Despre RAPID......INTERVIU-EVENIMENT realizat cu NAE LĂZĂRESCU, actorul care N-A CREZUT ÎN MOARTE

Când un actor de comedie tace, lumea este un pic mai tristă. Când un actor de comedie pleacă, aşa cum se spune, într-o lume mai bună, lumea de aici rămâne cu amintirea unor momente frumoase şi efemere. Actorul Nae Lăzărescu a plecat, iar această despărţire de publicul său, de oamenii pe care i-a iubit şi de care a fost iubit, a lăsat acum, în pragul Sărbătorilor, impresia că uneori deciziile Divinităţii sunt nedrepte. Au rămas, pentru totdeauna, cuvintele actorului, spuse pentru ziarul "ring", într-unul dintre ultimele interviuri pe care artistul le-a acordat.

Domnu` Nae, se vorbeşte prin târg că vă place mult fotbalul. Dar de jucat aţi jucat vreodată la vreo echipă?

Am jucat fotbal, dar nu la profesionişti. Am făcut călărie obstacole la profesionişti. În 1952, m-a dus vărul meu la curse, era hipodromul atunci, răspundea Felix Ţopescu de cai. Nu prea mi-a plăcut, aşa că ne-am dus la meci. Avea meci CFR-ul cu o echipă din Ardeal. Jucau Tache Macri, Bazil Marian, care reintrase în activitate după o lungă perioadă de recuperare, după o grea operaţie la genunchi, Filotti şi mulţi alţii. Îl ţin minte pe nea Tache, a venit la noi în cabină acum vreo cinşpe ani, era trecut de 70, că era prieten cu tata. Era o piticanie de om şi a sărit fără să se pregătească cu capul în bec. M-a întrebat ce părere am de isprava lui.

Să înţeleg că ţineţi cu Rapidul!

Ţin cu Rapidul din `52. De atunci m-am convins că dacă nu vrea mingea să intre în poartă, păi, atunci, nu intră. Am chiar o superstiţie legată de treaba asta. Păi, când ţii cu Rapidul, te poţi aştepta la orice. Azi poate s-o bată pe Real Madrid la scor de maidan, şi mâine poate să o bată Foresta Fălticeni s-o asculte cu urechea. Aşa e Rapidul. Ţin minte, când a luat campionatul în ’67, a jucat cu Steaua, care bătea atunci tot ce exista, şi a câştigat Rapidul cu 2-0. Golurile giuleştenilor au fost marcate de doi indivizi de care nu se auzise şi de care nu s-a mai auzit nimic nici după aceea: David şi Haluca. Nu ştiu pe unde or fi băieţii ăştia acum, dar dacă ar mai trăi, ar spune şi ei că aşa a fost Rapidul mereu.

Pe vremea dumneavoastră, ce personalităţi veneau la partidele Rapidului?

Mergeau mulţi oameni cunoscuţi la meciurile Rapidului: Horia Căciulescu, Colea Răutu, Fănuş Neagu, Ion Băieşu, Mitică Popescu, plus Nicolae Văcăroiu, care a fost vreo 35 de ani şeful planificării statului. După mine, a fost singurul prim- ministru care ştia cu ce se mănâncă economia politică. Din păcate, nu erau legi când a fost dumnealui premier, adică nu erau votate.

Cam de când a început să vă placă fotbalul?

Am prins gustul fotbalului de când Voinescu, celebrul portar, stătea pe stradă cu mine. Se antrena pe un teren pe unde se află acum Parcul Copiilor, pe Olteniţei. Îi spunea Axa. Rămâneam absolut blocaţi ce detentă putea să aibă, că nu era prea înalt, era cam cât mine de înălţime. Pe urmă, "Mopsul", Dumitrache, care tot din partea aia era, de prin zona unde era Autobuzul.

Zonele astea considerate marginale au dat mari sportivi.

Aşa este, a dat şi mahalaua sportivi: fraţii Moiceanu la ciclism, Valter Agaton la motociclism. Oborul, de pildă, era patria lui Ozon. Mergeam ca la filmele cu Stan şi Bran să-l vedem pe Ozon. Alerga pe extremă cu doi indivizi care-l încadrau stânga-dreapta, lăsa mingea în urmă şi abia după 30-40 de metri îşi dădeau ăia seama că nu mai are mingea la picior. Era un tehnician extraordinar. Din momentul în care s-a introdus deposedarea prin alunecare şi alte lucruri s-a mai schimbat fotbalul. De-aia şi publicul din America a fost captat de fotbalul european, că ăia sunt obişnuiţi să vadă măsele pe jos. Fotbalul lor cam aşa e. Oricum, mai bine nu te duci, că nu e nici rugby, nu e nici fotbal, habar n-am ce e! Pe urmă, mai au şi baseball-ul, care seamănă cu oina, asta fiind, vorba aceea, sportul nostru naţional.

