din Tara Zarandului, incepand cu linia de cale ferata Brad-Gurabarza, numeroase blocuri si case, lumina electrica gratuita pentru toate scolile si bisericile din zona, biblioteci si carti, sanatoriul TBC si ajutoare acordate pentru agricultura.

Societatea ''Mica'', condusa de numerosi ingineri de elita in frunte cu Ion Gigurtu si Adolf Sieber sau alte nume marcante din istoria tarii precum Octavian Goga si maresalul Alexandru Averescu, a construit in anul 1927, la Gurabarza, un stadion cu o capacitate de 2.000 de locuri si a infiintat Asociatia Sportiva ''Mica'', care avea sase sectii: fotbal, tenis, volei, baschet, patinaj si schi. Cu un buget de un milion de lei anual, echipa de fotbal Mica Brad a reusit la sfarsitul sezonului 1939-1940 sa promoveze in prima divizie a tarii.

Victoria Cluj a retrogradat in acel sezon, iar Bazil Marian a ajuns la Mica Brad si a devenit vedeta echipei prin calitatile deosebite aratate pe teren. Purta un chilot pana sub genunchi, astfel incat adversarii ramaneau masca si, de multe ori, dribla in viteza ametitoare 4-5 jucatori si ramanea singur cu portarul. Bazil Marian avea si un sut formidabil de la distanta, de unde i se trage si porecla ''Bombardierul''.

Sezonul 1940-1941 o gaseste pe Mica Brad in esalonul de elita al fotbalului romanesc, alaturi de marile forte bucurestene (Unirea Tricolor, Rapid, Venus, Sportul) si marea echipa banateana Ripensia Timisoara. Evolutiile impresionante ale lui Bazil Marian la Mica Brad l-au adus la echipa nationala a Romaniei, unde a debutat pe 1 iunie 1940, la un meci amical cu Germania. Peste 40.000 de spectatori au venit atunci pe stadionul ANEF din Bucuresti, pe care nemtii l-au castigat cu scorul de 4-1.

Statistica partidei

Romania-Germania 1-4 (Valeriu ''Sony'' Niculescu 88' - Ernest Wilimowski 5', 67', Fritz Walter 26', Stanislaus Kobierski 33')

Romania: Dumitru Pavlovic (Ripensia Timisoara) - Lazar Sfera (Venus Bucuresti), Iosif Lengheriu (Rapid Bucuresti), Vintila Cossini (Rapid Bucuresti), Nicolae Simatoc (Ripensia Timisoara), Ioachim Moldoveanu (Rapid Bucuresti), Silviu Bindea (Ripensia Timisoara), Silviu Ploesteanu (Venus Bucuresti), Valeriu ''Sony'' Niculescu (Unirea Tricolor Bucuresti), Bazil Marian (Mica Brad), Ionica Bogdan (Rapid Bucuresti) antrenor: Virgil Economu

Germania: Hans Klodt - Paul Janes, Willi Billmann - Andreas Kupfer, Hans Rohde ''Bubi'', Albin Kitzinger - Ernst Lehner, Fritz Walter, Franz Binder ''Bimbo'', Ernest Willimowski, Stanislaus Kobyerski ''Tau'' antrenor: Sepp Herberger

Fiindca a izbucnit cel de-al doilea razboi mondial, nationala Romaniei a disputat doar doua meciuri in anul 1941, cel cu Germania si un amical cu Slovacia, disputat in octombrie, castigat de ai nostrii cu scorul de 3-2. Cu Bazil Marian in tricoul ''galben negru'', Mica Brad a terminat sezonul din prima divizie pe un onorant loc 5, dar razboiul a pus punct aventurii motilor din Tara Zarandului in elita fotbalului romanesc.

''Bombardierul'' avea insa tot viitorul in fata si a ajuns la Carmen Bucuresti, echipa industriasului Dumitru Mociornita. Coleg de echipa cu Angelo Niculescu, Iuliu Baratky si Valentin Stanescu, Bazil Marian a evoluat in tricoul celor de la Carmen Bucuresti din 1941 si pana-n 1947, perioada in care a devenit febletea lui Mociornita si a fost o solutie de baza in atacul echipei nationale.

