Ionica Bogdan a facut primii pasi in fotbal la o echipa de juniori din cartier, “Zburatorii”. Asta se intampla in 1930, pe cand Bogdan avea doar 15 ani. Unul dintre adversarii din primele meciuri a fost echipa de juniori a Unirii, iar Ionica s-a facut repede remarcat. La clubul oborean l-a gasit pe Petre Steinbach care era antrenor-jucator si care si-l dorise neaparat in echipa. Cu echipa de juniori a Unirii, Ionica Bogdan reuseste sa castige titlul de campion in sezonul 1932/33.
Debutul in prima liga din Romania a venit pe 8 octombrie 1933 in meciul dintre Romania Cluj si Unirea Tricolor (1-2). Au urmat 3 sezoane pentru echipa din Obor unde a marcat 23 de goluri in 43 de meciuri. In 1936, la 21 de ani, Ionica Bogdan era deja unul dintre jucatorii de baza ai Unirii, iar marile echipe bucurestene ale vremii deja pusesera ochii pe el. Primii care au intrat pe fir au fost cei de la Venus. Petea Valcov, inter stanga al venusistilor a fost cel care l-a dus la presedintele clubului pentru primele tratative. Totul pica in momentul in care presedintele lui Venus nu-i poate promite si angajarea la un loc de munca. In acele vremuri era ceva obisnuit ca fotbalistii sa fie angajati in diferite locuri.
Rapid reuseste sa obtina semnatura jucatorului, iar lui Ionica Bogdan ii este promis un loc de munca la CFR. Primul meci in tricoul visiniu a fost un amical impotriva celor de la Olympique Marseille. Debutul este unul fulminant, atacantul ceferistilor reusind sa marcheze de 3 ori in poarta lui Laurent Di Lorto, viitorul portar al nationalei Frantei la Campionatul Mondial din 1938. Tot in 1936 ajungea in Giulesti si Iuliu Baratky, Rapid isi facuse o echipa de temut, iar performantele au inceput sa apara repede.
Ionica Bogdan ajungea cu Rapid in finala Cupei Romaniei in 1937. Pentru el era a doua finala consecutiva, dupa ce cu un an inainte pierduse finala pe cand juca la Unirea Tricolor in fata Ripensiei. Era momentul revansei pentru Bogdan, Ripensia era nevoita sa-si apere trofeul chiar in fata Rapidului. Meciul s-a jucat pe ANEF, iar giulestenii castiga cu 5-1 a doua cupa din istoria clubului si prima din palmaresul lui Bogdan. Dupa meci petrecerea s-a organizat dupa obicei la “Luther”, fieful rapidistilor si locul unde in acea vreme canta Maria Tanase.
In toamna lui ’37 au aparut si primele frictiuni intre conducerea clubului si Ionica. Acestia inca nu-si onorasera promisiunile legate de locul de munca de la CFR. Presedintele clubului il trimite la un concurs pentru un post de ajutor de contabil spunandu-i ca lucrurile vor fi in regula. La examen insa participau 1.800 de candidati pentru doar 24 de posturi libere. Bineinteles ca Bogdan nu a fost printre cei 24 care au obinut locurile de munca.
Alege sa plece in Franta in speranta ca acolo isi va gasi o echipa. Primul popas a fost la Racing Club Colombes, antrenatat atunci de Sid Kimpton. Este primit la un trial de antrenorul englez, dar nu reuseste sa-l convinga cu toate ca marcase doua goluri in meciul amical dintre prima echipa si echipa a doua plus jucatorii veniti in probe. Urmeaza urmatorul popas la Red Star Olympique. Clubul fusese fondat de Jules Rimet, fondatorul Cupei Mondiale, iar echipa era antrenata de fosta gheata de aur a Mondialului din 1930, Guillermo Stabile. Nici aici nu reuseste sa se impuna, facand alaturi de echipa doar cateva antrenamente. A urmat Rennes si un nou trial. De data asta urma sa joace intr-un meci amical impotriva celor de la Bordeaux. Face un meci bun si este chemat si la urmatorul amical, de data aceasta contra celor de la Sochaux. Dupa inca un meci bun facut pentru Rennes primeste oferta sa joace intr-un amical pentru Excelsior de Roubaix. Accepta si merge la amicalul impotriva celor de la Daring (echipa din Belgia), iar in ofensiva celor de Roubaix il va avea coleg pe Helenio Herrera, marele antrenor al Interului din anii ’60. Chiar daca primeste o oferta din partea celor de la Excelsior transferul nu se concretizeaza si astfel dupa aproape 3 luni de stat in Franta se intoarce la Rapid.
