luni, 14 decembrie 2015

Interviu - Rica Raducanu

Fostul mare portar se enervează când se uită la meciurile echipelor româneşti. Nu lipsa jucătorilor talentaţi îl dezamăgeşte, ci faptul că a dispărut plăcerea de a practica sportul rege.

Rică Răducanu, pe numele său adevărat Răducanu Necula, este cel mai pitoresc personaj din istoria fotbalului românesc. Victor Socaciu i-a dedicat o melodie, „Portar sub Podul Grant", Sorin Satmari a scris despre el cartea „Un portar prea mare pentru un careu atât de mic", iar regizorul Andrei Blaier i-a oferit posibilitatea să-şi joace propriul rol în filmul „Totul despre fotbal", unde a fost coleg de platou cu monştri sacri ai cinematografiei, Gheorghe Dinică şi Jean Constantin.

„Adevărul": Se apropie meciul cu Franţa. Aţi fost în teren la ultimele două victorii ale tricolorilor împotriva „cocoşilor galici"...

Rică Răducanu: (râde) Păi şi ce să fac acuma, să-i mai bat tot eu încă o dată?! Nici n-am ce sfaturi să le dau la băieţi, că de vreo câţiva ani numai cu francezii joacă. Cred că se ştiu unii pe alţii bucată cu bucată. Să joace, tată, cu dorinţă, pentru că pot să-i bată! Cât despre victoriile din trecut, îmi amintesc că atât în '72, cât şi în '76, i-am bătut pe francezi pe fostul „23 August". În '72, le-am dat 2-0, era nea Angelo Niculescu pe bancă. În '76, am bătut cu 1-0, ţin minte că juca şi Platini la ei, dar n-a mişcat deloc băiatu' în faţa lui Dinu şi Sameş.

Aţi avut şi vreo satisfacţie materială pentru că i-aţi bătut de francezi?

Tată, parcă am luat vreo 2.000 de lei în '76. Erau bani ca lumea pe vremea aia. Gândeşte-te că am primit 4.000 de lei când ne-am calificat la Campionatul Mondial din Mexic.

Când credeţi că ne vom mai califica la un turneu final?

E greu de spus. Ce mă enervează este nu că n-am avea talente, ci că fotbaliştii de azi sunt figuranţi. Pe vremea noastră era o mândrie să îmbraci tricoul României. Erau alte timpuri, alte mentalităţi, altă educaţie. La noi era vorba de plăcere, în primul rând, nu de bani.

Aţi văzut „Arena Naţională"? Cum vi se pare?

Păi, nu-s eu consilierul lu' Sorin Oprescu pe probleme de sport?! Am tot văzut stadionul de când i se turna fundaţia. E treabă ca lumea, ce să mai...Acuma avem stadion, mai rămâne să facem şi rezultate. Dacă n-o să avem echipă bună, nici lumea n-o să mai vină la meciuri. Şi ar fi păcat de „caşcavalul" investit în bijuteria asta. Şi la fotbal, ca la teatru, fără aplauze parcă n-ai nicio tragere de inimă...

V-ar fi plăcut să fi jucat pe o asemenea arenă?

Ce întrebare mai e şi asta?! Da' să ştii că nu e timpul pierdut. Dacă se face meciul ăla de retragere al „Generaţiei de Aur", poate mă invită şi pe mine să joc. Măcar zece minute să intru, mai prind o minge, mai fac o fiţă, vorbesc cu ăia să nu-mi dea gol, după care mă uşchesc. Eu am fost şi acum trei ani, în Ghencea, la meciul cu alde' Figo şi Raúl.

Ar fi oportun să se mai organizeze cuplaje precum cele pe fostul „23 August"?

Tăticu', n-ar fi rău, da' s-au cam schimbat vremurile. Ce meciuri erau atunci, aveam şi câte 100.000 de oameni în tribune. Păi, de-asta îmi şi plăcea să mai ies din când în când din poartă, ca să se simtă lumea ca la un spectacol. Da' când era serioasă treaba nu-mi dădea nimeni gol!

Credeţi că Rapidul şi Steaua vor reveni pe stadioanele lor tradiţionale, Giuleşti şi Ghencea?