In decembrie 1946, Carmen Bucuresti castiga cu scorul de 6-0 partida cu Ciocanul Bucuresti. La un moment dat, Bazil Marian a scapat singur spre poarta, a driblat portarul, apoi s-a asezat cu fundul pe minge si, cu mana la ochi, isi cauta adversarii inainte sa impinga balonul in plasa. Comunistii au desfiintat-o pe Carmen in 1947 si l-au prins pe Bazil Marian, pe cand incerca sa fuga cu un vapor in Italia, impreuna cu Valentin Stanescu. In locul puscariei, li s-a propus sa joace la o echipa muncitoareasca si asa au ajuns cei doi jucatori in Giulesti.

Bazil Marian i-a cucerit pe rapidisti timp de sapte ani prin tehnica extraordinara, driblingurile naucitoare si suturile napraznice. ''Bombardierul'' a reusit chiar sa rupa plasa la un meci cu CFR Timisoara, printr-un sut de la 18 metri. Partida a fost intrerupta mult timp pana ce arbitrul si-a dat seama ca plasa a fost destramata de sutul fenomenal al lui Bazil, iar portarul advers a declarat la finalul partidei ca e cel mai bucuros om pentru ca daca l-ar fi izbit mingea, ar fi ajuns direct la spital.

O alta intamplare s-a petrecut la un meci cu Metalul din 1952, disputat pe un ger napraznic. Suparat ca arbitrul i-a anulat un gol, Bazil Marian s-a dus la marginea terenului, unde se vindea tuica fiarta si a dat pe gat un paharel. A revenit pe teren si a mai inscris un gol, insa arbitrul i-a anulat si aceasta reusita. ''Bombardierul'' din Giulesti a dat mana cu arbitrul si s-a dus la vestiare, nu inainte de a se mai cinsti cu un pahar de tuica. Rapid pierdea acel meci cu scorul de 1-0 si avea sa retrogradeze la finalul sezonului pentru prima oara in istorie.

Bazil Marian a jucat pentru Rapid pana-n 1954, cand si-a incheiat cariera de jucator. Avea 32 de ani, 156 de meciuri in prima divizie si 81 de goluri marcate. La echipa nationala a evoluat in 18 partide si a marcat doua goluri, ajungand sa poarte banderola de capitan. ''Tin cu Rapid din cauza lui Bazil Marian. Tocmai se transferase de la Carmen. Ce jucator fantastic, uimitor, nemaipomenit. Si mai tin cu Rapid din cauza culorii visinii. O culoare incredibil de frumoasa'', declara regretatul artist Florian Pittis.

Dupa retragerea din activitatea de jucator, Bazil Marian a urmat cariera de antrenor. A fost secund in Giulesti timp de sase ani, apoi a trecut pe la Jiul Petrosani, nationala de tineret a Romaniei, FC Arges, Farul si Dinamo. In 1967 a devenit antrenorul echipei nationale a Romaniei, iar in 1971 s-a intors in Giulesti si anul urmator a reusit sa castige Cupa Romaniei. In Cupa Uefa, Rapid le-a eliminat pe Napoli si Legia Varsovia. Bazil Marian a plecat in 1973 sa antreneze in Algeria, insa s-a reintors dupa doi ani la Rapid si i-a condus pe ''alb-visinii'' in urmatoarii trei ani. Incepand din 1979, a activat ca antrenor federal si s-a pensionat dupa zece ani.

     ''Bombardierul'' s-a luptat apoi cu sindromul Alzheimer pana la varsta de 85 de ani, trecand in cealalta lume pe 19 ianuarie 2008. Trupul lui Bazil Marian se afla la cimitirul Andronache din Bucuresti, iar povestea vietii sale ramane pentru eternitate.