Cum erau derbyurile din perioada aceea?

Erau derbyuri interesante, cum ar fi Petrolul – Rapid sau Petrolul – Dinamo. Mai erau şi meciurile cu Progresul… Păi, când Rapidul a bătut odată Progresul, aveam o relaţie sentimentală chiar de Dr. Lister. Noaptea n-am auzit nimic, dar dimineaţa, când am ieşit de la copilă din casă, toată strada Dr. Lister era plină de chifle, şi în chifle erau înfipte lumânări aprinse. Asta era într-adevăr o glumă bună, e "înghiţibilă", nu ajungi să-ţi aduni elementele de dantură de pe jos. Ce era să facă miliţienii în cazul acesta?

Astăzi sunt mai degrabă încăierări după meciuri, decât farse dintr-astea haioase…

Păi, înainte, dacă pierdea o echipă, suporterii mergeau după meci împreună la cârciumă, iar învinşii trebuia să dea berea. Nu se punea problema de ceartă, nu se încăiera nimeni, nu exista aşa ceva. Însă românul fiind şi puţin snob, dacă a văzut că irlandezilor le place cu morţi pe străzi, au zis că la noi de ce să nu fie aşa? Ajunge o măciucă la un car cu oale, cum se zice!

Se mai povesteşte că pe vremea aceea existau mari prietenii între fotbalişti şi actori.

Pe vremea aia fotbaliştii căutau grupurile de actori. Îi punea nea Tinel (Valentin Stănescu – n.r.), de fapt le spunea: "Bă, duceţi-vă şi mai învăţaţi şi voi ceva!" Aşa că erau nelipsiţi. Aşa i s-a trezit şi lui Cotonogărel – cum îi spuneam lui Dinu – setea de cultură. De la ăştia a pornit, şi după aia a început el să citească mai mult. Sigur, el cam face exces cu citate din Goethe şi din alţi clasici. E oricum un băiat educat, citit, ca şi Lucescu de altfel, care a fost cu mine la ASE. Mateianu iarăşi, primul antrenor care a introdus morişca şi care a făcut o echipă extraordinară la Baia Mare. Era formidabil, prima minune blondă din fotbalul românesc. Cu Balaci am rămas prieten bun, ne mai întâlnim pe la nunţi, pe la botezuri.
Vă leagă o prietenie de-o viaţă cu marele nostru portar Rică Răducanu.
Rică Răducanu era ciuca miştourilor. L-a pus generalul Dragnea să citească de pe ziar ca să aranjeze să ducă băieţii la un spectacol uşor. El a zis: "Păi, cum adică uşor?" "Păi, ceva circ, operetă, revistă." "Atunci, zice Rică, hai să-i ducem la circ, tovarăşu’ general!" În ziarul "Informaţia" era trecut titlul spectacolului, în stânga erau trecute orele, iar în dreapta telefonul. Generalul i-a zis: "Vezi că e telefonul în ziar, sună şi reţine 40 de locuri." Seara l-a întrebat generalul pe Rică: "Ei, ai luat bilete?" La care Rică zice: "Nu dom’le, am sunat, dar nu răspunde, e numărul nealocat, nu ştiu." "Păi, ce număr formezi tu, mă?" "Cum ce număr formez? 11, 13, 19?" El forma orele la care aveau loc spectacolele!

Povestiţi-ne o amintire mai haioasă cu un om de fotbal!
Mulţi mergeau pe sistemul vechi de la Tănase. Păi, venea nea Titi Teaşcă, nici nu urca în teatru şi de pe la jumătatea scării striga: "Băi, să vină Nae şi cu Vasile!" Îl întrebam: "Ce e mă, nea Titi?" "Bă, zice, am murit? Nu vă mai luaţi de mine deloc? Dacă n-aveţi, vă dau eu subiect pentru scheci. Păi, cum, că se întâmplă atâtea, vă rog frumos să mă înjuraţi, că mă şucăresc. Păi, vin cu nevastă-mea în sală şi nu vă luaţi de mine, ce înseamnă asta?" Haios om!

În ziua de azi mai vin jucătorii la spectacolele de la Tănase?