Eu zic că s-or înţelege ele cumva cu ministerele! Păi ce ar câştiga ăştia dacă ar rămâne cu bazele goale, în paragină? Doar să n-aibă ei de gând să dea jos stadioanele şi să facă altceva în loc. Mai o vilă, mai un bloc, ceva să iasă banii. Da' românul e amărât acuma, nici astea nu s-ar mai vinde...

Sunteţi singurul portar din lume care a fost prins în poziţie de ofsaid...

(râde) Ca antrenor, nu prea mi-ar plăcea să am pe unu' ca Rică. Da' pe mine mă împingeau tribunele de la spate să fac tot felul de ghiduşii! Faza cu ofsaidu' s-a petrecut prin '74, într-un meci pe care l-am jucat cu Rapidul împotriva Farului, pe „23 August". Eram la retrogradare şi trebuia să facem pe dracu' în patru ca să nu pierdem meciul.

Aţi cochetat şi cu cinematografia...

Da, tăticu'. Prima oară a fost uşor, m-am jucat chiar pe mine într-un film al lui Blaier (n.r - „Totul despre fotbal"). Acum câţiva ani m-a chemat Daneliuc să dau probe pentru „Legiunea Străină". În film eu eram un „barosan", Maricel, cu Jeep, şofer şi bodyguard după mine. Da'
m-am chinuit mult la filmări. O trezeam noaptea pe nevastă-mea şi o puneam să mă mai întrebe câte o replică, ceva, ca să le mai repet...Greu de tot dom'le.

"Dacă aş putea, aş mai juca fotbal vreo cinci ani! Cu banii care se plătesc acu' aş fi boier, nu mi-ar mai trebui nimic altceva.''

„M-am ofticat pe Lucescu că a luat tricoul lui Pelé"

Aţi apărat timp de un deceniu poarta Rapidului. Vă mai amintiţi cum aţi ajuns în Giuleşti?

Aveam vreo 17 ani şi eram la Flacăra Roşie, echipa fabricii de încălţăminte. Jucam la înaintare, dar la un moment dat s-a accidentat portarul şi m-au băgat pe mine, că eram mai mare. După aia, a venit nea Tinel Stănescu să mă vadă la un meci, că auzise că e unu' bun, „Tamango". Când m-a văzut, mi-a dat una peste ceafă şi mi-a zis: „Ia să vii de mâine la antrenament la Rapid".


Aţi jucat şi la Steaua. V-au mai ofertat şi alte echipe mari?M-a vrut şi Dinamo într-un timp, da' am fost mai aproape să ajung la Universitatea Craiova, prin '74. Le-am zis că vreau şi eu ceva „material", o casă, că nu le am cu blocu', şi să mă bage şi la facultate (râde). Când s-au uitat ăştia din conducerea Universităţii pe actele mele, că eu eram maistru, n-aveam decât o şcoală profesională făcută, mi-au zis: „Auzi, Rică, da' tu n-ai absolvit liceul?!".

Şi ce le-aţi zis?

Că ar fi mai bine să termin mai întâi facultatea, că e mai grea, după care rezolvăm şi cu liceul, că e mai simplu! Da' oricum, transferul nu s-a mai făcut pentru că Adrian Păunescu şi-a dorit să rămân la Rapid. Asta a fost să fie...

Aţi stabilit şi un record de longevitate pentru România. Ultimul meci oficial l-aţi bifat în anul 2003...

Da, pe la 57 de ani jucam încă în Liga a III-a. Finul meu, Relu Ştefănoiu, ţinea echipa asta, Senaco Novaci. Am fost şi eu legitimat vreo câţiva ani, da' nu intram în poartă decât rar, când mai era nevoie. Era frumos la Novaci, cu muzică, cu lăutari, cu petreceri după meciuri...