Sursa: http://aurulbrad.blogspot.ro

Iuliu Baratky, minunea blondă a Giuleştiului

Legenda spune că fotbalistul Giussy Baratki a fost peste Dobrin, Balaci sau Hagi. Realitatea confirmă că a evoluat pe toate posturile, la Rapid, naţionala României şi cea a Ungariei, i-a plăcut viaţa şi a murit din dragoste prea mare pentru o femeie. Un lucru este cert: cei care l-au văzut jucînd ar băga mâna în foc: a fost cel la tare!
Înaintea lui Dobrin, Balaci
şi Hagi a fost Baratky!
Fotbalul românesc şi-a ales cu grijă, în timp, eroii. Jucători care au făcut istorie pentru echipele lor au fost mulţi, foarte mulţi. Parte dintre ei şi-au căpătat statutul de idoli ai tribunei, alţii au picat încet în negura uitării. Trei nume au rămas întipărite definitiv în mintea şi inimile microbiştilor, indiferent de simpatii: Dobrin, Balaci şi Hagi. Trei jucători emblematici, din trei epoci diferite. Dar, înaintea lor, atunci cînd fotbalul în sine era mai mult plăcere decât bani, microbiştii aveau un alt idol: Iuliu Baratki. I s-a spus “Minunea Blondă”.

“Vă spun că el a fost cel mai bun!”

Este greu să alegi între realitate şi ficţiune, între cifre seci şi poveşti. Poveştile sunt mai atrăgătoare şi ne încăpăţînăm să credem în legende. “Minunea Blondă” şi-a construit propria legendă. Dacă citeşti poveştile despre Giussy Baratki, îţi dai seama că adevărul se îmbină extrem de des cu incredibilul. Însă e cu adevărat fascinant să asculţi depănarea vieţii lui Baratki din gura unuia care i-a fost coechipier la Rapid, Ion Costea, cel mai bătrân rapidst în viaţă. “Vă spun eu că nu se va mai naşte în România jucător ca Giussy Baratki. Nimeni nu îi putea lua mingea, iar golurile sale erau neobişnuite. Omul ăla nu marca niciodată goluri banale. Era un fotbalist imens, un tip foarte arătos şi de o eleganţă dusă către perfecţiune”, povesteşte Costea.
Fotbal şi femei frumoase

Povestea lui Baratki are secvenţele unui film pigmentat cu dragoste şi cu aventuri. Tînărul fotbalist orădean a trebuit să plece de la Oradea, deşi CAO era o forţă la vremea aceea. Celebra Hungaria Budapesta îl racolase, dar blondul mijlocaş pleca peste graniţă cu inima strînsă. Acasă rămînea cea care trebuia să îi devină soţie. Primii doi ani au fost teribili, cu Giussy transformat în eroul Hungariei. Viaţa de huzur dusă în alcovul unei cîntăreţe celebre din Budapesta l-a determinat să “lucreze “ în două schimburi. Dimineaţa făcea antrenamente, iar seara era coechipierul de nădejde al lui Bachus. Dorul de iubirea lăsată acasă l-a smuls din braţele unguroaicei şi l-a trimis înapoi, la Oradea. Întors la Oradea, Baratki a redevenit fotbalistul de geniu şi au urmat trei sezoane fulminante la Crişana. Apoi a luat calea Bucureştilor, unde avea să înceapă cea mai frumoasă perioadă din cariera sa. Urma să joace în vişiniul Grantului.


Ronaldinho l-ar fi invidiat! ;)

 “Of, parcă a fost ieri!”, rememorează Costea. “Toţi eram curioşi să vedem cum arată tipul acela teribil de la Crişana. N-a venit cu aere de vedetă, dar parcă ne hipnotiza. La un antrenament, mă enervase cu driblingurile sale şi i-am băgat o alunecare de l-am luat cu fulgi cu tot. S-a ridicat, a venit la mine, m-a mîngîiat pe cap şi mi-a spus <bravo, Ioane!>. Avea o precizie uimitoare în ambele picioare. După antrenamente, îi plăcea să se joace. Trasa cu creta o linie groasă pe bara transversală şi paria cu copiii de mingi că va trimite balonul din  marginea careului de 16 metri pînă va şterge linia, fără să rateze. Nu a pierdut nici un pariu, niciodată”, mai povesteşte Costea.
Fără noroc în dragoste