Înainte jucătorii veneau mereu la spectacole. Mai vin şi acum. Unii care sunt prieteni vin de drept, dar mai vin şi alţii, depinde şi ce antrenor au. Mi-a plăcut de "Bursucul" extraordinar de mult. Cu Urziceniul chiar n-a fost surpriză, el se pregătea de trei ani pentru momentul ăsta, cam atât durează să pui o echipă pe picioare, chiar mai mult uneori. Nu străluceşte nici un jucător în mod deosebit (la Unirea Urziceni – n.r.), dar a format un grup extraordinar. Eram în Irlanda cu Vasile Muraru şi îl filma pe Napoleon. Când ne-au văzut ăia, ne-au zis că au avut şi ei români acolo. I-am întrebat: Cine, Mutu? Când au auzit de Mutu, au zis "Nu, nu, Dan Petrescu, om serios, jucător constant."

Probabil că pentru ei contează nu numai talentul, ci şi seriozitatea.

Contează mult pentru ei dacă eşti constant, că nu se poate să ai o lună aşa, şi una aşa, nu marchezi tot campionatul, dai gol la sfârşit şi eşti mare. Bine, că făceau găinării şi atunci, că mai scoteau câte un balon de aur şi se trezeau cu gheata de aur, dar nu ştiu cum se nimerea, că o luau pe acelaşi picior. Muncea Radu Nunweiller, care îi pasa lui Mircea Lucescu, ăsta făcea cursă pe extremă şi i-o punea exact la butonieră lui Dudu Georgescu. Ăsta o dădea doar cu căpăţâna. Pe urmă a fost şi râca între echipe, spuneau: hai, bă, să avem şi noi o gheată! Când a dat 47 de goluri nu i-a mai crezut nimeni însă. Păi, cum să te mai creadă, când ai strigat lupii de atâtea ori?

Care credeţi că a fost cel mai mare fotbalist român?

Cel mai mare a fost Dobrin, părerea mea! L-am cunoscut, am jucat şi fotbal cu el, că ne întâlneam artiştii contra sportivilor. Era spectacol, venea întotdeauna, nu exista să lipsească. Mai ales că tata era din Piteşti, mă mai duceam pe la rude prin Piteşti, imposibil să nu ne vedem. Mă mai băga în cantonament la ei, câte trei-patru zile. Mă chema să distrez băieţii. Era un om blând, aşezat, nu se enerva niciodată.

 

Care era atmosfera la aceste meciuri-spectacol?
La meciuri făcea cărţile Rică. Spunea: "Băăă, nu v-am chemat să jucaţi fotbal, lăsaţi mingea la artişti, că lumea a venit să râdă!" Erau Ştefan Bănică, Nicu Constantin, Puiu Călinescu, toţi strâmbii. Păi, de-asta se şi spunea când se dădea anunţul: selecţionata old-boys contra selecţionata resturilor lumii. Odată i-am dat la gioale lui Lajos Sătmăreanu şi a venit la mine în pauză, mi-a arătat piciorul şi mi-a zis: "Nae, cu ăsta am băgat vreo cinşpe în spital, lasă-te de gioale!" Tot obişnuiam să pun tălpi. Păi, nu l-am băgat în ghips pe Ioaniţoaia? El juca pe bune, dar rău, îi spuneam: "Stai, măi nene, că au plătit oamenii ăştia bilet ca să mai şi râdă." A zis că nu-l interesează şi i-am pus o talpă. A doua zi şi-a pus piciorul în ghips, dar nu mi-a purtat pică pentru asta. Fotbalul e şi spectacol până la urmă.

Cum l-aţi cunoscut pe Ionică Bogdan?

L-am cunoscut pe Ionică Bogdan prin nea Pişti Covaci. Eram la restaurant,la Berlin, şi îl mai întrebam de una, de alta. Nea Pişti ne-a povestit că odată, într-un meci, a schimbat extremele între ele. I-am zis: "Şi ce-i cu asta, că mie nu-mi spune nimic treaba asta?" "Bă, zice, păi, fundaşul ştie la ce să se aştepte dacă vine extrema stângă, ca să o deposedeze, dar dacă e invers, ăla îl depăşeşte pe dreapta, şi se mai trezeşte şi cu un gol." A apărut atunci un moşulică şi nea Pişti l-a strigat: "Ionele, vino-ncoa! Uite, zice, pe domnul Ionică Bogdan." Atunci am avut onoarea să dau mâna cu dânsul. Era un mare povestitor, dar despre unii de care vorbeau ei nici nu auzisem. Multe făcea şi nea Tinel, care mergea pe sistemul: "Bă, împrieteniţi-vă între voi. Mai invitaţi-vă şi voi familie cu familie!"