La Campionatul Mondial din Mexic, în '70, aţi jucat doar în ultima partidă, cu Brazilia. De ce?Tăticu', adevărul e că luasem două goluri uşoare într-un amical şi, ca să mă scuz, am zis că eram accidentat. După vreo câteva zile, nea Angelo (n.r. - Niculescu) m-a văzut că jucam tenis cu piciorul şi s-a supărat pe mine. M-am rugat mult apoi de el să mă bage şi pe mine. M-a ţinut pe bară cu Anglia şi cu Cehoslovacia, dar m-a băgat cu brazilienii, în minutul 28, când era 0-2. S-a mai zis că umblam nopţile prin oraş, da' ce să fac acolo, când aveam diurnă de doi dolari pe zi?!

Cum a fost întâlnirea cu marele Pelé?

Eu mă ştiam cu el din '69. Făcusem împreună o poză la Rio de Janeiro. La Mondiale, mi-a dat numai un gol, că i-am şi scos câteva d-alea grele! S-a terminat 3-2 pentru Brazilia. Eu zic că nu ne-am făcut de râs. La final, am vrut să iau tricoul lui Pelé, dar mi-a luat-o Mircea Lucescu înainte. Cât m-am ofticat! A trebuit să fac apoi schimb cu Felix, portarul lor.


Poveşti d'ale lui Rică...- Apăruse la un moment dat moda purtării de mănuşi la volan, iar Rică s-a gândit şi el să-şi ia o pereche. „Fătucă, dă-mi nişte mănuşi de maşină", îi spune el vânzătoarei. Aceasta l-a întrebat: „Ce număr?". La care Rică răspunde: „2 - B - 4453".
- Se povesteşte că, la o teză de istorie, s-a dat subiectul „Comuna din Paris". Profesorii erau îngăduitori cu o vedetă ca Rică, aşa că închideau ochii când el mai copia din cărţile ascunse sub bancă. Numai că Rică nu găsea lecţia. Aşa că „Tamango" îi spune profesorului: „Daţi-mi o altă comună, mai din apropierea Bucureştiului, naiba s-o ia de comună din Paris, că n-o găsesc în carte".
- La un meci jucat de echipa naţională în Ţara Galilor, un lord englez a fost plăcut impresionat de jocul tricolorilor, aşa că a vrut să aibă autografe de la toţi. A scos o agendă şi stiloul lui de aur, rugându-i pe toţi jucătorii să semneze, pe rând. La sfârşit, la lord a ajuns agenda, dar în loc de stilou un pix de 5 lei. „Ne-a întrebat omu' unde-i stiloul. I-am zis că peniţa e la mine, capacul e la Liţă Dumitru, corpul la Dobrin şi aşa mai departe", a povestit Rică.
- La un turneu al naţionalei de tineret, selecţionerul Cornel Drăguşin îi obliga pe jucători să ţină un jurnal. Rică a copiat cuvânt cu cuvânt din agenda colegului său de cameră, aşa că începutul suna cam aşa: „Suntem bine şi e frumos aici. Stau cu Rică
Răducanu în cameră...".
- Pe la mijlocul anilor '80, Rică s-a dus într-o zi la directorul CFR şi i-a zis: „Nu mai pot sta, dom'le, la Rapid, că nu mi-am mai luat salariul de vreo patru luni". Directorul a sunat la unitatea CFR situată chiar în spatele Stadionului Giuleşti, unde Răducanu era încadrat ca maistru, după care i-a zis: „Auzi, Rică, dar nici nu te-ai dus să-ţi ridici banii!". La care „Tamango" răspunde: „Să mi-i aducă, bre, la club, că doar mă cunosc!".


FzR!!


CV

- Răducanu Necula
- Data şi locul naşterii: 10 mai 1946, Vlădeni (Ialomiţa)
- Post: portar
- Cariera de jucător: Victoria „MIBC" Bucureşti, Flacăra Roşie Bucureşti, Rapid, Sportul Studenţesc, Steaua, FCM Reşiţa, FC Baia-Mare, Autobuzul Bucureşti, Spartac Bucureşti, Avicola Crevedia, Senaco Novaci
- Meciuri / goluri în Liga I: 329 / 3
- Selecţii / goluri naţională: 61 / 0
- A făcut parte din lotul României la Cupa Mondială din 1970.
- Din 2008 este cetăţean de onoare al Bucureştiului.
- A fost decorat de preşedintele Traian Băsescu cu „Meritul Sportiv" Clasa III.