Revine in echipa din Giulesti pentru returul sezonului 1937/38. Rapid se batea in Grupa 1 cu AMEFA din Arad. Cine termina pe locul 1 urma sa joace finala campionatului cu Ripensia. Cu toate ca la un moment dat echipa aradeana avea 4 puncte avans, giulestenii reusesc sa termine pe primul loc. A urmat finala cu Ripensia, disputata tur-retur si castigata de timisoreni cu doua victorii indentice (2-0).
A urmat prima prezenta la un Campionat Mondial. Romania urma sa joace la turneul final, organizat de Franta, impotriva Cubei. La prima vedere parea o misiune facila, insa ceea ce s-a intamplat in Franta va ramane un mister. In primul meci Romania termina la egalitate (3-3) meciul si urma ca peste 4 zile sa se rejoace, in acele timpuri nu existau lovituri de departajare. In primul meci Bogdan este rezerva, dar intra titular in cel de-al doilea. Cuba produce surpriza si castiga cu 2-1, intorcand scorul dupa pauza. In sferturi cubanezii vor pierde cu 8-0 in fata Suediei. La acel turneu final nationala Romaniei avea in componenta in numar destul de mare jucatori de la Ripensia si Rapid. Peste cateva saptamani dupa terminarea turneului final Rapid va elimina pe Ujpest din Cupa Europei Centrale, iar Ripensia pe AC Milan.
Dupa Mondialul francez, Ionica isi trece in palmares si cea de-a doua Cupa a Romaniei dupa victoria Rapidului in fata lui CAM Timisoara. In toamna lui 1938 isi incearca din nou norocul in Franta, insa Federatia interzicea dreptul de joc fotbalistilor straini in comeptitiile franceze. Urmeaza o noua Cupa a Romaniei, a treia, castigata in 1939 in fata Sportului Studentesc (2-0).
In vara lui 1939 isi incearca din nou sansa in Hexagon. Intre timpa regula Federatiei picase, iar Bogdan obtine cateva meciuri de proba la Saint-Etienne. Ii convinge pe conducatorii francezi care incep tratativele cu Rapid. Totul pica pentru ca pe 1 septembrie 1939 Europa intra in cel de-al doilea razboi mondial.
In tara reuseste sa mai castige inca 3 Cupe ale Romaniei, reusind astfel sa castige de 6 ori consecutiv trofeul. Razboiul paralizeaza fotbalul din tara, rar mai jucandu-se meciuri. Pe 11 octombrie 1942 joaca pentru ultima oara in tricoul nationalei. La 5 ani distanta de la debut stransese 12 selectii pentru prima reprezentativa a tarii. In meciul contra Croatiei a marcat ultimul gol al partidei terminate la egalitate (2-2).
Razboiul luase locul fobalului, stadioanele erau pustii, iar fotbalistii erau risipiti peste tot. Petea Valcov, cel care in 1936 incercase sa-l aduca pe Ionica la Venus, moare pe campul de lupta in 1943. Nimeni nu se mai gandea la fotbal.
In vara lui 1946, Ionica Bogdan alege sa plece de la Rapid. Ajunge la MTK Budapesta unde joaca alaturi de Nandor Hidegkuti, component al marii echipe a Ungariei de la inceputul anilor ’50. In iarna dintre 1947 si 1948 pleaca in Italia. Aici da probe pentru Bari si reuseste sa obtina un contract. Debutul in Serie A este impotriva lui AS Roma (0-0). A urmat apoi meciul cu AC Milan. Echipa se lupta sa evite retrogradarea asa ca nu putea emite pretentii ca pot bate Milanul. Chiar daca Ionica era deja trecut de 30 de ani, inca mai avea un cuvant de spus. Bari castiga pe teren propriu cu 1-0, iar golul este inscris chiar de catre atacantul roman. Va mai juca alte 2 meciuri, cu Genova si Bologna, cel din urma fiind ultimul sau meci ca fotbalist profesionist. Pe 13 iunie 1948 isi incheia cariera inceputa cu aproape 15 ani in urma. Pustiul care visa sa imbrace tricoul Unirii Tricolor ajunsese pana in Serie A, departe de arena oboreana.
FzR!