Cât de mult s-a schimbat fotbalul faţă de perioada aşa-zis romantică?

Pe vremea când Niki Dumitriu sau Dumitrache primea mingea în careu, nu exista să te gândeşti dacă e gol sau nu. Aveau un talent extraordinar. Niki a fost un mare talent, extraordinar, cum era şi Ozon, un fenomen. Păi, într-un meci Niki i-a înşirat pe toţi pe-acolo, a pus mingea pe linia porţii şi s-a aşezat cu fundul pe ea. I-a dat arbitrul cartonaş galben pentru defăimarea adversarului. Avea Rapidul o pepinieră extraordinară! Păi, Nae Georgescu, "tunarul", ce goluri dădea de la 40 de metri! Îi îndoia mâinile portarului. Era în genul lui Bazil Marian.

Dar Hagi ce impresie v-a lăsat?

Hagi a fost un jucător extraordinar. Au fost însă fotbalişti care au avut ghinionul să fie contemporani cu unii care au fost doar un pic mai buni. Toma cu Voinescu în poartă, amândoi extraordinar de buni, dar parcă Voinescu era un pic mai sigur pe el. Au fost jucători care s-au pierdut uşor. E vorba şi de noroc. Să ne închipuim că Rică Răducanu rămânea atunci în Mexic, că Pele a vrut să-l oprească. Şi pe "Gâscanu'" a vrut să-l oprească. Din ce am auzit eu, într-o dimineaţă era zgomot mare în curtea interioară, nu puteau jucătorii să doarmă. Când s-au uitat pe geam, juca o reprezentativă a bucătarilor de la hotel cu una a chelnerilor. Bucătarii aveau turbanele alea pe cap, iar ceilalţi purtau veste. Când au văzut nişte pase şi nişte şuturi dintr-o bucată au rămas aşa. Atunci, Dobrin a zis: "Păi, noi intrăm pe teren cu profesioniştii de aici, ptiu, adu-mi o bere!". Şi bere s-a făcut! Fusese cuminte până atunci. Nu a băut mult, dar nu avea voie deloc, că nea Angelo era drastic la treaba asta. Şi aşa, temporizarea aia a lui era cu două tăişuri. Păi, dacă nu vedea arbitrul şi scăpa unul în spatele liniei de fundaşi, merge o dată, de două ori, dar până la urmă se strică jucăria şi ce te faci după aia?

 

Chiar dacă nu a jucat în Mexic, Dobrin a rămas un jucător genial.
Dobrin era tipul de jucător care simţea terenul şi cu spatele. Era un coordonator extraordinar. Păi, nea Angelo spunea: "Bă, când primiţi mingea, daţi-i-o lui Dobrin, că ştie el ce să facă cu ea!" Asta era ultima indicaţie de la vestiare. Acum s-au schimbat lucrurile, sunt alte reguli, nişte maşini de alergat şi de dat pase, asta sunt jucătorii în ziua de azi.

Despre Mutu ce părere aveţi?

De Mutu mă abţin să vorbesc. Chivu însă e făcut pe calapodul vechi, e un jucător constant. Mutu, în schimb, poate să fie genial, însă după aia cinci meciuri îl înjură toată lumea. Au mai fost genii de-astea: Piţi Varga, Soare de la Progresul, regele şpriţului, care făcea singur un meci. Nu se pot totuşi compara între ei, pentru că fiecare timp îşi are vedetele lui. Înnebunesc uneori când aud de vedeta ProTv, vedeta Antena 1, vedeta Kanal D. Ăştia nu ştiu ce e aia vedetă, pentru că una e un jucător cunoscut sau un actor cunoscut, şi alta e să fii vedetă. Păi, vedetă a fost Dan Spătaru, care când se ducea în vreun oraş, era nebunie. Păi, a fost odată la Piteşti, era o vizită a lui Ceauşescu. Au auzit oamenii că a venit Dan Spătaru în oraş şi s-a golit piaţa la nea Nicu, pentru că toată lumea s-a dus să-l vadă pe Spătaru la hotel. Şi Dobrin la fel. El primea bilete pe sub uşă pe care scria "Te rugăm foarte mult să fii cuminte". Nici nu se semnau, şi era şi ceva acolo în plic. "Gâscanu'" a avut mare noroc cu soţia lui, Gica. Ea l-a menţinut într-un echilibru. Păcat că s-a dus devreme. Începuse să facă treabă cu şcoala de fotbal. Când trec pe-acolo, mi se strânge inima. La primul meci, când l-am văzut m-am mirat, toată lumea zicea Dobrin în sus, Dobrin în jos, dar nu făcea nimic pe teren. Odată îl vedeai însă că dădea două trei pase şi rezolva meciul. Sau vreun gol dacă îl enervau ăia. Când am mai văzut şi alte meciuri, mi-am zis, stai, măi, nene, că ăsta e creierul acolo. Mai fusese la Piteşti un fotbalist, Ioachim Popescu, a murit de tânăr, care tot aşa, era un coordonator extraordinar.