Altfel, deşi aveau firi total diferite, Baratki şi Costea erau prieteni şi în afara terenului. “Îmi plăcea să stau alături de el. Învăţam multe, dar nici n-am vrut să îl copiez. Avea un mod de viaţă fascinant, totuşi nu-l invidiam. Trăia cu o dansatoare de cabaret şi gurile rele spuneau că dormitorul domniţei nu era gol în nopţile pe care Giussy le petrecea în deplasări. De multe ori stăteam cu el la restaurant, la un şpriţ, şi ofta. Îl simţeam că suferă după o iubire pierdută undeva, într-o mahala din Oradea. Eu plecam în miez de noapte, dar prietenul meu rămînea cu paharul în mînă, privea în gol, părînd concentrat la melodiile lui Gică Petrescu. Cred că nici nu observa cînd dispăream”.
Patru Cupe  şi multă şampanie

Deşi cariera sa de fotbalist s-a întins pe un sfert de secol, Iuliu Baratki nu a cucerit niciun titlu de campion. În schimb, între 1937 şi 1941, a cîştigat de patru ori Cupa României, trofeu considerat specialitatea casei în Grant. “Campionatul reprezintă o cursă lungă, prin ploi şi mocirlă, în care rezultatul de moment nu e edificator. Cupa e altfel, un fel de <a fi sau a nu fi>. Cupa străluceşte precum stiletul în soare”, a explicat fotbalistul bucuria vişiniilor de a ridica deasupra capului Cupa României. Şi de fiecare dată se umplea ochi cu şampanie...

Scufundarea

După război, Baratki n-a mai fost acelaşi. Timpul trecuse, blondul se transformase în cărunt. Nici oamenii nu mai erau aceiaşi. S-a întors în Giuleşti, dar totul arăta acum altfel. A plecat din nou, debusolat, în căutarea unei identităţi pierdute. Fotbalistul de neoprit din cursele sale nu reuşea să treacă de cel mai aprig adversar: paharul. A încercat antrenoratul într-un anonimat aproape total. Pentru toţi exista doar fostul fotbalist Baratki. Antrenorul, nu!


Ultimul dribbling nu i-a ieşit

Apoi, boala l-a doborît. Uitat pe un pat de spital, fostul internaţional a primit o scurtă vizită a soţiei. După despărţire, s-a tîrît cu greu pînă la fereastră. În faţa spitalului, dansatoarea sprinta voioasă la braţul altui bărbat. În acel moment, inima lui Iuliu Baratki încetă să mai bată. La 52 de ani, “minunea blondă” dribla spre cer, lăsînd în urmă ceea ce iubise cel mai mult: femeile, vinul şi vuietul tribunei.

L-au făcut vişiniu şi pe prefectul Capitalei!

În mai 1938, Rapid urma să dispute o semifinală din Cupa României în compania marii rivale, Venus, echipa poliţiei, al cărei preşedinte era prefectul Capitalei, Gabriel Marinescu. În prelungiri, la scorul de 1-1, Giussy Baratki a marcat golul victoriei şi al calificării. După meci, conform tradiţiei, feroviarii au sărbătorit succesul lîngă Gara de Nord, la restaurantul Luther, acolo unde cînta de obicei Maria Tănase. La plecare, Baratki, Auer, Vintilă şi Rafinschi au fost arestaţi fără nici o explicaţie. Pentru a-i scoate din beciurile poliţiei, preşedintele giuleştenilor, Costică Ardeleanu, a cerut rejucarea partidei pe motiv de arbitraj părtinitor! Înaintea meciului, în vestiarul Rapidului, Giussy Baratki a promis că va marca două goluri. Auer a plusat şi el tot cu două. La rejucare, feroviarii au învins Venusul cu 4-2. Două le-a dat Giussy, două Rici Auer. Prefectul Marinescu a fost atât de  impresionat de performanţa rapidiştilor încît la puţin timp a devenit chiar preşedinte de onoare al Rapidului!