Un alt jucător extraordinar de talentat a fost şi regretatul Florea Dumitrache.
Ca să vedeţi cum e viaţa! Unde locuiesc acum în Balta Albă e chiar strada unde stătea "Mopsul". Cu Dumitrache m-am întâlnit şi la bucurie, când niciunul nu credeam în moarte, dar l-am văzut şi pe ultimul drum. Şi el a plecat dintre noi prea repede. I-a plăcut viaţa, într-adevăr. E şi vina poporului român. Păi, se ştie cum e omul, te întreabă ce bei, nu ce mănânci. El a avut de ales, era băiat mare, dacă el a înţeles să-şi facă viaţa aşa, a fost alegerea lui. Aşa cum a fost şi Aurelian Andreescu. Ştia ce are, dar a zis că nu poate fără. Era un om de viaţă, băiat fair-play. Lunea dimineaţa se ştia, la Berlin, trebuia să aibă o bere de înscriere, acolo. Pe urmă începeau să vină băieţii, iar dacă avea unul, aveau toţi. Venea majoritatea jucătorilor. Păi, când se termina campionatul sau când era Cupa României, veneau cu trofeul la bar, la Atlantic, juca selecţionata României cu selecţionata actorilor şi a chelnerilor din barul Atlantic. Jucam în ringul de dans, făceam o minge din nişte feţe de masă şi începeam o partidă pe metrul pătrat. Ca să vezi cu cine ne puneam noi, că într-o zi a luat Dumitrache un capac de bere, l-a aruncat în sus ca la rişcă şi a început să-l jongleze, când pe câlcâie, când pe şpiţ, când pe lateral. La sfârşit l-a prins în buzunarul de la piept şi a zis: "Păi, voi cu mine vă puneţi?" Era meseriaş. Ce, se compară cu ăştia care pun acum mingea pe ceafă? Era mingicăreală atunci.

"Cu Dumitrache m-am întâlnit şi la bucurie, când niciunul nu credeam în moarte, dar l-am văzut şi pe ultimul drum." Nae Lăzărescu

"Gică Hagi a făcut o prostie că s-a băgat la o echipă mare de la început. Trebuia să pornească de jos, că îi învăţa meserie pe jucători, dar învăţa şi el meserie alături de ei." Nae Lăzărescu

"Am o părere foarte bună despre Răzvan Lucescu. L-a ascultat pe taică-su, care l-a sfătuit să înceapă de jos, nu de sus." Nae Lăzărescu

"În ziua de azi se pune prea mare preţ pe bani. Înainte era o primă cam trei sute de lei, şi dacă le mai dădeau şi o butelie, ăia erau! Plus că mai primeau un loc mai în faţă pe listă la maşină sau la televizor color." Nae Lăzărescu

"Rică Răducanu, după ce a deschis prăvălie la el în cartier, a dat faliment. Le cunoştea pe toate băbuţele de pe-acolo. Cum să le ia el bani pe produse? Are un suflet extraordinar. Le zicea: << Ia, mamă, colea, dă-i dracu` de bani, spune bogdaproste şi să fii sănătoasă! >> El aşa voia să facă negoţ. În două- trei săptămâni a terminat cu afacerea." Nae Lăzărescu

"În ziua de azi ţi-e şi jenă să te duci cu soţia sau cu copiii la stadion. Una, că poate să-ţi dea vreunul cu scaunul în cap, iar a doua, ce se aude pe stadion." Nae Lăzărescu

"Constantin Tănase când avea câte o pipiţă care venea cu bani – că avea susţinător cu bani – dădea parale ca să facă o montare. Făcea un cuplet, îşi punea scenariştii la treabă să-i scrie un text, repeta cu ea, şi în seara când trebuia să joace, o ducea până la rampă şi spunea aşa: << Măi, pipiţo, eu până aici te-am învăţat! De-aici încolo e treaba ta. >> Cam aşa e şi la fotbal. Mai e şi bafta, bineînţeles, care contează. Păi, şi spuneam: dacă nu vrea mingea să intre, nu intră să o omori." Nae Lăzărescu

 

sursa: ziarulring.ro