Sub Zodia Mosilor cei Buni, Blanzi si Darnici.....

La Aniversari, Sala Rapid s-a obisnui sa se umple de lume bună. Oameni frumoşi, sportivi celebri. Printre ei şi 3 bătrîni.

Pe doi dintre ei îi găseşti aşezaţi cuminţi pe scaunele din faţa scenei. Stau liniştiţi şi îşi aşteaptă rîndul. Aplaudă uşor după discursul lui Szabo şi zîmbesc la glumele lui Rică Răducanu.
Primul chemat să urce sus e Teofil Codreanu. Se apropie de trepte şi se întoarce brusc, de parcă ar fi uitat ceva. Caută din priviri un chip cunoscut şi cînd îl găseşte îi face, bucuros, semn cu mîna să îl urmeze. Cel chemat e Nicolae Lupescu, fostul său coleg de la Rapid. Pentru cîteva secunde se simt din nou ca pe teren: împreună, în centrul atenţiei.

Nu stau să vorbească, nu îi mai ajută glasul. Îşi iau premiile, zîmbesc, fac cu mîna şi se scurg uşor mai departe, în uitare.
Pe scenă se perindă alţi sportivi, alte poveşti frumoase. Iar bătrînii veseli le ascultă pe toate şi aplaudă.
Urcă şi Victor Socaciu, pregătit să cînte imnul. Atmosfera se schimbă: peluza de pe stadion s-a mutat în sală. Lipsesc doar celebrele torţe.
Dintr-o parte a tribunei, un alt bătrînel, cu părul alb, apare în prim plan. Are zîmbetul acela sincer, de copil fericit care îşi trăieşte cel mai frumos vis.
Coboară în primul rînd, chiar în faţa actualei echipe a Rapidului, şi începe să bată uşor din palme, la fel cum în urmă cu cîţiva zeci de ani dirija tribunele de pe Giuleşti. Imnul se termină, iar bătrînelul se retrage şi el. Tot în uitare.

Poveştile frumoase se termină uneori mult prea repede, însă ce rămîne în urmă sînt amintirile. Spre exemplu, amintirea celor trei bătrîni. Doi pe teren, unul în ”peluză”. Aşteptîndu-şi fiecare momentul. Pregătiţi să mai ofere o mică bucurie. Pentru o ultimă dată, bătrînelul din tribună a fost din nou un suporter care îşi susţine echipa favorită, iar pe teren au fost din nou Culae şi Parpală, idolii săi, fiecare trăind momentul la fel ca după un meci frumos făcut de Rapid.

La cateva zile distanta, dorim Rapiduletului Nostru, pedepsit in ultimii ani parca doar de nuielusa lui Mos Nicolae, un Mos Visiniu care sa ne rasplateasca pentru Iubirea si Credinta Noastra Infinita.

Dzeu sa ne ajute!

FzR!

"Te Iubesc, Rapidule!!"

Multumim, Tomas!!
Iti dorim succes pe mai departe!

FzR!!

Sf. Andrei - Ocrotitorul Romaniei si al Rapidului

La fel ca in traditia noastra populara, Sf. Andrei - Draghia a uns inca din startul partidei stalpii portii sale cu usturoi, alungand (speram!) strigoii trecutului aprig al ultimilor ani, iar prea-fericitul Popa ne-a condus Speranta ca iarna nu ne va fi chiar atat de grea....

Pastrand nota (favorabila!) a superstitiilor ajunului senin, ne rasfatam gandurile Visinii intre nourii Albi ai fantasmei ca poate 2016 va insemna Renasterea, Revenirea si Reconstructia.
Giulestiului.
Vesnic Tanar.

La Multi Ani, Romania !!
La Multi Ani, Rapid!
La Multi Ani, Giulesti!!

FzR!